|
De curînd, în Spania, au apărut două volume inedite din Eugeniu Coşeriu: Lenguaje y discurso (2006) şi Lingüística del texto. Introducción a la hermenéutica del sentido (2007). Pentru comunitatea lingvistică hispanică este vorba de un adevărat eveniment ştiinţific, deoarece aceste cărţi pun la dispoziţia lingviştilor şi a publicului cititor studii importante ale lui E. Coşeriu, care completează imaginea de ansamblu asupra operei şi teoriei sale. Ambele volume au fost pregătite pentru tipar de Óscar Loureda Lamas (n. 1973), doctor în filologie, profesor de lingvistică spaniolă la Universitatea din La Coruña care, în 2005, a fost primul bursier Humboldt al Centrului de studii – Arhiva şi manuscrisele lui E. Coşeriu – de la Universitatea „Karl Eberhard” din Tübingen, Germania.
Recent, în cadrul Congresului Internaţional Eugenio Coseriu: réceptions contemporaines, desfăşurat între 17-19 septembrie a. c. la Universitatea din Aix-en-Provence1, Franţa, a fost prezentat volumul Lingüística del texto. Introducción a la hermenéutica del sentido (2007), îngrijit de Óscar Loureda Lamas. Interviul care urmează dezbate preocupările tînărului cercetător saniol în ce priveşte valorificarea operei coşeriene.
Eugenia Bojoga: Stimate Óscar Loureda, reprezinţi ultima generaţie a discipolilor lui Eugeniu Coşeriu, generaţia cea mai tînără şi mai promiţătoare. Studiile pe care le-ai publicat pînă acum, mă refer în special la cele două cărţi – Los nombres de los tipos de texto en espańol. El campo léxico „lo que se dice” en el espańol actual. (Pamplona, EUNSA, 2003) şi Introducción a la tipología textual. (Madrid, Arco Libros, 2003) – denotă cunoaşterea în profunzime a teoriei lingvisticii integrale, întemeiate de E. Coşeriu, asumarea fundamentelor sale şi capacitatea de a-i dezvolta anumite aspecte.
În plus, tocmai ai publicat ediţia critică în spaniolă a Lingvisticii textului lui Eugeniu Coşeriu. De ce o ediţie în spaniolă a vol. Textlinguistik. Eine Einführung (Tübingen, 1980) la 27 de ani de la apariţia sa în limba germană?
Óscar Loureda: Ediţia spaniolă a volumului Textlinguistik se justifică din mai multe puncte de vedere, chiar dacă au trecut atîţia ani de la publicarea sa în original. Aşa cum ştim, în ştiinţele culturii sau ale spiritului treizeci de ani nu înseamnă nimic, o spune chiar Coşeriu în Discursul pronunţat cu ocazia acordării titlului de doctor honoris causa al Universităţii din Granada, în 1993. „Dacă fundamentul ştiinţelor culturii îl reprezintă cunoaşterea originară, şi admiţînd – aşa cum trebuie să admitem – că oamenii tot timpul au fost fiinţe gînditoare, este justificat să presupunem că în tradiţia disciplinei noastre se întîlnesc frecvent prefigurări ale problemelor pe care le abordăm astăzi (...); uneori chiar sugestii sau soluţii similare. Cultura – afirma Menéndez Pidal – „este tradiţie, iar în cadrul tradiţiei apare ceea ce este spontan, inventat”. Or, aceasta se aplică şi la lingvistică şi la alte ştiinţe ale culturii. Mai mult, cine în domeniul unei ştiinţe a culturii ignoră sau respinge în mod deliberat toată tradiţia şi susţine (sau pretinde că susţine numai lucruri noi), nu afirmă nimic valid din punct de vedere cultural, deoarece nu corespunde unei exigenţe a comunităţii respective şi nu se încadrează în cultura la care aspiră să contribuie”.
E adevărat că ediţia originală a vol. Textlinguistik nu reprezintă „ultimul cuvînt” în acest domeniu – dacă acest ultim cuvînt există în general în ştiinţele umane –, dar în multe privinţe a fost „primul cuvînt”: mai curînd decît un eseu ştiinţific, Textlinguistik a fost de la bun început un program de lucru, dezvoltat de-a lungul anilor de către discipolii lui Coşeriu.
