Iurie Colesnic, director: 'Editura Museum îşi propune să repună în circuit materialul arhivistic la nivelul cerinţelor zilei de azi'

Contrafort: - Editura Museum este cunoscută ca un fel de instituţie-arhivă, care scoate din uitare şi valorifică diverse personalităţi culturale şi documente ale trecutului. Este corectă această percepţie? Cum aţi defini Dv. profilul Editurii Museum?

Iurie Colesnic: - Este o întrebare măgulitoare pentru noi şi este formulată foarte exact, fiindcă scopul editurii noastre depăşeşte simplul interes pentru editarea de carte. Noi ne propunem să valorificăm materialul arhivistic şi istoric, bibliografic şi ştiinţific, încercând să-l repunem în circuit la nivelul cerinţelor zilei de azi. Este o necesitate această preocupare a noastră, deoarece suntem văduviţi de o literatură ştiinţifică şi enciclopedică temeinică. De aici şi toate problemele care se iscă cu acest gen de literatură. Unele apariţii poartă în sine multe erori şi goluri, care n-au fost lichidate din cauza conjuncturii istorice.

C.: - Câte titluri de carte şi în ce tiraj aţi editat până acum? Care sunt titlurile mai importante şi mai reprezentative pentru biografia instituţiei Dv.?

I.C.: - Este greu de trecut în revistă toate titlurile de carte care le-am scos, vă spun doar că la ora actuală avem în vânzare 41 de titluri, cărţi care le putem găsi la depozitul editurii. Titlurile care s-au epuizat cred că nu are rost să le mai pomenim. Dintre lucrările pe care noi le considerăm foarte importante fac parte cele câteva enciclopedii şi dicţionare pe care le-am scos: Chişinău. Enciclopedie, (1997), Necropola Capitalei de Gheorghe Bezviconi , Dicţionar enciclopedic (1997), Dicţionar cronologic de Eugen Holban (1997), Maria Cosniceanu Dicţionar de nume (1999), Interpreţi din Moldova. Enciclopedie de Serafim Buzilă (1999), Enciclopedie Femei din Moldova (2000), Dicţionar de istorie şi teorie literară (3 ediţii, ultima în 2003), Dicţionarul geografic al Basarabiei de Zamfir Arbore (2 ediţii, 2001-2002), Mic dicţionar latin-român de expresii consacrate, autori Anatol Ciobanu, Lidia Novac (2002), Sociolingvistica. Mic dicţionar terminologic de Lidia Colesnic-Codreanca (2002), Dicţionar de probleme politice de Nelly Haudegand, Pierre Lefйbure (2003), Dicţionar de maxime şi expresii juridice latine de Lucian Jitaru (2001). Aceste cărţi, însă, fac parte doar din ciclul enciclopedic, dintre cărţile de istorie aş remarca cele din colecţia Scrieri despre Chişinău: Chişinău file de istorie de Andrei Eşanu (1998), Colina antenelor de bruiaj de Lică Sainciuc (2000), Chişinău de Ştefan Ciobanu (1996), Semimileniul Chişinăului de Gheorghe Bezviconi (1996), Chişinău în 1941 (1996). Avem cărţi fundamentale de istorie: Istoria bisericii din Basarabia din veacul al XIX-lea sub ruşi de Nicolae Popovschi (2000), Din istoria Moldovei de Sud-Est de Ion Chirtoacă (1999), Cornova, coordonator V. Şoimaru (2001), Istoria agriculturilor din lumea întreagă de Roudart Laurence, Dominique Conglaves (2002). Tot aici s-ar cuveni de făcut un apropo legat de agricultură: am editat două ediţii ştiinţifice fundamentale Genetica de Andrei Palii (1998), Pomicultura, autori Valerian Balan, Gheorghe Cimpoieş, Mihai Barbăroşie (2001).

Ultima noastră colecţie se numeşte Testament şi a fost inaugurată în 2001 cu volumul lui Dimitrie C. Moruzi Ruşii şi românii, după care a urmat Dicţionarul geografic al Basarabiei de Zamfir Arbore, Publicistica de Pan Halippa (2002), Documentări politice de Constantin Stere, ultimele trei fiind editate în colaborare cu Fundaţia Culturală Română (2002). Şi tot ca o colecţie aparte apare Basarabia necunoscută cu cele 4 volume de subsemnatul, precum şi opera integrală a lui Sergiu Grossu ş.a.

