|
Anteancestral, precuvânt, precerebralian... Astea sunt bornele unei imaginaţii obsedate de primordialitate, expresiile paroxismului primordial...
Tonul - şi el e de remarcat. Este un ton de familiaritate preţioasă şi pe alocuri emfatică, păstrând mereu discursul în zona de interferenţă a mitului (sau a ficţiunii) şi conştiinţei sale.
Deci, ce este de reţinut din acest poem pe care autorul a ţinut să şi-l antologheze (în Portret de grup)? În primul rând, fireşte, imaginaţia, adesea paroxistică, a primordialităţii ("epoca precerebraliană"). Apoi, cum am zis, tonul de familiaritate preţioasă. În fine, jocul subtil, în filigran, al intertextualităţii, zumzetul subteran al replicilor şi referinţelor culturale. Cu propria-i vorbă ăa lui N. L.î, analiza exhaustivă a Pre(facerii) ar umple de sens o viaţă de exeget. Nu o viaţă, chiar, dar câteva zile bune, cu siguranţă... [...]
O intertextualitate irizând permanent, ca torsul infatigabil al calculatorului; plăcerea divagării oţioase, confortabile, totodată.
Frecvente alunecări în calofilie, în acelaşi timp. [...]
Pre(facerea) şi poemele care urmează (Poeme pentru mine) sunt foarte edificatoare în această privinţă, relevă elocvent un principiu osmotic. Zămislisrea are loc într-o epocă precerebraliană, soarta are un scenariu etc.
Abundenţa, chiar excesul detaliilor.
Pasajul de sâmbătă:
sâmbătă mi-am făcut un examen de
conştiinţă / am meditat asupra adevărului
că fiecare autor trebuie să fie responsabil
de opera sa.
Iată! O concepţie foarte "pozitivistă", pragmatică asupra poeziei. Nimic mistic. Autorul, nu altcineva (pe care mereu îl invocă misticii), nu inspiraţia oarbă, iraţională, trebuie să fie responsabil de opera sa.
Osmotic, prozaic, calofil ş.a.m.d. - un buchet întreg de calităţi sau, dacă nu, un arsenal aproape complet de procedee pe care le foloseşte la ora actuală poezia, după modernism, avangardism, futurism, cubism etc. Tehnica Personajului e complexă, amestecând cu dezinvoltură (şi bună ştiinţă!) procedee deja rodate şi consacrate.
Pre (mi se pare că am mai spus asta) nu e prefixul transformării (deşi o anume ambiţie metamorfică Personajul are, cu siguranţă), ci semnul protocronicităţii, prenatalităţii, al protoprimordialităţii, al începutului de dinainte de început. Nimic mai frumos în sensul acesta decât:
"te-aş fi iubit şi în pântecul mamei -
când ploua cu pene de înger
şi nu erau anotimpuri
şi aveam o vârstă fără de vârstă
şi priveam numai în mine
cu trupul acoperit de ochi -
mamă, pierduta-mi pleoapă
locuinţa-mi dintre paradisuri"[...]
Fără a emula cu modelul său biblic (dar şi fără a-l parodia în chip consecvent), Pre(facerea) uzează de o anume recuzită teologală, ca de o pârghie, durând un scenariu paralel celui consacrat. Tonul este intenţionat slobod, nici grav, nici persiflant totuşi, ci oarecum de prelecţiune, însă lipsită de obişnuita morgă academică, chemând mereu divagaţia, paranteza locvace. Este modul osmotic de organizare a textului care devine astfel omnivor.
În fond, avem de a face cu o disertaţie pletorică asupra creativităţii, accidentată de lungi şi oţioase apropouri, interesantă mai ales prin suma de mijloace puse în aplicare: deliberat eterogenă şi promiscuă, impunând în planul poeticii un eclectism filologic exuberant... Buzunarele lui Nicolae Leahu sunt într-adevăr, precum însuşi spune, "ticsite cu metafore". Dar abundenţa metaforică, răsfăţul tropologic nu sugerează oare o decadenţă?
Elaboraţia, totuşi, decurge meticulos, printr-o atentă reordonare a metaforelor, încât actul creaţiei se dovedeşte un "proces ăeminamenteî raţional" (în ciuda cronologiei... precerebraliene!)
În fond, scrierea acestei cronici este o teribilă luptă cu inerţia; şi o luptă pentru revenirea la mijloace. Sau pentru inventarea unor mijloace proprii... [...]
Miercuri, 4 iunie
Pot spune că şi ziua aceasta e pierdută pentru lecturi şi mai ales pentru cronică. Am ieşit de dimineaţă cu Maria, petrecând-o la trenul de B., apoi am revenit acasă, m-am aşezat să scriu ştirea pentru DECA-press şi după ce am transmis-o i-am telefonat lui J. [...]
Şi cronica... N-o pot începe. Citesc, recitesc, îmi vin în minte tot felul de idei, dar deocamdată nu le pot integra, nu am o viziune de ansamblu a lor. Adesea atenţia mea este distrasă de aceste mereu prorogate probleme. Nu am liniştea sufletească propice lecturii. Mă gândesc cu o groază concretă la tot ce ne aşteaptă, la modul în care ne vom descurca, la supravieţuire. Şi acum îmi stăruie imaginea ghiftuită şi arogantă a lui J....
Poeme pentru mine (varianta neversificată). Am putea spune că este autobiografic, dacă sensul noţiunii nu ar fi reductibil la lucruri concrete şi probante. Este totuşi autobiografic în măsura în care relatează fapte din istoria spiritului. Poemul este astfel o cronică puternic aproximată, deviată de un număr incontrolabil de planuri altere, a unei biografii personale. De fapt, afectul originar, databil istoriceşte, constituie pentru Nicolae Leahu un prilej de nesfârşite divagaţii estetice. Lucrurile încep banal, chiar trivial, dar ajung repede în fază osmotică:
|
Ghenadie Nicu
Inapoi la cuprinsul numarului