Se justifică, în al doilea rînd, pentru că, deşi este vorba de o operă pe care critica şi investigaţia ştiinţifică au luat-o în considerare într-o anumită măsură, în lumea hispanică – unde aşa cum se ştie, concepţia lingvistică a lui E. Coşeriu este foarte bine cunoscută, apreciată, valorizată şi dezvoltată – textul original este puţin cunoscut. Fireşte, e cunoscut şi citat în contextul său imediat german, mult mai rar însă dincolo de acesta. Mai mult, dincolo de mediul german s-a dezvoltat în special gramatica textului, adică, acea lingvistică a textului care, după Coşeriu, nu reprezintă „adevărata” lingvistică a textului, astfel încît publicarea sa în limba spaniolă permite să descoperim noi orizonturi, noi valenţe pentru această disciplină.
Se justifică, în al treilea rînd, deoarece chiar dacă conceptele lui E. Coşeriu au fost răspîndite prin publicaţii anterioare şi posterioare acestui volum, Textlinguistik este o noutate, cel puţin din două puncte de vedere: în raport cu propria operă coşeriană, în măsura în care este vorba de o monografie despre text şi în raport cu ceea ce în acel moment, sfîrşitul anilor ’70, se numea Lingvistica textului, întrucît nu este vorba de o introducere în plus pe lîngă cele existente deja, ci de o abordare teoretică, de fond şi formă total diferită.
În cele din urmă, se justifică prin faptul că există şi alte traduceri, în afară de originalul în germană, bunăoară, excelenta traducere în italiană care a avut un mare impact în Italia, fiind reeditată în 2001. Nu exista însă nici o ediţie care să fi prezentat în mod sistematic relaţiile sale paradigmatice, relaţii care, în multe cazuri, aduc explicaţii mai extinse cu privire la obiectivele lingvisticii textului.
E.B.: Să amintim cititorilor revistei Contrafort că acest volum al lui Coşeriu are propria sa „istorie” în mediul lingvistic hispanic. Mă refer la o primă apariţie a unui volum în 1983 în Argentina şi la plagiatul din 2002 al lui Luis Miranda Esquerre din Peru.
Ó.L.: Într-adevăr, în baza unor prelegeri pe care Coşeriu le-a ţinut în 1981 la Universidad Nacional de San Juan (care îl invitase de altfel pentru a-i acorda titlul de doctor honoris causa), Argentina, se publică în 1983 un volumaş intitulat Lingüística del texto, dar în nici un caz nu este vorba de o versiune spaniolă a cursului pe care îl predase anterior la Universitatea din Tübingen, ci de o versiune sintetică şi de divulgare. În plus, în text s-au strecurat anumite inexactităţi, apoi persistă amprenta oralităţii. O spune Coşeriu însuşi în volumul de interviuri publicat în Germania (J. Kabatek, A. Murgüía, Die Sache sagen wie Sie sind... Eugenio Coseriu im Gespräch, Tübingen, Narr, 1997). În 1983, Ana Agud, profesoară la Universitatea din Salamanca şi discipolă a lui Coşeriu, a realizat o traducere în spaniolă a ediţiei publicate de Jőrn Albrecht. Ca în atîtea alte cazuri, textul spaniol i-a fost trimis Maestrului – acesta, aşa cum ştim, era un perfecţionist şi practic reelabora traducerea – care a început să o corecteze, dar nu a reuşit să revadă sistematic decît cîteva pagini. Or, eu am reluat travaliul început de Coşeriu... Fireşte, discipolii spanioli ai lui Coşeriu nu se limitau la acel volum din Argentina, ci de fiecare dată luau ca punct de referinţă originalul german.
Paradoxal, în 2002, Luis Miranda Esquerre din Lima publică la Editura Universităţii Ricardo Palma un volum reia întocmai originalul german, am putea spune chiar că este vorba de un volum plagiat după traducerea Anei Agud...
E.B.: Ce presupune, din punct de vedere ştiinţific, această nouă ediţie reelaborată a vol. Textlinguistik?
