|
1. Ce trăsătură de caracter vă definește cel mai bine și care a fost cea mai nepotrivită calitate pe care v‑au atribuit-o alții?
2. Credeți că e posibil să trăim numai în adevăr, să excludem minciuna?
3. Ați fost vreodată cu adevărat fericit în meseria scrisului?
4. Ce prețuiți mai mult: libertatea umană sau datoria față de patrie?
5. Ce ați dori să discutați cu un scriitor celebru, dacă v-ați întâlni cu el la o casă de creație?
6. Ați încheia un „pact faustic” pentru a crea o operă monumentală?
7. Credeți în Geneză sau în Teoria evoluționistă?
8. Vă deranjează faptul că religiile monoteiste nedreptățesc femeia?
9. Ați accepta să plecați într-o călătorie în spațiu pentru a cunoaște tainele Universului, știind însă că nu vă veți mai revedea părinții, rudele și prietenii?
10. Dacă nu v-ați fi născut în România/Moldova, în ce țară din lume ați fi dorit să trăiți?
11. Dacă ați avea posibilitatea să alegeți, în ce epocă din trecut aţi dori să trăiți?
12. În ce tablou al unui pictor celebru v-ar plăcea să intrați?
13. Preferați un guvern național sau un guvern european?
14. Care este, după părerea Dvs., cea mai mare impostură a lumii?
15. Dacă vi s-ar oferi ocazia, în ce moment al istoriei ați interveni pentru a da un alt curs evenimentelor?
16. Aveți un model pentru femeia perfectă?
17. Ce calități apreciați la un bărbat?
18. Vi s-a întâmplat să jucați în viață „roluri” care nu vi se potrivesc?
19. Ați simțit vreodată nevoia să vă răzbunați pe cineva, să faceți rău cu intenție?
20. Vă place să dați sau să primiți?
21. Care „nebun al lumii” – ne gândim la iconoclaști și reformiști, cei care contribuie la emanciparea spiritului uman - vă este cel mai simpatic?
22. Ce compozitor vă place cel mai mult?
23. De ce își spune omul povești?
24. Vă e frică de singurătate?
25. Ce fel de poezie vă place, sunteţi deschis către mai multe formule poetice?
26. Dacă ați scrie un scenariu de film, cu ce regizor - clasic sau contemporan - ați dori să colaborați?
27. Ați simțit vreodată tentația puterii?
28. Ce personaj nedreptățit, subevaluat din istoria omenirii, ați dori să-l reabilitați?
29. Ce calitate proprie unui alt popor ați dori să o aibă și poporul român?
30. Când scrieți (dimineața sau seara) și ce stimulente folosiți pentru scris?
31. Cu ce vă „hrăniți” îngerul de pe umăr?
32. Ce așteptați, știind că nu va veni niciodată?
33. De ce își pune omul întrebări?
Mircea Cărtărescu
1. Răbdarea. Infatuarea.
2. Maica Tereza şi Hitler au trăit toată viaţa în adevăr. Doar că adevărul unuia e minciună pentru celălalt. Viaţa printre oamenii obişnuiţi presupune însă o plajă de nuanţe între extreme.
3. Da, de nenumărate ori. Asta a fost posibil doar pentru că scrisul nu e o meserie. Nu există frezori-rabotori fericiţi.
4. Datoria faţă de libertatea umană.
5. Despre femei, despre fotbal, despre unde se găseşte un vin bun în oraş...
6. Nimeni nu vrea să scrie „opere monumentale”. Fiecare vrea să se exprime pe sine, în zece, o sută sau o mie de pagini, cât îi iese. Pentru asta îţi trebuie un contract, e adevărat, dar cu tine însuţi, pactul e doar cu marea forţă din tine şi din fiecare dintre noi.
7. Nu e nici un fel de contradicţie între ele. Atât universurile, cât şi lumea vie au evoluat printr-un proces de selecţie naturală. Aceasta e însăşi Geneza.
8. Ele nedreptăţesc şi bărbatul în aceeaşi măsură, aşa cum o fac şi religiile politeiste, de altfel. Căci e mutilant să-ţi înjoseşti aproapele, oricine-ar fi el. Între credinţă şi religiile instituţionalizate e o prăpastie de neumplut.
9. Stanislaw Lem spunea: „De fapt, nu mergem în spaţiu ca să găsim lumi necunoscute, ci ca să ne căutăm pe noi înşine”. E chiar aşa. Noi nici nu putem percepe măcar ce nu ne seamănă.
10. Dac-aş putea să aleg şi-aş avea mijloace suficiente de trai, aş trăi câte doi-trei ani în Suedia, Italia, Austria, Statele Unite, Grecia, Germania şi-aşa mai departe... Am oroare de fixarea într-un singur peisaj.
11. Vorba lui Caragiale: „În niciuna din trecut şi-ntr-una cât mai îndepărtată în viitor.”
12. În „Harem oriental” de Delacroix...
13. Pe o insignă rotundă şi verde pe care am cumpărat-o într-un târg de vechituri din San Francisco scria: „There’s no government like NO government”. Am purtat-o multă vreme la reverul gecii mele de blugi, până şi într-o vizită la Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, când doamna cu care mă întâlnisem mi-a citit-o şi-a spus: „I fully agree with it!”
14. Politica.
15. Fac lucrul ăsta în fiecare zi, ca noi toţi, după „the butterfly effect”.
16. E cea ale cărei imperfecţiuni mă atrag cel mai mult.
17. Feminitatea.
18. Da, sunt silit câteodată să joc rolul de scriitor.
19. Da, din păcate. Important e că niciodată n-am trecut la fapte.
20. Să dau sfaturi şi să primesc bani.
21. John Lennon.
22. Bob Dylan.
23. Nu ştiu, eu nu-mi spun niciodată.
24. Da, o iubesc mult şi mi-e foarte frică de ea.
25. Îmi place toată poezia, cu excepţia majorităţii cărţilor de versuri.
