O aniversare în oglindă

Anunţul cu care anticipam Numărul 100, jubiliar, al Contrafort-ului, a avut  ecou printre cititorii şi colaboratorii noştri. Am primit la redacţie un "pachet" întreg de mesaje de felicitare şi urări de noi împliniri, mesaje pe care, într-o tradiţie deja constituită (am mai tras şi noi cu ochiul pe la reviste mai "vechi" şi mai rutinate!) le reproducem în paginile ce urmează. S-ar putea ca tonul multora dintre aceste misive să pară encomiastic, excesiv de laudativ. Vă cerem scuze pentru această impresie şi vă asigurăm că nu e vorba de vreo regie (oricât de greu ar fi de crezut aşa ceva). Chiar am putea invoca o anumită dezamăgire redacţională faţă de neîncrederea multora, a basarabenilor în special, că nişte opinii critice (fireşte, nu şi injurii) la adresa Contrafort-ului ar avea şanse să apară în revista noastră – o mefienţă structurală, "istorică", pe care nu am reuşit să o eliminăm în toţi aceşti ani. Pe de altă parte, ne-am gândit că măcar o dată la o sută de numere ne-am putea permite să aducem la cunoştinţa publicului ce cred o parte din cei care ne urmăresc cu fidelitate şi scriitorii care colaborează la Contrafort. A lor este tribuna, noi facem un pas înapoi.

Pentru a întregi cumva tabloul acestor opinii, reproducem de asemenea câteva din numeroasele articole apărute în presa din România şi din Basarabia, care au "cronometrat" de-a lungul timpului parcursul Contrafort-ului şi, implicit, au înregistrat rezonanţa programului său cultural şi ideologic, mai ales că publicaţiile din dreapta Prutului nu au nici o circulaţie în R. Moldova.

Tuturor acelora care ne-au scris sau ne-au telefonat la redacţie – prieteni, colegi sau oameni necunoscuţi - precum şi miilor de cititori pe care îi avem în Basarabia, România şi departe de fruntariile spaţiului românesc, le mulţumim pentru simpatia şi solidaritatea lor, şi le promitem că le vom oferi şi pe mai departe un Contrafort dens şi ofensiv, aşa cum şi-l doresc.

"O publicaţie de genul "Contrafort"-ului trebuia să apară la Chişinău"

 "Contrafort"-ul a ajuns la numărul o sută. Pînă la urmă, viaţa unei publicaţii de cultură îşi măsoară curgerea nu după dimensiunea sa calendaristică, ci după tensiunea spirituală pe care o depozitează în fiecare număr. Sau după capacitatea de propagare a acesteia. O publicaţie de genul Contrafort-ului trebuia să apară la Chişinău şi ea n-a întîrziat să apară atunci cînd i-a venit momentul. Dincolo de raţiunile subiective ce o alimentează, aura de excepţionalitate cu care s-a înconjurat, enervantă pentru cei mai mulţi, nu neapărat şi pentru "firmele concurente", se explică, ca şi în cazul altor reviste "elitiste" de la noi, printr-o elementară nevoie de situare într-un spaţiu nu suficient de primitor şi priitor culturii. Este pînă la un punct o componentă a strategiei lor de supravieţuire. Dar şi un semnal convingător că timpurile s-au schimbat şi egalitarismul călduţ întru mediocritate, fatal legat de spiritul colectivist sau de deciziile de sus, are alternativă. Demersul "individualist" al Contrafort-ului reprezintă, pe de altă parte, un argument că îndelung deplînsa (uneori chiar în paginile revistei respective) retardare şi ariditate culturală basarabeană poate produce şi altceva decît complexe şi inhibiţii. Cu idealismul oricărui început ambiţios, cu riscul de a naviga împotriva curentului, dar şi favorizat de noile condiţii de libertate, fondatorii lui şi-au asumat misiunea de a promova un program mai radical al tinerilor scriitori, asociat procesului literar general-românesc sub semnul integrării şi au izbutit să-l facă credibil la noi şi în România. La aproape un deceniu de la apariţie, revista Contrafort nu-şi dezminte ţinuta intelectuală şi energia combativă. Odată cu experienţa, spiritul său critic, perceput iniţial ca unul demolator şi tulburător al mult prea canonizatei noastre ierarhii literare, s-a mai domolit, luîndu‑i locul o privire tot mai lucidă şi, mai nuanţată asupra realităţilor noastre literare, o altă conştiinţă, mai realistă, a obiectivelor pe care şi le propune precum şi a contextului în care funcţionează, inevitabil populat de o diversitate de alte entităţi culturale... Parcurgînd o experienţă asemănătoare în cadrul revistei Sud-Est, am mizat întotdeauna pe loialitatea colegilor de la alte publicaţii culturale, a Contrafort-ului implicit. Mi-ar plăcea să cred că miza a fost, este, reciprocă. Din această perspectivă de colegă şi, ocazional, de autoare văd prestaţia de pînă acum a animatorilor şi colaboratorilor de la Contrafort şi ca pe o performanţă demnă de toată aprecierea a vieţii noastre intelectuale. (Valentina Tăzlăuanu, redactor-şef, revista "Sud-Est", Chişinău)

"Contrafort", o revistă europeană"

Cei aproape nouă ani de la apariţie, la Chişinău, a revistei Contrafort ne îndreptăţesc să o judecăm fără părtinire drept ceea ce este - o revistă exigentă, la standardele europene ale dezbaterilor de idei, cu un program estetic ferm, vizând libertatea creaţiei. Nu le-a fost, ştiu, simplu, redacţiei şi celor doi coordonatori, directorului, Vasile Gârneţ, şi redactorului şef, Vitalie Ciobanu, să-şi impună preferinţele şi opţiunile pentru o literatură în spiritul vremii. Însă puternica direcţie neotradiţionalistă, cu meritele sale incontestabile, nu putea rămâne singura, ei i se cuvenea adăugată dimensiunea postmodernistă (Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Alexandru Vakulovski) nume întâlnite frecvent şi convingător şi în paginile revistelor de peste Prut, la Bucureşti, Cluj, Braşov şi Târgu-Mureş. Este meritul conducerii Contrafort-ului că a fost deschisă spre valoare, indiferent din ce parte vine, liniei neomoderniste şi celei antitradiţionaliste, postmoderne, cultivată sistematic dar fără exagerări militante, fără accente de snobism şi mimetisme estetice, fără  preluări de forme. Contrafort a ţesut un pod (nu de flori), dar impalpabil, ideatic, între noi şi noi. Prezenţa în cadrul festivalurilor de poezie, a juriilor, a întâlnirilor de anvergură, organizate de Uniunea Scriitorilor din Bucureşti şi Chişinău, a colegilor noştri basarabeni, a devenit firească. Nu cred că este mic meritul revistei basarabene tocmai în această direcţie a integrării literaturii de-acolo şi de aici, de fapt una cu un criteriu unitar, cel axiologic.

O revistă de tineri care ştiu să-şi apropie generaţiile mai vechi, de oameni care au calităţile necesare construirii unui  proces de normalizare a vieţii literare. Ce nu le place, de fapt, celor de la Contrafort? Retoricile patriotarde, boema iresponsabilă, antiromânismul, provincialismul suficient, mediocritatea, retardarea estetică. Şi ce le place? Răspunsul e la îndemâna cititorului onest. Contrariul celor enumerate. O revistă la nivelul celor mai bune din România, colaboratori de prima mână şi idei care edifică şi rezistă, perene. (Adrian Popescu, redactor-şef, revista "Steaua", Cluj)

"Contrafort şi Donjon"

