Petru Zadnipru, regăsit în arhivă

Muzeul e un loc în care se poate reconstitui trecutul. Se pot întoarce filele istoriei pentru a vedea cum au trăit şi cum au gândit înaintaşii noştri. În fondurile Muzeului de Literatură „M. Kogălniceanu” din Chişinău se păstrează numeroase arhive ale scriitorilor basarabeni, majoritatea dispăruţi. Mi-am propus să cercetez una dintre aceste arhive, să văd ce tăinuieşte ea. Am ales‑o pe cea a poetului Petru Zadnipru (1927–1976).

În 1987, prin bunăvoinţa doamnei Vanda Zadnipru, jurnalistă, soţia scriitorului, arhiva lui Petru Zadnipru a intrat în posesia Muzeului de Literatură. Această arhivă se compune din mai multe mape voluminoase, dispune de un număr impresionant de unităţi muzeale (manuscrise, acte, documente, blocnotesuri, caiete, scrisori, cărţi poştale, invitaţii, telegrame, cărţi cu dedicaţii...), materiale ce ne oferă informaţii preţioase, care vin să completeze fericit imaginea celui care a fost poetul Petru Zadnipru.

Răsfoiesc manuscrisele şi constat că Petru Zadnipru era foarte exigent cu sine. Până a publica ceva, făcea mare risipă de hârtie. Îşi scria şi redacta textele de nenumărate ori. Cea mai mare „risipă” o făcea la poezii. În arhivă se păstrează numeroase bruioane: exerciţii poetice, poezii nefinisate, strofe dispersate, versuri răzleţe, texte fără titlu, file în plin proces de redactare, manuscrise ale cărţilor sale, pagini care nu au ajuns literatură. Poezia Moldovenii, bunăoară, a fost scrisă şi redactată de vreo opt ori. La fel şi alte poezii. Puţini ştiu că Petru Zadnipru a scris şi proză. Multă proză a scris în limba rusă. Judecând după volumul acestor manuscrise, e lesne de înţeles că la scrierea lor autorul a cheltuit destul timp şi o imensă combustie intelectuală. Dar nu s-a grăbit să publice. Povestirile: Nepotul mătuşii Anica, Borş cu stege ca la rege, Spovedania lui Petruţ, Văduvele, Câinele, Politica  ş. a. sunt bucăţi, scrise în spiritul timpului: „O lună încheiată Leonte Blajinu, preşedintele colhozului Tot înainte ori, cum îl botezase oamenii, Tot pe Loc, s-a pregătit pentru adunarea de dare de seamă. A vorbit cu cine trebuia, a instruit muzicanţii când şi ce să cânte şi a trimis în comandirovcă pe câţiva membri ai cârmuirii dintre cei „mai ascuţiţi la limbă”. Şi iată că de prin mahalalele satului gospodarii se adună la club. Aici un omulean cu nasul pistruiat, instruit şi el, face poreadcă...” („Adunare cu noroc în colhozul Tot pe Loc”).

Sau: „Se porneşte într-o bună zi Chirică Motovelnic la pădure după nişte vreascuri. Îi jurase femeia un cuptor de plăcinte. La gândul că o să mănânce plăcinte de celea cu poale în brâu, cum ştie să le facă Vărvăruca lui, Chirică migeşte ochii de plăcere şi înghite în sec. Le vede rumene, molcăluţe, le simte gustul...” („Plăcinte”).

În arhivă s-au păstrat numeroase procese-verbale, manuscrise ale unor cuvântări rostite de scriitor cu diferite ocazii. Acestea se făceau, de obicei, în limba rusă: Cuvântare la Congresul III al USM, 1965; Despre problemele literaturii; Despre internaţionalism; Despre problemele traducerii; Cuvântare la adunarea Societăţii Bibliofililor; Ce înseamnă o carte bună; Cuvântarea de la Mingir; Cuvântarea de la Sauca ş.a.

Iată un fragment din luarea sa de cuvânt în probleme de literatură: „Ne bucurăm pentru atitudinea grijulie a conducerii în problemele literaturii şi artei, în cultură. În republică s-au construit deja 500 de „Luminiţe”. Nu e departe timpul când astfel de „Luminiţe” vor exista în fiecare sat. Construcţia lor s-a început la indicaţia şi sub conducerea organelor de partid de toate nivelurile. La deschiderea primei „Luminiţe” a participat primul-secretar al CC al PCM, tov. I. I. Bodiul.