26. Cu Ridley Scott.
27. Nu, sunt complet lipsit de instinctul ăsta. Întotdeauna aş prefera să decidă alţii în locul meu.
28. Pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur din seminţia lui Iuda, şi pe cei care-au lucrat apoi în spiritul lui (Da Vinci, Newton, Tesla etc.)
29. Să se mai uite din când în când în oglindă.
30. Dimineaţa. Scriu în prezenţa simbolică a cafelei.
31. Cu fistic.
32. Dragostea celorlalţi.
33. Ca să capete incertitudini.
Ioana Ieronim
1. Am un cult pentru prietenie şi cred că aceasta e o trăsătură recunoscută de cei care mă cunosc. Dar întrebarea ar trebui probabil adresată altora decât celui în cauză.
2. Există, cred, şi minciuni benigne. Politeţea sau omenia implică asta, uneori...
3. Sunt de multe ori fericită în meseria scrisului. E o formă specială de fericire, care poate să pară şi altceva decât fericire - concentrare, căutare, „ascultarea” materiei, lumii, glasurilor de exprimat.
4. Este o întrebare dificilă în lipsa unui context. Nu cred că văd automat o dichotomie între libertate şi datoria faţă de patrie. Datoria faţă de patrie cred că se conştientizează în momente de criză, care, vai, nu lipsesc. Iar libertatea în afara unui sens – al misiunii – aş zice că nu are valoare. Întrebarea îmi aduce aminte de un frumos poem al Anei Blandiana, despre faptul că nu te simţi liber să pleci, atunci când ţara ta este în suferinţă.
5. Cu orice scriitor mă interesează să vorbesc - despre preocupările şi revelaţiile sale, despre arta scrisului său. De aceea îmi place să şi citesc interviuri sau mărturii ale scriitorilor sau altor artişti. Faptul de a fi celebru nu cred că face automat dintr-un scriitor un interlocutor interesant. Uneori, da, uneori, nu.
6. Nu se pune problema, din punctul meu de vedere. Un asemenea pact ar însemna, în demersul creator, un element exterior care nu ţine de creaţie. Pentru mine, opera este de o natură organică, lăuntrică, nu m-ar interesa un cadou exterior, un adaos „din altă parte”. Noi conţinem în noi, fiecare, şi binele, şi răul. Şi potenţialul unor intensităţi „peste fire”. Provocarea este apelul la propriile forţe.
7. Mă indispune şi – pentru starea învăţământului – mă alarmează realmente modul în care se pune problema. Este o falsă problemă. O disjuncţie care vine dintr-o ignoranţă tristă. Cele două laturi în nici un caz nu se exclud. Ele coexistă şi abia coexistenţa lor reprezintă o explicare acceptabilă, plauzibilă, a lumii. A alege una în detrimentul alteia este pură obtuzitate, asezonată cu politică. Darwin însuşi, se ştie, a fost chinuit moralmente crezând că descoperirea lui poate echivala cu o blasfemie: el era un om credincios. DAR o privire ulterioară, ceva mai complexă a lucrurilor atât la nivel ştiinţific (conform şi unor foarte recente descoperiri), cât şi la nivelul textelor sacre, depăşeşte evident o asemenea contrapunere păguboasă.
8. Da. Şi aici aş zice: nu religiile în spiritul lor, ci cutuma, „politica”, interpretarea simplificată, îngustă, represivă şi chiar vulgarizatoare. Un exemplu revoltător mi se pare considerarea femeii ca spurcată după ce a dat naştere unui copil (indiferent de argumentele de igienă şi sănătate care se aduc drept explicaţie) - când actul naşterii, fundamental acestei lumi, înseamnă un mister atât de profund şi are un sens de o atât de înaltă puritate. Ca să nu mai vorbim că efectul aplicării discriminatoare reprezintă şi o zădărnicire de energii umane – care sunt date şi sunt preţioase.
9. Nu în condiţiile de faţă.
10. Îmi plac de fapt multe ţări, există atâtea locuri minunate! Dar locul în care te naşti – este de neînlocuit. Pentru mine, locul naşterii (Ţara Bârsei, practic aria dintre Transilvania şi Muntenia), reuneşte, în esenţă, mult din ceea ce am văzut şi prin alte părţi. Există de fapt un fel de patrie în minte-suflet, care se suprapune doar parţial cu adevărata ţară. Propria ţară este un amestec de real şi imaginar.
11. Epoca noastră mi se pare de un potenţial fabulos şi nu aş vrea să trăiesc într-o altă epocă. Este naiv, oricum, să idealizăm alte vremuri... au fost multe rele mai tot timpul, de când e om pe pământ.
12. Poate într-un tablou pre-rafaelit.
13. Întrebarea presupune iar o opoziţie simplificatoare. Guvernarea europeană nu este ideală, însă o convergenţă europeană este de o enormă importanţă pentru ceea ce se întâmplă cu guvernarea naţională. Izolaţionismul reprezintă o tendinţă costisitoare. Şi este de fapt, azi, o utopie, reţeta unei grave boli naţionale. Exemplu de notorietate: Transnistria.
14. Eu cred că variate ideologii şi totalitarisme au fost cumplite forme de impostură şi aici putem face top-uri. Fascismul şi comunismul, de exemplu, care ne-au atins în istoria mai recentă, reprezintă imposturi care sunt foarte asemănătoare între ele: cum a spus-o un Vassili Grossman etc.
15. Al Doilea Război Mondial, desigur. Pentru noi, românii, atunci a „sunat ceasul” unei teribile, teribile întunecări. De ambele părţi ale Prutului.
16. Nu. Femeia perfectă sau ar fi culmea plictisului, sau ilară ca în bancuri. Dar m-au impresionat variate feluri de femei – imperfecte, însă excepţionale. De exemplu, Regina Maria, în felul în care a muncit pentru România, pentru realizarea României Mari, dincolo de strălucirea ei socială. Este interesant de observat, ca exemplu, ce program zilnic, autoimpus, a avut ea în călătoriile din Statele Unite (ca un funcţionar diplomatic profesionist).
