Scriitori polonezi contemporani la Chişinău: Stefan Chwin şi Krystyna Lars

În 15 noiembrie 2004, la Biblioteca "Onisifor Ghibu" din Chişinău a avut loc lansarea volumului Doctor Hanemann de Stefan Chwin, în prezenţa autorului şi a soţiei acestuia, poeta Krystyna Lars. Din partea Editurii Paralela 45, care a tipărit volumul, a participat dna Laura Albulescu, manager. Lansarea a atras un public numeros - scriitori, studenţi, ziarişti, profesori universitari şi, în general, oameni iubitori de literatură – şi a fost organizată de Institutul Polonez din Bucureşti, de revista Contrafort şi PEN Clubul din Republica Moldova, cu largul concurs al Ambasadei Poloniei de la Chişinău, reprezentată la întâlnire de Ambasadorul Piotr Marciniak. Lansarea (moderată de Vitalie Ciobanu, preşedinte PEN Club Moldova) se înscrie într-un şir mai amplu de manifestaţii ale Institutului Polonez de la Bucureşti în Basarabia. Acest program, adus la cunoştinţa opiniei publice de directorul IP, dl Roland Chojnacki, în data de 9 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă de la Chişinău, prevede în prima jumătate a lui 2005 organizarea unui concurs de eseu pe teme de cultură poloneză contemporană, anunţat (cu toate detaliile tehnice) în nr. 10-11/2004 al Contrafortului, şi o expoziţie de fotografie "Witold Gombrowicz", cu participarea scriitoarelor Simona Popescu şi Denisa Comănescu de la Bucureşti. Vor urma şi alte evenimente, pe care revista noastră le va reflecta pe larg.

Vă propunem în continuare selecţiuni de la întâlnirea cu cei doi scriitori polonezi.

Vitalie Ciobanu: Doamnelor şi domnilor, graţie Institutului Polonez de la Bucureşti, avem plăcerea să ne întâlnim azi, aici, la Biblioteca "Onisifor Ghibu", cu doi scriitori polonezi contemporani, prozatorul Stefan Chwin şi soţia acestuia, poeta Krystyna Lars, aflaţi într-un turneu românesc, pe ambele maluri ale Prutului. Vizita lor este prilejuită de apariţia la Editura Paralela 45 a romanului Doctor Hanemann de Stefan Chwin, tradus în româneşte şi prefaţat de Constantin Geambaşu. Traducerea reuşeşte să ne transmită în deplină măsură valoarea cărţii: dramatismul situaţiilor epice, supleţea stilului, imageria lucrată în filigran de autor. Dar despre cei doi oaspeţi ai noştri din Polonia, îl invit să ne spună mai multe pe dl Roland Chojnacki, directorul Institutului Polonez de la Bucureşti şi un mare cunoscător al literaturii române şi, bineînţeles, poloneze.

Roland Chojnacki: Mă bucur că organizăm pentru prima dată un asemenea eveniment cultural la Chişinău şi mulţumim Ambasadei Poloniei pentru sprijin. Este o întâlnire cu un cuplu literar din Polonia - un cuplu absolut remarcabil: d-na Krystyna şi dl Stefan Chwin. Romanul Doctor Hanemann a fost prezentat vineri, 12 noiembrie, la Arad, azi, luni, 15 noiembrie, vom vorbi despre el, aici, la Chişinău, iar miercuri, 17 noiembrie, va fi lansat la Bucureşti, în prima zi a ediţiei 2004 a Târgului Gaudeamus.