Contrafort-ul a apărut pe lume în momentul când, în Estul Prutului, în condiţii de aparentă libertate şi democraţie (acestea - şi în literatură-arte-cultură) începea a se instala confortabil un neopăşunism  (dacă pentru ce e totuşi  d e p ă ş i t  se poate utiliza prefixul neo...) al lăfăirilor localiste, provinciale promovat (sau pe vechi întreţinut) de persoane autosuficiente loruşi. În mai toate sferele manifestărilor spiritului şi inteligenţei – cum ar fi trebuit să fie, cu adevărat – balanţa prinse a încremeni iarăşi la punctele fixe, în dreptul cărora erau scrise două-trei, cel mult patru nume de "adevărate, exclusive personalităţi, patrioţi" ş.c.l. cărora li se mai spunea şi creatori valoroşi, modele, aproape că zeităţi...  Se întâmpla ca, în dependenţă de conjunctură şi bisericuţe, unele nume să fie, provizoriu, răzuite din pomelnicul somităţilor autohtone, protagoniştii autodeclaraţi trăgând ei înde ei în bobi faşti/nefaşti, uneori nesimţindu-se confortabil (curând, aveau să se simtă... necontrafortabil!) flancaţi sau strâmtoraţi de alţi "grandioşi patrioţi-creatori". Ei bine (pentru ei: Ei rău!), vine Contrafortul şi spune clar ca bună ziua că, chiar dacă admitem că e vorba de anumit talent, valoare, merit, ele sunt totuşi uşor mistificate şi mult exagerate, supraadjectivate, extradimensionate prin aprecieri şi decoraţiuni (prezidenţiale) părtaşe; că  prin atare manifestări, plus interminabilul şir de parastase, era de fapt vorba de aceeaşi închistare şi persistenţă în provincialism socio-cultural şi gregarism subintelectual, întreţinute de entuziasme dezlănţuite în beciuri de cultură ş.a., unde se rosteau la nesfârşit toasturi şi alelui (şi... ale-lor!) pentru neobosiţii activişti-profitori clamoroşi, egolatri, Meşteri Manole la propriile fortăreţe de la Lacul Morilor, oficioşi care îşi invocau participările la parastase drept acte de curaj şi exemplaritate civică. Ei bine, apare Contrafortul şi cutează (făcându-le cute pe orgoliu!) să atragă atenţia că aici, în Estul Prutului, precum pe vremuri, literatura e supusă cam aceloraşi modele de simplificări de abecedar, şi prin aceasta manifestându-se ipocritul mod de-a face abstracţie de criteriile cu adevărat valabile întru afirmarea personalităţilor moderne în prezentul basarabean ce ar trebui să depună mai multe eforturi necesare debarasării de totalitarism, comunism şi fetişism. Anume că această revistă a pledat pentru modificări ce ar duce la evoluţie şi racordare la suflul şi exigenţele actualităţii moderne a stării de fapt a artelor, în primul rând a literaturii, şi conştiinţei estetico-filosofice a societăţii prutonistrene, dar şi panromâneşti în general. Şi prin atare pledoarie se atinge ceea ce Hlebnikov numea "sporirea suprafeţei libertăţii umane". Deci, şi a libertăţii de creaţie. Precum şi de evaluare axiologică a acesteia în conformitate cu o cât mai cumpănită obiectivitate.

Precum era lesne de prevăzut, o atare atitudine tranşantă, de‑a dreptul neobişnuită pentru aceste crono-spaţii culturale, pe alocuri şi pe ici-colea, puţin spus anacronice,  avea să trezească revolte, animozităţi, ură, chiar înjurătură, etc. Supăraţii sunt, în primul rând, protago(r)niştii de ieri-alaltăieri care, vezi Doamne! nu pot înţelege cum de Contrafort-ul nu-i regăseşte sau nu-i plasează sub specia formatului mare. Mă rog, se mai întâmplă... Şi  nu-i greu să-ţi dai seama că nu e deloc confortabil şi contrafor(tabil) să te simţi/vezi scos din regimul unanimei aprobări, elogierilor sine qua non; din regimul manufacturii aplauzelor şi gratificărilor primite într-o largă amplitudine a acceptării de la vlădică bolşevic la opincă aborigenă docilă, ascultătoare, sensibilă la clişee, ataşată acestora, predispusă la îngânări, retro-snobisme şi tot ce nu dă bătaie de cap. Aşa că, într-o anumită măsură, pot fi înţeleşi şi aceşti colegi supăraţi care nu se simt în albia şi... revista lor...

Apoi, Contrafort-ul şi-a promovat curajos platforma de demascare a impurităţii, ba chiar a găunoşeniei spectacolului politic multipartinic chişinăuian. În acest context, şi la respectiva temă, trebuie menţionat că revista a iniţiat şi a găzduit cele mai pertinente anchete socio-politice, deopotrivă cu altele ce au avut scopul de a sonda în ce măsură se modernizează, se contemporaneizează (şi... contrafortează!)  cultura, literatura, arta ce se izvodesc în Estul Prutului şi în ce măsură sunt ele sincrone cu cele din Vestul acestui râu care, ziceam, sperăm să nu devină... apa sâmbetei.

În fine, să nu trecem pe lângă o frivolă acuză care i se aduce revistei: cea că ar fi oarecum elitistă, nu miist-populistă... În acest caz, găsesc sută la sută potrivit răspunsul pe care-l conţine o confesiune a lui Friedrich Nietzsche: "Întâiul principiu: a nu ţine seama de număr – puţin îmi pasă de masă, de mizerabili şi de nenorociţi; nu mă gândesc decât la exemplarele de prim ordin, cele mai reuşite, şi nu vreau ca ele să fie frustrate din solicitudine pentru neaveniţi".

Într-adevăr, Contrafort-ul e chiar contra neaveniţilor şi parveniţilor. Deloc puţin lucru astăzi, şi mai ales în Interriverania, unde par a se reorganiza capii de coloană, evident rărită (dar, totuşi...), a umbrelor de false glorii ale odinioarelor aflate sub vitrege vremuri naftalino-comuniste. Deloc puţin lucru, astăzi... (Leo Butnaru, 7.II.2003)

"Contrafort" e chiar un contrafort"

Dragii mei, nu ştiu dacă e târziu să vă trimit aceste rânduri dar, oricum, nu puteam să nu vă urez să ajungeţi la 1000 de numere şi să vi se împlinească toate dorinţele voastre.

Contrafort e, chiar un contrafort, mai ales acum când
demonstraţi perfect, zi de zi şi număr de număr, la ce
sunt buni scriitorii în lumea de azi. (Andrei Bodiu, redactor-şef, revista "Interval", Braşov)

"O operă desăvîrşită"

Îi înţeleg pe prietenii Vitalie Ciobanu şi Vasile Gârneţ, care, în dorinţa lor firească de a şti cum este văzută prestaţia revistei Contrafort  ("C") în cei nouă ani de existenţă, ne sugerează, delicat ca întotdeauna, să formulăm opinii şi sugestii în acest sens. Trebuie, însă, să ne înţeleagă şi ei pe noi în situaţia în care ne aflăm în faţa unei opere (aproape) desăvîrşite (dacă o raportăm la realităţile noastre basarabene, adverbul din paranteze îşi pierde orice valabilitate) şi nu vrem să exprimăm sugestii de dragul exprimatului...

Nu cred că aş putea evidenţia vreun material anume din cele nouăzeci şi nouă de numere, au fost prea multe bune ca să le pot menţiona doar pe unele. Mai mult decît nişte articole, cicluri de versuri, eseuri a contat în cazul Contrafort-ului atmosfera şi înălţimea intelectuală pe care revista le-a impus aici, în Basarabia.  

O reflecţie despre "C" este în ultimă instanţă o reflecţie despre noi, despre generaţia noastră, dar şi despre fiecare dintre noi în parte. Scriam cu cîţiva ani în urmă într-un articol că atunci cînd scriu pentru Contrafort, încerc să dau tot ce am mai bun, să mă autodepăşesc. Ceea ce aş putea adăuga este că astăzi încerc să fac acelaşi lucru atunci cînd scriu pentru orice revistă şi văd în asta în mare parte meritul Contrafort-ului.

În situaţia în care cultura şi literatura din Basarabia trăiau o senzaţie profundă de izolare şi insularizare, "C" a construit acel istm ce ne-a unit cu continentul cultural românesc şi european. Contrafort a venit într-un moment, în care mulţi intelectuali de la Bucureşti nu mai vedeau, din punct de vedere cultural, în Basarabia decît ceva datat, "paşoptist" etc. A fost nevoie de cîţiva ani de Contrafort, ca optica aceasta să fie combătută.

Ca să înţelegem adevărata valoare a celor 100 de numere, e destul să facem acest simplu exerciţiu: să ne imaginăm că ele ar fi lipsit. Ne-am fi simţit cu totul răzleţiţi, departe de literele româneşti şi de Europa, am fi fost mai vulnerabili şi mai disperaţi.

Revista Sud-Est a dedicat unul din ultimele sale numere temei deceniului post-totalitar în literatură. Am fost surprins să citesc opinia unor colegi, care consideră că acest deceniu a produs mai ales impostură. Sigur, am văzut multă impostură în aceşti ani, dar nu ştiu dacă epoca "realismului socialist" poate fi egalată prin gradul de impostură pe care l-a generat. Cel puţin, cîteva cărţi de poezie, proză, teatru şi eseu de neimaginat în alţi ani – asta a produs acest deceniu cultural, al cărui vîrf se cheamă Contrafort. (Constantin Cheianu)

   "Aceşti tineri dialoghează permanent cu valorile europene"

Dacă-mi permiteţi, aş spune că avem de-a face mai degrabă cu un Fort, care de 10 ani rezistă spiritului gregar, inerţiilor comode, confortului imoral, complicităţii în neputinţă. Spiritul elitist şi radical al acestei reviste – inconfundabile în spaţiul cultural românesc - dă seama despre  existenţa unei generaţii care, hrănindu-se din idealuri raţionaliste, crede doar în forţa dialogului intelectual, a spiritului critic, a lucidităţii aspre, refuzînd mitologiile atavice ale unui popor care îşi face scut din nostalgii fataliste şi din complexe de tot felul.

