Scriitori basarabeni despre Revista Secolul 21

1. Cât de reprezentativ este acest număr al revistei Secolul 21, „Chişinău – dimensiuni culturale”, pentru lumea literară şi culturală basarabeană? Cum vi se pare selecţia autorilor?

2. Credeţi că antologiile de felul acesta pot impune o altă imagine a literaturii şi culturii basarabene în România? Ce alte modalităţi de promovare aţi propune Dumneavoastră?

Vladimir Beşleagă

Am luat cunoştinţă mai detailat şi pe îndelete de revistă şi, recunosc, am fost impresionat. Dar, totodată, asaltat de fel de fel de gânduri şi întrebări. Iată unele dintre ele. Aşa se vede Chişinăul cultural de la Bucureşti? Dar cum s-ar fi văzut dacă revista avea să se numească Secolul 19? Ar fi apărut toată cu foile albe, abia de s-ar fi găsit un text de fabulă în româneşte, încolo totul pe ruseşte. Dar dacă se numea Secolul 20? Tabloul avea să fie altul, dar nu prea diferit de cel precedent. Bun. Aşa se vede Chişinăul cultural în Secolul 21 de la Bucureşti, dar cum era să fim văzuţi de la… Iaşi, de exemplu? Sau de la… Cluj? De la Timişoara? De la Oradea? etc. …

Vedeţi ce de-a întrebări îţi  trezeşte o revistă bună? Am fost un cititor asiduu al celebrei reviste Secolul 20 pe parcursul câtorva decenii. O revistă de înaltă ţinută, o revistă de elită. O nepreţuită sursă de informare literar/culturală privind diverse zone de pe mapamond. Nici nu am visat că va descinde vreodată şi prin locurile noastre. Dar iată că minunea s-a întâmplat. Chiar dacă abia în Secolul XXI. În schimb, zic eu, acum are ce selecta şi prezenta cititorului din orice colţ al lumii.

Am reflectat asupra conceptului pus la baza acestui număr dedicat Chişinăului cultural şi l-am găsit bine gândit şi în mare parte reuşit realizat. Prezentarea pe genuri şi domenii era cea mai indicată şi autorul conceptului Cosmin Manolache a optat pentru ea. Există şi unele scăpări, de exemplu, lipseşte muzica. Sau: ilustraţia lasă de dorit. Dar aşa a văzut şi a ales redacţia la momentul respectiv.

Dintre studiile incluse în număr mai amplu şi mai profund mi s-a părut cel semnat de dna Alexandra Titu. Am descoperit aici un pasaj despre marele Mihai Grecu şi am vibrat intens. De la el porneşte arta plastică basarabeană contemporană, care a înregistrat notabile performanţe. Am fost oarecum nedumerit de excesul de strădanii pe care le depune profesorul Pierre Morel în a analiza Legislaţia lingvistică care mai funcţionează, vai! şi astăzi în Moldova, uitând sau nedându-şi seama că ea a fost ticluită şi adoptată încă în cadrul imperiului sovietic şi demult trebuia aruncată la coşul de gunoi al istoriei. Păcat de spaţiul tipografic irosit aiurea. O analiză competentă a situaţiei dramatice a teatrului basarabean semnează juna şi talentata Constanţa Popa. Iar Mitoş Micleuşanu, tatăl Planetei Moldova, se întâlneşte în cel mai fericit mod cu… Globul moldovenesc. Cât priveşte afirmaţia domniei sale scoasă pe ultima copertă: „Unirea s-a produs demult, în plan cultural”, este sintagma ce exprimă un adevăr magistral, care însă nu convine guvernanţilor actuali de la Chişinău.

Compartimentul literatură debutează cu texte dramatice, ceea ce e iarăşi justificat, dat fiind că la ora actuală înregistrăm un adevărat reviriment al genului. Poezia e bine reprezentată, la fel şi proza, în special cu mostre de roman. Dintre acestea le cunoaştem pe cele mai multe, dar dintre fragmentele inedite m-a intrigat cel mai mult capitolul de roman Drăguţa lui Şaleapin de Emilian-Galaicu Păun. E o proză de mare densitate, o concentraţie de emoţii şi idei, de adevăr de viaţă şi poezie. Ceea ce i-aş sugera autorului ar fi să nu ignore şi să surprindă în evoluţia eroului său (textul e în bună parte autobiografic!) modul cum acesta descoperă lumea din jur, cum ajunge la marile adevăruri ale existenţei, nu doar să rămână la fapte mărunte, adesea nesemnificative, deşi şi acestea îşi au rostul lor în viaţă şi impresionează la lectură.