Aş vrea să vă spun câteva cuvinte şi despre poeta Krystyna Lars, care joacă în cultura poloneză mai multe roluri. Este redactor de programe la televiziunea regională şi are o intensă activitate publicistică, fiind redactor-şef al revistei literare Tytul´ ("Titlu") din Gdansk, unde puteţi găsi articole, fragmente de proză şi poeme ale celor mai buni scriitori polonezi. Dna Krystyna Lars este şi o poetă importantă, căreia i-au apărut în Polonia câteva volume, de asemenea, ea a publicat poeme şi în română, în revista Observator cultural nr. 245 (2 nov.-8 nov. 2004). Revista Arca de la Arad va insera în curând o selecţie mai amplă din creaţia sa lirică. Dna Krystyna se mai ocupă şi de o activitate specială: este agentul literar al scriitorului Stefan Chwin şi aici are multe de făcut, fiindcă proza dlui Chwin se bucură de o apreciere înaltă nu numai în Polonia, dar şi în străinătate. Haneman este, în opinia mea, cea mai reprezentativă şi mai bine cunoscută dintre toate cărţile dlui Chwin: a obţinut numeroase distincţii, a fost tradusă în limbi de mare circulaţie, în engleză - două ediţii, americană şi britanică -, a apărut în franceză, germană, suedeză, slovacă, maghiară şi în rusă. De asemenea, romanul a fost ecranizat de cunoscuta regizoare Agnieszka Holland şi pus în scenă de Izabella Cywinska la Teatrul Wybreze din Gdansk. Haneman este o carte foarte bogată în sugestii proprii arealului central-european. La nivel istoric, acţiunea se petrece în Gdansk – un "oraş liber" al anilor ’30, ocupat apoi de nazişti, eliberat şi invadat din nou de veniţii Estului. La nivel cultural, acest topos geografic este pus în valoare prin amestecul multicultural care îl caracterizează.

Laura Albulescu (manager, editura Paralela 45): Suntem deja la a patra colaborare cu Institutul Polonez din Bucureşti şi sper să recidivăm în curând. Şi-i felicit pentru prezenţa activă şi foarte vizibilă în spaţiul cultural. Ceea ce nu pot spune acelaşi lucru despre alte institute de gen, chiar dacă mai mari. Continuând o idee a dlui Roland Chojnacki, aş vrea să spun că traducerile în română au ignorat foarte mult timp literatura proximităţii. Nu cred că trebuie să căutăm foarte mult marea literatură în altă parte, ea se află lângă noi, în ţările limitrofe României. Titlul original în polonă al cărţii este Hanemann, dar traducătorul român, cu acordul autorului, a preferat versiunea Dr. Hanemann, pentru a-l situa într-o descendenţă ilustră de tipul romanelor Doctor Jivago sau Doctor Faustus, pe care o merită din plin. Cum spunea şi dl Chojnacki, romanul vine din ceea ce am putea numi "literatură central-europeană", pentru că analizează criza identitară a unei regiuni unde coexistă mai multe etnii, iar oraşul Gdansk este aproape exemplar, ca spaţiu şi istorie, pentru această problematică.

Despre subiect, pe scurt. Este povestea unui intelectual, a unui doctor care lucrează la Institutul de Anatomie, foarte marcat de dispariţia iubitei lui, moartă într-un accident dubios - naufragiul unui vas. Hanemann intră într-o apatie profundă, dublată, aşa cum se va vedea, şi de o criză identitară. Nu mai vrea să trăiască, priveşte lumea ca printr-un geam de sticlă mată; totul este estompat, nimic nu-l mai motivează. Apariţia unei tinere femei de origine necunoscută, Hanka, căreia toate personajele din carte îi spun "ucraineanca", îi readuce dorinţa de a trăi, după ce a pendulat mult timp între imposibilitatea de a se sinucide (spectrul suicidului pluteşte peste tot în carte). Această femeie va avea şi ea o tentativă de sinucidere, dar este oprită de însuşi dr. Hanemann, cei doi ajungând să formeze împreună un cuplu destul de bizar la care se va alătura şi un copil mut, pe nume Adam. Tustrei vor trăi o solidaritate aparte, de unde şi aerul uşor optimist, dacă se poate spune aşa, al cărţii. În ce priveşte arta narativă a autorului, trebuie menţionat că este o scriitură foarte densă, iar interstiţiile descriptive, care împânzesc întreaga carte, sunt foarte picturale, foarte plastice. Se observă gustul autorului pentru câţiva pictori şi gravori cum ar fi Caspar David Friedrech, Phillipp Otto Runge şi Witkacy. Totul este descris ca o dantelă foarte fină şi, aşa cum a remarcat şi critica, de altfel, care a întâmpinat cu mare entuziasm acest roman, o atenţie deosebită este acordată lucrurilor: ele nu mai sunt nişte simple obiecte lipsite de importanţă, ci îşi au viaţa lor, o viaţă intrinsecă, mustind de o putere ascunsă. Autorul meditează cu subtilitate asupra destinului mundan, asupra unei umanităţi aflate în criză, transferând-o în registrul obiectelor - mi se pare o dovadă de mare talent. Degradarea obiectelor se vrea o metaforă a degradării comunităţii: de la vârful îndoit al ceainicului în formă de lalea, până la faţada unei clădiri frumoase şi vechi care s-a şters şi s-a estompat. Avem un roman de excepţie, care, chiar dacă este o carte scrisă şi marcată de melancolie, se dovedeşte totuşi una frumoasă şi profundă, şi o recomand cu multă căldură.

