În centrul literaturii: Literarisches Colloquium Berlin

Casa de creaţie de la Wannsee

Literatura are multe locuri, o poţi citi acolo unde ai mai multă linişte şi lumină. Nu e despre cum se scrie, e şi pentru a o asculta. Dacă cauţi un asemenea loc, trebuie să călătoreşti în partea de sud a Berlinului şi, ajungând la staţia de tren Wannsee, să întorci la dreapta pe o stradă numită Am Sandwerder. După mai puţin de 15 paşi, te vei afla în faţa unor porţi din fier forjat cu numărul 5. Vei vedea acolo spaţioase alei pentru şofat, parkinguri, mici clădiri la stânga şi la dreapta, iar înainte, printre copaci, întrezărindu-se din cărămidă roşie şi împodobită cu turnuleţe cochete, una dintre cele mai generoase vile-conac care înfrumuseţează oraşul, flancată de alte vile la fel de splendide în preajmă, datând din ultimele decenii ale secolului 19. Avându-şi aici reşedinţa, Literarisches Colloquium Berlin (prescurtat: LCB) reprezintă o comoară cu totul specială.

Cel care a fondat, în 1963, Casa de creaţie de la Wannsee este Walter Höllerer – scriitor, cercetător literar şi editor al revistei literare Akzente. Azi, clădirea de pe Am Sandwerder 5 nu este doar un important reper pentru autori şi cititori, un loc de întâlnire pentru invitaţii străini, ci un „centru nevralgic al întregii literaturi de limbă germană”, aşa cum a definit-o Peter von Matt, profesor de literatură la Universitatea din Zürich, sau „un ogor literar”, după expresia lui Pierre Bourdieu, adunând diferite persoane şi instituţii, implicate în procesele de lectură şi elaborare literară.

Lansarea LCB a fost precedată de o serie de conferinţe iniţiate de Universitatea Tehnică din Berlin, în semestrul de iarnă, 1959/1960, de către Walter Höllerer. Printre invitaţi s-au numărat: Günter Eich şi Ilse Aichinger, Max Frisch şi Ingeborg Bachmann, Günter Grass, Hans Magnus Enzensberger şi Uwe Johnson. Un an mai târziu, Höllerer a lansat un program care a adus „crema” Modernismului Internaţional în atenţia Berlinului de Vest (un oraş, pe atunci, împrejmuit de jur-împrejur). Berlinezii veneau în număr mare la Marea Sală de Congrese din vecinătatea Grădinii Tiergarten, pentru a asista la întâlniri cu Doderer, Butor şi Sarautte, cu Ionesco, Dos Pasos şi Gombrowicz – evenimente literare transmise în direct la radio şi TV. Tot la reşedinţa din Am Sandwerder 5, în octombrie 1962, în plină criza rachetelor din Cuba şi a scandalului ce a urmat raidurilor împotriva birourilor redacţionale ale revistei Spiegel, care au ţinut toată lumea în suspensie, Höllerer a condus reuniunea anuală a Grupului 47.

În mai 1963, fundaţia LCB şi-a început activitatea propriu-zisă, propunându-şi să promoveze artele şi ştiinţele umaniste şi să contribuie la educarea oamenilor, lansând tineri autori, susţinând profesionişti din domenii de activitate înrudite. LCB şi-a obţinut primele finanţări din partea lui Shepard Stone şi Fundaţiei Ford, care au contribuit la mai multe transfuzii simbolice şi culturale în marele oraş divizat. A fost singura posibilitate de a materializa visul lui Höllerer de creare a unui laborator al artelor, un spaţiu liber de influenţă guvernamentală, fără legitimaţii de membru şi fără reglementări estetice.