Ó.L.: În realitate, este vorba de o lucrare nouă. Versiunile existente corespund, în linii mari, cu textul cursului pe care E. Coşeriu l-a ţinut la Universitatea din Tübingen, în anul universitar 1978-1979. De atunci, însă, Coşeriu a mai publicat şi alte studii în acest domeniu, iar contribuţiile sale anterioare, diseminate în manuscrisele de la Montevideo, încă nu erau adunate şi inserate în textul german. (E adevărat că la data publicării volumului în germană, manuscrisele din Uruguay nu erau adunate şi sistematizate.) De aceea, publicarea unei versiuni spaniole a vol. Textlinguistik, bazată exclusiv pe textul original german, ar fi însemnat ignorarea unei părţi considerabile a concepţiei coşeriene asupra textului. Prin urmare, prezentarea cît mai plenară şi exhaustivă a lingvisticii textului lui Coşeriu – ca disciplină întemeietoare – a reclamat, în realitate, re-construirea unui alt text.
E.B.: Un nou text „de” Coşeriu, „fără” Coşeriu, ar spune criticii...
Ó.L.: Este un text „de” Coşeriu... şi în orice caz, nu „fără” Coşeriu... Teoria sa ne-a impregnat atît de mult propria noastră formaţie lingvistică, încît în tot ce scriem şi elaborăm sîntem coşerieni...
E.B.: Cu ce dificultăţi te-ai confruntat pe parcursul elaborării sau re-elaborării acestui volum?
Ó.L.: Dificultatea a constat în găsirea unui echilibru între cele două obiective: conservarea caracteristicilor originale ale textului şi „actualizarea” sa, pentru a-i asigura o poziţie adecvată în dezbaterea ştiinţifică actuală. Evident că în timpul vieţii lui Coşeriu al doilea obiectiv ar fi fost mult mai legitim decît acuma. După moartea sa însă, textul trebuie să treacă de la a fi obiect de formulare la a fi obiect de editare.
De aceea, în timp ce amplificam dimensiunea paratextuală, intervenţiile mele ca editor în interiorul textului trebuiau să fie corecte. În acest scop, practic am reelaborat traducerea existentă deja: am epurat-o de amprentele oralităţii iniţiale şi am completat textul cu numeroase adnotări care fac evidente sursele ideilor lui Coşeriu, demonstrează investigaţiile discipolilor săi direcţi şi indirecţi în raport cu conţinutul acestei monografii şi indică relaţiile concepţiei coşeriene a textului cu alte orientări din acest domeniu. Într-un cuvînt, am încercat să prezint un text „istoric” în care, mai curînd decît Textlinguistik ca volum datînd din 1980, sînt prezentate ideile lui Coşeriu despre text.
Strădania mea de a menţine acest echilibru între documentare şi intenţia originală a operei lui Coşeriu nu va putea, fireşte, să evite eventuale critici, ar fi absurd să stîrnească aplauze generale. Cu toate acestea, sugestiile pe care le-am descoperit în Arhiva Coşeriu – în ceea ce se poate numi operă latentă a sa – mi-au permis, în bună măsură, să actualizez textul iniţial, fără a prejudicia cu nimic spiritul lui Coşeriu.
E.B.: Să nu uităm că, la rigoare, nici originalul german şi nici versiunea italiană posterioară – Linguistica del testo. Introduzione a una ermeneutica del senso – nu sînt texte „de” Coşeriu, adică scrise de mîna sa, ci o transcriere a cursurilor sale, elaborată de discipolii săi.
Ó.L.: Bineînţeles, Textlinguistik a lui Coşeriu este, într-un anumit sens, un conţinut exprimat la persoana întîi singular de către Coşeriu însuşi, însă în acelaşi timp un text redactat la persoana întîi plural al lui Coşeriu şi al discipolilor săi.
E.B.: Există proiecte de a-l traduce şi în alte limbi?
