Unire în spirit

1. Nomenclator şi latură evenimenţială

În perioada 11-21 august Fundaţia Culturală Română a organizat cursuri de perfecţionare pentru patruzeci de cadre didactice din R. Moldova. Este ediţia a XII-a a acestei "şcoli" inedite. Invitaţii au avut fericita ocazie să îmbine instruirea cu odihna pe litoral, cursurile având loc la Constanţa.

Organizatorii cursurilor - Ion Budescu, expert, coordonator de program; Mihaela Budescu, referent; Ion Pahonţu, şeful serviciului administrativ - au pus la dispoziţia pedagogilor invitaţi cele mai bune condiţii de mediu şi de lucru: sala senatului Universităţii "Ovidius" pentru prelegeri şi dezbateri, cazarea la hotelul "Midia" din Mamaia, alimentarea la Restaurantul "Piccadilly".

Un moment pe cât de important, pe atât de delicat, a fost  cel al selectării cursanţilor. Ion Budescu, responsabil de această activitate, a insistat ca în lista invitaţilor să fie incluşi pedagogi din diferite judeţe ale Republicii Moldova, profesori de limba română, de istorie, de limbi moderne, dar şi învăţătoare de la clasele primare. El a stăruit şi asupra faptului ca majoritatea invitaţilor să fie oameni noi în echipă. Aşadar, printre cei patruzeci de dascăli basarabeni s-au numărat: Ecaterina Atanasov, profesoară de limba şi literatura română la Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" din Sângerei, Elena Chelaru, profesoară de istorie la Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" din Ungheni; Adelina Gheţiu, învăţătoare la Liceul Teoretic din comuna Rezeni, Ialoveni; Eleonora Lavric, învăţătoare la Şcoala medie Colicăuţi, Briceni; Agripina Lupei, învăţătoare la Gimnaziul Paşcani, Hânceşti, Eugeniu Margine, profesor de română la Liceul Teoretic "Hyperion" din Anenii Noi; Aurelia Mereuţă, învăţătoare la Liceul Teoretic "Aurel David" din Bardar, Ialoveni; Natalia Miron, învăţătoare la Liceul Teoretic "A. Agapie" din comuna Pepeni, Sângerei; Elena Popov, profesoară de română la Şcoala medie Mileştii Mici, Ialoveni, Livia State, profesoară de română la Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" din Chişinău; Dumitru Stefoglo, profesor de română la Şcoala medie nr. 19 din Tighina; Maria Ursachi (ce nume sadovenian!), profesoară de istorie la Şcoala medie Lozova, Străşeni...

În cuvântul de deschidere, academicianul Augustin Buzura, preşedintele Fundaţiei Culturale Române, a menţionat: "Fundaţia este într-un moment de tranziţie, peste câteva zile va deveni (lucrul acesta s-a şi întâmplat între timp - I.I.) Institutul Cultural Român. Acest Institut va fi patronat de preşedintele ţării şi refuză din start orice culoare politică." Dl Augustin Buzura a mai accentuat: "Institutul va acorda burse de performanţă copiilor merituoşi din România, dar şi celor din afara ei, cu condiţia ca aceştia să se reîntoarcă după studii acasă, la baştină."

Enumerând publicaţiile susţinute financiar de Fundaţie, preşedintele ei a desemnat Contrafort-ul chişinăuian  drept "cea mai bună". Printre cele de înaltă ţinută a mai remarcat revistele Sud-Est, Semn, Clipa siderală ş.a. O doleanţă a conducerii Fundaţiei/Institutului este: să tipărim împreună cărţi, nemijlocit în Basarabia, fiindcă la Chişinău există "excepţionali graficieni de carte". Dl Buzura a insistat: "e o colaborare care ne interesează; vrem nu numai să vă ajutăm, dar şi să ne ajutaţi".

Nominalizând obiectivul major al Institutului Cultural Român, academicianul-scriitor a pus punctul pe "i": "Nu urmărim scopuri politice, vrem o unire în spirit".

2. Gheorghe Chivu, Adrian Dinu Rachieru ş.a.

Secretarul ştiinţific al Universităţii "Ovidius" din Constanţa a observat în alocuţiunea sa: omenirea în ansamblu se îndreaptă spre globalizare, inclusiv Europa. Aşa stând lucrurile, peste puţini ani România va intra în Uniunea Europeană. Integrată în Europa, va fi pe picior de egalitate, sub aspect cultural şi spiritual, cu ţările Occidentului. Şi R. Moldova va deveni membră a Uniunii Europene, în pofida unor acte "culturale" diversioniste, gen Dicţionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati. Problema statalităţii Republicii Moldova, a relaţiilor ei cu România şi cu alte ţări, este una strict politică, de competenţa politicienilor de la Chişinău, Bucureşti şi nu numai (dacă Moscova şi-ar păduchi, ca să fiu în aria dicţionarului lui Stati, paraziţii proprii şi nu i-ar căuta în rufele altora, ar fi excelent, dar...  – I.I.). Iar problemele lingvistice sunt ale savanţilor filologi, în primul rând, şi ale oamenilor de cultură, în al doilea rând.

