Recital. Puzzle poetic la Râşca

Daria Vlas

pe hol

stăm în aceeaşi casă dar

tu cu drumurile tale eu cu

drumurile mele privirea

ni se intersectează doar pe hol

să-ţi dau o palmă să

te trezeşti chiar aşa

să-ţi dau o palmă

stai în dormitor sau

în birou mereu în

spaţii înguste ferite de

lumină ochii ţi se

albesc pielea devine

rece

să-mi dai o palmă să

mă trezesc chiar

aşa

stau întinsă pe pat ca

pe o masă de operaţii

mâinile ating tălpile

fruntea mi se lipeşte de

genunchi acum

se produce explozia la

contactul cu propriul

meu corp

TXT

eu sunt un panou luminat

unii aşteaptă

îşi iau încă o bere

între cursa de Cahul

şi cea de Bucureşti ziua

trece mai repede

un semn de circulaţie

alţii ajung exact la timp

îşi ocupă locurile în autocar

oare prietenii lor ţin la ei

cu adevărat oare părinţii lor

au murit demult

un scaun fără spetează

ceilalţi întârzie

înjură cu voce tare sau numai

în gând nimeni nu-i poate ajuta

la biroul de informaţii sunt anunţate

plecările, niciodată sosirile

The sweetest thing

sunt o blândă făptură

îţi întind ceaşca

privirea mi se prelinge în

cafeaua dulce

întăritoare

sunt bună toate

amintirile negre

se înghesuie pe uşă

sunt generoasă şi ce dacă

afară iarba îngheaţă şi ce dacă

aseară mă gândeam să scap de tine

să plec să nu

te mai sun niciodată să-ţi spun

că m-am îndrăgostit de

altul pe un ton calm

astăzi

sunt cea mai blândă făptură

te mint aşa cum vrei să

te mint îţi întind o cursă

fără scăpare

Anca Mărginean

mama

mamă

genele tale se lipesc de cutele pielii mele

ştii că şi eu am nevoie de cineva

să-mi înţeleagă frica

de când a început şi

când se va termina

în pântec nu vreau să am

şi eu ca tine

în loc de foetuşi

păduchi sau pământ

şi eu vreau să am timpanul aglomerat

să aud cum îmi urlă zeci de camioane 

mamă

şi eu vreau să am dinţii firavi

ce ar putea să-mi înece gâtul

eu doresc acel copil 

să-i aud respiraţia ce

abureşte toate geamurile

şi eu vreau să-mi injectez durere dar 

fără să mă doară.

eu fabric dragoste

azi-dimineaţă m-am trezit

cu fire de păr înăuntru

noi toţi suntem plini de ele

putem să ne legăm organele bolnave cu ele

aşa cum unchiul meu electrician leagă
                        cablurile la televizor .

de când Dumnezeu mi-a sărutat pleoapele

eu fabric dragoste din dragostea altora

mi-am visat moartea şi cum

îmi pot mesteca între dinţi dragostea

cu încrâncenarea sfârşitului de lume

m-am dat cu balsam şi

mi-au crescut ventuze

cu acestea îmi prind sufletul de trup

apoi îl fac să mişune prin mine

să mişune ca o larvă..

nasuri

când eram în clasa a 8-a 

unii copii luau atâta lecitină că

m-am gândit eu atunci 

dacă suntem alcătuiţi doar din nasuri

de aceleaşi dimensiuni

ce ar fi

şi eu să iau lecitină să pot avea o memorie

încât să ţin minte ce

utilitate are fiecare nas în parte

unul pentru citit

unul pentru mâncat

unul pentru dragoste

dar unii

nu sunt făcuţi pentru inovaţii.

totul întârzie

ceasurile nu mai bat 

timpul s-a oprit

trenul întârzie

moartea întârzie 

mi-am văzut într-o noapte

părul crescut atât de lung

încât m-am înfăşurat în el 

ca într-un cearşaf

şi m-am rostogolit

de-a lungul oraşului

am fost o minge rotundă

manevrată de copii.   

mii de oameni

toată ziua mi-am simţit piciorul turnat 

pe zidul bisericii 

cu el

am descifrat literele din zid

scria acolo că

unii oameni au în loc de sex 

o insectă ce mişună

le provoacă plăceri 

pe aceştia îi vreau eu lângă mine

să mă sărute

să mă silească

să mă dezbrace

să fac dragoste şi să

aud mereu cum

bolborosesc mii de oameni în mine.

când fac dragoste

e super bine 

mi-am decorat trupul nu cu diamante 

ci cu carne de bărbat de la bărbaţii

l-am iubit mult pe bărbatul acela care

m-a privit când 

mi-am înfipt piciorul în zid

uneori când

fac dragoste

bărbatul din tine devine

femeia din mine şi

femeia din tine

bărbatul din mine.