La scurt timp după întemeierea LCB, casa de creaţie a început să se umple de viaţă: scriitori şi realizatori de film, autori de piese de teatru la microfon şi cursanţi media, critici literari şi teoreticieni ai teatrului au început să vină aici pentru a se asculta unii pe alţii şi a lucra împreună. Aşa s-a născut legendarul „roman colectiv” Casa de Oaspeţi, scris în colaborare de 14 au­tori, printre care Nicolas Born şi Hubert Fichte. Grupul din jurul regizorului Wolfgang Ramsbott (1934-1991) a experimentat la Wannsee cu documentare, punând bazele fundaţiei autorilor de film germani, Autorenfilm. Alături de Walter Höllerer, care a lucrat la LCB ca director până în 1983, doi tineri au­tori – Wolfgang Maier şi Gerald Bissinger –, au avut misiunea organizării Ediţiilor LCB, cu participare internaţională. Tot aici, Renate von Mangoldt – autoarea unei fascinante arhive de imagini alb-negru, cuprinzând istoria LCB – şi-a conceput primele portrete fotografice. În contextul atmosferei de reînnoire din anii 1960, una dintre problemele intens dezbătute a fost redefinirea literaturii în relaţie cu alte arte, şi aceasta concomitent cu extinderea canonului literar tradiţional. O asemenea redefinire generală a criteriilor a avut, cel puţin în perioada Războiului Rece, şi o componentă politică subversivă. Datorită acestui proces de ebuliţie creatoare, ori de câte ori autori din Europa de Est s-au întâlnit cu colegi din emisfera occidentală, LCB a demonstrat că graniţele lumii politice nu sunt valide în lumea literară.

Istoria  lui Literarisches Colloquium Berlin s-a legat întotdeauna de problema colectării fondurilor. Începuturile au fost posibile cu ajutorul fundaţiei Ford şi au continuat prin grija financiară a Consiliului Municipal Berlin. Însă fără cooperarea strânsă cu multe alte instituţii culturale, LCB nu ar fi devenit unul dintre punctele cruciale de coordonare a vieţii literare din Germania de azi. Printre partenerii săi se numără Goethe Institut/InterNaţiuni, DAAD-ul şi Programul Berlinez pentru Artişti pe care îl patronează Ministerul de Externe, Stiftung Preußische Seehandlung, reţelele de televiziune şi radio ARD, Deutschlandfunk şi Târgul de Carte de la Leipzig şi multe alte instituţii culturale străine şi ambasade.

Cooperativa Societăţilor Literare şi de Memorii a fost stabilită la LCB, unde îşi are încă sediul central şi unde, începând cu 1997, Fundaţia Traducătorilor Germani şi-a găsit de asemenea locaţia. Însă valorificarea capitalului simbolic al literaturii nu poate fi realizată fără costuri şi chiar actuala reţea îşi acoperă obligaţiile financiare pentru programe şi evenimente doar parţial cu fonduri de stat. În consecinţă, LCB generează propriile venituri, prin darea unor spaţii în chirie şi prin diverse sponsorizări, inclusiv din străinătate.

În beneficiul autorilor

LCB a devenit un simbol al unei metropole cosmopolite pentru sute de autori din ţări diferite. Al său genius loci este bazat pe activităţi concrete şi cu program. Astfel, în contrast cu ceea ce un ascultător ar putea să creadă atunci când ascultă un autor la Wannsee, casa de creaţie este mai mult decât una din multele săli în care autorii îşi citesc operele. Statutul LCB stabileşte „promovarea artelor şi instrucţiunii” drept scop instituţional. „Promovarea”, oricum, înseamnă a face posibile întâlnirile şi conversaţiile între autori şi traducători; între aceşti indivizi şi alţi profesionişti ai scrisului, de felul publiciştilor, criticilor, jurnaliştilor şi, nu în ultimul rând, întâlniri între scriitori, oaspeţi ai LCB, şi audienţa lor, cititorii. Pensiunea de pe Am Sandwerder 5 este o casă de oaspeţi, un centru de conversaţii şi o academie concentrate într-una. Etajele de sus oferă camere pentru autori, traducători şi alţi „chiriaşi” ai LCB; aici stau oaspeţii veniţi pentru un termen scurt şi beneficiarii de granturi.