Ó.L.: Mă bucur să constat că există un mare interes, manifestat cu diverse ocazii, faţă de elaborarea sa în română, dat fiind că studiile despre text ale lui Coşeriu au avut un ecou considerabil mai ales la Cluj, în cadrul Centrului de studii integraliste „E. Coşeriu”, pe de o parte, în lucrările de poetică ale dlui Mircea Borcilă, pe de altă parte, şi în lucrările de tipologie textuală ale dnei Emma Tămâianu-Morita.
E.B.: După publicarea acestei ediţii critice în spaniolă, voi începe munca de traducere, astfel încît, în 2008, să dispunem şi de versiunea în limba română a volumului Textlinguistik.
Ó.L.: Ar fi foarte bine, dat fiind că aici, la Tübingen, unde s-a constituit Arhiva şi centrul de studii „Eugeniu Coşeriu” tocmai cu obiectivul de a coordona traducerile sale pe plan internaţional, a început să se lucreze şi la versiunea în limba portugheză, în colaborare cu profesori de la Universitatea Federală din Paraná, Brazilia.
E.B.: Să revenim la conţinutul acestui volum fundamental al lui Coşeriu.
Ó.L.: În contextul său imediat, Textlinguistik al lui Coşeriu a fost, fără îndoială, o operă originală: nu seamănă prin nimic cu alte „Introduceri” publicate în acei ani, deoarece conţine mai multe elemente de poetică, semiotică şi teoria traducerii decît gramatica textului şi mai multe elemente de stilistică decît teoria comunicării sau pragmatica. E un fapt atestat istoric că exigenţele de analiză textuală ale lui Coşeriu ar fi putut schimba lingvistica din vremurile sale. Însă atunci cînd Coşeriu publică „Determinación y entorno”, unde pentru prima dată în lingvistică se justifica necesitatea unei lingvistici a textului, era prea devreme, întrucît deşi existau, la mijlocul anilor ’50, suficiente premise pentru constituirea pragmaticii şi a analizei discursului, lingvistica textului, ca disciplină autonomă, încă nu era constituită. Iar atunci cînd apare Textlinguistik în limba germană, deja era prea tîrziu pentru a mai rectifica traiectul unei discipline care între timp se născuse din alte paradigme lingvistice, avea mai mult de un deceniu de istorie şi se prezenta în special ca gramatică a textului.
E.B.: În acest caz, se poate afirma că Textlinguistik a lui Coşeriu a fost o „reacţie” la orientările existente în Occident în anii ’80?
Ó.L.: Într-un anumit sens este o reacţie împotriva „lingvisticii textului” care se dezvoltase începînd cu 1968, în Germania. Coşeriu critică deschis aceste orientări care îşi ziceau „lingvistică a textului”: el demonstrează că ceea ce se făcea în majoritatea cazurilor nu este şi nu se poate numi lingvistică a textului, ci „gramatică a textului”, întrucît era vorba de studierea procedeelor specifice unei limbi la nivelul textului. În schimb, el propune o lingvistică a textului cu caracter hermeneutic şi cu o bază foarte clară în stilistică, disciplină care atunci se afla în proces de extensiune. Or, în acest context, lingviştii care erau departe de această „extindere” a sintaxei (adică, cei care încercau să dezvolte această hermeneutică reperabilă în lingvistică sub forma unei stilistici a greşelilor, a abaterilor de la normă, sau chiar reprezentanţi ai poeticii generativiste) au rămas surprinşi de observaţiile şi propunerile lui Coşeriu.
Dar ar fi ilegitim să reducem Lingvistica textului la o simplă reacţie. Plecînd de la cele trei planuri ale limbajului – universal, istoric şi individual – şi de la obiectivele generale ale disciplinei, este vorba de a distinge riguros două concepte despre text: textul ca nivel autonom al lingvisticului şi textul ca nivel de structurare idiomatică superior propoziţiei, clauzulei, sintagmei, cuvîntului şi elementelor minimale purtătoare de semnificaţie. Or, această distincţie este funcţională, reclamînd două procedee strict idiomatice pentru construirea textelor. În consecinţă, o lingvistică a textului ar trebui să fie în stare să scoată în evidenţă sensul tuturor discursurilor. Altfel spus, trebuie să distingem clar între o lingvistică la nivel istoric (sau sintaxă transfrastică) şi o disciplină a textului la nivel individual.
