Lecturile infidele ale lui vasgar

De la Bălţi, din "nordul îndepărtat al ţărişoarei", unde unii - nu spunem cine - n‑au reuşit să ajungă de mai mulţi ani, ne soseşte un nou număr al revistei Semn (1‑2/2004). În editorialul său Nicolae Leahu ne anunţă - din păcate, fără să ne mai surprindă - că fantoma lui Lenin umblă din nou prin Bălţi. Consiliul Municipal al oraşului, dominat de comunişti şi de nostalgici, a decis să reinstaleze monumentul "fьhrerului proletar" în centrul urbei, după ce, în 1991, când se părea că bate un aer de decomunizare şi în Basarabia, acesta a fost retras pe teritoriul Centrului Militar, la periferie. Confruntaţi cu protestele bălţenilor (din păcate doar "o mână de oameni - profesori, studenţi, membri ai familiilor deportaţilor şi pur şi simplu oameni cu conştiinţa trează", între care şi Gheorghe Briceag, fost deţinut politic, o adevărată conştiinţă a Basarabiei, care a ameninţat că îşi va da foc dacă chipul dăltuit în granit al satrapul comunist va trona din nou în centrul oraşului), autorităţile locale au sistat, deocamdată, lucrările de reinstalare a monumentului, însă nu se grăbesc să revizuiască şi decizia Consiliului Municipal. Aşa că: "Împrejmuită cu un gard şi patrulată discret de poliţişti şi de protestatari, groapa (în care a fost instalată doar o carcasă metalică) aşteaptă să se umple de conţinutul fantomei care umblă prin Bălţi". Cred că e necesară o mai mare solidaritate cu protestatarii de la Bălţi, care nu trebuie lăsaţi singuri în lupta lor împotriva unei restauraţii violente şi primitive. O solidaritate care există, nu ne îndoim de acest lucru, la Chişinău şi în alte localităţi din republică, dar ea trebuie vocalizată, făcută cunoscută prin colectarea de semnături, prin manifestaţii publice de protest...

Ancheta "Optzecismul în Basarabia, azi" (cu referire doar la segmentul poetic al optzecismului), iniţiată de Nicolae Leahu şi care cuprinde tocmai 8 întrebări, adună mărturisiri interesante, uneori revelatorii, ale poeţilor chestionaţi, despre: generaţia optzeci şi postmodernism, poetica de autor, definiţia poeziei şi viitorul ei, cărţile formatoare ("decisive") ale copilăriei şi adolescenţei, productivitatea optzeciştilor basarabeni, receptarea şi percepţia criticii... Pentru cititorii revistei noastre rezumăm din răspunsurile poeţilor privind relaţia maestru-discipol (întrebarea anchetei e formulată astfel: "Cum v-a descoperit sau v-aţi descoperit Maestrul? Dar cum e să-ţi fii propriul maestru?". Mircea V. Ciobanu: " Pe Ionesco şi Becket - în sala de lectură a Universităţii, în nişte traduceri ruseşti; pe Camus la o întâlnire "clandestină" cu colegii, în apartamentul închiriat pe strada Florilor; pe Faulkner într-o bibliotecă militară din Sevastopol; pe Kafka (eram prin clasa a 8-a) într-o revistă, întâmplător; pe Caragiale - când trebuia să-l predau (la liceu); pe Virgiliu şi Ovidiu când trebuia să-i predau la Universitatea din Bălţi; pe Gogol - după absolvirea şcolii (deşi mi-a fost "predat"); pe Preda - într-o revistă rusească, pe Proust - într-o carte franţuzească, pe Joyce - în una românească. Pe Dimov, Barbu târziu...". Emilian Galaicu-Păun: "Fost-am un ucenic infidel, când "arghezian", când "barbian", fără a-l uita pe Bacovia, iar mai încoace pe Stănescu, cel al primelor mele lecturi studenţeşti (şi lista poate continua...). Ce mai, într-o primă fază eram ca un biet nevertebrat ce-şi schimbă mereu cochilia de împrumut. Abia atunci când am simţit fizic, anume fizic, cum îmi "creşte" din interior propria mea "căsuţă" - o dată cu "oase-n pântec", poemul din Abece-Dor, şi totodată primul text reprezentativ pentru cel care va semna, ulterior, "Cel bătut îl duce pe Cel nebătut" şi "Yin Time"-, goana mea după maeştri a încetat. Acum, că am meseria în vârful degetelor, tot ce pot învăţa de la alţii este să-i admir, nu şi să-i urmez". Vasile Gârneţ: "Mediul cultural basarabean, retardat, primitiv, rudimentar, nu cultivă relaţia maestru-discipol. Pentru aceasta e nevoie de un anume nivel intelectual, o anume generozitate intelectuală, şi, desigur, de o tradiţie, de o continuitate puternică, ori tocmai acestea sunt de ne-găsit în Basarabia. Observaţi Dvs. sau vă puteţi măcar ima­gina ca unul dintre scriitorii noştri mai în vârstă să susţi­nă şi să cultive un tânăr scrii­tor? Poate fi oare un maes­tru, de exem­plu, aparent-jovialul domn Y., care usucă, cu ironiile sale psihanalizabile, de securist şi vechi ştab co­mu­nist, totul în jurul său? Ceilalţi - la fel... Lipsa culturii şi nesiguranţa propriului demers artistic (în lite­ratura româ­nă din Basarabia nu avem de la un palier al vârstei biologice în sus - cu excep­ţiile de rigoare, cuno­scute - nu avem "creatori", "artişti", ci doar câţiva meseriaşi asistaţi de o galerie medio­cră, bucu­ros-anonimă) face imposi­bilă aceas­tă relaţie maes­tru-disci­pol... Aşa că suntem obligaţi să ne fim propriul "maes­tru". Dacă cărţile sunt un maestru - eu personal cred că da! - atunci am mai mulţi maeştri, de la care învăţ mereu...". Ghenadie Nicu: "Maestrul, întrucât mă priveşte, nu personifică poezia, ci, helas, critica. Citeam, student, în derivă şi pe apucate (cartea românească, să nu uităm, era la începutul anilor ‘80 ca şi prohibitivă; n-o să uit niciodată mutra lui Dobrovolski, decanul, apostrofându-mă pentru numai ţin minte ce volum în româneşte, la lectura căruia m-a surprins) cu o repulsie aproape fiziologică faţă de clişee, când am descoperit Disocierile lui Mihai Cimpoi. Le-am citit, mărturisesc, cu mare voluptate. (...) I-am căutat apoi la bibliotecă şi celelalte volume, i-am urmărit apariţiile în presă (într-o perioadă chiar maniacal!) şi ce pot spune acum este că am învăţat ceva substanţial de la acest critic pursânge, ceva rarissim în câmpul literelor noastre, anume stilul. Mă întreb cum ar fi arătat relieful nostru cerebral, dacă, la facultate, am fi avut parte de asemenea personalităţi...". Călina Trifan: "În sensul lui Goethe (acel maestru e dascălul nostru sub a cărui îndrumare ne perfecţionăm necontenit în arta noastră şi care, pe măsură ce ne apropiem din ce în ce mai mult de virtuozitate, ne împărtăşeşte principii după care trebuie să ne conducem pentru a atinge ţelul), nu am fost învăţăcelul nimănui. A fi propriul tău maestru comportă un efort necontenit, însă dacă îţi reuşeşte vei fi îmbrăcat în cea mai originală haină, o haină de o croială unică". Irina Nechit: "N-am avut parte de un Maestru. Mi l-am  imaginat doar, citind-o pe Sylvia Plath. Da, mi-aş fi dorit-o ca Maestru, dar mi-a fost suficientă întâlnirea cu poezia ei (tradusă, deci oarecum prejudiciată) că să înţeleg cât de multe am de învăţat". Ancheta privind optzecismul/postmodernismul în Basarabia poate fi continuată şi în alte numere ale revistei (mai rămân nume importante care n-au "depus mărturie"), pentru că răspunsurile poeţilor oferă multe informaţii noi, utile pentru cine vrea să înţeleagă şi să comenteze cât mai adecvat poezia postmodernă din Basarabia.