Evident că nu putem cuprinde colecţia de carte juridică, colecţia Românii, colecţia Micile Americi, fiindcă doar trecerea în revistă a titlurilor ne-ar lua mai mult spaţiu.

 C.: - Ca cercetător, cum apreciaţi accesul la arhive în Republica Moldova, cât de costisitoare este această activitate din punct de vedere financiar? Credeţi că ar mai fi multe de "desfundat" în istoriografia basarabeană pusă la index în regimurile trecute? Mai cunoaşteţi pe cineva interesat de această muncă?

I.C.: - Nu cred că pentru un cercetător veritabil există arhive inaccesibile. Dacă doresc pot obţine documente din cele mai secrete arhive, important este să am nevoie neapărată de ele. Aşa, dintr-o arhivă franceză am obţinut copia tratatului de anexare a Basarabiei la Rusia, semnat la 16 martie 1812 la Bucureşti. În acea arhivă persoana care a adus documentul avea acces numai o dată pe lună, dar a fost suficient. Cât priveşte partea financiară a acestei probleme ea este extrem de dureroasă. Cercetările le facem pe cont propriu. O xerocopie într-o arhivă din Rusia valorează de la 1 dolar până la 4. În America- de la 1 dolar până la 2. Banii pentru deplasare, xerocopii sunt nişte cheltuieli pe care în cazul nostru statul nu şi le asumă şi deci, rămâne a fi o muncă bazată pe entuziasm. Însă dacă pornim de la ideea că noi nu cunoaştem nici 40% din volumul informaţiei de care ştiinţa istorică şi literară are nevoie pentru a crea nişte lucrări de sinteză de certă valoare, atunci este clar că cineva trebuie să suporte aceste sacrificii. Actuala conducere a statului n-o să le facă, fiindcă istoria de care ei au nevoie, istoria Partidului Comunist din Moldova a fost foarte bine studiată şi chiar s-a scris mult despre lucruri inexistente.

Acum multă lume s-a aventurat în munca de cercetare, dar ceea ce mă uimeşte este faptul că unii cercetători se fac a nu vedea pe un cineva care deja a pus în valoare multe materiale. Ziarele publică drept o noutate lucruri răsştiute. Aceasta vorbeşte despre o pregătire foarte asumativă, despre lucruri foarte sumare.

Îmi place mult cum activează în acest domeniu Institutul de Istorie al Academiei.

C.: - Cum reuşiţi să difuzaţi cărţile editurii Dv., cum vă găsiţi destinatarii unor ediţii atât de specifice? Sistemul actual de difuzare de carte vă este de folos? Ce soluţii alternative ar exista în acest domeniu?

I.C.: - Problema difuzării este problema cea mai dureroasă. În primul rând, cititorul nostru nu moare de dorul cărţii, alt cititor nu avem, deci suntem nevoiţi să ne acomodăm la capriciile lui, să ieftinim ediţiile, să încercăm să facem lansări ca să-i suscităm interesul şi multe alte şmecherii, care într-un fel sau altul l-ar antrena în această plăcută zăbavă cum este cititul cărţilor în viziunea cronicarului Miron Costin.

Îmi pun mereu întrebarea. Avem peste 40 de universităţi şi academii, dar de la noi achiziţionează carte doar trei biblioteci: a Uni­ver­sităţii Ion Creangă, a Universităţii Agrare şi a Universităţii Aleco Russo din Bălţi, restul universităţilor şi academiilor nu au manifestat nici un interes, dar ele produc în serie învăţători de istorie, de literatură, de politologie, diplo­maţi, fără ca aceştia să cunoască momentele esenţiale din istoria românilor din Basarabia, din cultura basarabeană. Eu cred că această atitudine "ştiinţifică" este o profanare a învăţământului.

În problema difuzării de carte colaborăm cu S.A. Cartea, care s-a reformat şi de câţiva ani a început să activeze foarte corect şi eficient. Anume atitudinea lor ne dă speranţa că editarea de carte are un viitor.

Evident că, una dintre soluţiile care se impun este achiziţia de carte pentru bibliotecile publice. Nu în formulă de partizanat cum se face astăzi, când unii autorii tot ei membrii juriului, îşi "împing" editurile ca să obţină maxim de achiziţii. În acest proces trebuie implicaţi cititorii, fiind necesară şi o reclamă serioasă a ediţiilor care au apărut şi colectarea comenzilor de la bibliotecari, obţinând în felul acesta un tablou obiectiv despre solicitările de carte.