E.B.: Am putea afirma atunci că lingvistica textului s-ar ocupa de texte ca fapte individuale?
Ó.L.: Această analiză a textului ca ultim nivel al vorbirii este numită de Coşeriu lingvistică a textului sau lingvistică a sensului. Dar această lingvistică a textului, în realitate, este „de trei ori lingvistică a sensului”. Textele sînt fapte individuale, deşi nu absolut singulare, întrucît manifestă o dimensiune universală care include trăsături ale textualităţii şi o dimensiune istorică ce face ca ele, textele, să se conformeze unor tradiţii şi modele expresive. Adică, lingvistica textului trebuie să explice, mai întîi, ce este un text în general şi cum se configurează, deoarece la acest nivel este vorba de o teorie generală a textului; în al doilea rînd, trebuie să explice ce trăsături caracterizează diferite texte şi care sunt funcţiile pe care le au în vorbire, astfel încît ar fi vorba de o lingvistică a dimensiunii tradiţionale a vorbirii într‑o limbă; în al treilea rînd, trebuie să explice ce semnifică, în toată extensiunea cuvîntului, un anumit text într-o anumită situaţie, respectiv, trebuie să fie o hermeneutică a textelor sau filologie.
E.B.: În concluzie, lingvistica textului este o disciplină foarte complexă.
Ó.L.: Lingvistica textului este, în realitate, de trei ori lingvistică a textului. Este, mai întîi, explicitare a sensului fiecărui text, adică o hermeneutică. Un discurs este un fapt semiotic: constă din semne, mai bine zis, din „semnificante” care fac trimitere la un „conţinut” (semnificat). De aceea, ca în orice domeniu al faptelor semiotice, a analiza şi a descrie un discurs înseamnă tocmai a-l interpreta, adică, a identifica în mod convingător şi fundamentat conţinutul pe care îl exprimă.
E.B.: În acest context, ce aduce nou în discuţia ştiinţifică actuală lingvistica coşeriană a textului?
Ó.L.: Dacă considerăm situaţia actuală, lingvistica textului lui Coşeriu nu este o orientare în plus pe lîngă cele existente, ci un model realist în care, menţinînd unele distincţii esenţiale de bază, sînt cuprinse (înglobate) contribuţiile pragmaticii, ale analizei discursului şi ale teoriei argumentării, pe lîngă cele ale stilisticii, ale hermeneuticii lingvistice şi ale teoriei traducerii. Este, ca să spunem aşa, o lingvistică a textului integral.
E.B.: Ai putea să explici cititorilor noştri, în termeni mai puţin tehnici, prin ce se deosebeşte modelul propus de Coşeriu?
Ó.L.: Lingvistica coşeriană a textului nu este pragmatică, deoarece pragmatica, odată cu propunerea lui Grice, este ştiinţă a acţiunii lingvistice la nivel universal: contextele, actele de vorbire, maximele din conversaţie, normele textualităţii, principiile inferenţiale, politeţea etc. sînt posibilităţi universale ale textului. Pragmatica se prezintă, în cea mai mare parte a analizei sale, ca o lingvistică a textului la nivel universal sau ca o teorie generală a textului. Propuneri mai concrete, cum ar fi teoria pertinenţei lui Dan Sperber şi Deirdre Wilson, se referă la planul universal al limbajului, nu doar la planul universal al textului, întrucît este vorba de principiile naturale care ghidează comportamentul lingvistic uman. Cît priveşte analiza discursului, aceasta este mai apropiată, prin obiectivele sale, de hermeneutica şi lingvistica textului decît pragmatica, deoarece analizează valorile sociale şi individuale implicite (ideologia) în texte. Dar, teoria argumentării este parţială, deşi permite dezvoltarea unor concepte decisive pentru o sintagmatică a discursului, fie propriu-zis idiomatică, fie universală.
E.B.: Lingvistica textului lui Coşeriu nu coincide cu lingvistica pur şi simplu, ci constituie o disciplină în plus în interiorul „lingvisticii integrale”.