Probabil că printre basarabenii care se simt lezaţi de verticalitatea acestei reviste, mulţi vor fi întrebînd, cu furie, de ce nu pleacă ei, tinerii aceştia, în România sau în Europa, de ce nu ne lasă cu iluziile sau cu monştrii noştri? La drept vorbind, europeni prin ţinuta lor morală şi intelectuală, aceşti tineri dialoghează permanent cu valorile europene. În România, unde principiile sînt servite cu mai puţină devoţiune şi condiţiile ideologice sînt de zece ori mai blînde şi mai înşelătoare, modul lor de a trăi ideile îi face inconfundabili şi îi transformă în modele. Ei ar putea oricînd să locuiască în Bucureşti ori altunde în Europa – cu riscul unui abandon alienant, al alterării raţiunii lor de a fi. Trebuie ştiut că numai opţiunea, pe care o transformă în destin, le impune să construiască acasă, pe cont propriu, printr-un sacrificiu care ar trebui să întemeieze. Ei ştiu că doar în condiţii nefaste spiritul se angajează decis, calea de mijloc nu mai este posibilă şi existenţa devenită cizelare de sine poate astfel să se împlinească real ieşind din sfera simplei gimnastici intelectuale pentru a pătrunde în conştiinţe.

După aproape zece ani de existenţă, Contrafort-ul  nu acceptă nici un fel de festivisme, pentru că realitatea socială, politică şi culturală cu care se confruntă zi de zi într-un mediu ostil îl obligă să-şi desăvîrşească discursul şi să-şi radicalizeze demersul. Avem de­‑a face aici cu prima generaţie europeană a Basarabiei, care opune derivelor de tot felul luciditatea şi raţiunea. Singura generaţie formată nu pe complicităţi, ci pe solidaritate şi libertate individuală. E un privilegiu să ştii că există. (Mircea A. Diaconu, Suceava)

"Contrafort" ne sincronizează cu ritmul lumii moderne"

Apariţia revistei Contrafort se înscrie în tendinţa unor reconsiderări şi reevaluări fireşti, obligatorii în procesul de desovietizare, decomunizare sau "deideologizare" a tuturor domeniilor sociale, pe de o parte, iar, pe de altă parte, de recuperare a relaţiilor culturale şi literare cu România şi Europa în general. (Spunând "deideologizare", vizăm un pic şi ideologizarea pozitivă sau contraideologizarea de după 1987, adică de la începutul perestroikăi moldoveneşti, care risca să ne obtureze simţul realităţii, degenerând, pe plan politic, în patriotard, iar pe cel cultural şi literar, în pseudofolcloric, pseudonaţional şi provincial, blocându-ne la pragul modernităţii şi europenităţii.)

Apreciem în mod deosebit faptul că Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu nu doar declară scopul integrării culturale a "celor două state româneşti" (ghilimelele sunt puse pentru atenţia lui Voronin), ci depun eforturi concrete ca revista să devină un mijloc de comunicare pentru oamenii de cultură din întreg spaţiul limbii române, publicând interviuri, chestionare, articole, ce vizează diverse probleme ale culturii noastre (române), prezentînd personalităţi şi cărţi importante apărute în RM şi România. Revista Contrafort este singura cu autori permanenţi de dincolo de Prut. (Aş menţiona în acest context rubrica lui Alexandru-Florin Platon "Cartea de istorie", de un profesionism exemplar.) Cu excepţia revistei trimestriale Sud-Est, nu mai există în RM publicaţii care să arunce câte o privire şi la evenimentele sau fenomenele culturale, literare, politice majore ce transcend hotarele naţionale, după cum o face revista Contrafort, sincronizându-ne cu ritmul lumii moderne.

De asemenea, un merit al revistei e că-şi asumă o privire critică asupra literaturii scrise în condiţiile regimului comunist şi că abordează tema relaţiei scriitorului cu puterea şi a rolului intelectualului în societatea de azi, ocupând o poziţie principială şi clară în aceste probleme. Deşi îmbrăţişează (cu patimă, uneori) postmodernismul, revista Contrafort nu-i discriminează pe tradiţionalişti, decât în funcţie de calitatea scrierii. Îi doresc viaţă lungă şi cât mai mulţi cititori, de pretutindeni. (Nicolae Negru)

"Succesul unui proiect intelectual "panromânesc"

Nu mai ştiu dacă Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu, fondatorii şi dirijorii Contrafort-ului, au spus-o vreodată cu glas tare, însă eu-unul m-am bucurat să povestesc de mai multe ori despre continuitatea pe care colegii noştri de la Chişinău simţiseră nevoia s-o marcheze discret prin titlul revistei lor: căci genericul Contrafort-ului, lansat în toamna lui 1994, făcea o legătură cu Contrapunctul care-şi încheiase în vara lui ’92 aventura începută în ianuarie 1990. Aşa se explică de ce în primul număr al revistei de la Chişinău a apărut un interviu solicitat tocmai mie – şi căruia i-am dat un titlu valabil nu doar pentru răspunsurile mele la întrebările lui Vasile Gârneţ, ci pentru întreaga perioadă: De la modernism la postmodernism. Imediat după căderea regimului comunist şi încă doi ani şi jumătate după aceea, Contrapunctul fusese "port-drapelul" noii generaţii, al noilor mentalităţi şi modele intelectuale apărute în deceniul precedent şi care se puteau acum exprima liber, contribuind la reconstrucţia democratică a cîmpului cultural şi intelectual românesc.

Însă nu e cazul să vorbesc aici despre istoria şi rolul săptămînalului nostru bucureştean în "bătăliile" postmodernităţii autohtone. Ci – fireşte – despre suta de numere ale Contrafort-ului. Cum laudele formale nu-mi stau în fire, încerc – în schimb – o situare a gazetei în peisajul cultural românesc al perioadei.

Subtitlul e limpede: Revista tinerilor scriitori din Republica Moldova. I s-a mai spus "revista «optzeciştilor» basarabeni", cu un termen pe care-l consider inadecvat şi pentru "noul val" din România ultimului sfert de secol, darămite pentru autorii afirmaţi între Prut şi Nistru abia în anii ’90. Pe de altă parte, opţiunea lor e interesantă: Gârneţ, Ciobanu, Grigore Chiper, Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi, Constantin Cheianu, Nicolae Spătaru, Iulian Ciocan, Gheorghe Erizanu, Dumitru Crudu, Ştefan Baştovoi, Iulian Fruntaşu, Mihai şi Alexandru Vakulovski, Tamara Cărăuş, Vladimir Bulat, Dorina Bohanţov, Mihai Fusu şi ceilalţi colegi basarabeni nu şi-au dorit să se cheme "nouăzecişti", emblemă compromisă la Bucureşti, şi au preferat-o pe cea percepută ca generică pentru fenomenul literar şi cultural demarat în anii ’80 şi care se continuă şi astăzi. Altfel spus, ei aparţin primei noastre generaţii creative şi intelectuale postmoderne, iar revista lor participă, alături de multe altele din întregul "Regat", la acţiunea colectivă la care m-am referit deja: aceea de reconstrucţie democratică a cîmpului cultural şi intelectual românesc.