O a doua soluţie reală şi care poate fi implementată doar cu banii prevăzuţi în buget, fără investiţii suplimentare, se referă la editarea literaturii contemporane. Se fac listele de autori, care au manuscrise pregătite pentru tipar şi statul oferă o anumită sumă pentru cutare sau cutare carte. Editorii îşi aleg autorii conform profilului, completând suma oferită de stat cu banii editurii, obţinând în felul acesta o sporire a numărului apariţiilor şi o revigorare a literaturii contemporane, fiindcă sistemul actual de editare haotică nu reflectă adevărata viaţă literară din Moldova. Sunt autori foarte buni, care nu se pot umili în faţa unui sponsor, care doreşte să-şi pună pe copertă propria imagine, lângă cea a autorului, iar statul, "aruncând" banii editurilor sale fundamentale, nu face nimic pentru a pune în circuit opera acestor autori.

C.: - Ce relaţie aveţi cu statul, cu Ministerele Culturii şi Învăţământului de la Chişinău? Aţi beneficiat vreodată de subvenţii din partea statului pentru anumite titluri? Există în Republica Moldova o legislaţie coerentă şi stabilă privind editarea şi comerţul de carte?

I.C.: - Relaţiile editurii noastre cu statul sunt cele mai şubrede. Din cauza unui funcţionar de stat, Ecaterina Cibotaru, care în faţa unei comisii de selectare a editurilor, ce urmau să participe la tenderul de editare a manualelor şcolare, a spus o minciună – că editura Museum  nu are licenţă de editare – pe atunci nici nu era prevăzută licenţierea, editura a fost exclusă din acel tender. Funcţionarii de la minister au rugat să nu dau în judecată, fiindcă rămân copii fără manuale, şi în felul acesta, n-am putut participa şi noi la această muncă grea, dispunând de un bagaj foarte bogat şi serios de autori.

Ministerul Culturii a răspuns negativ la două propuneri foarte serioase de colaborare: Enciclopedia muzeelor din Moldova, lucrare definitivată în 2002 şi needitată şi Enciclopedia Artişti Plastici din Republica Moldova, lucrare definitivată tot în 2002. Mi s-au părut ofensatoare răspunsurile primite din partea ministrului Păcuraru că Ministerul nu are bani pentru asemenea ediţii, ştiind prea bine că suma fabuloasă de 600 000 lei a fost repartizată pentru nişte ediţii minore. Cum poţi să colaborezi cu asemenea ministere care n-au un concept clar de politică editorială.

Referitor la legislaţie, aş fi de părere că ar fi mai bine s-o lăsăm nemodificată, fiindcă modificările pe care preconiza să le facă actualul parlament puteau să ne ducă la catastrofă.

Au mai fost două tentative de a modifica legislaţia privind activitatea editorială şi erau propuneri absurde până la reintroducerea cenzurii. Aşa că ar fi bine să mai aşteptăm, până când vom avea legislatori mai bine intenţionaţi şi mai inspiraţi în materie de politică editorială.

C.: - Ce ne puteţi spune despre aşa-zisa luptă acerbă care se dă între editurile din Moldova pentru obţinerea de granturi, subvenţii etc. pentru editarea de dicţionare, manuale şi ediţii ale autorilor clasici? Cât de loială este această competiţie despre care se spun vrute şi nevrute la noi?

I.C.: - Există o asemenea luptă şi în orice concurenţă evident că sunt învingători şi sunt învinşi. Am spus ceva mai sus că unele edituri folosesc autorii pentru a sparge zidurile cetăţilor financiare. Dar nu văd o altă soluţie pentru această politică subacvatică, decât transparenţa. Nu anumite persoane trebuie să facă împărţirea banilor, iar selectarea operelor ce urmează a fi editate cu finanţare de la buget să nu se facă conform listelor întocmite la Uniunea Scriitorilor, ci prin tender naţional la care să participe liber orice editură. Numai aşa vom putea scăpa de "mafie" în domeniul achiziţiei şi editării de carte pe bani publici.

Desigur, dacă am avea un alt nivel de cultură şi dacă statul ar fi interesat să modifice regulile jocului, multe din aceste meandre şmechereşti ar putea fi evitate. Dar e o situaţie care satisface şi pe funcţionarii de stat, cărora le pică şi lor ceva, şi pe unii editori generoşi, care nu se sfiiesc să pună câte ceva în plic.

