Nevoia de alteritate

Orice sistem închis simte necesitatea să integreze în principiul său de funcţionare influenţa factorilor externi. Într-un univers infinit, alteritatea rămîne o constantă care sfidează orice ambiţii absolutiste, fiind percepută ca o ameninţare de toate dictaturile şi imperiile, demonstrînd că ele nu sînt suficiente lor înseşi. Alteritatea ca factor imprevizibil de schimbare este receptată cu ostilitate de birocraţiile politice, ştiinţifice, religioase sau artistice, pentru că le pune la îndoială legitimitatea. Spiritul uman află însă în expansiunea spre un exterior inepuizabil un refugiu şi o garanţie a libertăţii, definindu-se chiar prin raportarea la opusul său.

Astăzi, cînd culturile lumii interacţionează tot mai intens, condiţia diversităţii devine un lucru de la sine înţeles. Jean Baudrillard a evidenţiat într-una din lucrările sale faptul că misterioasa civilizaţie japoneză, atît de criptică şi de străină, este deosebit de importantă pentru occidentali anume datorită exotismului ei, pentru că reprezintă altceva.

Însă raporturile istorice ale Occidentului cu alterităţile sale au fost de multe ori dezastruoase. Probabil cel mai elocvent exemplu îl reprezintă momentul descoperirii şi cuceririi continentului american. Din mărturiile primilor conquistadori sosiţi în capitala Imperiului Aztec ştim că oraşul Tenochtitlan depăşea prin lux şi grandoare pînă şi Veneţia. Privirilor lor uluite li s-a deschis panorama unor pieţe uriaşe, a unor edificii somptuoase şi unor canale acvatice pe care localnicii se plimbau cu bărcile. Comportamentul europenilor în această Lume Nouă paradisiacă a fost unul lamentabil. Din Tenochtitlan nu a rămas nici piatră pe piatră, iar poporul aztec a fost transformat în sclavi şi cerşetori. În schimb, amerindienii i-au descris pe europeni drept „hoţi de găini” şi „maimuţe avide de aur”, întrebîndu-se cum mai pot fi considerate zeităţi astfel de persoane. Condiţia de cerşetor este penultima ipostază înainte de nimicirea totală pe care le-o rezervă celorlalte culturi colonialismul, rasismul şi xenofobia europeană, o adevărată maladie lansată de pe acest continent care a afectat întreaga planetă.

Se pare că în om există un dispreţ instinctiv faţă de alteritate. Este o teamă în faţa necunoscutului, dar şi o formă elementară de invidie care se manifestă atunci cînd o altă persoană se află într‑o condiţie mai bună. Am putea distinge chiar o aversiune a colectivităţilor faţă de bine în general şi faţă de persoanele virtuoase în special. De-a lungul timpului, nenumărate personalităţi au căzut victime acestui fenomen, societăţile fiind capabile să lanseze „armate de demoni” împotriva lor. E vorba de un instinct specific uman, animalelor lipsindu-le această latură despotică. Mentalitatea omenească funcţionează asemenea unei maşini de tocat, fiind în stare să macine toate lucrurile cu care intră în contact. Unii consideră că natura umană este viciată. În contextul teoriilor lui Francis Fukuyama despre un viitor post-uman, tentativele recente de alterare a naturii umane prin bioinginerie ar putea să contribuie la remedierea acestui viciu.

Răul provine dintr-o lipsă de respect faţă de ceilalţi semeni. Imperiile şi tiraniile sînt întotdeauna convenabile unor grupuri sociale decise să-şi asigure prosperitatea din contul non-prosperităţii altora. Bunăoară, după cucerirea Daciei, Imperiul Roman s-a ales cu 150.000 kilograme de aur şi o cantitate dublă de argint, redresîndu-şi astfel economia aflată în recesiune. După această cucerire, Roma a organizat o celebrare de o sută de zile cu spectacole şi distracţii pe placul panis et circenses şi a oferit fiecărui cetăţean cîte 60 monede de aur. Oare mulţi ar rezista unei astfel de tentaţii?

Relaţia Occident – Orient este o falie tectonică tensionată. Dacă Imperiul Roman a avut o înaltă consideraţie faţă de civilizaţia chineză, dezvoltînd relaţii de comerţ prin intermediul drumului de mătase, atunci comportamentul Imperiului Britanic în Orient a fost deplorabil. În India, britanicii au contribuit la nimicirea unei culturi vechi sub pretextul civilizării, strivind orice elan naţional al acestui popor. În China, Marea Britanie s-a lansat în comerţ cu opiu, iar atunci cînd autorităţile locale au luat măsuri împotriva acestui flagel, flota britanică a atacat porturile chineze.