17. Mintea deschisă, un sens natural al egalităţii cu o femeie, lipsa de complexe.
18. Mi s-a întâmplat, dar am încercat să mă sustrag de la acestea. Există însă şi roluri pe care nu le poţi evita. Când eşti scriitor, s-ar putea ca serviciul pe care îl ai să fie foarte departe de ce trebuie. Însă aceste inevitabile contradicţii fac viaţa să fie - autentică.
19. Nu. Mai mult, pentru mine rămâne un motiv de continuă mirare că există oameni în stare să persevereze, să organizeze, să construiască răul altuia.
20. Poate că îmi place mai mult să dau decât să primesc. Dar ... există oameni cărora le dăruim mai ales, alţii de la care primim mai ales. Mă nemulţumeşte întotdeauna calculul în această privinţă (darul calculat, atenţia la o balanţă bine măsurată).
21. Am o foarte mare simpatie pentru clasicii avangardei noastre „clasice” din sec.20. Şi o admiraţie indicibilă faţă de Brâncuşi: un uriaş „reformist”, fără mişcarea exterioară zgomotoasă a demolatorului - dar de o radicalitate unică a spiritului creator...
22. Sunt melomană; mi-e greu să aleg un singur compozitor.
23. Omul fără poveste nu e om. Omul îşi spune poveşti pentru a se situa în lume.
24. Singurătatea este foarte preţioasă pentru viaţa unui scriitor şi, de fapt, a oricui. Aşa ca liniştea în muzică. Când îşi scria tragediile, Euripine se izola într-o peşteră. E un timp să fim singuri şi un timp când nu trebuie să fim singuri.
25. Sunt deschisă către mai multe formule poetice şi consider poezia un mediu extraordinar de expresie tocmai prin diversitatea ei, de când există pe pământ (deodată cu omul).
26. Contemporan, fireşte. Chiar dacă scenariul meu ar fi istoric. Aparţinem timpului nostru.
27. Nu. Dar aceasta nu înseamnă că nu observ semnificaţia puterii, importanţa acestei responsabilităţi. Faptul că oamenii ajunşi la putere pot dezamăgi nu înseamnă că puterea n-ar trebui să existe. Dar eu mă simt mai confortabil să mă desfăşor în altă zonă decât aceea a puterii.
28. Sunt foarte mulţi aceştia. Ar fi excelent, pentru România şi Moldova, să facem şi noi un Muzeu al Portretelor (cum există la Washington), în care să vedem la faţă şi să urmărim biografiile celor care şi-au zidit viaţa în construcţia acestor ţări, a unor domenii, a unor instituţii chiar etc. Aşa poate nu vom mai risipi cu atâta ineptă şi criminală uşurinţă, în continuare, atât de multe lucruri câte încă mai risipim.
29. O conştiinţă de sine necomplexată. O apreciere sănătoasă, necomplexată a propriilor valori.
30. Nu folosesc stimulente ca să scriu.
31. Cu lecturi, muzică, plastică, dragoste, prietenie, viaţă trăită şi observată.
32. Descifrarea – misterului ultim/esenţial al lumii în care trăim. Dar atenţia în direcţia aceea, mereu trează, chiar dacă mereu deturnată, mi se pare un teren fascinant şi fertil.
33. E instrumentul său de cunoaştere, de testare a terenului.
Doamne fereşte de viaţa fără întrebări. Sau unde întrebările şi răspunsurile vin la pachet, de la Putere - iar alte întrebări nu se acceptă. Alte întrebări te pot costa libertatea etc. Gen pe care l-au cunoscut ţările din partea noastră de lume.
Irina Nechit
1. E greu să pun în evidenţă o trăsătură anume, închid ochii şi aleg: capacitatea de a vedea, nu doar de a privi. O calitate nepotrivită? Unora le pare că sunt „solemnă”, aş vrea eu să fiu solemnă!
2. Adevărul mă încărunţeşte, dar îmi vopsesc părul şi asta ar însemna că îmi acopăr capul cu o minciună.
3. Da, când am scris ciclul Câinele Poet.
4. Libertatea, desigur. Vreau ca patria mea să fie libertatea.
5. Dacă aş ajunge vreodată la o casă de creaţie, mi-aş reduce la minim comunicarea cu scriitorii de acolo. „Bună ziua! - Bună ziua!” Şi-atât.
6. NU. Nu cred că prezint interes pentru vreun Mefisto, lui i se pare că eu sunt naivă.
7. Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!
8. În Europa femeia îşi face dreptate singură, cu sau fără ajutorul dogmelor, dar cu sprijinul divinităţii şi nu uitaţi, cuvântul divinitate e la feminin. Nu ştiu cum se descurcă femeia în lumea musulmană, în cea niponă şi în alte lumi unde trebuie să stea mereu cu capul plecat, dar probabil că şi acolo găseşte modalităţi de a-şi lua revanşa.
9. Nu. Fiindcă după moarte oricum voi pleca în spaţiu să cunosc tainele Universului.
10. Mă tem că doar în R. Moldova am un loc al meu, în alte părţi nu mă aşteaptă nimeni.
11. În epoca dinozaurilor. Aş fi mâncat carne de dinozaur. Trebuie să recunosc că habar nu am ce gust are carnea de dinozaur.
12. Frumoasă întrebare! În tabloul „Primăvara” de Boticelli. Sau în „Strigătul” de Edvard Munch, aş striga mai tare decât eroina acestuia.
13. Am impresia că guvernele aruncă mereu cu pietre în noi. Nu ştiu de unde iau atâtea pietre ascuţite ca să le arunce în noi, cetăţenii de rând.