Dacă cu câţiva ani în urmă în poezia moldovenească se întâlneau şi poezii fără miez sau cu miez viermuit, acest lucru nu se poate spune acum, deşi se mai întâlnesc şi poezii care nu ne spun nimic şi nu au de fapt nici un destinatar. Acestea sunt ca nişte flori semănate în văzduh şi se simte o distanţare a poeziei de problemele actuale...” (Am făcut traducerea, păstrând termenii  „lemnoşi”, echivalenţi în română).

Arhiva conţine şi o bogată corespondenţă. Deoarece pe atunci nu existau Internet, fax, telefoane mobile etc., se scriau foarte multe scrisori, cărţi poştale ilustrate, telegrame..., chiar şi pentru prietenii şi confraţii din cartie­rele învecinate. Am găsit scrisori, mesaje ale lui Petru Zadnipru pentru colegii săi de breaslă: I. Vieru, P. Boţu, I. Bogasieru, A. Ciubaşenco, I. Felea ş. a. Iată un mesaj scurt, dar care cuprinde o bogată informaţie: „Bade Nicolai Costenco! Te-am aşteptat să vii şi să clarificăm chestiunea cu locuinţa de la Râşcanovca. Renunţi la ea definitiv sau ce faci?...” Găsim şi răspunsul. E la fel de succint şi relevant: „Dragă Petrică! Am deocamdată o locuinţă bună. Eu aş vrea una mai încăpătoare. Unde? Poftim o locuinţă pe str. Kievului, în Centru. Poetul, în orice caz, nu e mai de lepădat decât un şef. Salve. N. Costenco.”

Ca scriitor îndrăgit şi apreciat de contemporanii săi, Petru Zadnipru primeşte numeroase scrisori ce conţin aprecieri, recunoştinţă, simpatie... de la elevii clasei a X-a de la o şcoală din Leova, de la elevii Şcolii nr.7 din Leningrad, de la studenţii Institutului Pedagogic din Bălţi, de la elevul M. Dulgheru, de la colhoznici, veterani, intelectuali...

În calitatea sa de consultant literar, de secretar la Uniunea Scriitorilor din Moldova, de director al Biroului de propagandă a literaturii, era rugat să citească manuscrise, să-şi spună părerea despre calitatea lor, să promoveze anumiţi autori, să sprijine anumite idei... Se pot reproduce multe răvaşe în acest sens, autorii lor fiind P. Dudnic, Al. Alici, A. Cibotaru, Gh. Bogaci, N. Esinencu, Z. Cenuşă ş.a. Propunem un fragment dintr-o scrisoare semnată de Petru Dudnic: „... în primul rând aş vrea să vă întreb care e soarta manuscrisului meu? Presimţirea îmi spune c-am eşuat. Astăzi am trimis un ciclu de versuri la „Nistru”. Dvs. sunteţi în colegiul de redacţie. Vă rog să le citiţi numaidecât. Căci aşa au şi să rămână în sertar, neajungând la colegiu.”

O scrisoare interesantă i-a trimis soldatul şi poetul Anatol Ciocanu, care îşi făcea serviciul militar în regiunea Sverdlovsk: „Noroc, Petru Ivanovici! Azi, primind o scrisoare de la blândul şi duiosul Tulnic şi aflând de la el că în toamnă va fi Congresul Scriitorilor din Chişinău, m-am gândit că înainte de a-mi îngheţa buricul aici în taiga, n-ar fi rău să-l dreg cu nişte costiţe stropite cu primău ori cabernet şi acu-i acu. Momentul e potrivit şi trebuie de acţionat cât mai timpuriu. Dacă nu doriţi să mă chemaţi la Congres şi să fiu prezent, scrieţi o scrisoare oficială la unitate la mine, ca să pot veni să-mi văd satul, părinţii şi pe vreo câţiva golani de la oraş, care-s deprinşi ca cineva „să le pună”! Le pun, crucea mamei lor! Ca să nu vă fie greu la tocmirea scrisorii către comandament şi să nu pierdeţi din timp, eu fac textul, Dvs. rebătându-l la maşină doar pe „blancul” Uniunii şi semnându-l frumos! Vă trimit chiar şi-un plic, fiindcă la Chişinău, nu e vorba că nu-s plicuri, dar e greu de găsit timp pentru el. E mai comod şi e şi cu adresa gata, bun de aruncat spre Ural. (...) Ar fi bine să mă includeţi în lista oficială a delegaţilor care se vor opri la vreun hotel: vreau să am o odaie şi să pot dormi în pace. Cămăruţa mea am dat-o la nişte studenţi sărmani de la Conservator, căsătoriţi, şi nu aş vrea să-i incomodez: acolo, dacă se scoală doi în picioare şi fac un pas, trebuie să se bată c... în c... E imposibil să nu se atingă unul pe altul. Cam atât, Petru Ivanovici, restul las pentru clipele când ne vom revedea. Chişinăul de la distanţă pare îngrozitor de mititel şi de prăpădit. Cu mult respect, al dvs., ciocanu anatol haralamb.”