Lavinia Alexa

*

Răscolesc prin toate sertarele.

Scot toate lucrurile lui proaspăt spălate.

Mirosul lui răzbate oricum şi-mi face greaţă

ca unei femei însărcinate

mirosul de varză.

Eu voi fi ruptura dintre mama şi tata.

Mama va rămâne sub protecţia mea.

Va construi tunele pe care le va umple cu mii de copii,

câte unul pentru fiecare zi în care am crescut.

Va alege să fie mama şi atât.

Sexul ei se va atrofia ca o mărgică

pe care o va ţine cu grijă în palmă

ca să mi-o dea mie.

Eu voi creşte doar copii imaginari.

E de ajuns ca mama să stea

pe partea luminată a inimii mele.

Ea e copilul meu şi din când în când

o voi striga Lavinia.

*

Ştii, mă gândeam  cum o să arătăm peste 20 de ani.

Uscaţi şi subţiri.

Nu ne vom mai recunoaşte sexul.

Prima persoană pe care o vei întâlni

când ieşi în stradă

va fi mama ta

sau duşmanul tău.

Vom avea carneţele pline cu însemnări
                        personale

pentru că vom face parte din generaţia
                        Alzheimer.

Vor fi spaţii amenajate

unde vom putea vorbi.

Liniştea va fi stabilită prin lege.

Nu ne vom mai atinge, pentru că altfel

ne-am decoji straturi-straturi,

doar piele uscată luată de vânt.

Scheletul va rămâne singura formă umană acceptată.

Carnea va fi dusă la marginea oraşului şi arsă şi

aruncată în gropi comune.

*

N-am avut niciodată o cameră a mea,

un spaţiu intim care să mă conţină

numai pe mine.

Trebuie să fiu dependentă afectiv

ca să supravieţuiesc.

Trebuie să mă supravegheze cineva

ca să nu-mi dau drumul.

Vreau să-mi julesc genunchii

dar o voi face în zadar.

Am un plasture în poşetă ca să-l folosesc.

O rană există doar pentru că poate fi vindecată.

*

Am vorbit despre lucruri care ştiam

că o să mi le spui

exact în forma care mă deranjează cel mai mult.

Îmi place viaţa mea comodă.

Se mişcă din  blocaj în blocaj,

dintr-un om în altul.

Sunt multe sincope, întreruperi.

Faruri de maşină

care-mi zgârie faţa.

Dacă voi face accident,

nu voi suna pe nimeni.

Nu vreau ca mama să dea şpagă la doctori,

ca să aibă grijă de mine.

Am totul plătit la zi.

*

N-am mai primit de mult o veste bună.

Tu taci la telefon, încurcat de insistenţa mea.

De ce nu-ţi merge bine?

Îmi explici din nou,

dar nu pricep nimic.

Eu vroiam doar o veste bună,

ca o lumină caldă şi sfântă.

De ce nu vrei să-ţi meargă bine?

Ţii în tine tot răul

pe care îl poţi stârni împotriva ta.

*

Nu poţi să te mai dai la fund.

Corpul tău european plutitor te va arunca

exact la suprafaţa apei.

Acum poţi să-noţi în voie.

La ambele capete eşti tot tu.

Şi e cool.

Alexandra Lăţescu

Matilda* atotcunoscătoarea
şi traumele de aur

1. Întâlnirea

pe Matilda* o vezi când ieşi din bar după ce

ai înjurat, pe rând, toate

femeile.

extraterestru

rotundă-n rochia verde, apretată.

mă uit la coapsele ei la fel de fascinat
            ca la primul nostru televizor color.

2. Am plecat în recunoaştere

sunt docil ca sacoşele din textil

fidel ca sacoşele din textil

dar asta nu mă deranjează prea tare.

m-am agăţat de glezne sunt

bareta de la sandale

după trei zile

ştiu

unde stă, cum o cheamă.