M-am bucurat să aflu în revistă un eseu ca cel semnat de Vitalie Ciobanu despre Generaţia Contrafort, cât şi portretul ce i-l face acestuia Sorin Alexandrescu…

În fine, dacă ar fi să însumez şi să exprim o impresie generală ce mi-a lăsat-o numărul Secolului 21 dedicat culturii basarabene, aş zice că respectivul fenomen este văzut când prin… telescop, când prin binoclu (direct, dar şi întors), când cu ochelari, când direct cu ochiul liber, dar de cele mai multe ori cu participare activă dusă până la acea durere ce ne macină pe noi, cei din spaţiul acesta vitregit, zi de zi, ceas de ceas…

Grigore Chiper

Din capul locului trebuie spus că atât iniţiativa redacţiei revis­tei Secolul 21 de a publica un număr dedicat în întregime culturii basarabene, cât şi disponibilitatea Ministerului Afacerilor Interne şi a Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni de a-l finanţa merită tot respectul. Revista Secolul 21 şi cultura din Basarabia au parcurs un drum lung pentru a se întâlni, în cele din urmă. Mai trebuie adăugat că literatura ocupă un loc considerabil între cele aproape 300 de pagini.

Lansarea numărului în capitala Republicii Moldova, intitulat „Chişinău. Dimensiuni culturale”, a demonstrat că publicul are o reacţie ce variază în general între pozitivă şi entuziasmată. Unii autori moldoveni care nu au încăput între copertele revistei, dar care au fost prezenţi la lansare au salutat şi ei gestul de a fi apărut un asemenea număr. E un semn de normalitate.

Dincolo de valoarea intrinsecă a acestei antologii, se impun câteva observaţii/precizări. Unele au la bază slaba cunoaştere a peisajului cultural basarabean (meteahnă mai veche, de ordin obiectiv), altele ţin de deficienţe de regie (factorul subiectiv).

În primul rând, regret că antologatorii au operat cu o noţiune cum este restricţia de vârstă în ce priveşte scriitorii selectaţi. Nu este prezent nici un autor trecut de cincizeci de ani. Cu atât mai mult restricţia se referă la autori dispăruţi. Au mizat pe tineri şi pe experiment. Observ că o bună parte a criticii bucureştene fixează printre criteriile de evaluare a unei cărţi sau opere perspectiva experimentală. În mare, această grilă a fost aplicată şi acum de către cei ce au întocmit numărul. Pe de altă parte, înţeleg că cei ce au creat concepţia numărului au vrut să dea revistei o ţinută orientată cu faţa spre secolul 21. Autorii incluşi vor crea, pe termen lung sau scurt, imaginea literaturii de mâine a Basarabiei. Nu ştiu dacă revista a reuşit să înfăţişeze o literatură in nuce a unui viitor nu tocmai îndepărtat. Peisajul literar basarabean apare în revistă astfel (parţial color, mai mult alb-negru): decapitat (fără bătrâni), scindat în cei ce au rămas acasă şi cei ce au plecat în ţară, scriitorul autohton e hămesit de viaţa care se obiectualizează cu greu în opera sa. 

Apoi. Unele rubrici sună cumva misterios şi s-ar fi cuvenit câteva succinte comentarii. De exemplu, câteva lămuriri cu privire la cele trei valuri enunţate ale poeziei.

Este de-a dreptul curioasă simpla enumerare a unor titluri de texte: Learning russian (Vasile Gârneţ), Rusoaica (Ştefan Baştovoi), Rusia (Pavel Păduraru), Drăguţa lui Şaleapin (Emilian Galaicu-Păun) etc. E ca şi roşul abundent de pe coperta întâi. 

Capitolul Moldova – un spaţiu francofon mi s-a părut totalmente superfluu. A fost o surpriză să-l găsesc la cuprins.