14. Pungile de plastic.
15. Aş fi înzestrat armata lui Ştefan cel Mare cu tancuri şi rachete şi el ar fi învins Imperiul Otoman.
16. Bunica Irina şi Sylvia Plath.
17. Inteligenţa nativă, spontaneitatea, curajul, revolta, simţul esteticului, pasiunea pentru efortul fizic, dragostea de viaţă.
18. Am impresia că rolul de gospodină nu mi se potriveşte, dar îl joc, foarte prost, de câteva zeci de ani. Încă un rol nesuferit – cel de fiinţă supranaturală. Mi se întâmplă să mă dau drept fiinţă supranaturală pentru a nu dezvălui cât de naturală sunt.
19. Încerc să transform răzbunările în acte creative pentru mine. Desigur, mă răzbun, cu zâmbetul pe faţă. NU fac rău cu intenţie, nu vreau să fac rău nimănui.
20. Dacă nu dai, nu primeşti. O banalitate.
21. Jeanne d’Arc.
22. Cel care compune concertele păsărilor în zori.
23. Pentru a edita o carte cu care să dea lovitura.
24. Mi-e frică. Dar şi de oamenii care ar dori să-mi încalce dreptul la singurătate.
25. Încerc să înţeleg şi să accept diferite formule poetice, pentru a nu mă simţi depăşită de ele.
26. Cu Jane Campion, regizoarea filmului „Pianul”, premiat cu Palme d’Or.
27. Cum să nu? Cea mai importantă e puterea pe care o deţin asupra propriilor fapte.
28. Soţia lui Eminem va trebui reabilitată în viitor.
29. Rezistenţa la frig a eschimoşilor.
30. Scriu când apuc, haotic. Două-trei cafele pe zi. Pâine cu unt. O floare într-o vază lângă calculator. Fereastră întredeschisă, perdele mişcându-se în curent, soare şi umbre de copaci. Toate astea când am inspiraţie şi bani, lucru care se întâmplă destul de rar.
31. Cu iluzii şi, bineînţeles, cu propriul sânge.
32. O caretă la scară.
33. De-aia!
Dan C. Mihăilescu
1. Dăruirea. Infatuarea.
2. Nu.
3. Scrisul m-a fericit întotdeauna. Nu ştiu – încă nu ştiu! - dacă la fel de mult precum cititul. Însă cu adevărat fericit, ca în transă, mi-am scris numai cartea de debut, pe la 24-25 de ani.
4. Libertatea.
5. Când începe resemnarea şi cum o putem face fecundă.
6. Niciodată, cu nici un preţ.
7. Încă din studenţie Ioan Alexandru mi-a dăruit definiţia perfectă a credinţei: „cred în ceea ce crede crinul când luminează noaptea fără să-l vadă nimeni”.
8. Nu mă deranjează. Mă revoltă.
9. Nuuuuu, păcatele mele!
10. Într-un igloo, la Polul Nord.
11. În Germania romantismului timpuriu, de la Jena.
12. Ar fi oare cu putinţă să fiu un... autoportret al lui Rembrandt?!?
13. Dintotdeauna am pus – şi pun – naţionalul pe primul loc.
14. Faptul că încă se amăgeşte că totul are un sens. Şi că-şi mai face iluzii cu privire la viitor.
15. După ce Hruşciov şi-ar fi încheiat dezvăluirile de la Congresul XX al PCUS. Aş fi tras exact în acel moment concluziile de la 1989 şi le-aş fi pus în practică.
16. Nu.
17. Tandreţea.
18. Da. Roluri de şef. Slavă Domnului că pentru foarte puţină vreme.
19. Ei bine, da. Numai că nu eu sunt autorul formulei „sweet revenge”.
20. Una mai mult decât cealaltă.
21. Nici o întrupare a nebuniei nu-mi este mai devastator de fascinantă ca fiinţa lui Emil Cioran. Iar pentru el orice schimbare, orice progres, orice reformă reprezenta un „élan vers le pire”.
22. Bach. Şi cuplul Paul McCartney-John Lennon.
23. Ca să se vindece de urâtul lumii.
24. Câtă vreme îmi trăiesc soţia şi fiica – nu!
25. Mi-am răpus acneea adolescenţei cu Baudelaire, Rimbaud, Lautréamont şi Dylan Thomas. Ca student am campat în Eminescu şi Hölderlin via Heidegger-Noica, în Rilke şi Blaga, după care ori de câte ori mi-e dor de-o fărâmă de lirism sapienţial cobor (sau urc, depinde de moment, de stare) la Shakespeare, unde e totul.
26. Aş ecraniza viaţa Aniţei Nandriş-Cudla, cu Oana Pellea în rolul ei. Oana îl visează ca regizor pe Nikita Mihalkov. Eu m-aş lupta să-l înduplec pe Lucian Pintilie.
27. Niciodată. Ba nu, uneori, foarte rar, şi asta numai ca spectacol mental în vederea acelor „dulci răzbunări” despre care scriam la întrebarea 19.
28. Nu e subevaluat, dar nici evaluat cum se cuvine, mai degrabă ignorat cu vinovată inconştienţă: Constantin Brâncoveanu.
29. Aici rămân la vorba lui Marghiloman (o fi anecdotă?): zece ani de ocupaţie germană să mai fi avut, că românii ar fi arătat altfel.
30. Până la vreo 40 de ani am scris numai noaptea. Acum numai în zori. Nu mă întrebaţi – că nu ştiu de ce. Poate unde atunci m-am lăsat de fumat (neuitatele noastre Carpaţi de Sf. Gheorghe...)
31. Cu ce-mi îngăduie drăcuşorii pofticioşi dinlăuntru.
32. O luuuungă tacla, bine garnisită, cu Mircea Vulcănescu, în care, între aperitive şi baclavale, să ne bârfim reciproc – cu tandreţe comprehensivă – prietenii, rivalii, aliaţii, mentorii, istoria, geografia, metehnele.... şi destinul.