Oricine vine la Wennsee simte istoria şi flerul special al acestui loc. Graficul aglomerat de evenimente îţi garantează mereu prilejuri de a experimenta aceste senzaţii. Numai în 2002, de exemplu, la LCB s-au desfăşurat 116 evenimente, multe dintre ele au fost deschise marelui public, altele au fost focalizate asupra unei audienţe specifice. Atunci când mass-media inserează raporturi detaliate asupra evenimentelor cu public, lungul proces de pregătire, discuţie şi decizie se desfăşoară în spatele scenei. În medie, LCB foloseşte aproape o treime din bugetul său pentru activităţi adresate publicului, partea leului din buget mergând la organizarea unor workshopuri şi reuniuni pentru autori, precum şi pentru promovarea traducerilor în beneficiul scriitorilor. În fiecare an, cel puţin şase autori, oaspeţi ai LCB, obţin granturi de la Senatul Berlinului, de la Ministerul de Externe şi de la Stiftung Preußische Seehandlung.

 Locuitorii oraşului descifrează abrevierea „LCB” mai degrabă drept „Clubul de Lectură Berlin”, întrucât instituţia însăşi se prezintă în faţa oaspeţilor săi, cititorilor şi ascultătorilor în primul rând prin prelegeri şi lecturi. LCB oferă o serie de evenimente focalizate pe o anumită temă, precum „Naratori Europeni”, „Ştiinţa literaturii”, pe debuturi şi noutăţi literare. „Studioul LCB” conferă forţă şi vizibilitate activităţilor Casei de creaţie de pe Wannsee departe de fruntariile Berlinului. Din octombrie 1992, auditorii programului Deutschlandfunk, difuzat de acesta, au posibilitatea să urmărească lunar lecturi şi dezbateri cu autori şi critici. În cele două ore de emisie cotidiană a „Studioului LCB” autorii citesc fragmente din manuscrisele lor nepublicate şi apoi, împreună cu doi critici sau confraţi-scrii­tori, discută aceste lucrări în detaliu, dezbat perspectivele acestor texte, modalităţile prin care acestea ar putea deveni cărţi. De-a lungul mai multor ani, festivalul de vară organizat de LCB constituie punctul culminant al calendarului literar pentru multele mii de vizitatori ai instituţiei.

Ateliere, granturi şi premii

În 1997, după un lung hiatus, „Atelierul autorilor de proză” a resuscitat vechea tradiţie a atelierelor LCB. Participanţii la aceste şedinţe nu doar consumă un grant, ci valorifică şansa de a lucra în linişte, în echipă, asupra textelor lor cu colegi mai experimentaţi şi de a diseca teme, precum: trame şi tehnici narative, stiluri şi tropi folosiţi în genul prozei. Este cu certitudine de mare ajutor pentru acest proces faptul că mulţi mentori ai prozei de azi şi profesori de literatură participă ei înşişi la atelierele LCB, organizate pentru studenţi. În acest mod, încet dar sigur, emerge un fel de genealogie LCB a instrucţiei privind meşteşugul scrisului artistic – această şcoală de literatură îşi trage originea de la începutul anilor 1960.

Toţi acei care au explorat lumea ficţiunii în prelegeri de poetică şi lecturi literare îşi găsesc locul în această tradiţie a incitării scrierii creatoare la LCB. Printre ei au fost autori şi cursanţi, ca Alfred Andersch, Ingeborg Bachmann, Ernst Bloch, Johannes Bobrowski, Günter Eich, Wilhelm Emrich, Günter Bruno Fuchs, Ernst Jandl, Hans Mayer, Pier Polo Pasolini şi John Steinbeck – câţiva oaspeţi ai LCB, care au petrecut aici o perioadă din biografia lor de creaţie în epoca de început a instituţiei.

Un alt mijloc de promovare a autorilor îl reprezintă premiile literare pe care le acordă Casa de creaţie de pe Am Sandwerder 5. LCB administrează câteva competiţii prestigioase naţionale şi internaţionale, încununate cu Premiul Alfred Döblin şi cu Premiul pentru Debut Poetic. Cele mai multe premii onorează tineri autori, plasând lucrările lor într-un câmp de interpretare estetică şi al oportunităţilor de susţinere economică. Dar mai presus de valoarea financiară a acestor premii, recunoaşterea publică obţinută graţiei acestora ajută autorii să-şi croiască o cale mai scurtă către piaţă.