3. Matilda* – altruista – egoista

mă duc la Matilda*

(neted lucios şi parfumat ca mătasea chinezească)

la petrecere o fătucă

ne vorbeşte de egofobie

cineva a stins becul şi

a declanşat maşina de produs suspine

cuplul sado-maso face dragoste

cu furculiţele

fructe vodka şi tutun pentru o viaţă sănătoasă

că de asta e ea atotcunoscătoare şi cu traume de aur.

4. Prima dată

ploaie, sudoare, piele

caldă

sfârcuri ca două întrerupătoare

Matilda* sărută ca-ntr-un exerciţiu de algebră

minunată, coerentă/patetic, liliputan

adorm.

mâna-mi cade îmi scârţâie ca un geam ieşit din balamale.

Matilda*, plapuma ta e neobişnuit de moale.            

5. Notă

*eu sunt Matilda.

 mie mi se arată locurile ascunse

mi se spun poveştile penibile

m-am entuziasmat foarte tare

îi mulţumesc lui Dumnezeu

pentru oameni

Urban

un flux de imagini şi sânge-ţi

ricoşează

în tâmple bio-preview-uri ale dispoziţiei de azi

sari din pat propulsat de resortul presimţirilor tale că

vine ceasul

când toate automatele împroaşcă jeturi
                                    de cafea în dosare

radio-urile bâzâie

îşi mixează frecvenţele

procesoarele pe chat-uri

Marea Conspiraţie Virtuală

şi vine locul

unde scheletul mall-ului ţi se infiltrează

în coaste

lungimile de undă

se măsoară în creierul tău.

atunci şi acolo

deschizi ochii şi-nţelegi:

ai alergat până-n centrul oraşului, te confesezi unui bancomat defect.

Exerciţiu de imaginaţie

cu o minuţiozitate devotată

îmi dresez atomii

după propria schemă de gravitaţie.

mă-mpart în două:

plastilină lichidă

şi-un copil cu chef de joacă.

pe pereţi pe parchet

proiectez supernovele din pântecul meu

îmi umplu mâinile cu mine

împroşc petele pe uşă

corale

cristale

miriapode

le adun pe toate-ntr-un pahar

cândva

cuiva

o să le fac cadou.

Mihaela Suleap

băiatul cu picioare de fier

1. privire din faţă

de aici

am privit-o pentru prima dată urcând scările

(s-a împiedicat de o treaptă, a căutat

cheile, corpul

mi s-a comprimat de dorinţă)

mi-am plimbat degetele

pe uşă, pe sonerie, pe

pielea ei de mandarină şi

mai sus - pe tencuiala zgrunţuroasă.

am stat o noapte întreagă sub fereastra

din stânga încercând/să simt,

mirosul ei să-mi ajungă în creier. pereţii prea verzi

mi-au dat de fapt

starea de high.

2. privire din lateral

am încercat să fiu obiectiv să

analizez fiecare perete. cele din lateral

erau la fel: braţele inerte

întinse pe lângă corp după o moarte | violentă

verdele plantelor agăţătoare înfofolind-o

ca într-o blană de urs, ca într-o blană

de leneş acoperit de alge

pereţii din lateral – i-am sărutat.

3. privire din spate

leagănul din spate, intrarea

din spate – uşa

de la bucătărie, ferestre

ca la pereţii din lateral.

m-am întins pe gazon: eram

un unghi de 90: casa şi eu

lipsea liantul - o scândură din acoperiş, un strat de rigips

vreo două cuie. blăniţa unui câine pe suprafaţa mea

: ar fi ceva plăcut |sânii ei de caramel| ar fi ca

plantele agăţătoare crescând pe pământ.

4. privire de sus

camera din pod prin care

urci pe acoperiş. pătura moale de ierburi

curgerea lor pe pereţi, curgerea trupului ei

prin mine (am încercat

să fiu obiectiv, să beau câte

o gură de apă. dar)

mi s-au împotmolit mâinile

în plante, dacă aş încerca să mă ridic

aş face podul / aş arăta ca o masă

cu picioare de fier.

pastel

în preajmă doar

lanţul care zăngăne şi

oamenii în negru care se feresc. dar

fântâna e foarte adâncă

îşi omoară peştii, îşi hrăneşte furia

sapă / în jos, tot mai jos

îşi varsă răutatea printre pietre

contaminează satul

din găleţile oamenilor braţe

se ridică şi-i strâng/le intră prin gât

durerea creşte treptat. durerea ei

nu poate să moară.

pentru şi despre cele materne

îţi vorbesc şi gura

mi se umple cu bucăţi de pământ

şi cu paie

pielea ia forma parchetului

pe care uneori te întinzi. interiorul meu

e o casă.