Adrian Dinu Rachieru, conf. univ, dr., dar şi cunoscut editor de la Timişoara, aşa cum îi stă bine unui sociolog, referindu‑se la conjunctura politică a Europei moderne, a concluzionat: "Dacă unirea politică (a R. Moldova cu România - I.I.) e o nebunie, atunci rămâne liantul cultural". Profesorul timişorean s-a pronunţat pentru promovarea adevăratelor valori, indiferent de originea lor: Bucureştiul, Timişoara sau Chişinăul. Spaţiul cultural comun, care ne uneşte, va stimula şi o concurenţă sănătoasă: literară, muzicală etc.

Prelegerile, câteva la număr, ale lui Gheorghe Chivu (Universitatea Bucureşti) au reprezentat nişte lecţii de excepţie, dar şi un model de conduită profesorală pentru pedagogii din R. Moldova şi nu numai. Doct, cu argumente irefulabile, dar niciodată doctoral, Gheorghe Chivu a fost - al doilea an la rând! -  simpatia cea mare a dascălilor din R. Moldova.

Tezele sale despre variantele literare regionale, despre ofensiva agresivă a argoului, despre originea latină a lexicului românesc ş.a.m.d. au fost expuse cu multă inspiraţie, fără nici un fel de conspect de reper. Profesorul Chivu şi-a ţinut cursurile - de lingvistică – apelând la un umor fin şi cu plăcerea omului care ştie bine lucrurile şi le poate explica lejer altora.

Şi încă un detaliu. Deşi pe malul Mării Negre, la temperaturi estivale înalte, din respect faţă de cei cărora le vorbea (adică faţă de noi, cursanţii), profesorul Chivu şi-a ţinut prelegerile, neapărat, la cravată...

3. În loc de încheiere

Am fost întrebaţi către sfârşitul cursurilor (oarecum polemic): câţi dintre profesorii din România au beneficiat de vreo invitaţie similară a Ministerului Educaţiei din R. Moldova?!

M-a cuprins un sentiment de jenă şi de tristeţe... Şi mi-am amintit un articol semnat de Andrei Pleşu în "Dilema": Despre bucurie în Est şi în Vest. Aşadar, după cum Europa (vestică) nu prea înţelegea lucrurile (şi tristeţile) estice ale românilor, tot aşa azi mulţi intelectuali din regat nu pricep sau nu vor să priceapă care este condiţia adevăraţilor intelectuali basarabeni...

Nu voi apela la adevăruri "incurabile", cum ar zice psihanaliştii; voi spune doar atât: dacă intelectualii români (din regat) au şi Ţară, au şi stat (ultimul – bun, rău, dar al lor), noi... avem doar o fărâmă de ţară şi suntem în opoziţie categorică faţă de statul care nu numai că nu ne reprezintă, dar luptă viclean contra intereselor noastre naţionale!... Se prea poate că tovarăşul Mişin, ca individ, să fie un om agreabil (în familie, de pildă), însă ca vicespeaker al parlamentului Republicii Moldova este apărătorul îndârjit al intereselor ruseşti şi duşmanul meu neîmpăcat, fiindcă eu am conştiinţa faptului că sunt român, iar el urăşte tot ce-i românesc. El poate mima o anumită toleranţă şi "blândeţe" doar în raport cu mankurtul basarabean docil puterii de la Moscova. Nici pe acesta nu-l iubeşte, fireşte, dar pe indivizi ca el s-au sprijinit întotdeauna asupritorii veniţi din răsărituri... Această agresivitate al lui Mişin et K° trezeşte agresivitatea pozitivă a intelectualilor (adevăraţi) basarabeni (se zice că Michelangelo nu putea crea decât într-o stare de frenetică agresivitate).

Nu sunt proroc şi nu ştiu ce va fi cu Basarabia într-un viitor apropiat (lucrul acesta îl cunosc mai bine Washington-ul şi Moscova). Ştiu că generaţia mea trebuie să opună rezistenţă subjugării ruseşti; ştiu că o parte (mare) din vină – fiindcă am rămas "baistruc" (după dicţionarul lui Stati: "copil din flori"), o are şi Mama mea România. Pe care o iubesc şi o doresc mai mult poate decât copiii ei legitimi de pe malurile Dâmboviţei. Ştiu că Mama mea România a fost forţată să se dezică de mine, basarabeanul... Pâinea pe care am mâncat-o, "înfiat" de Moscova, a fost stropită din belşug cu lacrimi amare. Fiindcă – păcatul meu! – îmi ţin minte mama mea adevărată. Dacă...

Încep să devin patetic. Punctum.