Redacţia Contrafort-ului şi-a definit foarte exact programul literar şi ideologic: promovarea tinerilor creatori şi afirmarea spiritului critic în cultura română din Basarabia, plus civism, conştiinţă naţională, pluralism, europenitate (enumerare preluată după caseta din nr. 1/ianuarie 2003, p. 3). Deşi are aparenţa paşnică a lucrurilor de bun-simţ, această enumerare e foarte radicală în peisajul cultural şi politic dintre Prut şi Nistru. După cum se ştie, emanciparea naţională care a devenit acolo posibilă după 1985, în perioada "perestroikăi" gorbacioviene, cu un nou avînt în vara lui 1991, cînd Uniunea Sovietică s-a dezintegrat şi fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească s-a proclamat stat independent, a însemnat în plan cultural resuscitarea unor formule artistice – în special poetice – anacronice, mesianice, patriotice, revenite în actualitate din paşoptism, de pe vremea lui Coşbuc sau a lui Goga, deasupra tuturor plutind Eminescu, văzut ca mit fondator şi spirit tutelar. Producţia de versuri, articole şi eseuri care au ilustrat perioada a jucat un rol important în stîrnirea entuziasmului pentru independenţă, ceea ce însemna implicit anti-rusism, şi pentru "unionism", adică pentru recunoaşterea "românităţii" Basarabiei, în perspectiva unui proiect realist sau doar utopic de "reîntregire a neamului". Rol – aşadar – politic şi naţional, esenţialmente propagandistic. Strict estetic vorbind, versificaţiile în cauză, ieşite de sub pana unor Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija şi mulţi alţii, retardate poetic, simpliste, "pe înţelesul poporului", sînt nule. Bilanţul literar al emancipării "românismului" basarabean a devenit şi mai dezastruos deîndată ce tema naţională a alunecat în naţionalism, patriotismul a devenit patriotard, pledoariile "lirice", patetice, "înfiorate" pentru "ţară" (eventual cu majusculă: "Ţara"!) şi pentru "neam" (arhaism care nu se mai foloseşte în limbajul actual din România) s-au dezvăluit ca demagogii foarte profitabile pentru interesele personale ale emiţătorilor. Unii au rămas să facă politică la Chişinău, exploatînd pînă la capăt "filonul" patriotic, alţii au trecut Prutul, unde au fraternizat cu extremismul naţionalist aşa-zicînd de la el de-acasă, cu care şi-au descoperit imediat afinităţile, evidente mai întîi în aceeaşi producţie de versuri, cu nimic mai presus de cea a pleiadei de mercenari care furnizase arta propagandistică din ultimele decenii de comunism, de la Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor la zeci şi zeci de alţi autori la fel de nuli valoric, dar rămaşi obscuri. Spirit critic?! Civism?! Pluralism?! Europenitate?! Promovînd aceste puncte programatice (al doilea, al treilea, al cincilea şi al şaselea din lista pe care am citat-o adineaori), Contrafort-ul a echilibrat peisajul, oferind alternativa. Adaos logic: miza pe autorii tineri (primul punct), adică pe mentalităţile noi, pe pro-occidentalism şi postmodernism, pe care ei le simt ca fireşti, ţinînd de identitatea lor de cetăţeni ai Europei actuale (de unde – între altele – şi diferendele periodice cu Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, dominată de sutele de autori conservatori ai deceniilor de regim sovietic). Corolarul fiind afirmarea conştiinţei naţionale (punctul al patrulea), temă care trebuie recuperată din zona discursurilor demagogice, restituindu-i-se demnitatea intrinsecă. Fiindcă nu poate exista astăzi conştiinţă naţională fără civism, pluralism, europenitate.

Şi alte periodice basarabene, precum Sud-Est sau Semn, au contribuit la această ofertă culturală alternativă la conservatorismul patriotard. Faţă de ele, Contrafort-ul a ilustrat o mai mare coerenţă de atitudine etică şi estetică şi a avut – are – avantajul major al unei mai bune vizibilităţi dinspre România. Nu atît finanţarea acordată dinspre "ţara-mamă" (prin Fundaţia Culturală Română, suma fiind – probabil – foarte modestă), cît proiectul intelectual naţional, nu statal, a făcut ca "revista tinerilor scriitori din Republica Moldova" să fie deschisă sistematic, programatic către cultura din România, în care cea basarabeană e văzută ca o componentă firească. "Unionismul" politic, faţă de care se mai poate vedea şi în Contrafort cîte un semn de nostalgie, e – categoric – o utopie în perioada pe care o traversăm, ba chiar o idee cu consecinţe de la un punct încolo nocive; dar omogenitatea culturală, bazată pe comunitatea de limbă şi de tradiţii, e firească şi colegii noştri de la Chişinău nu fac decît s-o pună cu inteligenţă în valoare, dincolo de inerentele specificităţi locale, existente – de altfel – în toate regiunile româneşti sau de oriunde. Bunul renume cîştigat rapid în acest plan, relaţiile întreţinute cu autori şi instituţii de la Vest de Prut, desele călătorii prin ţară ale celor doi redactori "contrafortişti", comentarea în fiecare număr a unor cărţi apărute la principalele edituri din Bucureşti, Iaşi, Cluj sau Piteşti, ca şi – nu în ultimul rînd – colaborările obţinute de la autori din România au făcut din Contrafort cea mai de succes publicaţie "panromânească" a perioadei.

Pe scurt – una dintre cele mai bune reviste culturale de la noi. Apreciere la care aş adăuga şi cîteva rezerve. Întîi, din cauza forţelor limitate ale realizatorilor şi a periodicităţii doar lunare (cînd nu apar pauze mai lungi, recuperate prin numere duble sau triple), peisajul panoramat are şi destule lacune. Apoi, poziţia "marginală" faţă de cultura din ţară e prea puţin valorificată în sensul detaşării, al privirii mai obiective, mai critice asupra a ceea ce se petrece "dincolo de Prut", mai frecvente fiind – dimpotrivă – cazurile în care se văd şi în paginile Contrafort-ului supralicitări ale unor autori care nu merită elogiile cele mai mari, însă ei sînt impunătoare vedete bucureştene! În forme mai grave, atare atitudine s-ar numi "provincialism". Nu e cazul, dar e regretabil că apar din cînd în cînd simptome. Ar trebui evitate. A treia observaţie ar fi aceea că, deşi impresia generală e de remarcabilă limpezime şi fluenţă în exprimare, mai scapă cîteodată şi formulări prea "locale", ticuri sintactice regionale, calcuri după rusă. Un strop în plus de exigenţă în redactare ar rezolva toate problemele. În sfîrşit, cea mai importantă critică pe care aş aduce-o colegilor noştri ar fi aceea că, purtaţi de patriotismul lor luminat şi de idealul "unionismului" spiritualizat, cultural, au ratat pînă acum şansa de a recupera în paginile revistei celelalte faţete ale conglomeratului multietnic care este Basarabia de astăzi, în special cea rusească sau rusofonă. Dincoace de Prut, am progresat în ultimele decenii în cunoaşterea literaturii de limbă germană sau maghiară din România şi avansăm către înţelegerea "multiculturalismului" nostru, a plusului de complexitate pe care contribuţiile minorităţilor îl adaugă celei a majorităţii. Ei bine, ce scriu congenerii noştri basarabeni de etnie rusă? Cum se manifestă teatral sau plastic? De ce – de pildă – am aflat despre galeria de artă a Irinei Grabovan întîlnind-o la Bucureşti şi nu în paginile Contrafort-ului?

Pentru noi toţi, şi de-o parte a Prutului, şi de cealaltă, aceasta va fi marea încercare a anilor care vin: regîndirea policromiei culturii române pe fundalul celei şi mai bogate a Europei "integrate", a Noului "Vechi Continent", care, pe măsură ce va continua să se omogenizeze politic şi economic, va evolua în sens invers în planul valorilor simbolice, recuperîndu-şi toate diversităţile culturale… (Ion Bogdan Lefter, director "Observator cultural", Bucureşti)

"revista a demonstrat până acum că şi-a onorat numele de "Contrafort"

Dragi prieteni,

Chiar dacă mai încet decît alte publicaţii de acelaşi gen, Contrafort-ul a ajuns şi el la nr. 100, la un moment de bilanţ, carevasăzică. Eu cred că unul fericit. Pentru că "întîrzierea" aceasta nu a fost în dauna calităţii. Nu multe reviste din spaţiul... româno-moldovenesc se pot lăuda cu  o asemenea  riguroasă  triere a numelor colaboratorilor, pentru a menţine un standard ridicat; cu o asemenea atentă redactare; cu o atît de vizibilă dorinţă  de a ţine pasul cu evenimentele.

 Ambiţioasă şi elegantă, sobră şi foarte fermă în acelaşi timp, revista a demonstrat pînă acum că şi-a onorat numele de Contrafort – unul care a oprit invazia vulgarităţii, a frivolităţii şi imposturii, susţinîndu-i pe cei care văd cu adevărat în actul scrisului un act...vital...

Aşa văzînd eu lucrurile, nu-mi rămîne decît să sper că revista va găsi şi în  continuare  sprijin la generoşii săi sponsori  şi că realizatorii ei nu vor obosi prea curînd. (Mariana Codruţ, Iaşi)

"Capacitatea de a cultiva cultura democratică şi discursul pluralist"

Contrafort este o revistă care nu seamănă cu nici una din cîte sînt în România. E şi "postmodernă", vorbeşte şi despre "cauza naţională", e o revistă a tinerilor scriitori, dar are şi o respectuoasă pasiune în a vorbi despre subiecte clasice ori consacrate. O face cu echilibru şi inteligenţă, recuperînd din mers etapele pe care viaţa intelectuală de la Chişinău nu le-a putut consuma pe vremea sovietelor, şi fixîndu-şi în acelaşi timp orizontul în ceea ce se întîmplă azi şi în ceea ce ne aşteaptă mîine. Vreau să spun că echipa de la Contrafort gîndeşte şi scrie altfel decît "curentul" care ne-a vorbit adesea de peste Prut, în tonalităţi de secol XIX, despre ţărişoară şi neam (şi nu puţini au fost cei care şi-au făcut o bună situaţie personală exploatînd lirismul patriotic, "dincoace" şi "dincolo").