Vitalie Ciobanu: Voi da citire unui fragment care ilustrează convingător, după părerea mea, calitatea scriiturii acestui prozator:

"Şi acea uşoară iritare când s-a întors de la fereastră. Mişcarea rapidă a degetelor scoţând din perie o scamă albă. Pe parapet, o scoică. Inele. Un medalion cu camee trandafirie. O broşă prinsă la guler. Apoi mişcarea mâinii pentru aranjarea părului la ceafă. Degetele încheind rochia. O gheată galbenă cu şiret pe covor. Paşi grăbiţi. Plescăitul apei în chiuvetă. Zgomotul moale al săpunului pus la loc. Urmele calde ale tălpilor desculţe pe pardoseală. Trecu pe lângă el, apropiindu-se de oglindă. O încordare abia perceptibilă a umerilor, când dorise să o îmbrăţişeze. Se eliberase din strânsoare printr-o încovoiere molatică. A râs, dar era un râs superficial, care s-a stins numaidecât. A întins mâna după pălărie. Netezitul panglicii. Aranjarea trandafirilor prinşi în jurul borului. Foşnetul mătăsii. Unghiile trandafirii deschis. Punerea inelului în deget. Examinarea mâinii întinse: un ochi de malachit în argint. Umbreluţa cu mâner negru aruncată pe fotoliu. Scârţâitul şifonierului deschis. Licărul oglinzii de la uşă. Pardesiul de culoare deschisă. Materialul pufos cu nasturi sidefii. Căldura rochiei dispărute sub pardesiu."

Iată o adevărată poetică a gesturilor şi a detaliilor care creează un univers intim, de o intensă senzualitate. Proza aceasta este plină de asemenea "stampe" sentimentale, din care emană poezia obiectelor. Drama acestor accesorii, artefacte ce ne însoţesc existenţa imită drama umană: oraşul trece din mâinile unora în mâinile altora, ale naziş­tilor în ale sovieticilor şi apoi în ale noilor auto­rităţi poloneze, şi obiec­tele îşi schimbă stăpânii, conservând parcă memo­ria foştilor posesori, extrăgându-şi o suferinţă proprie din acest şoc al strămutării.

În afara cărţilor lor personale, oaspeţii noştri au scris împreună volu­mul, Wspylna kapiel ("Baie în doi", 2001). Reproduc o mărturisire despre această expe­rienţă, a dnei Krystyna Lars şi a dlui Stefan Chwin: "Eroul acestei cărţi este Timpul. Enigma oamenilor, a lucrurilor şi întâmplărilor care n-au mai avut loc în marele Scenariu. Întotdeauna ne-a fascinat ideea că tot ce există reprezintă doar una dintre variantele Posibilului. Să vezi acest «Altceva» care se învecinează cu «Realul», să-l vizitezi cu gândul şi inima. Cine ştie, poate pe-aici trece unul dintre drumurile care duc spre înţelegerea celor ce se întâmplă – cum spun oamenii – «într-adevăr»?"

Dna Krystyna Lars, aveţi cuvântul.