Ó.L.: Una din contribuţiile lui Coşeriu este că el nu exagerează şi nu subapreciază lingvistica textului: a o subaprecia ar însemna să o identificăm cu gramatica textului, adică, să o limităm la studiul unor fenomene gramaticale, care, oricît de importante ar fi, pornesc de la sistemul unei limbi; a o supraevalua ar însemna să pretindem că explicăm exhaustiv tot ce se prezintă în discurs, fără a ţine cont că în text faptele semnificatului şi ale desemnării servesc ca instrumente de articulare a sensului, însă prin natura lor nu aparţin nivelului concret al limbajului.
Prin urmare, lingvistica textului nu poate explica tot limbajul, de aceea ea constituie doar o parte a lingvisticii integrale: „integral” nu numai pentru că vrea să explice în întregime limbajul, ci pentru că pretinde să facă compatibile trei orientări distincte ale lingvisticii actuale, cum sînt gramatica generativ-transformaţională, lingvistica funcţional-structurală şi lingvistica textuală. Cum se ştie, după Coşeriu, fiecare plan al limbajului şi funcţiile sale respective trebuie descrise de discipline diferite şi autonome... Menţinînd fiecare orientare în domeniul său specific, adică uitînd pretenţia fiecăreia că ar explica de una singură limbajul în întregime, se ajunge la o descriere „integrală” a limbajului.
E.B.: Să revenim la antologia E. Coseriu, Lenguaje y discurso apărută la sfîrşitul anului trecut la Editura Eunsa din Pamplona. Cum ţi-a venit această idee?
Ó.L.: În realitate, ideea de a aduna într-un volum studiile coşeriene publicate în diverse reviste spaniole mi-a fost sugerată de Manuel Casado, profesorul meu de la Universitate, în acelaşi timp un bun prieten de-al lui Coşeriu şi un mare admirator al său. Unele studii erau practic inaccesibile publicului ne-spaniol, iar altele apăruseră cu anumite particularităţi ale oralităţii şi nu reprezentau formularea sobră, exactă, tradiţională în cazul textelor revăzute de Coşeriu. În plus, aceste studii puteau fi lesne grupate după un principiu tematic, ceea ce m-a şi determinat să le adun în volumul pe care l-am numit Lenguaje y discurso (Limbaj şi discurs).
E.B.: Ai putea prezenta pe scurt studiile reunite în volum?
Ó.L.: Aş vrea să precizez, mai întîi, că pregătirea volumului pentru tipar a coincis cu venirea mea la Universitatea din Tübingen, ca bursier al Fundaţiei „Alexander von Humboldt”. Or, aici în cadrul Arhivei „Eugenio Coşeriu” de pe lîngă Romanisches Seminar, condusă de Prof. Dr. Johannes Kabatek şi al cărui „custode” este neobositul Reinhard Meisterfeld, am „descoperit” numeroase materiale care m-au ajutat să completez concepţia iniţială şi să-i dau coerenţă.
Volumul conţine şapte texte de-ale lui Coşeriu publicate în anii ’90, în Spania. Primul studiu, La lingüística del texto como hermenéutica del sentido (Lingvistica textului ca hermeneutică a sensului), prezentat iniţial sub forma unei conferinţe pe care Coşeriu a ţinut-o în 1995, la Universitatea noastră, se publică acum pentru prima dată. Or, în acest mic text, a cărui laconicitate este invers proporţională cu densitatea ideatică, sînt expuse fundamentele lingvisticii textului ca ştiinţă capabilă să analizeze şi să interpreteze conţinutul tuturor discursurilor în ansamblu. În Lenguaje entre physei y thesei se conţin tezele sale despre cele trei probleme clasice şi perene: corespondenţa motivată natural dintre cuvînt şi lucrul desemnat, natura semnelor lingvistice şi geneza semnului. Pe de altă parte, în Lenguaje y politica se studiază relaţiile dintre politic şi politică, pe de o parte, şi limbaj şi lingvistică, pe de altă parte, cu scopul de a indica direcţia care se deschide investigaţiei şi a demonstra implicaţiile pe care le comportă pentru comunităţile lingvistice. În Información y literatura şi Periodismo e historia se iau în discuţie similitudinile şi diferenţele dintre trei tipuri de discurs: discursul literar, discursul periodistic şi relatarea istorică. Iar în Texto, valores, enseñanza Coşeriu demonstrează posibilităţile lingvisticii sale a sensului ca procedeu pentru a merge mai departe de dimensiunea pur lingvistică a discursurilor, adică, o concepe ca instrument pentru a semnala, de exemplu, etica, valorile sau ideologia care fac parte din text; în consecinţă, o concepe ca pe o hermeneutică importantă pentru învăţămînt, argumentînd acest lucru prin interpretarea multor exemple literare şi istorice.