33. Ca să nu moară chiar prost de tot.
Liliana Armaşu
1. Cert e că sunt prea emotivă şi prea implicată sufleteşte în tot ceea ce fac. În unele cazuri, mi-aş dori să fiu mai detaşată, uşor indiferentă, dar nu-mi reuşeşte, oricâte exerciţii de autosugestie aş încerca.
Nimic mai schimbător decât părerea oamenilor despre tine. O mică ieşire de pe „axa normalităţii”, impusă de alţii, te poate ţintui imediat şi pentru mult timp înainte (dacă nu chiar pentru totdeauna) la stâlpul infamiei. Comportamentul tău ireproşabil de înainte sau de după… aproape că nu mai contează. În mediul social în care mă aflu acum se crede că aş fi mereu „împotrivă” (ceea ce ar părea surprinzător pentru mulţi dintre cei care mă cunosc). Poate că aş vrea să fiu astfel, dar în condiţiile noastre nu-mi rămâne să fiu decât sceptică.
2. Nu cred că se poate trăi doar în adevăr, dar aş vrea ca această frumoasă abstracţiune să se mai arate din când în când la faţă, că mă sufoc de atâta minciună şi nedreptate cât se vede în jur.
3. Fericită şi, în acelaşi timp, cumplit de tristă… Atunci când scriu, poezie în special, am senzaţia că mi se dezvăluie, iată-iată, un mare mister… Dar, trezindu-mă din reverie, ia-l de unde nu-i.
4. Am ajuns să-mi fac din libertate o adevărată obsesie. Fiind atât de strâmtorată – în toate privinţele – în pseudopatria mea R.M., unde e imposibil să nu devii claustrofob(ă), nu-mi doresc decât una: să se spargă într-o zi zidurile acestei uriaşe închisori. Altfel evadez.
5. Mi-aş dori, în primul rând, să ajung vreodată la o casă de creaţie (scriitorii mai în vârstă s-au bucurat din plin de această oportunitate), să văd cum e să fii doar la cheremul propriei tale persoane. M-aş bucura să-l întâlnesc acolo pe Mircea Ivănescu, invitându-l la plimbări lungi, în tăcere.
6. Dar oare e posibil să scrii o operă monumentală în urma unui „pact faustic”? Nu cunosc asemenea exemple. Eu aş fi mulţumită să fi scris ori să scriu de acum încolo măcar un text bun, fără anumite condiţionări.
7. Când obosesc să-mi pun întrebări despre „evoluţia” misterioasă a omului, încerc să cred în Geneză.
8. Mă deranjează mai mult argumentul prin care se justifică nedreptăţirea femeii: „Aşa e lăsat de la Dumnezeu!” E adevărat că societatea bărbaţilor din spaţiul nostru, basarabean, e supărător de exclusivă când e vorba de femei. Le acceptă mai mult pe post de soţii, iubite, menajere, mame, surori, obiecte de decor, şi, în rarisime cazuri, pe post de parteneri egali de discuţie (la o cafea, să zicem, sau, de ce nu, chiar la o bere). Două tagme în război continuu.
9. Mi-aş dori mai întâi să călătoresc în mai multe oraşe ale lumii, că în spaţiu voi avea suficient timp de colindat. Fără bilet de întoarcere.
10. La Paris, în Franţa, speram cândva… Dar nu cred că aş exclude nici varianta unei Basarabii cu centrul la Bucureşti.
11. În celelalte epoci, de până acum, te mai poţi transfera cumva, ghidată de tot felul de lecturi, muzee, filme etc. Nu-mi ajunge însă forţă să-mi imaginez cum va fi lumea peste 1000 de ani. Mor de curiozitate să aflu.
12. În Clasa de Dans a lui Edgar Degas, pentru conturarea foarte aproximativă a unui vis care nu se va împlini niciodată.
13. Un guvern european, căci unul naţional ar putea fi mult mai antinaţional decât primul (aş da un exemplu, dar nu aş vrea să mă repet continuu).
14. Comunismul de după 50 de ani de comunism în minusculul spaţiu dintre Nistru şi Prut.
15. Mai curând aş apropia un moment istoric de viitor, care ar putea schimba la faţă Republica Moldova: alinierea statului nostru la comunitatea statelor civilizate (UE).
16. Mă sperie perfecţiunea. Apreciez inteligenţa, intransigenţa, generozitatea, discreţia..., la femei şi nu numai, însă în niciun caz afişate demonstrativ.
17. Ordinea ar fi cam următoarea: inteligenţa, bunul-simţ, bunăvoinţa, demnitatea, erudiţia, modestia, simţul umorului. Însă mai admit şi unele vicii (accept fumătorii, de exemplu, însă în niciun caz înfumuraţii), dacă nu prevalează asupra celor dintâi.
18. Nu pot să zic că am avut până acum vreun rol care mi s-a potrivit ca o mănuşă, şi această neconcordanţă sau nepotrivire mi-a luat şi-mi ia mai toată energia şi timpul. Îmi caut încă marele rol, deşi sunt conştientă că nu-l voi găsi vreodată.
19. Aş vrea să mă pot răzbuna pe toţi vechii şi noii nomenclaturişti, care au distrus moral şi material generaţii întregi de basarabeni, aducându-i la sapă de lemn. Cum să nu vrei să te răzbuni, când ai exemplul trist al mamei tale în faţă: mai mult de 30 de ani dedicaţi statului pentru un salariu de nimic, iar banii economisiţi cu mare greu (pentru bunăstarea copiilor) furaţi în cel mai josnic mod de către acelaşi stat şi, drept încununare la toate, o pensie mizerabilă menită pentru „odihna binemeritată”. Cel mai trist e că şi copii merg pe acelaşi drum.
20. Mi-ar plăcea să dau mai mult decât am posibilitatea. E un gest frumos, prin care îţi poţi demonstra ataşamentul, respectul sau recunoştinţa faţă de cineva. Mă bucur enorm, ca un copil mic, şi atunci când primesc, orice – fie şi câteva cuvinte încurajatoare.