Iluminismul şi modernitatea au coincis cu tentativa de a eradica o serie de aspecte determinante ale identităţii europene şi cu o discreditare a civilizaţiilor extraoccidentale. Cunoaştem ideile lui Hegel, care afirma că istoria s-a produs doar în Europa, sau atitudinea lui Freud, care interpreta culturile tradiţionale drept nişte patologii, percepîndu-le din perspectiva unui „simţ comun” arbitrar. Dar în ultimele decenii asistăm de asemenea la o tendinţă contrară de revalorificare a alterităţii, care s-ar putea dovedi a fi o cale spre supraviețuire.

Mulţi occidentali refuză să condamne comunismul, ba chiar contribuie la perpetuarea lui. Ei încurajează instaurarea unor noi regimuri de acest fel, bunăoară, în Nepal, şi chiar atacă principiile capitalismului, de ale cărui beneficii se folosesc. Cei care continuă să predea marxism-leninismul în universităţile occidentale nu doresc schimbarea, nu numai pentru că astfel ar rămîne şomeri şi ar fi nevoiţi să-şi caute o ocupaţie mai decentă, sau pentru că nu doresc să accepte faptul că au greşit, ci pur şi simplu din motiv că nu le pasă de ceilalţi, de milioanele de oameni nevoiţi să suporte în continuare genocidul şi teroarea comunistă.

Este cazul să amintim şi de atitudinea abjectă a unor occidentali faţă de noi, românii, provocată de simplul fapt că nu ne înscriem în viziunea lor limitată asupra lumii, pentru că sîntem altfel. Ei nu reuşesc să descifreze altfel lipsa de ostentaţie a românilor talentaţi, interpretînd-o ca semn al unor oameni milogi. Numeroşi savanţi din Occident ne schimonosesc în mod sistematic istoria şi cultura, refuzînd cu încăpăţînare să ne considere un neam civilizat. Ei întreţin atitudini degradante, explicit xenofobe faţă de români, dar în acelaşi timp ne acuză de naţionalism. Sînt oare expresiile de genul „Eastern European s..thole” semne de civilizaţie?

În Basarabia, un număr semnificativ de reprezentanţi ai comunităţii ruse nutresc o ură patologică faţă de tot ce e românesc, îi irită pînă şi maniera în care vorbim şi înfăţişarea noastră, şi ne califică cu injurii gen „bîcie” „mulî” şi „negrî”. Fiecare beţivan îşi justifică statutul de stăpîn la noi în ţară prin mizerii cu „faşiştii rumăni”. Nu este vorba de etnicii ruşi inteligenţi, ci de persoane provenite din categoriile sociale inferioare, care îşi descarcă frustrările asupra noastră. Este o mostră tipică de desconsiderare a alterităţii. Astfel de ruşi percep nu numai ideea de democraţie, ci şi însăşi existenţa celorlalte popoare ca o ameninţare pentru echilibrul lor emoţional. Dacă e să privim pe hartă, nu există ţară vecină cu Rusia care să nu fi fost mai devreme sau mai tîrziu atacată.

Pentru basarabeni nu există loc în lume în care să se simtă cu adevărat acasă. Dacă ar fi o singură ţară care să-i accepte, atunci întreaga populaţie a Moldovei se va strămuta acolo. Amintim aici de dreptul invocat de Socrate conform căruia orice cetăţean care nu acceptă legile cetăţii trebuie să aibă libertatea să o părăsească. Scenarii fanteziste se preconizează azi despre venirea unui viitor îndepărtat în care pentru orice persoană ar deveni posibilă colonizarea planetelor din afara sistemului solar, ceea ce ar însemna abandonarea oricărui regim autoritar prin simpla evadare într-o alteritate.

Religiile reformatoare încearcă să reconstituie o atitudine respectuoasă faţă de alteritate prin exerciţiul compasiunii. Dhalai Lama vorbeşte despre importanţa acesteia, nu numai faţă de popoare şi indivizi, ci chiar şi faţă de animale. Doctrinele spirituale moniste proclamă unitatea lumii şi îl încurajează pe fiecare om să se identifice cu ceilalţi semeni. Iar atunci cînd nu există decît unitate, să-i faci un rău unui alt individ înseamnă să-ţi faci rău ţie însuţi.

În fine, o atitudine cît mai echilibrată faţă de alteritate este esenţială pentru menţinerea armoniei în lume.

1