Mi se pare că dimensiunea cea mai importantă a revistei constă în capacitatea de a cultiva cultura democratică şi discursul pluralist. Să nu uităm că e produsă într-un spaţiu uman şi cultural care a ieşit dintr-o noapte mai adîncă şi mai întunecoasă decît "a noastră", a celor din România. Obstacolele pe care le are de înfruntat sînt mai mari. În primul rînd, obstacolele reprezentate de ghiuleaua trecutului: admir la Contrafort stilul decomplexat în care tratează subiecte precum sovietizarea, dez-naţionalizarea ori "decalajul cultural" şi lipsa de conexiuni cu ce s-a întîmplat între timp în cultura română. Echipa de la Contrafort s-a uitat cu luciditate în jur şi şi-a fixat foarte clar reperele, între care tonul firesc şi analiza la rece nu sînt printre cele mai puţin importante. Apoi, există fără îndoială obstacolele prezentului – de la precaritatea economică la "tulburările ideologice" ale tranziţiei. Nu-i uşor să fii consecvent în asemenea împrejurări. Contrafortul este.

Citesc, apoi, cu interes Contrafort pentru că găsesc în ea o aplicaţie şi o adecvare pe care n-o au multe reviste româneşti: subiectele culturale la zi ori cărţile nou apărute nu sînt, pentru cronicarii şi eseiştii de la Contrafort, nişte abstracţiuni ori nişte pretexte pentru etalări erudite ale sinelui, ci teme vitale ale societăţii de azi. Literatura, istoria şi politica (de fapt, cultura politică) îşi găsesc în revistă nu doar dozajul corect, dar şi conexiunile care ne permit nouă, cititorilor de pe Dîmboviţa, să pricepem cu adevărat, fără patetisme inutile şi fără retorisme standardizate, ce se întîmplă în Basarabia.

Pînă la urmă, cred că principala calitate a revistei este că a învăţat foarte bine drumul peste Prut: şi la dus, şi la întors. Şi, mai ales, a demonstrat că ştie să privească mai departe de acest drum, fără să aştepte ca Providenţa să reconstruiască vreun pod (de flori sau de altceva). Numerele de pînă acum ale Contrafort-ului chiar au construit poduri mult mai consistente: din substanţa şi conştiinţa intelectuală a redactorilor şi colaboratorilor săi.(Mircea Vasilescu, redactor-şef, revista "Dilema", Bucureşti)

"SEMNograme pentru Contrafort"
Urări de la Bălţi din partea revistei "Semn"

La 100 de numere de la apariţie, revista Contrafort este, neîndoios, nava-amiral a direcţiei occidentalizante în cultura română din Basarabia şi, la fel de sigur, o prezenţă de prim-plan în peisajul revuistic românesc al momentului. Revista tinerilor scriitori din Republica Moldova a fost întîia publicaţie de cultură care a combătut cu fermitate de la începuturi reflexele lăutărist-amatoriceşti ale unui tradiţionalism prost înţeles, dar şi mai prost practicat, promovînd un discurs de o remarcabilă percutanţă intelectuală. Faptul că revista are (aş vrea contrariul să fie) mai mulţi inamici decît prieteni o dovedesc nu atît reavoinţa sau lipsa unui instinct de solidaritate culturală la oamenii locului, cît mai degrabă acel imens decalaj (adevărata sursă a frustrărilor de tot felul!) dintre ţinuta profesională a redactorilor/colaboratorilor ei şi desuetudinea agresivă în care se lăfăie aşa-zişii ei oponenţi declaraţi sau deghizaţi. Place sau nu lucrul acesta numeroaselor vanităţi care invadează intermitent "saloanele" măruntului Paris, dar revista Contrafort şi-a cîştigat, între timp, reputaţia unei instanţe critice de neocolit, a unei instituţii care nu sloboade indulgenţe pentru mediocritate sau lipsă de talent.

Contrafort-ul, un dar nesperat cu un deceniu în urmă, un miracol împlinindu-se tot mai mult - prin Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu – astăzi. (Nicolae Leahu)

Îi doresc echipei Contrafort-ului ani frumoşi de viaţă lungă, să-şi sporească notorietatea şi realizările, să-şi menţină ţinuta elevată şi gradul de impact, să devină o pepinieră de potenţiali laureaţi Nobel. (Anatol Moraru)

Contrafort (portret-bruion): verticalitate spirituală, gîndire critică, rafinament lingvistic, deschidere spre valorile naţionale şi universale; revistă de elită; exemplu de dialog inteligent între literatură şi consumator; şansă de supravieţuire culturală şi rezistenţă intelectuală; "foaie" pentru minte şi suflet.

Multe numere! Cititori elevaţi! Colaboratori harnici şi nepărtinitori! (Lucia Ţurcanu)

Orice s-ar spune, Contrafort-ul este cea mai citită revistă literară din Basarabia. Într-un mediu cultural/literar anost şi poluat cu mediocrităţi de tot soiul, Contrafort-ul este gura de oxigen care ne menţine la suprafaţă. Domniile sale, Contrafort-ul, ne fac mai atenţi la noi înşine şi numai datorită lor am început să existăm cu adevărat şi pentru cei dinafară. Nu este un secret pentru nimeni că dacă cineva vrea să ne cunoască viaţa literară (aşa cum este, cu reuşitele ori eşecurile ei), el apelează în primul rînd la serviciile Contrafort-ului, la editorialele, pamfletele, cronicile şi dezbaterile sale.

Dacă vi se învîrte capul de maculatura pe care o faceţi, luaţi o tabletă din farmacia Contrafort! Dacă vă este foame de literatură autentică, deschideţi meniul restaurantului Contrafort şi alegeţi ceea ce vă este pe plac! Bateţi din cînd în cînd la contrafort@moldnet.md sau la o uşă din fier pitită într-unul din  ungherele mai puţin gălăgioase ale USM, spuneţi că v-aţi apucat, în sfîrşit, de literatură şi vi se va deschide! Cei care au încercat încă de la primul număr (sau pe parcurs) să facă acest lucru, îl fac bine şi astăzi.

La mulţi ani, Contrafort! (Adrian Ciubotaru)              

Împinsă de demonul definirii prin excludere, mă întreb cum ar fi arătat literatura română din Basarabia fără revista Contrafort şi generaţia sa? Ar fi arătat, dar cu certitudine altfel. I-ar fi lipsit implacabil profilul de literatură română competitivă în spaţiul literar românesc, cel din România, cel din S.U.A., din Australia, Germania, Franţa... Percepută de unii drept o neoJunime literară, excesiv de livrescă - pentru alţii, sectantă, elitistă - pentru cei de-ai treilea, oricum i s-ar spune, apreciind-o sau calomniind-o, revista Contrafort este sigla spirituală a unei generaţii care a produs integrarea culturală şi valorică pe cel puţin două paliere: cel românesc şi cel european. Generaţia Contrafort înseamnă, astfel, evoluţie evidentă a gîndirii-scrierii-vorbirii esteticeşte şi româneşte. Revista Contrafort - prin contribuţia esenţială a lui Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu - este un mare ferment, un mare catalizator cultural, care exclude programatic închistarea în autohtonism, localism şi provincialism. E o revistă de literatură a scriitorilor, în primul rînd, apoi este o revistă de literatură română a scriitorilor români, apoi este o revistă care se editează la Chişinău. Exponenţială pentru generaţia optzecistă, deschisă pentru toţi scriitorii care îi împărtăşesc valorile estetice, ea reprezintă prin tot ce a făcut pe parcursul ultimului deceniu şansa literaturii române de acolo, de aici şi de dincolo, a literaturii în care este patria noastră. (Maria Şleahtiţchi) 

Vă felicit cu ocazia apariţiei numărului aniversar Contrafort– 100. Vă apreciez spiritul liber, tenacitatea şi curajul civic, graţie cărora Contrafort-ul şi-a menţinut notorietatea printre publicaţiile literare din întreg spaţiul românesc.

Urez revistei viaţă lungă, colaboratori dotaţi, obiectivi şi inteligenţi, iar scrisului Dumneavoastră – aceeaşi relevanţă şi prolificitate de pînă în prezent.

Apărută în perioada cînd literatura română de pe ambele maluri ale Prutului, ieşită recent din corsetele vechiului regim, abia îşi profila noua identitate, revista Contrafort îşi confirmă, chiar de la primele numere, programul de ozonizare a fenomenului literar autohton, de revizuire a valorilor artistice, prin publicarea cronicilor de carte, eseurilor şi producţiilor literare de calitate, interviurilor cu personalităţi marcante din domeniu, articolelor de atitudine. Noua ideologie de receptare a faptului artistic, promovată insistent atît de redacţia publicaţiei, cît şi de colaboratorii săi, nu avea ca finalitate radierea unor nume, ci propulsarea tinerelor talente (nu doar din R. Moldova), fapt ce a condus la modificări substanţiale în cadrul ierarhiilor literare existente.

