Realitatea cu amănuntul

Colindătorii electorali

A venit campania electorală. Şi au pornit implacabil pe la casele noastre „colindătorii” electorali, mesagerii diferitelor partide. Ne aduc mormane de fluturaşi electorali şi o groază de poster-uri colorate şi, fireşte, multe promisiuni. În fapt, există colindători electorali „invizibili”, grăbiţi, care ne umplu cutiile poştale cu foi volante şi nu au timp să discute cu masele, şi colindători electorali volubili, care îţi bat la uşă pentru a discuta pe îndelete despre viitorul ţării, pe care numai partidul lor îl poate face luminos. Care dintre cele două categorii vă plac mai mult?

În ceea ce priveşte promisiunile, după alegeri, acestea se transformă de multe ori într-un balon de săpun. Fie pentru că autorii acestora nu ajung la putere, fie că uită cu nonşalanţă ce au zis. De aceea, alegătorii mai pragmatici le cer colindătorilor îndeplinirea anumitor promisiuni înaintea alegerilor. Căci „ce-i în mână nu-i minciună”…

Un prieten dintr-o periferie a Chişinăului mi-a povestit că, într-o campanie electorală trecută, oamenii de pe ulicioara lui au fost vizitaţi de nişte colindători electorali foarte hotărâţi. Mesagerii unui partid le-au spus tranşant: „Dacă acceptaţi să lipim afişele noastre pe porţile voastre, o să vă asfaltăm ulicioara!” Unii au acceptat, alţii, mai sceptici, au refuzat. Peste câteva zile au venit nişte muncitori care au acoperit cu asfalt doar porţiunile de drum din dreptul porţilor cu afişe. Cei neîncrezători au rămas cu buza umflată. E adevărat că nici situaţia celor norocoşi nu s-a schimbat radical. Pentru a ajunge la casele lor, ei trebuie să traverseze porţiunile desfundate ale drumului. Într-un târziu, şi-au dat seama oamenii că, dacă lipeau cu toţii, solidar şi la timpul potrivit, acele afişe, ar fi avut acum un drum bun, nu doar nişte porţiuni bune.

Acum, în pragul altor alegeri, oamenii de pe acea ulicioară cu ghinion aşteaptă nerăbdători venirea colindătorilor electorali. Ei ştiu deja cum vor reacţiona la apelul făuritorilor viitorului.

Resurecţia cititorilor?

Un om luminat din secolul al XVIII-lea observa că moldovenilor nu le prea place să citească. Situaţia nu s-a schimbat prea mult de atunci încoace. Şi astăzi moldovenii nu prea citesc. Singurele cărţi care se vând ca pâinea caldă sunt cele pentru copii şi manualele şcolare. Pe acestea cetăţeanul le cumpără pentru că nu are încotro. Beletristica însă e cumpărată cu ţârâita, chiar dacă e vorba de laureaţi ai Premiului Nobel. De vină sunt nu doar preţurile astronomice, sărăcia şi Internetul. Nici în Uniunea Sovietică moldovenii nu citeau pe rupte.

Am vorbit zilele acestea cu câţiva editori din Republica Moldova. Oamenii sunt îngrijoraţi. Mi-au mărturisit că, după declanşarea crizei financiare, vânzările au scăzut dramatic. Beletristica nu se mai vinde nici măcar cu ţârâita. Nici dicţionarele nu mai au căutare ca altădată. Şi nici cărţile pentru copii. Multe edituri au ajuns pe buza prăpastiei. Încearcă să supravieţuiască, dar cum să supravieţuieşti, dacă cititorul nostru, care nu a citit niciodată prea mult, e şi el în criză? În vremurile astea, cartea nu poate concura cu salamul.

Ei bine, ieri m-a sunat un coleg de breaslă emoţionat, electrizat de-a dreptul. „Ai văzut? Oamenii au dat buzna în librării, au cumpărat toate cărţile lui Vieru! Să ştii că nu a dispărut cititorul!” mi-a zis colegul de breaslă cu vocea gâtuită de fericire.

Am rămas calm pentru că nu-i împărtăşesc optimismul. Şi iată de ce. Un cititor care dă buzna în librării doar îndemnat de un eveniment tragic, mediatizat de toată mass-media şi de instituţiile statului, nu e un cititor adevărat. Înclin să cred că giganţii literaturii universale se vor prăfui în continuare pe rafturile librăriilor. Şi că editurile nu vor scăpa de probleme. Chiar şi acelea care au vândut acum, cu teancul, cărţile lui Vieru. Pentru că nu e deloc sigur că şi celelalte cărţi ale lor vor fi cumpărate de cititorii care au simţit brusc nevoia să caute poezia lui Vieru. Un cititor adevărat e unul de cursă lungă, care are obişnuinţa de a citi mereu, de a cumpăra cărţi, dintr-o nevoie permanentă. Şi risc să presupun că moartea tragică a lui Grigore Vieru nu a schimbat aici, esenţial, datele problemei.

Texte difuzate la Radio Europa Liberă