În arhivă se păstrează cărţi poştale, telegrame de felicitare, primite de la Spiridon Vangheli, Petru Cărare, Grigore Vieru, George Meniuc...

Sigur, corespondenţa scriitorului nu are doar caracter local. Pe numele său soseau scrisori din România, Moscova, Leningrad, Havana, Londra, Riga, Minsk... Din această corespondenţă ne-au atras atenţia mai multe scrisori. Una dintre ele e de la Andi Andrieş, pe care poetul l‑a cunoscut la Iaşi în 1962. Printre altele, acesta scrie: „În colegiul redacţional al revistei „Nistru” am văzut şi numele poetului Zadnipru, de aceea îndrăznesc cu o rugăminte. Sunt curios să citesc articolul lui H. Corbu „Notiţe despre dramaturgia moldovenească contemporană” din nr. 10/1964. La Iaşi au venit nr. 9, 11 şi 12, numai pe 10 nu-l pot găsi nicăieri. Dacă nu e prea greu, n-aţi putea să mi-l trimiteţi? Dvs. fiind prietenul meu, sper să nu-mi luaţi în nume de rău rugămintea.”

O altă scrisoare, sosită pe adresa Uniunii Scriitorilor, e de la Ion N. Nedelcu din Bucureşti, anul 1965: „Dragi tovarăşi, cu deosebită plăcere ascult emisiunile radiofonice în limba rusă şi limba română ale postului de radio Chişinău. De exemplu, în seara zilei de 31.VII.1965 am ascultat o seară de poezie a unui poet moldovean al cărui nume nu l-am putut reţine. A citit din creaţiile sale, fiecare poezie parcă era trăită de fiecare ascultător. Printre poeziile preferate a fost şi aceea „Când văd un pahar cu vin,/ scot căciula şi mă-nchin”, dar şi multe altele (…). În legătură cu aceasta, am rugămintea – în măsura posibilităţilor – de a mi le trimite pe adresa indicată. Rămân recunoscător pentru efortul tovărăşesc în legătură cu această osteneală.”

Am descoperit o „Dovadă”, cu antetul Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România, din 28 ian. 1971, semnată de Traian Iancu (director): „Adeverim prin prezenta că scriitorul Petru Zadnipru a fost oaspetele Uniunii noastre în cadrul „Înţelegerii de colaborare dintre Uniunea Scriitorilor din R. S. România şi Uniunea Scriitorilor din U.R.S.S.” Cu acest prilej a publicat mai multe lucrări literare în revistele: „România literară”, „Convorbiri literare”, „Cronica” şi „Albina” - pentru care a încasat drepturi de autor. I se eliberează prezenta „Dovadă”, spre a-i servi în faţa organelor vamale.”

Din păcate, în arhivă nu găsim impresiile scriitorului privind această vizită la Bucureşti. Nu le-a avut? Sau poate, din motive de… securitate, nici nu le-a aşternut pe hârtie? Am dat însă de nişte ecouri ale acelei călătorii: „Dle Zadnipru, v-am cunoscut în a. 1971, în rapidul de Bucureşti. Vă însoţea Horia Zilieru. De fapt v-am cunoscut anterior prin versurile dvs. frumoase şi de o naturaleţe captivantă. Aţi fost atât de amabil şi mi-aţi recitit din versurile dvs. La un moment dat aţi privit pe fereastra vagonului, aţi notat ceva pe o hârtie, apoi aţi citit embrionul unei noi poezii. Am memorat-o: „Dorul mă duce,/ dorul mă-ntoarce,/ dorul de-acasă/ inima-mi moare.” Fiţi bun, vă rog stăruitor, comunicaţi-mi poezia realizată, cât şi modul în care pot intra în posesia poeziilor publicate de dvs. Cu deosebită stimă, jurist. Romaşcanu Radu (Iaşi)”. Mai apoi, acesta îi trimite nişte cărţi poştale în care îşi exprimă simpatia şi respectul.

