Poeme patriotice

Se dedică Micii Revoluţii Social-Democrate din Decembrie
Se dedică poetului şi prietenului Adrian Alui Gheorghe

Născut la 9 aprilie 1966 în Sibiu. A absolvit Facultatea de Teologie "Andrei Saguna" din aceeaşi localitate. Din 2001 este doctorand la Facultatea de Istorie din Sibiu, cu o teză despre sincretismul religios în Dacia romană.Este profesor de religie în Sibiu. Debut literar în 1992, cu poezie, în revista Euphorion. Debut în volum: "Ciroze", Editura TIMPUL, Iaşi, 1994. Premiul Naţional de literatură "AUREL DUMITRAŞCU" pe anul 1994. Din 1998, director de programe la RTS Radio Televiziunea Sibiu. Actualmente este redactor şi producător de emisiuni la Alpha TV Sibiu.

Îndoieli asupra naturii zăpezii

Aceste pârâiaşe pe obraji au numele răzvrătiţilor.

    Au chipurile lor.

În lâncedele clipe în lâncezii ani asemenea sunt vestiţii caligrafi ai ororii.

Ninge cu sare.

            Cu rănile noastre tâmplarii îşi vând binişor scândurelele:                                     

            foşgăim, urlăm fioroşi, ne frecăm unii de alţii

            ne facem poze cu steagul tras pe cap şi tărăboi de pe tancuri.

Facem exerciţiile iernii puchinoase:

            Ieşim cu pumnii goi fără mănuşi, fără ciorapi de lână, în pantofi,

            Ieşim cu haine subţiri, cu pneumonii,

            cu preinfarctul împăturit în electrocardiogramă

            ieşim fără fulare tulburaţi

            şi pentru că trebuiau să-i zicem într-un fel ieşirii ăsteia i-am spus

            tărăşenie.

Dar despre zăpadă vom mai vorbi.                        

La parastas

Uneori vâscoasă în vise-mi apare imaginea viitorului:

            Viermii neurastenizaţi găurindu-mi sicriul

            şi-acolo deasupra mormântului în clisă roz printre urmele de bocanci           

            puii lor trandafirii vor duhni vinul parastasului vărsat peste garoafele buhăite

            şi vor amorţi în tufe de roze.

 Numai viaţa se dă huţa scârţâind inelele capacului de beton.

Vita

… o vită năduşită, ghemuită în ea însăşi …

     Povara o ducem în inimă.

Ne naştem gata plânşi.

            Ne-au copt mamele în pântecul lor în borhot de lacrimi amare.

            Himenul zimţat al mamelor ne umplu de sânge.

Ne naştem sângerii şi zgâriaţi, cu umerii oblici şi oasele moi.

Ne naştem urlând de usturime, ne naştem lupeşte.

Steaua Polară e spartă-n argintul coasei bătute iasară.

            Ţiiiiiiiu !!!!!  Ţiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiu !!!!!!!!!  Ţiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiu !!!!!!!!!!!

Nu-i clopot ci ţiuitură de coasă.

            Ţiuitură de coasă.

Batem coasa!

            Boierie şi vai!

                        Sora fierului de plug ne cântă de legănel …

                        Ne-alintă de somnel …

                        Bisericuţă de oţel …

            Ţiiiiiiiu !!!!!  Ţiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiu !!!!!!!!!  Ţiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiu !!!!!!!!!!!

Poemul Mărin

Noi suntem aici laolaltă cu melcul Nautilus şi caii de mare din calcar.

Privim cerul şi găinile modificate genetic.

Horcăim asfixiaţi de roze.

Au început să ne crească spinii, ne mijesc tuleie ţepoase.

În creiere petalele se coc între gânduri.

În urechi nu timpane vibrează ci petale de roze.

Vorbim dialectul roşu al unei limbi trandafirii, spumegăm parfumat ca
                                                                                    ţăranii bulgari şi

trăznim cu putere până când neuronii vor începe propriul lor război de             

                                                                                    independenţă.

Abia atunci vom râni în gurile noastre

Abia atunci vom mânca, în sfârşit, rahat.

Un petec auriu în tristeţea lăptoasă a zăpezii

Amiezele sunt livide fiindcă ele răsfrâng paloarea obrajilor noştri.