21. Sfântul Augustin.
22. Nu am un compozitor preferat. Îmi place să ascult clasicii, dar se întâmplă uneori să-mi adaptez gustul şi după preferinţele muzicale ale fraţilor mei mai tineri, îndrăgind rock-ul liric.
23. Din dorinţa de a alunga plictisul şi a lărgi limitele.
24. Uneori, mi-e frică mai mult de oameni decât de singurătate. Dacă nu ne-am retrage în singurătăţile noastre – să mai gândim, să mai re-creăm poate ceva... – cred că nu s-ar alege nimic din lumea asta.
25. Din orice formulă poetică îmi place să descopăr un mesaj, o idee revelatoare, mai pretenţios spus, îmi place poezia născătoare de poezie.
26. Kusturica.
27. Doar în momentele când eu sau alţii ca mine sunt nedreptăţiţi sau umiliţi în cel mai inadmisibil mod. M-aş face atunci un temut om al justiţiei sau, rămânând însă pe faza imaginaţiei, aş prelua puterea zeiţei Themis, să mai bag frica în cei care au pierdut cu totul simţul măsurii.
28. Poporul român.
29. Intransigenţa cecenilor.
30. Scriu rar, de obicei, în momentele când sunt provocată din exterior, fie că mă supără cineva sau ceva, fie că simt o uşoară senzaţie de îndrăgostire, fie că mă cuprinde o nelinişte metafizică (în miez de noapte). Ciocolata neagră, cafeaua, fructele mă ajută uneori să-mi duc gândurile până la capăt.
31. Cu iluzia că mai este mult timp înainte...
32. Dacă-aş şti! Ceva miraculos, indefinibil…
33. Să nu cadă jos. Doar semnul întrebării e un mic şi îndesat toiag de sprijin, după cum vedeţi: ???????????
Alex. Ştefănescu
1. Vocaţia bucuriei. Spiritul vindicativ.
2. Nu.
3. Da, în repetate rânduri.
4. Datoria (faţă de patrie, faţă de familie, faţă de umanitate etc.).
5. Despre scrisul lui (nu despre al meu).
6. Nu. Dar nu pentru că sunt prea pur ca să închei o înţelegere cu diavolul, ci pentru că performanţa literară n-ar mai reprezenta un merit al meu. Aş fi ca şi cum aş lucra cu negri!
7. În teoria evoluţionistă. Şi, din păcate, nu pot să îi privesc cu o înţelegere democratică pe cei care cred în creaţionism, ci simt faţă de ei un anumit dispreţ.
8. Oricine poate dispreţui pe oricine. Grav este când dispreţul devine acţiune. În consecinţă, mi-e indiferent cum îşi reprezintă femeia adepţii religiilor monoteiste, dar nu suport să-i văd practicând dispreţul faţă de femeie. Eu am faţă de femeie un adevărat cult, reminiscenţă livrescă, probabil, a cavalerismului din Evul Mediu.
9. Să călătoresc în spaţiu doar ca să mă pot lăuda că am călătorit în spaţiu, nu. Dacă această călătorie chiar mi-ar da posibilitatea să cunosc tainele Universului, da.
10. În Germania.
11. În secolul nouăsprezece, când literatura conta.
12. În tabloul lui van Gogh, Noapte înstelată. Dar prezenţa mea ar strica farmecul tabloului.
13. Acum, un guvern naţional. Dar visez, cu mari speranţe, la vremea când Europa va fi o federaţie, ca SUA.
14. Regimul comunist care aduce în poziţii privilegiate, în toate domeniile, oameni incapabili, în locul elitei create de-a lungul timpului prin competiţie.
15. Ah, îmi deschideţi o rană. Aş vrea să fiu în 1938, să ridic de la locul ei România şi să o mut departe de URSS, eventual în mijlocul Oceanului Pacific, transformând-o într-o insulă.
16. Pentru femeia perfectă, nu. Dar pentru femeia visată de mine, da: Jeni Acterian.
17. Înainte de toate, bărbăţia. Din societatea românească au dispărut bărbaţii adevăraţi. Cei mai mulţi sunt plângăcioşi, meschini, fricoşi, lasă toate greutăţile în seama femeilor. Dacă aş fi femeie, n-aş avea cu cine să mă mărit.
18. De multe ori. De exemplu, joc rolul de bărbat puternic, deşi n-am vocaţie pentru asta (dacă ar fi după mine, mi-aş petrece fiecare zi visând, gândind, citind, scriind). Dar trebuie să-mi fac datoria. Pe de altă parte, îmi place şi să mă joc intrând în câte un rol inadecvat mie. Intru, de exemplu, într-o librărie şi îl rog pe câte un necunoscut să mă sfătuiască ce cărţi să cumpăr.
19. Da, dar n-am trecut niciodată la fapte.
20. Şi să dau, şi să primesc. Se creează un moment de comunicare care îmi merge la inimă.
21. Nietzsche.
22. Mozart.
23. Ca să aibă sentimentul că face el lumea, aşa cum i-ar fi plăcut să fie.
24. Nu, deloc. Nu-i înţeleg pe cei care suferă de singurătate.
25. Poezia bună. Nu contează formula folosită de poet, contează rezultatul pe care îl obţine. Şi încă ceva, îmi place nu să citesc, ci să ascult poezie, citită cu glas tare de cineva a cărui faţă să n-o văd. Îmi imaginez Paradisul ca pe un loc în care aş asculta la nesfârşit poezie.
26. Cu Nikita Mihalkov.
27. Da. O simt şi acum, ori de câte ori asist la o nedreptate. (Dar, până la urmă, intervin şi fără să am putere.)
28. Personajele din trecut au fost, aproape toate (cu excepţia celor aflate încă sub embargo-ul impus de „corectitudinea politică”), reconsiderate şi evaluate corect. Mai regretabilă este ingratitudinea faţă de unii contemporani ai noştri. Un exemplu din istoria noastră recentă: Emil Constantinescu. Dar, chiar şi în cazul lui, treptat, chiar în prezent, se revizuieşte imaginea negativă pe care i-au confecţionat-o specialiştii în dezinformare.