Petru Zadnipru a întreţinut o corespondenţă bogată cu scriitorul cubanez Onelio Jorge Cardoso, pe care l-a cunoscut în una din vacanţele sale la Ialta. La 2 mai 1973, acesta îi trimite revista Bohemia, unde este publicată nuvela sa Francisca şi Moartea, cu inscripţia: „Poetului şi tovarăşului, prietenului meu moldovean, Petru Zadnipru.” Într-o scrisoare, datată 3 dec. 1974, scriitorul cubanez scrie: „Dragul meu prieten şi tovarăş! (...) mă aflu împreună cu pământeanul dvs. Boris Ţiganciuc, consilierul cultural al Ambasadei sovietice în Peru, care îmi povesteşte că este prietenul dvs. Imaginaţi-vă ce surpriză plăcută. Vorbind despre dvs. mi-am amintit acele zile plăcute, când ne-am cunoscut la Ialta, îmi amintesc cât de generoşi aţi fost, împreună cu soţia dvs., cu noi, doi cubanezi care am fost invitaţi acolo. Îmi amintesc de dejunul pe care ni l-aţi oferit şi ne-aţi povestit una dintre cele mai frumoase întâmplări pe care le-am auzit în viaţa mea, protagonistă fiind mama dvs. Vă amintiţi? Recent, v-am îndeplinit promisiunea, scriind „Francisca şi Moartea”, bazată pe acea întâmplare. Am publicat-o în revista „Bohemia” şi v-am trimis-o şi dvs. Aţi primit-o? Sper că da, dar dacă nu, o găsiţi în această carte de povestiri, dedicată cu recunoştinţă dvs. şi mamei dvs. Ce să vă mai scriu? Îmi amintesc de dvs. cu respect şi sper ca într-o zi să vă strâng călduros mâna pe pământul natal. Onelio C.!”

Petru Zadnipru traduce această nuvelă şi o publică în revista Cultura (4 aug. 1973).

Arhiva conţine numeroase mesaje de la scriitori şi redactori ai unor reviste literare importante în epocă, precum Drujba norodov, Literaturnaia Rossia, Sovetskaia literatura, Literaturnaia gazeta, Molodi (Kiev) ş.a., care au ca obiect de discuţie colaborările poetului. Petru Zadnipru a întreţinut dialoguri epistolare cu numeroşi scriitori ruşi şi de alte naţionalităţi din spaţiul sovietic: S. Baruzdin, D. Samoilov, S. Sartakov, L. Lavrov, S. Bamdas, I. Gordienko, O. Kruus, I. Ziedonis, L. Briedis, Al. Cerkasov, A. Stroilo, N. Kuprianov, dar şi cu John Nilson din Londra. De regulă, subiectul acestor scrisori este  literatura şi proiectul unor traduceri. În urma fluxului epistolar, unele dintre poeziile lui Zadnipru au fost traduse şi publicate în alte limbi, departe de baştină. Printre cei care i-au tradus poezia se află scriitorii: R. Olşevski, I. Kaşejeva, M. Dudin, S. Smirnov, D. Samoilov, V. Kocetko, S. Bomdas-Bondarev, G. Selga (Riga) ş.a. Fiind un bun cunoscător al limbii ruse, Petru Zadnipru traduce şi publică în presa noastră versuri din creaţia poeţilor: S. Orlov, B. Ţâbin, M. Isakovski, K. Simonov, M. Liseanski, K. Lisovski...

În arhivă s-au păstrat şi manuscrisele unor texte de publicistică ale poetului: Plai natal, Întâlnire cu liniştea, Oglinda de chihlimbar, Redactorul meu prim, Amplificaţii ş.a. În articolul Mă ţii minte, Universitate, aduce un emoţionant omagiu  Universităţii de Stat din Chişinău: „Mă ţii minte, scumpa mea? Venisem la tine când de-abia aveai un an şi când erai tânără ca şi visele ce le purtam în piept. Ne-ai ascultat primele versuri şi ne-ai luat cu tine în satul Mălăieşti să ne arăţi oamenilor şi să ne întărim glasurile în clocotul muncii lor. Şi n-au fost rânduri scrise de care să nu te bucuri, şi n-au fost îndoieli pe care să nu le spulberi cu povaţa ta cuminte şi deşteaptă...”

Evident, unele dintre articolele sale ne par şocante (aşa cum s-a putut vedea…), sunt în dezacord cu ceea ce gândim şi simţim noi astăzi. În „Cuvânt către consăteni”, bunăoară, după ce laudă puterea sovietică, scriitorul trece la petele negre din viaţa satului nostru (Sauca - n.n.), în care vorbeşte despre credinţa oarbă a unor săteni în dogmele religiei şi în slujitorii ei, spune că această credinţă nu duce la nimic bun (?). Mă întreb: oare chiar aşa credea poetul? Sau o spunea de dragul partidului?