Krystyna Lars: Mulţumesc. Deoarece ne aflăm astăzi aici în primul rând pentru a vă prezenta cartea dlui Stefan Chwin Doctor Hanemann, aş dori să adaug că simpla apariţie a acestei cărţi şi receptarea extrem de bună de care s-a bucurat a constituit o frumoasă surpriză pentru dl Chwin şi pentru mine. Cartea a trezit în Polonia un interes deosebit atât din partea cititorilor, cât şi a criticii literare, deşi noi plecaserăm de la ideea că volumul n-ar avea cum să trezească mare curiozitate decât în cercuri foarte restrânse. În loc de aceasta, am constatat că au trebuit suplimentate de câteva ori tirajele până acum. Voi da citire unui singur scurt poem, extras din volumul amintit deja, Wspylna kapiel, pe care îl semnăm amândoi. Poemul, în traducerea lui Carmen Nicolaescu, a fost publicat în suplimentul de cultură poloneză al săptămânalului Observator cultural, apărut cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.

"Bruno Schultz intră la redacţia revistei Viaţa literară.

A ajuns în vestibul. Sacoul cenuşiu în dungi cade bine pe braţe; revere, două rânduri de nasturi maţi, în buzunarul de la piept tivul negru al batistei de mătase, pantofi cu vârfurile prăfuite. Mâna în buzunar. Sub braţ o mapă cu fermoar de nichel. În mapă romanul Mesia, abia terminat. Cărare pe mijlocul capului. Tâmple încărunţite. Se opreşte. Trage aer adânc în piept. Mai verifică o dată dacă a luat manuscrisul. În adâncul clădirii se trânteşte o uşă. La etaj, o maşină de scris bate tactul partiturii nervoase a zilei. Două femei în bluze bleumarin şi ciorapi de nailon duc la etaj un teanc de dosare. La radio melodia din turnul bisericii Sf. Maria. Se opreşte pe scări. Aruncă o privire pe fereastră. Afară, în curte, o fetiţă de unsprezece ani în rochiţă de batist învârte un cerc de sârmă împodobit cu o panglică colorată."

Vitalie Ciobanu: Domnule Stefan Chwin, aş vrea să vă pun o întrebare legată de o anumită tematică a prozei poloneze contemporane. Acum un an şi ceva, am avut-o ca oaspete pe Olga Tokarczuk, o prozatoare din noua generaţie, o "optzecistă" poloneză. Dânsa ne vorbea despre această marotă nouă în proza poloneză de a-şi descoperi "patria mică". Regiuni care altădată au intrat în componenţa Germaniei, revenite Poloniei după război - motiv comun şi romanului Dvs. - şi care încep să fie redescoperite dincolo de acea frazeologie comunistă a "unităţii naţionale", care a dominat perioada de până la 1989. Zonele acestea sunt descoperite, explorate dintr-o perspectivă a diferenţelor, a stilisticilor care le fac proeminente într-un context naţional şi european. Cât de relevantă este această tendinţă literară?

