|
De reţinut e, oricum, ideea reordonării metaforelor coabitante. Reordonare, coabitant... Vocabulele astea trebuie că spun ceva!
Apoi: lichidul primordial, mitologiile lumii... Două principii? Primul marcând genuinul, al doilea aperceptivul? Din fuziunea lor - vrea să spună Nicolae - apare poezia sa? Sau, mai simplu: din percepţie şi apercepţie? [...]
Cartea reabilitează poezia ca preocupare elitistă, accesibilă numai celor iniţiaţi. După lectura ei nu mai ai sentimentul că poezia poate fi scrisă oricum, căci până şi neglijenţele la Nicolae Leahu sunt bine şi meticulos studiate, regizate cu migală, deci constrânse la funcţionalitate şi efect estetic. Sunt, cu alte cuvinte, intenţionate!
Am putea spune, pe un plan mai larg, de la o altitudine ce permite generalizarea, că întreg textul Personajului este intenţionat, comis cu bună ştiinţă, ceea ce vrea să însemne că e străin de spontaneitate.
"Substrat de răceală matematică", "un exces de mijloace", "umbra teoreticianului se aşază imperceptibil peste suprafeţele dominate de bogăţie cromatică", "o desăvârşire alexandrină"... Modificate puţin, pentru a se încadra altui context, aceste sintagme din Baconsky sunt valabile şi în cazul lui Nicolae Leahu. Aceeaşi răceală matematică (eu o numeam artizanală), acelaşi exces de mijloace şi - ca să mai citez o dată pe Baconsky - aceeaşi "desăvârşire care handicapează emoţia". Altfel spus, preeminenţa categorică, despotică a esteticului. "[...] prefer - zice în continuare Baconsky - sărăcia lui Klee şi monotonia lui tulburătoare, care te face să taci şi să cobori încet în tine însuţi ca într-o lume necunoscută şi să-ţi aduci aminte de cine ştie ce fapt rătăcit, de cine ştie ce întâmplare reală sau poate imaginară, care te va urmări totdeauna"... Şi mai departe: "fiecare ton, fiecare nuanţă e o silabă miraculoasă ce modulează un sentiment niciodată trăit îndeajuns..."
Aserţiunile se probează neaşteptat de mult - şi de exact - şi în cazul lui Nicolae Leahu. Mi-aş putea scrie cronica preluându-le cu minime modificări. "Estet fără izbăvire", mai spune Baconsky... [...]
Sâmbătă, 7 iunie
[...] Tehnicianul se vădeşte în permanenţă, estompând poetul. Emoţia este puternic concurată de expresie la Nicolae Leahu. [...]
A spune în chip onest, urmărind mereu compatibilitatea dintre intenţie şi expresie şi animat, totodată, cu urgenţă niciodată diminuată, de imperativul comunicării. Tranzitivitatea în critică trebuie să prevaleze, indiscutabil. Să scriu sub imperiul acestui precept, de aici încolo...
Ce face, deci, Eugen Simion, care este procedeul său predilect sau metoda sa cea mai frecvent aplicată? El observă iterativul, elementele ce se repetă; le eşalonează şi din juxtapunerea lor deduce tema; iar de aici extrage figura spiritului creator. O succesiune de operaţii. Criticul pleacă de la text, extrapolând continuu, punând lucrurile şi noţiunile într-o relaţie sinonimică. La capătul seriei adastă numaidecât o concluzie, de obicei una valabilă.
Parnasianism, neo-parnasianism - la Nicolae Leahu? Trebuie verificat...
Un fel de Conachi, însă infinit mai complex, superior ironic, dar cu aceeaşi anvergură a sentimentalităţii. [...]
"Ating jenat emoţiile de ieri" - versul este simptomatic. Nicolae Leahu are o prea mare conştiinţă a expresiei. El, aidoma lui Mircea Cărtărescu, nu poate spune, simplu şi franc, "te iubesc", deoarece e terorizat de ideea că sintagma a fost rostită anterior de altcineva: experienţa scripturală îi domină experienţa ontologică. Însă are nostalgia frusteţii, a genuinului imaculat:
"mă trăiesc înapoi - te plânseşi -
privirea nu-mi încape în ochi
şi se prelinge pe cer
alerg cu picioare mai mici
dinspre şpalt spre homer"[...]
Temperatură destul de ridicată: 38ş, pe tot parcursul zilei. Ce însemnează jocul întâmplării şi mai ales slăbiciunea de a ceda unei invitaţii! Dar parcă aş fi putut? Am o ereditate deloc potrivită în această privinţă...
Să purced deci la redactarea cronicii... Însă nici forţe, nici idei!...
Fireşte, nu vreau să afişez (nici nu mă simt în stare, ca să nu mai spun că îmi este cu totul repulsivă!) o lectură teoretic angajată. Vreau pur şi simplu să traduc într-un text coerent şi bine articulat (atent nu numai să comunice, dar şi la modul mesajului său) impresiile mele de lectură.
Ce ar trebui să spun? Ziceam de emulaţie, la început. Aş putea continua, deşi acum mai importantă mi se pare ideea spiritului calofil. Artizanul superior. Obsesia protocronicităţii, a anteprimordialităţii. Giuvaiergiul. Lucrătura artizanală. Balansare între ficţiunea textului şi prezentul imediat al scriiturii. Conachi!
Mediul de conjugalitate paşnică, jucăuşă, idilică - acesta e mediul poeziei sale. Nicolae Leahu, încă o dată, e un Conachi modern. [...]
Încă o dată (în continuarea spuselor deja bătute la maşină), am avut o zi grea, dată fiind temperatura excesivă ce s-a menţinut, fără a diminua, tot timpul. Fireşte că n-am lucrat deloc asupra cronicii (exceptând relectura unor poeme şi consemnarea unor impresii). Şi am atât de puţin timp la dispoziţie! Aş vrea să reuşesc, totuşi, căci dincolo de toate ororile cotidiene - legate de indigenţă şi lipsa de orizont - a face critică (la forma ei foiletonistică mă refer) e singurul lucru important.
|
Ghenadie Nicu
Inapoi la cuprinsul numarului