Nici articolul Anei Guţu, Învăţământul superior din Republica Moldova în contextul procesului de la Bologna (nimerit, nu se ştie de ce, la capitolul despre succesele francofoniei moldoveneşti), nu mi s-a părut foarte concludent. Îl înţeleg şi aici pe Cosmin Manolache, coordonatorul numărului, de a include componenta universitară. Dar putea fi găsită o piesă mai vie şi mai adevărată în locul acelei dări de seamă, de altfel potrivită într-o revistă de specialitate.

Iulian Ciocan

1-2. Este un număr în mare măsură reprezentativ. Se putea face, fireşte, o selecţie mai riguroasă, dar să nu uităm că, pe de o parte, Cosmin Manolache nu ştie chiar totul despre literatura basarabeană, iar pe de altă parte, orice selecţie, mai ales una făcută de un basarabean, ar fi provocat nemulţumiri, resentimente, frustrări. Cei de la Secolul 21, dacă am înţeles eu bine, şi-au propus să prezinte cu precădere literatura tînără din Republica Moldova. În acest caz, ar fi fost poate mai bine dacă autorii aleşi aveau cel mult 35 de ani. Şi nu era nici o problemă dacă un Iulian Ciocan absenta. Nici aşa însă nu e rău, pentru că autorii între două vîrste prezenţi în revistă sînt valoroşi, fără doar şi poate. Altceva e că în locul celor patru scriitori, prezenţi în revistă şi cu proză şi cu poezie, am fi putut avea opt autori numai cu proză sau numai cu poezie.

Am impresia că asemenea antologii pot impune încet-încet o altă imagine a literaturii şi culturii din Basarabia. Bineînţeles că un singur număr nu va putea spulbera preconcepţiile potrivit cărora literatura dintre Prut şi Nistru e una prin definiţie păşunistă, vetustă, lacrimogenă. Dar nu e puţin nici faptul că o revistă prestigioasă din România şi-a aţintit un “ochi infraroşu” asupra culturii basarabene. Nu ştiu dacă trebuie să ne gîndim prea mult la alte modalităţi de promovare. Mai important e să scriem texte valoroase. Iar acestea vor fi observate, chiar dacă nu imediat. 

Anatol Moraru

1. Apariţia acestui număr este, neîndoielnic, un eveniment de anvergură. Aproape toate textele analitice şi demersurile artistice prezente construiesc o altă imagine literară şi culturală a Basarabiei.

Au fost selectaţi autorii reprezentativi? Dacă acceptăm să luăm în dezbatere acest aspect/subiect, discuţia intră inerent într-un cîmp minat, cum, de altfel, au mai «păţit-o şi alte/alţi antologii/antologatori». În cazul cînd selecţia aparţine în exclusivitate lui Cosmin Manolache, atunci el trebuie să-şi asume responsabilitatea plenară şi propun să considerăm problema fumată. Oricum, textele inserate sînt capabile să dea dimensiunea clară a unei literaturi tinere, competitive. 

Trebuie să înţeleg că tema numărului, Chişinău – dimensiuni culturale, a determinat neglijarea autorilor bălţeni. Literatura care se face la Bălţi, rog să nu fiu învinuit de nemodestie, este mai mult decît relevantă. Epistola sextină a lui Nicolae Leahu este o probă foarte concludentă în acest sens. La fel, mi s-a părut foarte generoasă denumirea compartimentului de proză - Romanul-un brand basarabean (autorii sînt reprezentativi, nu polemizăm). Bun compartimentul Noua scenă.

2. Trebuie să devină clar pentru oricine – timpul “podurilor de flori” a apus, iremediabil. Nimeni nu-i obligat în România să ne iubească doar pentru că sîntem basarabeni, vorbesc despre aspectul cultural al problemei. Se ştie, o Unire se poate face, cu toată opoziţia factorilor social-politici, vitregiei istoriei, prin cultură. Consider că numărul în discuţie e bine lucrat, mai şi beneficiind, sperăm,  de o bună distribuţie şi publicitate, poate avea un impact decisiv, poate “impune o altă imagine a literaturii şi culturii din Basarabia în România”, lucru care se merită. În felul acesta,  am putea “repara” mai multe consideraţii şi opinii eronate despre literatura din Basarabia care s-au format în baza unor antologii anterioare (nu tocmai reuşite) şi a prestaţiei unor autori basarabeni şaizecişti şi şaptezecişti, aflaţi pe val în anii ’90.