Stefan Chwin: În anii ’90, într-adevăr, în literatura poloneză s-a conturat o asemenea direcţie: "literatura micilor patrii". Consider că ea ar fi trebuit să se numească altfel, şi anume "literatura pământurilor estice". Până în 1945 s-a scris mult în literatura polonă pe tema acestor teritorii, dar până în anul 1989 cenzura comunistă s-a exercitat foarte puternic în cazul textelor care evocau şi aveau în centrul atenţiei realităţile legate de teritoriile răsăritene ale Poloniei. Era vorba aici de cunoaşterea trecutului istoric german al acestor terenuri care după război au revenit Poloniei. Într-adevăr, s-au manifestat nişte grupuri de scriitori dintr-o serie de voievodate, care au îmbinat oarecum două tradiţii: au scris despre tradiţiile culturale ale părinţilor lor, care şi-au petrecut o parte a vieţii în aceste teritorii "noi" ale Poloniei, dar în acelaşi timp au manifestat un interes cu totul deosebit pentru istoria locului în care ei înşişi s‑au născut, s-au maturizat. În anii ’90 s-a înregistrat o reacţie de respingere a tot ceea ce a fost profesat în virtutea epocii comuniste, atunci când caracteristici regionale fuseseră tratate drept o ameninţare la ideea de unitate a statului polonez. Aş spune însă că locul meu în cadrul acestei tendinţe este unul special. Pentru că eu am scris acest roman Doctor Hanemann în perioada când a izbucnit războiul din Balcani. Fapt care a fost de natură să-mi schimbe perspectiva proprie asupra "micilor patrii". Pentru că toate aceste mituri ale "micilor patrii" au faţă şi revers. Pe de o parte, reuşesc să îmbogăţească din punct de vedere cultural, în acelaşi timp însă se poate constata, în valorificarea acestor teme la nivelul întregii Europe, factori care în esenţă adoptă o atitudine defensivă faţă de ideea de unificare a Europei. De aceea spun că aceasta este o temă foarte delicată pentru un scriitor şi care presupune cu necesitate un condei extrem de sensibil, extrem de atent la detalii şi nuanţe. Personal cred că ceea ce s-a realizat în marginea acestei teme nu ar ţine deja de domeniul trecutului, ci că, dimpotrivă, problematica explorării "rădăcinilor anterioare" pentru unele zone, mai recente, ale Poloniei, continuă să rămână de mare actualitate.

Vitalie Ciobanu: Genul acesta de abordare ne interesează şi pe noi, românii, risipiţi, cum suntem, în state diferite. Istoria poate fi interpretată şi altfel decât prin prisma "miturilor fondatoare", care resimt ele însele, miturile, o nevoie de înnoire şi mai ales o grilă de lectură ceva mai nuanţată, valorificând şi aspecte până acum ignorate sau considerate "incorecte politic" din perspectiva ideologiilor naţionale. O intervenţie din partea d-lui Vladimir Beşleagă, unul din prozatorii de frunte basarabeni.

Vladimir Beşleagă: Aş dori, ca autor de romane, să mă refer aici la două chestiuni. Americanii Wellek şi Warren, analizând în tratatul lor celebru Teoria literaturii specificul operei literare, aduc un citat din filozoful polonez Roman Ingarden, care zice aşa (reproduc din memorie): "Orice operă literară, în special romanul, are mai multe nivele/învelişuri: primul ar fi învelişul sonor/lexical, al doilea cel al imaginilor, al treilea nivelul/învelişul personajelor literare şi al atitudinii faţă de ele a autorului, al patrulea – ideile, mesajul, dar dincolo de toate este ceva care nu se spune, nu se formulează şi care se numeşte metafizicul ce rezultă din această operă." Întrebarea mea ar fi: în această nouă Europă care se formează în faţa ochilor noştri – ideea e mai veche, încă la începutul secolului XX este tratată de Hermann Kayserling, unul din teoreticienii ei – ce poate aduce fiecare literatură naţională: imagini, idei, mesaj metafizic? Şi doi. Pentru că lucrez la un roman istoric şi pentru că se află aici domnul ambasador Piotr Marciniak, vreau să spun că am făcut cu ani în urmă o călătorie în Polonia pentru a mă documenta asupra relaţiilor moldo-polone de la sfârşitul secolului XVII. Am vizitat Varşovia, am fost la Cracovia, am văzut Villa Nova, minunatul monument ecvestru al regelui Jan Sobieski de acolo. Dar nu am putut obţine ceea ce m-a interesat mai mult: Jurnalul campaniei lui Jan Sobieski în Moldova în toamna lui 1691. Am încercat prin ambasada Moldovei în Polonia şi tot în zadar...