C.: - Consideraţi că este necesar în Basarabia o publicaţie specializată, un supliment de câteva pagini al unei reviste de cultură sau măcar un buletin informativ care să prezinte, să sistematizeze şi să "contabilizeze" producţia editorială de la noi?

I.C.: - Consider absolut necesară apariţia unei asemenea publicaţii, deoarece fără o analiză serioasă a apariţiilor editoriale, fără o "contabilizare" a acestei producţii, fără o reclamă adecvată, nu vom putea forma un cerc permanent de cititori şi nu vom putea face ordine în acest domeniu al vieţii noastre culturale. Numai procedând astfel, vom putea oferi cititorului valori ale culturii şi literaturii naţionale şi universale, protejându-l de lucrări defectuoase din punct de vedere al veridicităţii istorice, al logicii expunerii şi de corectitudini lingvistice. Această structurare a valorilor trebuie făcută nu după criteriul simpatiei sau antipatiei faţă de autor sau editor, ci obţinută dintr-o sinteză a sondajelor sociologice, a recenziilor unor specialişti în materie, a ecourilor internaţionale la anumite apariţii.

Revista Contrafort face acest lucru, dar o revistă literară nu poate înlocui o revistă axată numai pe editarea de carte. Cândva am avut o asemenea publicaţie a noutăţilor editoriale, apoi Asociaţia Noi a încercat să scoată revista Universul cărţii, dar lipsa de finanţe a făcut să dispară aceste publicaţii, iar dispariţia lor o simţim cu toţii.

C.: - Sunteţi un editor cu experienţă.  Se vorbeşte în ultimul timp de rolul redactorului de carte, care ar trebui să aibă o contribuţie mai mare la elaborarea şi pregătirea unor ediţii. Din păcate, specia aceasta de redactori profesionişti, îndrăgostiţi de literatură şi devotaţi muncii lor a cam dispărut, pentru că au scăzut dramatic exigenţele în domeniu, unde goana după numărul de titluri şi profit a eclipsat preocuparea pentru calitate. Cum poate fi resuscitată meseria redactorului de carte?

I.C.: - Aveţi perfectă dreptate. Orice editură se ţine pe redactorul de carte. Este o meserie destul de grea şi responsabilă. În editura noastră activează doi redactori, poate din cei mai experimentaţi în acest domeniu: domnul Boris Movilă, care a editat după război opera clasicilor români în Basarabia, şi doamna Lora Bucătaru, care a fost redactor şef la editura Cartea Moldovenească  şi Universitas. Ei sunt pilonii pe care se sprijină proiectele noastre şi sunt nişte modele de comportament profesional pentru tineretul din editura noastră.

Fiind o editură cu profil enciclopedic, nu ne putem permite să avem o fluctuaţie mare de cadre, de aceea îmi vine greu să spun cum decurge formarea unui redactor de carte într-o editură obişnuită. Ştiu însă că această meserie întotdeauna va fi una deficitară.

C.: - Ce colaborări aveţi cu instituţii şi edituri de peste hotare (câteva exemple)?

I.C.: - Am vorbit deja despre colaborarea noastră cu Fundaţia Culturală Română, soldată cu câteva apariţii solide, mai colaborăm cu editura Muzeum din Bucureşti, editură cu profil similar şi, desigur, la acest capitol se înscriu colaborările cu editurile l’Atelier /Editions Ouvrieres, Paris, I.B.Tauris Publishers din Londra, New York şi, desigur, suntem în relaţii cu mari biblioteci din America, Anglia şi Rusia, care urmăresc atent apariţiile noastre editoriale.

C.: - La ce târguri de carte participă editura Museum şi ce foloase aţi cules până acum de pe urma acestor deplasări?

I.C.: - Editura Museum participă în fiecare an la Târgul de Carte de la Frankfurt, cel mai important for al editorilor din lume, participă la Târgul de la Bucureşti, pentru a cunoaşte piaţa şi apariţiile din România şi participă la Salonul de Carte de la Chişinău. Avem în fiecare an invitaţii de a participa la târgurile din Japonia, China, Grecia, dar din motive financiare nu le putem onora. Şi mai este o nuanţă legată de Târgul de la Frankfurt. Acolo vin practic toţi editorii şi tipografii de care avem nevoie şi atunci nu are rost să încercăm să ne plimbăm prin lume de dragul călătoriilor.