Mijloace de promovare a traducerilor

LCB, se poate spune, este o gazdă pentru întreaga lume. Alături de autori, traducătorii săi, de asemenea, continuă să vină aici. În felul acesta, contactele cu marile şi necunoscutele voci ale literaturii mondiale devin posibile graţie traducătorilor. LCB sponsorizează traducerile literare de ani de zile. Scopul de bază îl constituie transferurile peste graniţe ale traducerilor literare în ambele direcţii. Seminare regulate organizate în week-end oferă traducătorilor oportunitatea unor schimburi de idei asupra problemelor şi experienţelor ce le implică munca. Colocviul pentru Traducătorii din limbi mai puţin vorbite din Europa asigură un forum pentru acei care traduc literatură scrisă în ţări şi regiuni aflate la marginea conştiinţei publicului german, precum Albania, Galicia, Islanda, Catalonia, Letonia, Lituania şi Belarus. Începând cu 1997, LCB oferă găzduire Fondului German de Traduceri, o instituţie care operează la nivel naţional cu misiunea de a promova arta traducerii.

Editurile beneficiază de asemenea de activităţile LCB. Programul de promovare a traducerilor de ficţiune din ţările est-europene, care este finanţat de Ministerul German de Externe şi Fundaţia culturală Pro Helvetia, susţine în mod special publicarea de cărţi noi provenite din regiunile aflate înainte de 1989 dincolo de Cortina de Fier. Aducerea foştilor inamici politici împreună nu este doar un obiectiv cultural, ci şi economic. Între timp, din 1993 încoace, biblioteca traducerilor sponsorizate a depăşit cifra de 150 de volume. Acest program stimulează sensibilitatea cititorilor, îndemnându-i să treacă peste vechile frontiere geografice şi mentale. Mai mult: exemplul laureatului Nobel pentru literatură, Imre Kertész, ne arată că drumul către recunoaşterea internaţională începe cu traducerea cărţilor acestui autor în germană.

Însă schimburile transnaţionale de literatură nu sunt un drum cu sens unic. LCB acordă atenţie acelor colegi care traduc texte germane în limbile ţărilor lor. În fiecare an, LCB invită un grup de specialişti pentru a susţine o şcoală de vară pentru traducători în limbi străine. Aceste reuniuni nu doar permit lucrul asupra unor texte, dar oferă, de asemenea, traducătorilor oportunităţi să cunoască „câmpul literar” din Berlin: traducătorii se întâlnesc cu autori şi jurnalişti din metropola germană, asistă la lecturi şi explorează cele mai noi zone ale literaturii germane. În această privinţă, LCB a jucat mereu rolul de mediator de politici culturale internaţionale, un rol greu de supraestimat, pentru acest motiv el este privit ca o foarte importantă instituţie de referinţă de către Ministerul German de Externe. De-a lungul anilor, LCB a ţesut o reţea de contacte ce acoperă toate continentele. Această reţea serveşte la promovarea literaturii germane în străinătate şi la încurajarea cooperării internaţionale.

Sprache im Technischen Zeitalter

Casa de creaţie de pe Am Sandwerder 5 este, cum arătam mai devreme, un punct de întâlnire şi un centru de discuţii literare; în acelaşi timp, este o adresă pentru publicare, deoarece găzduieşte sediul redacţiei revistei Sprache im technischen Zeitalter. Denumirea revistei, care se traduce prin „Limbajul în Epoca Tehnologiei”, se abreviază prin Spr.it.Z, iar pentru propunerile practice sau referinţele afective, prin Spritz. Jocul de cuvinte din titlu poate fi înţeles în legătură cu istoria sa de peste 40 de ani. Această istorie revine mereu la circumstanţele academice care au însoţit fundaţia Literarisches Colloquium Berlin. Fără entuziasmul lui Walter Höllerer, fără numirea sa ca profesor la Universitatea Tehnică Berlin, aici n-ar fi fost nici Spritz, nici excepţionalul spaţiu de manevră al Casei de creaţie de azi de pe Am Sandwerder.