Stefan Chwin: Percep o oarecare nelinişte în întrebarea Dvs. cu privire la soarta literaturilor naţionale, nelinişte care se leagă foarte tare de o obsesie generală legată de viitorul culturii europene. Recent, m-am aflat în Germania şi am discutat cu un tânăr american, care, într-un mod tipic pentru ţara lui, adică pragmatic, mi-a spus: "puteţi discuta cât vreţi şi cum vreţi despre cultura americană, oricum o să vorbiţi în engleză". Nu ştiu în ce măsură ar fi aceasta o profeţie care urmează să se îndeplinească, în orice caz, culturile naţionale şi în special culturile micilor naţiuni pot ajunge să aibă probleme serioase pentru că manifestă o lipsă de interes unele faţă de celelalte, iar pentru mine acesta este unul din aspectele cele mai dureroase, faptul că ajung să constat moda pentru valul culturii anglo-saxone. Pentru mine este îngrijorătoare această indiferenţă faţă de vecinii cei mai apropiaţi, geografic vorbind, lucrul acesta de altfel se şi verifică în librăriile din Polonia. Experienţa ne spune că cititorul polonez dacă este să întindă mâna după o carte şi să o cumpere, o să opteze pentru o traducere din limba engleză şi nu din română. De aceea, sunt extrem de plăcut impresionat de eforturile pe care le fac unii scriitori ai noştri, de pildă, Andrzej Stasiuk, de a contracara această tendinţă a cititorului polonez. Stasiuk vizitează România şi Moldova, vede cu propriii ochi ceea ce se întâmplă aici, aşterne pe hârtie şi publică în Polonia. Pe de altă parte, acest decalaj cultural transatlantic îmi procură însă şi o mică satisfacţie, care rezultă din faptul că până la urmă poate că şi americanii află câte ceva despre lumea Europei Centrale, inclusiv din cartea mea, apărută acum două săptămâni la New York. Dar dacă îmi permiteţi, întrebarea Dvs. ar fi putea fi mult mai benefic reorientată către cei ce sunt responsabili de politica culturală.

Leo Butnaru: În promovarea culturii, inclusiv a literaturii ţării pe care o reprezintă, Ambasada Poloniei este una din cele mai generoase, inventive şi perseverente dintre instituţiile similare ce activează în spaţiul prutonistrean. Periodic, ea ne oferă momente memorabile, revelatorii legate de numele şi opera unor importanţi autori polonezi, unii din ei omologaţi în contextul literar universal; operă tradusă în româneşte, precum a fost, spre exemplu, prezentarea, la Biblioteca Naţională, a jurnalului şi a câtorva romane (printre care Transatlanticul şi Ferdyduke) ale lui Witold Gombrowicz. Într-un miez de iarnă, în incinta Teatrului "Luceafărul" am participat la lansarea unui amplu volum de versuri de Zbigniew Herbert. În ambele cazuri au fost prezenţi traducătorii. Iar acum un timp, la Chişinău ne‑am întâlnit cu Andrzej Stasiuk, relativ tânăr şi impetuos autor retras, se zice,  undeva în munţii Poloniei; aici, la noi, el şi-a lansat una din cărţi în variantă românească. Astfel că prezenţa colegului Stefan Chwin şi a romanului dumisale Doctor Hanemann aici, în incinta Bibliotecii "Onisifor Ghibu", pare firească şi de asemenea eficientă, precum cele amintite deja. Iar noi avem din nou motiv de a le mulţumi diplomaţilor de la Ambasada Poloniei pentru tripla generozitate, să zic aşa, – ­ faţă de literaţii polonezi, faţă de colegii lor români şi faţă de cititorii din Basarabia – de care continuă să dea dovadă şi care pe mine unul mă face să o consider drept exemplu demn de urmat de alte instituţii diplomatice ce reprezintă diverse state în Republica Moldova.