29. Spiritul organizatoric pe care îl au germanii.
30. Scriu seara, cu o blondă pe genunchi. Glumesc, ca să îi fac fie şi pentru o clipă invidioşi pe adversarii mei literari. Scriu, de fapt, dimineaţa (de aproximativ zece ani numai la computer), cu o cafea pe birou, din care sorb rar. Mă pasionează scrisul în sine, nu am nevoie de un stimulent exterior.
31. Cu imaginea grădinii create şi îngrijite de mine.
32. Un semn de afecţiune din partea încruntatei Carmen Muşat.
33. Din cauză că i-e frică singur, în Univers.
Marian Drăghici
1. Generozitatea. Generozitatea lăbărţată. Necritică (din lene; lenea pentru mine e sacră; când lucrez, fără lene nu sunt bun de nimic.)
2. În lumea asta din păcate, nu.
3. Da, de fiecare dată când mi-a ieşit un poem nou şi adevărat. Asta se numără pe degetele de la mâini, cred. Hai, şi pe cele de la un picior. Întâlniri cu îngerul poeziei, unele; cu demonul ei negru-negru, celelalte. Fireşte, dominaţia e de negru – fir-ar să fie! (Doamne, apără şi păzeşte!)
4. Pe ambele, în ordinea întrebării.
5. L-aş întreba de ce pisica Penelopii e scriitor, şi nu altceva. Aş experimenta cu el acest altceva. O casă de creaţie doldora de scriitori este locul perfect să experimentezi te miri ce, ne-scrierea, bunăoară.
6. Nu, chiar nu. Rolul de „instrument”, asumat printr-un „pact faustic”, miroase de departe nu atât a pucioasă, cât a impostură.
7. Cred în Creaţie.
8. Nu o nedreptăţesc, o aşază fix la locul ei, devreme ce o consacră ca şi – auziţi? –
Născătoare de Dumnezeu. Aşa nedreptăţire…
9. Da, cred că mda.
10. Israel, Ierusalim.
11. În timpul vieţii pământeşti a Galileanului, să fi ascultat din gura lui minunăţiile alea, de o poezie unică. Aia poezie, care transformă omul, lumea…
12. „Pescuirea miraculoasă”!
13. Să nu ne repezim să vindem blana ursului din pădure. Dintre două rele, rămân la cel… naţional. E unica opţiune reală, pe pielea noastră – deocamdată.
14. Comunismul.
15. În vara lui 1940, când trebuia să nu fi cedat Basarabia ca neisprăviţii, fără bătaie şi sânge. Am fi avut în schimb admiraţia întregii lumi şi respectul adversarului. Genetic am fi ieşit câştigaţi, cu un tonus vital optimizat, moralmente elevat, nu jalnic, ticăit, la limita supravieţuirii – şi poate generaţiile de azi ar scuipa mai puţin pe stradă.
16. Femeia pe care am iubit-o la douăzeci de ani, şi care – după ce mi-a dat doi copii – nu mai fuse. Faptul de fler fin şi bun gust că, din citite, atunci la începutul anilor şaptezeci rezona mai mult cu Mazilescu decât cu Nichita sau Sorescu, o descrie şi azi, în ochii mei, ca „femeia perfectă”.
17. Tăria de caracter, nobleţea acestuia, tradus(ă) ca risc al angajării în cauze, cică, pierdute.
18. Da, cum ar fi să răspund la un chestionar…
19. Mă tem că impulsul l-am avut, când am răspuns unui atac grobian, voit nimicitor, din Vatra. Or, la genul acesta de cauze numai justiţia imanentă se cade să lucreze…
20. Dăruiesc, vorba cântecului, şi cămaşa... De când mă ştiu instinctul proprietăţii mi-e ca nul.
21. Brâncuşi.
22. Mozart. Deşi compoziţiile unui Beethoven surd mă zguduie parcă şi mai şi.
23. Păi, e un copil etern în omul nostru muritor, şi ăluia mic îi plac la nebunie poveştile.
24. Cui nu-i e frică? Fără strop de prezenţă umană, singurătatea goală, totală, în noaptea unei case, a unui apartament de bloc, poate fi demonică, necreatoare, infernul însuşi: te sui pe pereţi. Însă dacă crezi (cazul meu), eşti continuu cu Dumnezeu, liber de toate şi egal, niciodată şi nicăieri singur (mai mult sau mai puţin, depinde de cât şi cum crezi).
25. Poezie să fie. Indiferent de formule discursive. Lirismul textelor sacre, dar şi al unor pagini geniale din Thomas Wolfe, să zicem, bate la fund, ca poezie, valuri întregi de pseudoexaltaţi delirici. „Dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti…” – cu acest vers se deschide poemul meu preferat, cel mai mare din literatura lumii, la 1Corinteni 13 (părere la care aderă cu entuziasm, după ce i l-am „recitat”, şi Ioan Buduca).
26. Lucian Pintilie tânăr.
27. Dacă vă referiţi la politic-administrativ – nu.
28. Iisus Hristos, dar nu de reabilitare e vorba, ci de slujire. De reabilitat, l-aş reabilita pe ciobanul mioritic, punându-l să se bată cu ăia doi până la loc comanda. E un paradox de tip Steinhardt aici, recunosc.
29. Demnitatea clară ca bună ziua a sârbilor, mândria (lobby-ul) ungurilor, seriozitatea şi forţa recuperării nemţeşti.
30. Nu am ore fixe de scris, nici stimulente. Lenea, pentru mine…
31. Cu viaţa, cu păhăruţul mistic (mai mult sau mai puţin). Despre păhăruţul acesta, Al. Cistelecan a scris exact în postfaţa la Harrum.