C.: - Alcătuiţi un top personal al celor mai performante edituri din spaţiul românesc.

I.C.: - Această întrebare este cea mai delicată. Pentru a alcătui un top se cer nişte criterii, iar aceste criterii nu le poţi forma după gust, sau doar după numărul de titluri, sau numai după mărimea tirajelor. Mai degrabă aş spune că sunt edituri pe care le simpatizez, fiindcă au o politică editorială clară pe care o urmează cu mare perseverenţă. Şi la acest capitol aş numi editurile din România: Humanitas, Polirom, Teora, Editura Fundaţiei Culturale Române, Univers enciclopedic ş. a.

Nu cred că aceste întrebări epuizează toate problemele legate de editarea de carte dar faptul că aveţi curajul să le abordaţi şi modul în care o faceţi ne dă convingerea că revista Contrafort şi pe viitor va avea în atenţia sa aceste delicate relaţii: editor – cititor, stat – editor ş. a.

Andrei Gamarţ, pictor, redactor artistic

Contrafort: - Cum apreciaţi prezentarea grafică a cărţilor şi calitatea tiparului în Republica Moldova? Putem vorbi deja despre un stil propriu, inconfundabil din acest punct de vedere, al principalelor edituri basarabene? Cât de "arătoase" sunt cărţile noastre puse alături de cărţile editate în Occident?

Andrei Gamarţ: - Ţin să răspund întâi de toate de pe poziţiile unui ordinar consumator de carte, îndeajuns de cultivat estetic. Din păcate, calitatea tiparului în Republica Moldova mai lasă de dorit, dat fiind faptul că există un handicap tehnologic pe care trebuie să-l depăşească instituţiile poligrafice în mare parte lipsite de utilaj performant şi tehnici noi de producere. Dar aceasta e doar jumătate de nevoie. Cealaltă jumătate ar fi criza de specialişti în domeniu care să dea o nouă viaţă acestei arte, anume "artă" şi nu "meserie", cum o neglijează, mulţi dintre editori.

Desigur, cărţile din R. Moldova se evidenţiază mult pe lângă cele din Occident, probabil datorită  stilului nostru "moldovenesc" de a prezenta o carte, foarte limitat, subordonat anumitor clişee prestabilite, uzate de timp, dar această deficienţă eu o văd recuperabilă, printr-o mai mare deschidere spre lumea occidentală şi valorile ei, prin însuşirea acestor valori şi numaidecât  identificare cu ele. Totuşi, aş menţiona aici editura Cartier, demnă de laude pentru politica editorială consecventă şi promovarea imaginii sale distincte pe piaţa de carte basarabeană. Cât despre cărţile noastre, basarabene, în comparaţie cu cele occidentale, voi fi realist, mai sunt deocamdată eclipsate de provincialism, uneori chiar superficiale.

C.:- Cum se învaţă meseria de redactor artistic la o editură? Ce trebuie să ai pentru asta: talent de pictor/grafician/designer? Se pot face studii de acest fel în Republica Moldova?

A. G.: - Prin muncă, pe seama propriilor greşeli, prin asumarea unei responsabilităţi. Personal sunt de formaţie pictor şi nu diferenţiez niciodată ceea ce creez  în domeniul cărţii, de pictura propriu-zisă. Ambele sunt în egală măsură creaţie şi necesită o profundă implicare emotivă şi intelectuală. Iar nuanţele tehnice, cum ar fi computerul cu posibilităţile lui grafice, sunt accesibile oricui.

Talentul de pictor/grafician/designer, care o fi el, nu întotdeauna este suficient, cartea e o fiinţă delicată şi necesită un comportament corespunzător, intuiţie şi un gust estetic elevat.

După câte ştiu în R. Moldova nu există facultate de poligrafie, însă ar fi o alternativă,  familiarizarea cu ceea ce se editează acum în Occident, cu ţinuta lor profesională  de excepţie.

C.: - Scriitorii care "se inspiră" din textele străine sunt numiţi plagiatori. Există asemenea specimene şi printre pictorii-editori?

A. G.: - Plagiatul în arta cărţii e un fenomen greu detectabil, dacă nu chiar imposibil. "Imaginile" cu care se operează în prezent peste tot şi la toate nivelele şi-au pierdut din importanţa lor valorică iniţială, şi-au uniformizat încărcătura semantică originară, devenind imagini de ocazie care migrează dintr-o publicaţie în alta.

1