E.B.: Ai vorbit de şase studii. Care este al şaptelea?
Ó.L.: Al şaptelea studiu din volum este Orationis fundamenta (Rugăciunea ca text), care reprezintă ultima demonstraţie de hermeneutică a sensului a lui E. Coşeriu. Maestrul dezvoltă pe larg implicaţiile definiţiei rugăciunii ca tip de text: trăsăturile sale esenţiale, particularităţile sale lingvistice şi extralingvistice, universul de discurs pe care îl reclamă etc. În raport cu conceptul de univers de discurs, de exemplu, Rugăciunea este textul definitiv. În plus, eseul reprezintă şi un punct final, deoarece este vorba de ultimul text pe care l-a scris E. Coşeriu în viaţă...
E.B.: La toate acestea se mai adaugă şi studiul tău introductiv, substanţial şi competent. Ce urmăreşte acest volum?
Ó.L.: Aşa cum am spus, ideea iniţială care a impulsionat antologia era orientată mai curînd spre viitor decît spre trecut. Este vorba de a face accesibile investigaţiei actuale cîteva texte fundamentale din Coşeriu şi de a demonstra unitatea şi actualitatea gîndirii sale, mai ales în ceea ce priveşte concepţia sa referitoare la text ca nivel individual al limbajului. Aceasta într-un sens universal, pentru ştiinţă în general, dar şi într-un sens istoric, pentru comunitatea ştiinţifică hispanică, căreia acuma pentru prima dată i se prezintă adunate la un loc conceptele esenţiale ale lui Coşeriu referitoare la text. În acest sens, mi-am propus să contribui la discuţia ştiinţifică cu un studiu în care explic, evaluez şi amplific unele din ideile despre text pe care Eugeniu Coşeriu le-a expus în diferite publicaţii necunoscute – sau aproape necunoscute – pentru hispanişti. În acest context, editarea antologiei Lenguaje y discurso este un prim pas în recuperarea acestui aspect important din activitatea lui E. Coşeriu.
E.B.: Apare evidentă acum legătura dintre această antologie şi ediţia critică a volumului Textlinguistik pe care tocmai ai publicat-o.
Ó.L.: Aşa este, în Lenguaje y discurso se anticipează o teorie a textului care e tratată în mod sistematic în Lingüística del texto. Introducción a la hermenéutica del sentido (”Lingvistica textului. Introducere la o hermeneutică a sensului”). Obiectivul pe care l-am urmărit editînd aceste volume şi comentariile pe marginea lor, nu este istoriografic sau, mai bine zis, nu este în principal istoriografic, deşi pot servi la modificarea unei imagini inexacte care s-a format în unele ţări despre Coşeriu ca structuralist. Mult mai semnificativă este marea modernitate existentă în textele sale, modernitate care abia urmează să fie descoperită şi dezvoltată: nimeni nu a propus atît de devreme, la mijlocul anilor ’50, nici cu atîta coerenţă şi claritate, o ştiinţă a textului, aşa cum a făcut-o Eugeniu Coşeriu. Scopul ultim este, deci, acela de a aduce un model lingvistic realist în actualitatea discuţiei ştiinţifice.
E.B.: Îţi mulţumesc pentru amabilitatea de a purta acest dialog.
Tübingen – Praga, iulie 2007
_______
1. Amănunte despre acest colocviu se găsesc pe site-ul:
http://cosaix2007.googlepages.com
|
Inapoi la cuprinsul numarului