32. Cineva hâtru ar zice imediat: un loc în Istoria lui Manolescu. Dar, nu.
33. Fiindcă nimic, nici măcar chestionarul Contrafort, nu-l epuizează ca „om lăuntric”, lacom nu atât de răspunsuri, cât de alinare.
Vasile Gârneţ
1. Onestitatea, simțul dreptății. Din „nepotrivelele” care mi se atribuie, cel mai mult mă deranjează presupusa „duritate a caracterului meu”. Nu sunt un dur, sunt doar exigent cu cei din jur, pentru că vreau să-mi respect şi să le respect inteligența.
2. Nu. Viața ar fi imposibilă. Eu cred în formula: politeţea este (ar trebui să fie) religia omului modern. O minciună benignă ne ajută uneori să ajungem la adevăr.
3. Da, am fost de multe ori fericit.
4. Libertatea umană. Patria mea sunt rudele și prietenii mei, de ei mi se face dor, restul sunt noțiuni abstracte, invenții.
5. Cu „bețivul” Faulkner aș discuta despre Zgomotul și furia, etalându-mi – cum altfel? – cunoaşterea textului, remarcând poezia acestui uriaş roman, iar cu Proust aș discuta despre În căutarea timpului pierdut – flori de catleya, madlene şi alte rafinamente şi subtilităţi perverse şi eterne.
6. Nu e nevoie să închei tocmai un pact, e suficient să reactivez „zonele faustice” ale fiinţei mele.
7. În teoria evoluționistă, dar așa cum nașterea omului mi se pare „o minune”, o minune aproape nemeritată, las portița deschisă și pentru mister.
8. Mă oripilează, nu doar mă deranjează. Aș vrea să apuc vremurile când o femeie va deveni Papă, Patriarh, preot ș.a., pentru a îmbrățișa cu o ironie voioasă, nediscriminatorie, „buchetul” religios al lumii.
9. N-aș accepta. Sunt un sentimental, un atașant.
10. În mai multe locuri. Ordinea ar fi următoarea: în SUA, la New York; în Anglia, la Londra; în Italia, în zona Toscanei…
11. În Grecia antică, că tot am vagi origini greceşti.
12. Într-o pictură de Velasquez, pictorul meu preferat, şi anume Las Meninas (Meninele), să fiu personajul din fundal, care poate fi văzut în fanta unei uşi deschise, urcând scările şi aruncând o ultimă privire spre armonia de lumini şi umbre pe care – îmi place să cred – a regizat-o şi din care face şi el parte.
13. Un guvern european cu „cadre” naţionale bine alese.
14. Cea mai mare și mai flamboaiant-ridicolă impostură a lumii mi se pare biserica… Mă bucur să întâlnesc oameni care cred la fel.
15. Aş opri – dacă tot mi se oferă această ocazie – să fie semnat pactul Molotov-Ribbentrop, care a nenorocit Basarabia. Dar aş interveni şi mai înainte. De pildă, aş crea un culoar prin care complexatul Adolf Hitler să devină doar un pictor suprarealist de succes, iar din Jughaşvili (ulterior Stalin) aş face un seminarist silitor, nu unul chiulangiu şi plictisit cum a fost, care să slujească ortodoxia gruzină. Până la urmă, istoria e o problemă de educaţie. În multe momente aş interveni, dar poate că e bine că nu se poate.
16. Da. Bunică-mea Stanca – frumoasă ca Monica Bellucci, cultivată, creatoare şi salvatoare – m-a creat şi m-a salvat pe mine –, iubitoare, moderat și atrăgător vicioasă, devotată, utilă, tămăduitoare, tragică…
17. Curajul și inteligența.
18. Uneori am sentimentul că toată viața mea de până acum este un rol. Şi nu cred că am avut o foarte bună interpretare.
19. Nu mă răzbun și nu fac rău cu intenție. Pe ticăloșii patentaţi cu care m-am ciocnit în viață îi neglijez total, devin pentru mine, din momentul confruntării, niște simple „ființe îmbrăcate”. Deși este o „pedeapsă” severă, o găsesc dreaptă, eliberatoare, pentru că îmi curăță orizontul existențial. Am câteva asemenea „cadavre” în Chișinău.
20. Să dau.
21. Nietzsche.
22. Mozart. Preclasicii. Şi tot ce mi se potriveşte stărilor mele de meloman exigent.
23. Omul îşi spune poveşti, se refugiază în ficţiune, pentru că nu poate răspunde la câteva întrebări fundamentale. Povestea e ca o amânare.
24. Nu suntem niciodată singuri. Îmi place singurătatea, măcar așa iluzorie cum este.
25. Sunt deschis pentru mai multe vârste de lectură ale poeziei bune.
26. Aş colabora cu doi perfecţionişti: Stanley Kubrick şi Alexei Gherman. Apoi aş mai apela la Michelangelo Antonioni ori la Antony Minghella.
27. Nu, deși aș fi – mă asigură cei care mă cunosc – un bun conducător.
28. Două personaje colective: învăţătorul şi bibliotecarul.
29. Seriozitatea și perseverența germanilor, naturaleţea şi armonia cu natura a nordicilor, rafinamentul francezilor…
30. Scriu puțin, mă las curtat de inspirație, așa că nu țin cont de fuse orare sau de lumina şi întunericul de afară. Beau cafea, campari, ciocolată caldă, uneori, când redactez eboşe, pentru a le „trezi” din amorţire, beau puţin vin roşu. Dar nu e întotdeauna la fel.
31. „În Basarabia trăim sub cerul gol, fără îngeri” – aşa am scris într-un poem. Când se întâmplă să coboare vreunul şi mi se aşază pe umăr, îi spun adevărul. Îngerul meu ştie adevărul despre mine, el mi-a spus că Dumnezeu mă iubeşte, dar eu nu cred că există Dumnezeu.
32. Dreptatea şi iubirea pe care o merit.
33. Pentru că e singurul care le poate formula în această lume, chiar dacă nu poate răspunde la toate interogaţiile sale.
|
Inapoi la cuprinsul numarului