O mapă este plină cu diverse Însemnări: ...pentru revista Luceafărul; ...de la deschiderea Casei de Cultură din Sauca; ...despre literatură şi critică; ...despre scriitori; ...despre poezie şi traduceri; ...despre cadrele didactice; ...despre misiunea poetului în societate ş.a. Schiţe şi proiecte pentru viitoarele articole şi cuvântări.

Din arhivă nu puteau să lipsească textele cântecelor sale: „Satule, măi satule”; „Cântec de leagăn”; „Hora frăţiei”; „Oraşul meu, iubite Chişinău”; „Şi dacă tu”; „Am plecat tânăr de-acasă”; „De la selsovet în sus”; ”„Of, Ioane, of, Marie”; „Struguraş de pe colină”; „Pe costişa dealului,” „Mare-i dealul” ş.a., însoţite de  compoziţii muzicale semnate de obicei de D. Gheorghiţă, N. Chiosa, A. Vasecikin. A. Ostrovski, V. Moseakov...

M-a surprins o Cerere din 21 aprilie 1970, care m-a făcut să cred că destinul poetului nu întotdeauna a fost presărat cu flori, că acest om blajin şi binevoitor nu a fost mereu înţeles şi susţinut: „Către Comitetul de Conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Cerere. Rog insistent Comitetul de Conducere al US din Moldova să mă elibereze din postul de secretar responsabil şi să mă scoată din componenţa colegiului de redacţie al revistei „Kodrî”. (...) Motivul principal – de la bun început n-am găsit limbă comună cu preşedintele şi vicepreşedintele US din Moldova, t. Boţu P.P. şi t. Cibotaru A. I., şi am simţit că sunt privit de ei ca un corp străin în conducerea Uniunii. (...) În ultimul timp am simţit o ignorare completă a muncii mele şi sunt nevoit să mă retrag din orice sferă de activitate administrativă. Ţin totodată să menţionez că o caracterizare amănunţită a motivelor ce-mi impun în mod imperativ să fac acest pas nu are nici un rost şi deci nu o voi face. Sunt sigur că preşedintele şi vicepreşedintele US din Moldova, cu un alt secretar responsabil, ar fi găsit limbă comună mai uşor, şi, prin urmare, ar fi putut să facă mult mai multe lucruri bune decât au făcut avându-mă pe mine nedoritul în coastă. Cu stimă, Petru Zadnipru – permanent nedreptăţitul în decursul anilor, de când brăzdează pe hârtie.

Notă: indiferent de hotărârea ce o va lua Comitetul de Conducere, începând cu data de 4 mai a.c. mă socot de la sine eliberat din postul de secretar responsabil”.

Nu ştiu ce l-a determinat pe angajatul de atunci al Uniunii Scriitorilor să ia o asemenea decizie. Nu pot să ştiu nici de partea cui era adevărul. Ştiu doar că peste un an, la 23 octombrie 1976, în timp ce se afla într-o deplasare, în urma unui stop cardiac, Petru Zadnipru pleacă la cele veşnice. Nu avea nici 50 de ani.

Totuşi, înclin să cred că Petru Zadnipru a fost un poet iubit, preţuit şi adorat de contemporanii săi. Numeroase scrisori, mesaje, felicitări ne ilustrează acest fapt. Astfel, într-o recenzie de uz intern la cartea Mă caut, Emilian Bucov menţiona: „Tot ce am scris mai sus duce la o singură concluzie: culegerea de versuri a lui Petru Zadnipru trebuie să vadă cât de curând lumina tiparului. 25 dec. 1975.”

Grigore Vieru îi trimite o telegramă de felicitare din or. Truskaveţ: Vă felicit cu ocazia zilei de naştere şi vă asigur că aveţi nu doar poezii minunate, dar şi mulţi prieteni adevăraţi.

Nicolae Sulac îi scrie un autograf pe o baladă populară, culeasă de el: „Lui Petru Zadnipru, celui mai iubit de mine scriitor de inimă. Puţin am citit din ceea ce-a scris el, dar i-am citit inima toată...”

Arhiva pe care am studiat-o reprezintă o sursă preţioasă de redescoperire a unei importante personalităţi literare din spaţiul nostru şi ne oferă posibilitatea de a ne completa cunoştinţele despre cel care a fost poetul Petru Zadnipru. Curiozitatea pentru înaintaşi, pentru vremurile apuse, se poate alimenta, după cum bine vedeţi, şi din arhive.

1