Bineînţeles, pentru unii dintre noi familiarizarea cu literatura poloneză a început mai demult sau foarte demult, încă în adolescenţă, juneţe. În ce mă priveşte, am cunoscut poezia lui Jan Kochanowski, Ignacy Krasicki (din acesta întâmplân­du‑mi‑se chiar să traduc câteva texte pentru o antologie apărută la noi), Adam Mickewicz, Juliusz Słowacki, apoi poezia şi proza multor autori din secolul trecut, printre care Leopold Staff, Julian Tuvim, Jaroslaw Iwaszkiewicz, Konstanty I. Gałcziński, Tadeuz Róžewicz, Jan Parandowski, Wisława Szymborska şi, precum aminteam, Zbigniew Herbert, un autor mai special, nu totdeauna agreat nici de puterea comunistă, nici de antologatori, dar, în româneşte, tradus încă acum vreo trei-patru decenii. Cândva, mă impresionase mult poezia unei tinere autoare, cu serioase preocupări de filosofie, Halina Poniatowska, plecată de tânără în lumea umbrelor. Apoi, proza lui Adam Mickiewicz, dar şi literatura din filmele lui Andrzej Wajda.

Nu mi-e deloc uşor să reconstitui succint un florilegiu de autori şi opere literare poloneze care, direct sau implicit, au lucrat în spiritul tău. Pentru că, fundamentată pe ancestrale repere de cultură latină, unele opere fiind scrise chiar în limba Romei Antice, literatura poloneză este oarecum mai apropiată modului nostru de a fi şi de a înţelege arta. Adică, peste timpuri şi în timp, suntem într-un context comun. O mai recentă întâlnire "de lucru", ca să folosesc o noţiune uşor clişeizată, mie unuia mi s-a întâmplat în procesul de elaborare a antologiei de traduceri din poezia universală, efectuate în româneşte, timp de un secol (1900-2000), de autori basarabeni. Mickiewicz e prezent cu câteva sonete inspirate de vechile noastre teritorii, astăzi ajunse sub stăpânire străină: "În Akkerman, pe Nistru, sclipeşte farul pal..." sună unul din versurile sale. Cu părere de rău, pentru noi, lumina acelui far e tot mai slabă, tot mai pală... În antologie mai e prezent Jan Kochanowski şi acelaşi Zbigniew Herbert.

Într-un astfel de context de nobleţe literară şi – e de menţionat – seriozitate organizatorică, sper că onoratul coleg Stefan Chwin se simte confortabil printre prieteni şi, bineînţeles, cititori ai romanului domniei sale Doctor Hanemann, lucrare de referinţă în literatura poloneză, care cunoaşte noi şi noi traduceri în alte limbi, mărturie fiind şi prezenta, în română.

Vitalie Ciobanu: Noi, românii, mai plătim tribut aşa-zisului "sindrom al metropolei". Cu alte cuvinte, aşteptăm mai întâi ca anumite cărţi ale scriitorilor din vecinătatea noastră, Polonia, Ungaria, Bulgaria, etc. să treacă marele examen la Paris, la New York sau Londra, ca să-i descoperim după aceea şi noi, să ne dăm seama cât de buni sunt. Şi atunci există acest risc: să rămână într-un con de umbră autori importanţi, valoroşi, din proximitatea noastră, din cauza lipsei unei preocupări constante, la nivelul unor programe, cel puţin parţial subvenţionate din bani publici, de a se realiza traduceri în premieră, mergându-se direct la sursă. De aceea, cred că trebuie salutate cu atât mai mult operele (încă puţine) ale literaturii poloneze contem­porane, care au ajuns pe masa cititorului român, prin strădania solitară a unor traducători pasionaţi.

Roland Chojnacki: Mulţumesc foarte mult revistei Contrafort, PEN Clubului din Republica Moldova şi Bibliotecii "Onisifor Ghibu" pentru generoasa găzduire. A fost o discuţie foarte interesantă şi sper ca întâlnirile noastre la Chişinău să continue.

Vitalie Ciobanu: Din partea noastră, o dată cu mulţumirile reciproce, cuvenite dlui Roland Chojnacki şi Institutului Polonez de la Bucureşti pentru ideea organizării acestei lansări, aş dori să-i adresez un cuvânt de recunoştinţă şi domnului ambasador Piotr Marciniak, prezent aci. Deoarece avem în persoana domniei sale nu numai un diplomat ce-şi reprezintă cu cinste ţara, ci şi un apărător al valorilor democratice şi civice în Republica Moldova.

15 noiembrie 2004,

Chişinău

1