Exprimarea liberă, tranşantă, din perspectiva normalităţii, pe marginea subiectelor literare, culturale sau politice au devenit calităţi definitorii ale Contrafort-ului, care, pe parcursul intervalului de 10 ani, şi-a menţinut statutul de publicaţie sensibilă la valorile etice şi estetice.

Revistă cu o optică proprie, cu o biografie remarcantă printre publicaţiile de acelaşi gen din Ţară, Contrafort-ul cultivă în continuare conceptul de unificare a spiritualităţii româneşti, în pofida diverselor vicisitudini. (Margareta Curtescu)

"Contrafort" e o adevărată instituţie în Basarabia"

De la primul său număr, Contrafort s-a afirmat ca o revistă de înaltă ţinută,  ca o veritabilă instituţie la nivelul celor mai ridicate standarde. În peisajul cultural românesc şi în mediile intelectuale românofone din Europa şi de peste Ocean, Contrafort şi-a ocupat un loc meritoriu prin înaltul său profesionalism şi prin civismul dur şi consecvent. În Contrafort mă impresionează în special editorialele, ce oferă o evaluare a evenimentelor politico-sociale şi culturale din Basarabia. De regulă, analizele şi pronosticurile expuse de Vitalie Ciobanu şi Vasile Gârneţ s-au confirmat prin obiectivitatea, imparţialitatea şi spiritul lor critic, bine argumentat. Contrafort-ul şi-a adus o contribuţie deosebită descoperind, promovând şi instruind tinerele talente. Revista a reuşit să integreze o cohortă de intelectuali care gândesc cumva altfel în raport cu vechile stereotipuri, combat inerţia, conservatorismul, rigiditatea, ramolismentul intelectual care împovărează societatea basarabeană.

Contrafort a fost în mod frecvent şi violent acuzat de "europenism", "cosmopolitism", atitudini "masonice", de unde, respectiv, se poate deduce şi insuficientul său "patriotism provincial". Aici trebuie să spun că un mare curaj, demn de toată lauda, i-a călăuzit pe responsabilii revistei, care au ştiut să facă faţă cu luciditate şi echilibru acestor atacuri. Competenţa, principialitatea, incoruptibilitatea spirituală, capacitatea de reacţie oportună le-a asigurat o continuitate demnă, proiectând imaginea unei echipe unite, solidare, care se încăpăţânează să promoveze un chip cu adevărat modern, european al Basarabiei. Contrafort a abordat în aceşti ani teme serioase şi de mare actualitate pentru societatea noastră: dilemele identităţii (patriotism vs. naţionalism), cultură şi civilizaţie în România la sfârşitul secolului XX, opinii ale absolvenţilor unor universităţi din Occident despre şansele lor de afirmare în R. Moldova, influenţa culturii ruse în Basarabia, şi desigur, numeroase dezbateri în jurul integrării literaturii române de pe cele două maluri ale Prutului.

Sunt memorabile jurnalele de călătorie ale contrafortiştilor (peripluri, proiecte de cercetare), care te ajută să "vezi" cu ochii tăi locurile vizitate de ei. Superbe interviurile şi dialogurile găzduite de revistă cu E. Coşeriu, D. Tudoran, M. Lovinescu, Al. Paleologu, M. Cimpoi, A. Busuioc, Vl. Beşleagă etc. Publicarea prelegerilor din ciclul de conferinţe "Constantin Noica", susţinute de filozofi români contemporani acum câţiva ani la Chişinău – acţiune în organizarea căreia a fost implicată revista - a însemnat o adevărată şcoală pentru tineretul nostru studios, la fel şi simpozioanele consacrate noilor curente în creaţia literară contemporană (de ex., atelierul despre postmodernism). Sunt atractive fragmentele din opera marilor scriitori occidentali, traduceri care ne ajută să luăm "pulsul" literaturii universale.

Aş remarca şi "revista revistelor", semnată vasgar, de unde aflăm ce mai apare în presa culturală românească, inaccesibilă publicului basarabean, şi de asemenea, opinia Contrafort-ului pe marginea acestor materiale.

Nu exagerez, aştept Contrafort-ul lună de lună, mă simt alături şi mă bucur de succesele redactorilor săi, mă întristez că au de înfruntat barierele tranziţiei, mai ales într-un loc atât de refractar faţă de prestigiul muncii intelectuale, cum este RM. O revistă etalon pentru elitele noastre culturale. (Acad., prof. Vasile Anestiade)

"100 de Contrafort-uri înseamnă pentru mine tot atâtea trepte spre adevăr..."

Evenimentul din biografia Contrafort-ului e şi un eveniment din biografia celor care îl caută în chioşcuri de vreo 10 ani încoace. Am cîteva vînzătoare cunoscute. De cum mă zăresc studiind atent teancurile de ziare, îmi zic în loc de bineţe: "Încă n–a apărut!".

100 de Contrafort-uri înseamnă pentru mine tot atîtea trepte spre adevăr, spre o perfecţionare a gîndirii, a limbajului, a facultăţii de a distinge valoarea de nonvaloare, profesionalismul de amatorism, analiza literară adevărată de datul cu părerea. Acestea din simplul considerent că revista Contrafort înseamnă, iarăşi pentru mine, o Universitate, nişte studii pe care nu le-am făcut la vremea lor, înseamnă frunzărirea DEX-ului, cultivarea gustului pentru literatura de calitate, înseamnă editoriale lucide şi informaţie preţioasă, necesară oricărui intelectual basarabean şi nu numai.

Vorbesc din punctul de vedere al unui om care nu e licenţiat în litere. Or, Contrafort-ul a reuşit să devină, pe parcursul existenţei sale, o revistă pentru o comunitate de oameni ce depăşeşte cadrul scriitoricesc. Datorită personalităţilor care îi stau în frunte, Contrafort-ul a ajuns să fie o mostră a calităţii, reprezentînd cu demnitate şi talent nu doar o generaţie nouă de scriitori, ci şi societatea civilă a Republicii Moldova. Aici aş menţiona penultimul număr al revistei. Discernămîntul, obiectivitatea şi curajul de a aduna în paginile unui singur număr de revistă atîtea puncte de vedere vizavi de situaţia în care ne aflăm şi de relaţiile noastre cu Ţara şi le-a putut permite doar Contrafort-ul. Revista promovează spiritul deliberărilor civilizate, rămînînd un exemplu concludent pentru mai multe publicaţii de la noi, ba chiar şi de peste Prut.

Aşadar, în Contrafort urmăresc analizele politice ale lui Vitalie Ciobanu şi Vasile Gârneţ (vorba unei foste colege de facultate: Uite Contrafort-ul cînd ţi-a face o analiză - asta da!). "Revista revistelor culturale" redactată de Vasgar, rubricile lui Dumitru Crudu şi Constantin Cheianu, "bonus-urile" culturale ale Dorinei Bohanţov, "Ping-pong"-ul fraţilor Vakulovski, "Cosmogramele" lui Leo Butnaru, dar şi "Reflexele" lui Vladimir Beşleagă ori "Agora" lui Alexe Rău, precum şi dialogurile cu personalităţi remarcabile ale vieţii politice şi culturale din întreaga lume mă conving, a cîta oară, că prăpastia artificială între generaţii şi civilizaţii se face simţită doar dacă cineva mai "bătrîn" ori mai puţin bătrîn nu poate depăşi stereotipurile şi lenea.

Rubrica lui Alexandru-Florin Platon nu mă poate lăsa indiferentă. Degeaba aş fi absolvit eu - istoria, dacă n-aş citi cu sufletul la gură despre "Restauraţia de catifea" a lui Adam Michnik ori despre "Europa Iluziilor" a lui Tony Judt.

Cît priveşte susţinerea tinerilor cu personalitate, chiar m-am bucurat descoperind, în ultimul număr al Contrafort-ului, un material de Liliana Armaşu. Cine dacă nu Contrafort-ul să o susţină?! Citeam cu interes cronicile ei culturale şi mă întristasem cînd n-am regăsit-o măcar în Flux, după ce a fost închis ziarul Ţara.

Răsfoiesc numerele îngălbenite ale Contrafort-ului din arhiva mea personală, marcate pe ici-colo cu pixul, şi nu-mi e ruşine să recunosc, că din Contrafort am aflat de Alexandru Muşina şi Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Matei Vişniec, Ion Bogdan Lefter, ba şi despre Emilian Galaicu-Păun, ca, mai apoi, să le caut cărţile prin librării şi biblioteci.

