Katyn de Andrzej Wajda

Polonia, septembrie 1939. Grupuri de oameni speriaţi, îngroziţi, se ciocnesc venind din direcţii opuse: unii încearcă să se salveze de ostaşii sovietici, ceilalţi – de trupele fasciste. Aşa începe filmul lui Andrzej Wajda, Katyn, despre tragedia ofiţerilor şi soldaţilor polonezi – peste 20 de mii - ucişi de sovietici în 1940. Cadrele de final ale filmului – înfiorătoare – arată  chipurile ofiţerilor executaţi, peste care se aruncă pământ. Apoi ecranul devine negru şi răsună „Recviemul polonez” al lui  Krzysztof Penderecki…

Am schiţat doar începutul şi finalul filmului, evitând spoilerul, pentru că sunt două borne care închid o construcţie mozaicată, în care regizorul alternează măiestrit mai multe planuri - familiile rămase la Cracovia şi prizonieratul ofiţerilor -, folosind pe parcurs şi imagini de arhivă…

Katyn e despre o pagină dureroasă din istoria Poloniei, dar e şi un film foarte personalizat al lui Wajda, unul pe care nu putea să nu-l facă. Tatăl cineastului, Jakub Wajda, a murit, la 40 de ani, în pădurea de la Katyn.

Wajda: „Aş fi putut să fac un film politic, în care să arăt toate tratativele secrete pe subiectul Katyn, să arăt ce atitudine au avut marile puteri faţă de această tragedie. Un film despre cum, după război, polonezii au fost abandonaţi de aliaţi şi au fost minţiţi o lungă perioadă de timp… Am făcut însă un altfel de film, care arată acelaşi adevăr dureros, dar în care eroii nu sunt ofiţeri şi soldaţi, ci femeile acestora, care aşteaptă, chinuitor, întoarcerea soţilor, fraţilor şi a copiilor. Ele trăiesc aşteptând, în fiecare zi, în fiecare minut, ani la rând, fără să abandoneze speranţa că vor deschide într-o zi uşa şi în prag va sta bărbatul pe care îl aşteaptă atât de demult”.

Filmul este, la o lună de la prima proiecţie, un succes de box-office în Polonia şi a fost cumpărat de mai multe ţări. Sper să ajungă cât mai curând în România şi Republica Moldova, deoarece Katyn este un film important nu doar pentru polonezi, dar şi pentru toate ţările din fostul lagăr sovietic. Există şi voci, mai ales în Rusia, care nu privesc cu ochi buni succesul filmului, acuzându-l pe regizor că răscoleşte o istorie tragică, agravând animozităţile dintre polonezi şi ruşi. La o conferinţă de presă de după premieră, Wajda a fost întrebat, de către nişte jurnalişti ruşi, de ce ofiţerii şi soldaţii polonezi n-au luptat mai mult, de ce n-au opus rezistenţă şi s-au lăsat luaţi prizonieri şi ucişi… Regizorul a răspuns cu o voce tristă, dar fermă: „Pentru că nici o minte civilizată nu şi-ar fi putut închipui ceea ce a urmat”.

Miliardarul tranziţiei

Fostul oier Gigi (Gheorghe) Becali pare lovit de un atac apoplectic în aceste săptămâni. Omul suferă, însă televiziunile nu-l slăbesc deloc. L-am văzut la PRO TV bătându-se cu pumnii în cap şi peste fruntea-i încreţită, chinuitor gânditoare, în timp ce purta un dialog intelectual cu doamna Esca, dornică să afle de ce finul Gigi l-a umilit pe naşul Gică (Hagi). Spune finul Gigi: „ Ioo, dac’ inves­tesc baaaani, trebuie săăă fiu respectat în primu’ rând! Căă ioo sînt conducător aiceeea în primu’ rând, înţelegeţi voi?!” (…) Ce păcat că scrisul nu poate reproduce şi intonaţia…
Doamna Esca, vădit stingherită de panseurile interlocutorului, a avut în finalul dialogului o ironie „grea”, dar diafană în comparaţie cu toţi banii pe care PRO TV-ul i-a încasat din promovarea „războinicului stânelor”: „Domnule Becali, vă recomand să vă faceţi antrenor”. Becali reacţionează imediat: „Daa, şii te iau pe tineee purtătoare de cuvânt, căăă eşti frumoasăăă şi vorbeşti repede, aşaaaa, şi ieşti ironicăă”.

Şi tot despre miliardarul tranziţiei.

Am văzut în aceste zile „palatul” lui Becali, cu ornamente de aur sau spoite cu aur pe ziduri. O risipă absolut inutilă, de un prost gust îngrozitor. Ceva care te descumpăneşte, ţi se face, aşa, un pic ruşine pentru fiinţa umană. Priveam prin grilajul porţii, când un românaş mucalit m-a trezit din… contemplaţie: „Domnule, vă place vila nebunului?!”. M-am întors să-i răspund, dar tipul era grăbit şi, se pare, lămurit, nu‑l interesa răspunsul meu, mergea cu pas alergător spre Piaţa Victoriei…

1