şi asta pentru că, / mamă /

uneori ai întrebări despre mine şi uneori

nu poţi să zâmbeşti.

când deschid gura

mă limitez. / cu mandibula rănită aştept

să vezi

spaţiul în care de ani de zile greutatea

mă trage la fund. rămân. / goală

şi-n aşteptare

Lavinia Rogojină

centura de siguranţă

prefer să am tălpile crăpate

nu vreau să umblu pe vîrfuri

   o viaţă

să ies din casă o dată la trei ani

cînd nu e marţi. nu e 13.

şi toate astea pentru securitate

   desigur.

nimic mai mult

*

ies numai noaptea

îmi car trupul înclinat într-un

loc cu lumină

aici oamenii merg ziua cu

două flori în mână. acum se usucă

*

cu speranţa mea s-au înecat morţii

pe buzele lor sfărâmate putrezesc

aceleaşi nume purtate în viaţă de

oameni dragi

cînd ei dorm deschid uşa

vreau să mă asigur că

nu s-au învelit cu plapuma groasă din

ciment şi pământ

afară e atât de cald

s-ar sufoca.

*

în mine rugineşte o umbrelă

spiţele ei subţiri îmi susţin plămânii

mi-e tot mai greu să respir în

trupul ăsta înclinat spre pământ

nimeni nu ştie că atunci când

trag aer în piept

în mine ajunge atât de puţin

tuşesc

e doar o răceală.

astfel a fost o dimineaţă
şi apoi o seară

ne trezim. plecăm

prin cerul spart 

cineva priveşte începutul zilei

xeroxate de mii de oameni

aceeaşi oră acelaşi traseu aceleaşi nări

înfundate cu griji

intrăm prin uşile de sticlă prin uşile de lemn

în frumoasele cutii ermetice

ne sufocăm

un şotron pustiu un leagăn uitat în aer

toţi

ne grăbim. ne îmbulzim.

şi eu mi-am făcut cruce pe fugă cînd

am trecut pe lângă biserică

şi eu vreau să prind o promoţie specială

stau la coadă în mall să-mi cumpăr

un rai ieftin

ştiri ne-editate

1.

ne frecăm unii de ceilalţi

până rămînem cu fâşii din carnea celuilalt

pe hainele gri

ne cunoaştem atât de bine

în aer vocile a milioane de oameni

caută un semnal.

2.

reacţionăm cu întârziere

suntem scurtcircuitaţi.

în piaţă se vând zâmbete la kilogram

şi pastile multe în farmacie pentru

fericire letargie

altfel ziua de azi nu se leagă de mâine

noi oamenii decupaţi

din beton ne cărăm trupurile

în spaţiile verzi

special amenajate pentru minţile noastre

atrofiate

3.

ne prezentăm în masă la

analize gratuite

verificăm valabilitatea produsului

om

ştim. am expirat.

(ştirile nu sunt difuzate în mass-media)

Adina Batîr

EKG

mă conectez la aparatul care-mi testează
inima un corp uman străin
respiră deodată cu mine
respiră deodată cu mine
respiră deodată cu mine
firele se plimbă deasupra pielii
scaiul cu gheare ceva mic
şi insipid / mă doare

ultima amintire blocată pe retină:
ea / de care eşti îndrăgostit
ea care nu zâmbeşte
ea care e frumoasă
-accesul interzis-
puteam să o fac
prietena mea cea mai bună

Ceva înăuntru

1. inside you
nu te aştepţi să vină
din toate părţile
această bătaie uşoară
- spune-i cum vrei -
să-ţi percepi inima cum
pulsează sânge
creierul cum leagă circuite în călcâi
umbra mea intră în tine
te încovoiază

2. inside me
afară din corpul meu

explodez
în particule egale
mă unesc la loc
sunt de fiecare dată
alta
o spaimă
transpir
fac o grămadă de chestii
- am halucinaţii dimineaţa -
ni le dăm unul altuia

____________