100 de Contrafort-uri cît un Mare Zid Chinezesc, dar şi cît o punte între români şi români, între un azi neocomunist şi un mult rîvnit mîine european… La mulţi ani, Contrafort! (Diana Iepure)

"Dumitru Crudu mi-a spus să citesc revista cu atenţie fiindcă "eclipsează toate revistele literare basarabene"

Îmi amintesc că eram student la Facultatea de Filologie din Braşov atunci când am "descoperit", în ianuarie 1995, excelenta revistă Contrafort. Prietenul şi colegul meu de facultate Dumitru Crudu (astăzi cogeamite dramaturg) plecase acasă şi se întorsese la Braşov cu două genţi imense, bucşite cu alimente, din care se "iţeau" şi câteva reviste mototolite. Erau primele numere ale publicaţiei tinerilor scriitori din Republica Moldova pe care Dumitru m-a sfătuit să le citesc cu atenţie, fiindcă "eclipsează toate revistele literare basarabene". Am citit pe nerăsuflate Contrafortul şi… am constatat un fapt paradoxal: revista tinerilor Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu (nume necunoscute pentru mine atunci) este comparabilă cu cele mai bune publicaţii literare din România. De aceeaşi părere au fost şi profesorii mei Gheorghe Crăciun şi Alexandru Muşina. Spre deosebire de mesagerii "veşniciei" rurale de la Literatura şi Arta care scriau pentru toată lumea, subordonau aspectele estetice celor etice şi etnice sau reduceau esteticul la lirismul / sentimentalismul dulceag-păşunist, redactorii Contrafort-ului puneau  accentul pe criteriul estetic, scriau pentru cei interesaţi de literatură / cultură. Existau, bineînţeles, Basarabia şi Sud-Estul, dar proiectul Contrafort a fost de la bun început mai grandios. El a fost conceput ca o modalitate de integrare culturală dintre Basarabia şi România / Occident. Miza Contrafort-ului a fost şi rămâne dublă: pe de o parte, să "aducă" valorile lumii în Basarabia, iar pe de altă parte, să promoveze puţina literatură de calitate interriverană în România şi alte ţări. În acest sens Contrafort nu poate fi asemuit cu nici o altă revistă basarabeană.

Pentru mine Contrafort a fost o "rampă de lansare" (în paginile acestei reviste am publicat primul articol care, ce-i drept, conţinea şi idei discutabile) şi este o şcoală, o sursă de cunoştinţe. Colaborarea cu Contrafort a fost profitabilă pentru mine din  mai multe considerente şi mai ales pentru că mi-a oferit posibilitatea să învăţ câte ceva de la colegii mei mai în vârstă (Vasile Gârneţ, Grigore Chiper, Vitalie Ciobanu, Constantin Cheianu) şi libertatea să scriu ceea ce cred. Faptul că revista e o şansă pentru tinerele talente (e suficient să ne amintim de afirmarea spectaculoasă a lui Sandu Vakulovski) mi se pare, de asemenea, foarte important.

O sută de numere înseamnă o vârstă onorabilă pentru o revistă literară, mai ales dacă aceasta apare într-un context halucinant cum este societatea basarabeană. Îi felicit pe toţi colaboratorii şi cititorii Contrafort-ului cu prilejul acestei aniversări, care sper să fie urmată şi de altele. Îi felicit pe Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu – "salahorii" fără de care revista n-ar fi existat şi care au abandonat de dragul ei multe proiecte literare. Revista este în permanenţă "pe fază", reflectând / comentând evenimentele importante din domeniul literaturii / culturii dar şi cele din "zona" politică. Din păcate, provocările intelectuale lansate de Contrafort mai sunt încă ignorate de unii oameni de cultură din Basarabia. Publicaţia este necunoscută încă pentru mulţi studenţi filologi şi profesori de limba şi literatura română. E adevărat că revista Contrafort este una de elită şi că RM-ul e "înglodat" în sărăcie, dar nu mi se pare normal faptul că, la începutul mileniului trei, învăţătorul de limba şi literatura română citeşte "tribuna" păşunismului – Literatura şi Arta – şi ignoră cea mai bună revistă culturală de limba română sau habar n-are de existenţa acesteia. Ar trebui să ne gândim, prin urmare, şi la stabilirea unui dialog cu profesorii din liceele şi universităţile republicii. Tenacitatea comuniştilor (mă refer la "vizitele de lucru" în provincie ale "noilor" marxişti) ar trebui să fie pentru noi un exemplu demn de urmat. (Iulian Ciocan)

"Eu va citesc si va urasc constant"

Domnilor de la "Contrafort",

nu cred ca veti publica mesajul meu pe e-mail, fara litere romanesti, de aceea ma grabesc, cit mai staruiti, din curiozitate, peste aceste rinduri, sa va spun esentialul: Eu va citesc si va urasc constant. Va citesc pentru ca sinteti cei mai buni in Basarabia  si va urasc pentru ca va incapatinati sa spuneti adevarul.

- De ce ne-ati lipsit de iluzia - de cind apareti - ca avem o mare literatura moldoveneasca?

- De ce demonstrati cu fiecare numar publicat ca intre voi si restul presei culturale de la Chisinau e o prapastie inspaimintatoare? Va place sa fiti singuri si unici in peisaj, cum ar spune singuraticul  "poet al peisajelor" – Vasile Garnet?

- De ce continuati sa vorbiti despre "morala", "valoare", "europenitate" intr-o balta rau mirositoare cum e Chisinaul si, nu cred ca gresesc, Bucurestiul?

- De ce demolati prin editorialele voastre clasa politica de la Chisinau? Nu va place nici Rosca si nici Serebrian. De ce nu-i ajutati sa constriasca niste partide credibile si influente? De ce nu redactati Dv. un cotidian sau un saptaminal, ca sa aratati cum se construieste o presa de calitate si influenta?

- De ce urati securistii, pentru ca sint prea multi (uitati-va in "obstea" ziaristilor si scriitorilor moldoveni!). Nu va temeti ca riscati sa ramaneti singuri in peisaj? Tineti minte ce a spus Lucinschi: daca deschidem dosarele securitatii, raminem fara intelectuali?

- De ce nu-l cultivati pe Grigore Vieru, e un personaj influent si va poate face mult rau?

- De ce il criticati atat de dur si de des pe Ion Druta (cred ca ati declansat impotriva lui o adevarata campanie, vezi ultimele studii publicate in "Contrafort") si nu scrieti deloc despre Paul Goma?

- De ce nu mai polemizati cu "Literatura si Arta" si cu Nicolae Dabija? V-ati plictisit, va e sila sau ati incheiat un pact de neagresiune?

- De ce promovati doar anumiti autori? Fratii Vakulovski sunt uneori interesanti dar si destul de superficiali.

- De ce ati facut din Iulian Ciocan un demolator de serviciu, care ii ataca pe cei indezirabili voua?

- Ce rol are Dorina Bohantov in relatia Dv. cu Bucurestiul?

- Cit timp veti mai propaga postmodernismul? De ce cultivati doar anumiti scriitori din generatia ’80 din Romania si-i neglijati pe ceilalti? De ce nu va place Adrian Paunescu, singurul care a vorbit despre Basarabia pe vremea ceausizmului?

- Sunteti niste liberali convinsi, asa cum se vorbeste despre voi? Sunteti masoni si prosemiti?

Atit. Nu cred ca veti publica mesajul acesta in numarul jubiliar al "Contrafortului". Adevarul e neplacut pentru oricine. Nu cred sa-l inghititi nici Dv, desi ne hraniti cu adevarurile Dv. timp de zece ani. (aprodan_1973@yahoo.com, cel care va citeste si va urmareste)

"a fi "contrafortist"... este un titlu de onoare"

Contrafort-ul centumar? Incredibil!

La apariţia ei, revista tinerilor scriitori din Republica Moldova mi-a adus o  enormă bucurie. Era expresia strălucită a aspiraţiilor noastre către o gândire cu adevărat liberă şi inspirată. Concepută, fondată şi susţinută, număr de număr, de o echipă de entuziaşti şi remarcabili tineri poeţi, prozatori, critici literari, ziarişti, analişti politici, adunaţi la chemarea celor doi piloni de bază, directorul Vasile Gârneţ şi redactorul-şef Vitalie Ciobanu, revista "Contrafort" a devenit în scurt timp pentru mine cea mai îndrăgită dintre publicaţiile de la Chişinău.