Mai recomandăm din acest număr de revistă şi cele trei cronici-prezentare la colecţia de antologii "Literatura din Basarabia în secolul XX" (proiect al editurilor Ştiinţa şi ARC, cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros Moldova), scrise cu inspiraţie, eleganţă şi exigenţă (uneori politicoasă) de Lucia Ţurcanu, Maria Şleahtiţchi şi Adrian Ciubotaru. Aceste antologii, bine concepute şi frumos editate, edificatoare în mare parte pentru literatura română din Basarabia din secolul trecut, ar merita, cred, o discuţie mai amplă, în care cineva să spună, între altele, şi despre postfaţa  - superficială, aproape scandaloasă - la volumul de poezie scrisă de Alex. Ştefănescu. Invitat, bănuim, să aprecieze poezia basarabeană în ansamblul ei, cu "ochiul străinului", adică exigent şi nepărtinitor, A.Ş. şi-a republicat, pare‑se, modificând uşor, un studiu al său mai vechi despre Grigore Vieru, reducând poezia basara­beană doar la un singur nume. Rămâi cu impresia, deloc plăcută, că postfaţatorul nici n-a citit cartea despre care a scris, şi asta mai ales dacă încerci să compari "postfaţa" cu studiul introductiv, excelent, semnat de Nicolae Leahu...

Margareta Curtescu scrie despre poetul Lucian Vasiliu, un nume important şi reprezentativ pentru optzecismul românesc, ajuns la vârsta antologiilor de etapă. Mai reţinem: paginile de poezie semnate de George Vulturescu, Mircea Petean şi Adrian Ciubotaru (cu un poem remarcabil, intitulat "Douăsprezece", ceea ce ne face să aşteptăm cu interes viitoarea sa carte de poezie); studiul sociologic "Mai mult ca perplex, timpul prezent" de Mihai Şleahtiţchi - un foarte bun specialist în domeniul său, cum puţini are Basarabia la ora actuală; însemnările lui Ghenadie Nicu despre poezia lui Liviu Ioan Stoiciu...