Ar părea că jucăm un joc ruginiu. Ne-a ajuns din urmă ignatul obrajilor noştri.

Ar părea că noi facem teatru şi folosim o recuzită bezmetică:

Domnul Kalaşnikov îşi asmute căţelele din miradoare,

                                                            şenilele muşcă din macadam.

Râde pân’ la lacrimi căţeluşa!

            Râde pân’ la lacrimi căţeluşa!

În roluri memorabile murim de cea mai moarte dintre morţi

            cu oasele frânte care ne deşiră puloverul

            cu plămânii care ne ies prin ochiurile tricotajului

            cu ficatul săltând, cu trăznete roşietice…

Doamne! gată drobul ăsta din măruntaie de om!                     

Lasă-ne să-l  coacem sub pământ,

            să-l ascundem sub noroiul roz  al iernii.

De Ignatul Roşu am rămas în câte-un loc auriu minunat.

Aici nu doarme un slut.

                        Aici nu se tânguie bocitoare…

Râde pân’ la lacrimi căţeluşa!

Râde pân’ la lacrimi căţeluşa!

………………………………………………………………………….

                        E o nenumărare de bolţi aurii.                                      

Ruşinea

Avem o platoşă de bube uscate, alburii şi solzoase.

Ne ustură soarele.

În artere ne curge un metal încins.

O zgură oxidată ne curge din gură printre dinţii cocliţi de câtă aşteptare…

Prăjim răbdări în saramura zilei cenuşie.

Lingem sare grunjoasă anevoie – muţii cu limbă de diamant:

            "Om pune gheara pe-o zi minunată,

            să-i pilim dinţii şerpelui

            să-i aprindem solzii

            să-i împuşcăm vulpile…

            Grămăticilor să le umplem gurile cu borhot şi păduchi."

Lingem sare grunjoasă anevoie – muţii cu limbă de diamant:

Prăjim răbdări în saramura zilei cenuşie.

O zgură oxidată ne curge din gură printre dinţii cocliţi de câtă aşteptare…

În artere ne curge un metal încins

Ne ustură soarele.

Avem o platoşă de bube uscate, alburii şi solzoase.

Tu primăvară!

Ne-au dat cu bastoanele peste mutre.

Rânjeau dinţii noştri de sub buze ca piesele de domino în marmeladă.

Ne-am scuipat câţiva dinţi.

Flegme roz se-adânceau în zăpadă.

Brusc m-a apucat o poftă de fragi şi-un dor năprasnic de primăvară.

Frescă

            "Spune-mi  cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti."

                                                                                    Proverb românesc

Vieţile noastre sunt târfe sifilitice la marginea Imperiului.

Prietenii mei privesc în leucocitele mele

strâns uniţi în jurul partidului:

            - Da ! Da !

            - Îhî !

Ar trebui să-mi inventarieze bubele.

Prietenii mei privesc în hematiile mele

strâns uniţi în jurul partidului:

            -  Da ! Da !

            -  Îhî ! - Îhî !

Prietenii mei se oglindesc în sângele meu:

Strâns uniţi în jurul partidului!

Strâns uniţi în jurul partidului !!

Strâns uniţi în jurul partidului !!!

Bem o licoare amară cu ochii ţintă-n amurg.

Şi ştim asta :

                     Îngerul neamului priveghează.

Noi ducem o groapă în limbă

Nu mai ştim aştepta că-i aspră lumina.

Ninge cu gustul amar al răbdării.

Îndepărtat, îndepărtat oasele morţilor cântă un cântec de miazănoapte

Un bocet de blestem…

                                     Un foşnet de crini…

Meteahna e că şobolanii se visează oameni şi duhnesc în urina lor acră.

A fost o iarbă atâta de verde…

Cum poate un muget să ne fărâme urechile?

Cum o transparenţă atâta de dulce să ne înfricoşeze, să ne zdrobească ochii?

Omagiem pirotehnia macabră – ţara-i tulburată şi veştedă.

Trandafirii ne cântă un cântec de leagăn. Noi ducem o groapă în limbă.

Aud un râs, un hohot mititel,

zvârluga-i ţine-un toast la Îngerel