Încă de la începuturile sale, în 1961, ca revistă de şcoală de literatură şi limbaj, Spritz nu a dus lipsă de editori şi susţinători. Din 1974, redacţia sa editorială este plasată la Wannsee. Azi, Spritz serveşte ca o cronică a proiectelor permanente şi dezbaterilor de la LCB: revista este locul unde întâlnirile autorilor, atelierele, reuniunile criticilor şi alte evenimente de la LCB trăiesc, îşi lasă urmele imediate, reverberează în conştiinţa publicului mult după încheierea lor. În acelaşi timp, Spritz oferă spaţiu pentru consideraţii analitice privind subiecte literare şi poetice. Eseurile sale vizează problemele educaţiei, sociologia culturală, filozofia limbajului şi studiile media. Fiecare ediţie a Spritz are o temă centrală, cum ar fi, de exemplu, prezentarea unui autor ca Peter Huchel în nr. 150, aspecte politice ca „Percepţia Germaniei” în nr. 154, prezentarea unor aspecte literare, precum „Scriitorii viitorului? Literatura de limbă germană prin fisurile Zidului” în nr.111 (din septembrie 1989), sau retrospectiva primei decade literare în Germania unificată. În timp ce numerele consacrate Dezbaterilor Literare de la Zürich continuă să asigure cea mai bună documentare pentru cine doreşte să cunoască istoria unor dezbateri culturale acaparante în spaţiul german. Revista a rămas, în ciuda analizelor sale incisive, „obiectivă şi categoric anti-ideologică” (observaţie a săptămânalului Zeit), şi este de decenii o importantă cronică a vieţii literare. Cu un tiraj de 1500 de exemplare per ediţie, revista apare de câţiva ani sub auspiciile Editurii SH (SH-Verlag) din Köln. Spritz numără printre abonaţii săi circa 600 de biblioteci universitare din toată lumea.

Imaginea literaturii: arhiva

Puţini fotografi au fost în stare să dea formă imaginii şi, pe cale de consecinţă, să întrupeze memoria tinerei literaturi germane începând cu anii 1960, precum a reuşit acest lucru Renate von Mangoldt. Ea este un mare cronicar al generaţiei sale. Pentru o lungă perioadă, portretele sale, care revelă o mare acuitate şi o atmosferă specifică, modelează imaginea ultimelor decade literare. Dacă vă gândiţi la nişte autori, precum Ingeborg Bachmann, Paul Celan, Uwe Johnson şi Heiner Müller, atunci veţi avea, de regulă, în faţa ochilor minţii, portretele artistei.

În mod obişnuit, Renate von Mangoldt foloseşte sălile spaţioase de la LCB pentru a-şi posta instantaneele alb-negru. Acestea prezintă chipuri de autori, însă subiectele sale se concentrează mai cu seamă pe literatura însăşi. Portretele oaspeţilor de la LCB, executate de Mangoldt, acompaniază istoria instituţiei până în zilele noastre, fiind publicate în Spritz şi în alte reviste. Dacă aţi urmărit măcar o singură dată modul în care artista îi face pe autori să transpire în timp ce îi fotografiază, veţi înţelege dificultăţile realizării unor portrete memorabile. Renate von Mangoldt se numără printre cei mai distinşi fotografi din Germania, iar multe dintre fotografiile sale sunt considerate o interpretare unică a faţetelor ascunse ale literaturii. Destule imagini ale sale transformă suspansul unor dezbateri literare în nişte secvenţe fotografice ce îţi taie respiraţia. Arhiva fotografică, creată de Renate von Mangoldt, reprezintă o comoară istorică şi documentară, a cărei valoare nu se va diminua niciodată.

Adresa Literarisches Colloquium Berlin:

Am Sandwerder 5

14109 Berlin, Germania

Tel. (030) 81 69 96 12

Fax (030) 81 69 96 19

http://www.lcb.de

1