În acel prim an, 1994, oriunde aş fi plecat, ştiind că o să am contacte cu publicul, luam exemplare şi le repartizam cu generozitate: printre elevii din clasele mari, studenţi, pedagogi. O făceam de parcă le-aş fi dăruit tuturora din ce aveam eu mai scump în fiinţa mea - lumină şi dragoste, lumina cuvântului scris şi dragostea nepotolită pentru cultură şi adevăr. Era perioada când eforturile noastre întru renaştere naţională şi spirituală începeau să fie frânate de forţele ostile ce se regrupau, spre a ne împinge din nou în zona întunericului. Mi-amintesc un episod. Avea loc, într-o casă de cultură, o comemorare a unui coleg scriitor decedat de câţiva ani. Am spus cuvinte de omagiu şi amintire pentru cel plecat, exprimându-mi regretul că nu a ajuns să se bucure şi el de această zi, când ne-am recuperat scrisul românesc, pentru pierderea căruia a suferit o viaţă şi la reîntoarcerea căruia a visat mereu. Şi în momentul cel mai vibrant am ridicat deasupra capului, ca o flamură, un exemplar de Contrafort exclamând... patetic, desigur, dar foarte sincer: prin acest scris, prin aceste file, cărora le doresc viaţă lungă, vor dăinui mai departe cele mai luminate minţi, cele mai curate suflete ce s-au stins fără să ajungă a se bucura de ele...

Cineva mă va bănui de... teatralitate. Am să vă dezvălui şi cealaltă faţă a lucrurilor. Cu aceeaşi ocazie comemorativă a avut loc inaugurarea unei camere muzeu în amintirea scriitorului. Bineînţeles, a venit preotul cu ai lui să sfinţească localul. Preotul zicea predica, iar cântăreţii îi ţineau isonul prin cântarea lor, după tipic. Aruncându-mi ochii peste umărul unui zdrahon, ca să văd din ce îşi citesc versetele, am avut un cutremur lăuntric:  răsfoiau terfăloage cu buchii chirilice. M-am simţit vinovat faţă de memoria bunului coleg retras înaintea mea în nefiinţă, deşi mai mic de ani... Cum? De ce? Este posibil aşa ceva?

După aceşti aproape zece ani, când revista noastră nu doar că a rezistat în faţa tuturor dificultăţilor, dar a ajuns să fie considerată printre cele mai bune publicaţii de limbă şi literatură română în genere, reflectând fidel în paginile ei, cu mult gust şi profesionalism, procesul cultural, literar, dar şi realităţile social-politice din Ţară, din Republica Moldova şi din întreaga lume, oriunde se scrie româneşte, iată că a venit momentul să mă întreb: Contrafort, dar de ce or fi botezat-o tinerii noştri astfel? Şi ce vrea să însemne/subînţeleagă această denumire provenind mai curând din domeniul construcţiei de fortificaţii, decât din cel al arhitecturii?

Am conservate în biblioteca mea (în podul casei) colecţii de reviste şi ziare literare pe mai mulţi ani... Acelea pe care le-am abonat sau procurat la chioşcuri şi citit de la prima la ultima pagină. Publicaţii româneşti: "Gazeta literară", "Luceafărul", "Contemporanul",  apoi "România literară", volume din "Secolul XX", "Les Lettres franзaises" în franceză, "Inostrannaia literatura" în ruseşte, iar pentru o scurtă perioadă "Times Litterary Supliment" în engleză... Au fost surse nu numai de informaţie, ci şi lecturi formative, alături de cărţi şi studii fundamentale privind literatura universală, cea naţională şi, în special, actul creaţiei ca atare... Ca un cititor pasionat ce sunt, de fiecare dată luând un nou număr de Contrafort, îl studiez cu tocul în mână de la editorial la ultimul text, fac note şi notiţe, sublinieri şi evidenţieri de idei şi îl depozitez într-o nouă colecţie.

Să ne vedem la al două sutălea număr! Iar voi, cei tineri, să ajungeţi şi la al miilea!

P.S. Concret. La obiect. Mi-a suplinit (cu brio) lipsa accesului (din sărăcie) la multele şi foarte bunele reviste de cultură şi literare din ţară; mi-a oferit (cu generozitate) spaţiu pentru a publica...

Cât priveşte rolul şi misiunea ce şi le-a asumat dintru început, revista a înregistrat o evoluţie ascendentă, mereu susţinută de autori şi colaboratori dintre cei/cele mai prestigioşi/oase - din spaţiul românesc şi din întreaga lume.

A reuşit, în mod indiscutabil, prin dezbaterile, luările de atitudine, reflectarea procesului literar etc., să cuprindă şi să aducă în atenţia cititorului probleme sociale, ideologice, culturale dintre cele mai arzătoare... situându-se după merit printre cele mai bune reviste de profil... Prestanţă, nivel intelectual, manieră de discuţie civilizată cu adevărat europeană...

Dacă arunc o privire (imaginară) asupra numerelor apărute (care, de fapt, sunt tot atâtea cărţi, dar şi surse de documentare pentru viitorii cercetători ai acestei tulburi epoci de tranziţie) primele, care îmi vin în minte, ar fi: seria de eseuri "Celula suferindă" de o acută sensibilitate şi un rar spirit analitic privind mentalitatea populaţiei din acest spaţiu, semnate de A. Ţurcanu; discuţia memorabilă asupra problemei: ce rămâne din întreaga literatură scrisă sub regimul totalitar comunist? precum şi anchetele cu temele destinul limbii române în R.M., cea a federalizării republicii, a integrării literaturii basarabene în spaţiul general românesc ş. a.

Revista este un veritabil Contrafort care susţine zidul ce se clatină mereu în faţa presiunilor continue de deznaţionalizare, rusificare, mancurtizare a românilor din stânga Prutului.

Absolut toate manifestările revistei mi-au trezit aprobarea, pentru că au fost întreprinse dintr-un imbold nobil şi curat. Ca să nu fiu monoton, voi aminti doar un episod. Citind cu mult interes jurnalul de călătorie prin ţările Europei (Literatur Express), semnat în doi de V. Gârneţ şi V. Ciobanu, i-am făcut lui Vasile următoarea sugestie: "Ce-ar fi fost să aduceţi din fascinanta călătorie şi nişte confesiuni ale sărmanilor noştri contemporani, care muncesc acolo la negru?..." "Ei trăiesc toţi ascunşi, prin văgăuni, prin păduri", mi-a răspuns colegul.

Am auzit şi unele reacţii negative privind revista şi activitatea ei, - da, de la colegi de-ai noştri. Este o publicaţie vie, combativă şi e normal să suscite unele obiecţii. A fi "contrafortist", adică tânăr, mereu în căutarea adevărului şi frumosului este, consider eu, un titlu de onoare. Dar acest titlu/blazon obligă la multe, în primul rând la o muncă permanentă, neobosită asupra propriei fiinţe intelectuale şi creative, spre a te ridica la ceea ce s-ar numi europenitate, universalitate... Lucru pe care e mai uşor să-l conteşti, să-l bârfeşti, decât să-l obţii, să-l atingi...

În concluzie, aş sugera colectivului de redacţie să întreprindă, în linia anchetelor şi sondajelor, domeniu în care a acumulat o bună experienţă, şi anchete/sondaje expres în medii sociale cu totul uitate de lume şi de istoria contemporană. Ar veni să completeze aria de preocupări a revistei, i-ar aduce poate şi cititori...

Rămân (aş dori) un convins contrafortist şi vă rog să mă consideraţi ca atare, (chiar de-o fi să dispar dintre cititorii Dvs.)! (Vladimir Beşleagă, 9.02.MMIII)                                                                  

"o revistă a spiritului tânăr"

Unei reviste de bună calitate şi de o certă valoare literară doar un cârcotaş ar fi în stare să-i caute clenciuri. Chiar de la apariţia primelor numere ale Contrafort-ului obişnuiesc să citesc, rând pe rând, toate paginile, până şi textele scrise într-un limbaj ermetic, acestea fiind lecturate nu din snobism, ci din banala intenţie de a înţelege preocupările unor autori contemporani. Păstrez întreaga colecţie a revistei din simplul motiv că fiecare număr conţine texte valoroase la care deseori simt necesitatea să revin. Deşi apare la Chişinău, în acest spaţiu uitat de Dumnezeul românilor, revista nu este doar o publicaţie a românilor basarabeni, în ea "convieţuind" fericit atât autori din Ţară, cât şi din diaspora românească, ajungând să fie, conform unor opinii nepărtinitoare (inclusiv şi a mea), de o impecabilă ţinută profesională. Pe unii îi deranjează titulatura de "revistă a tinerilor scriitori din Republica Moldova", motivând că autorii acestei publicaţii nu mai sunt chiar atât de tineri, majoritatea lor ( făcând excepţie de "adolescenţii" A. Busuioc, V. Beşleagă, V. Vasilache ş.a.) fiind trecuţi de 40 de ani. Important însă e faptul că tematica, limbajul şi stilul revistei ţin de tot ce e caracteristic tinerilor, adică spiritului tânăr şi nu de condiţia fiziologică a autorilor. E adevărat, pe tineri îi mai caracterizează şi o anumită doză de frondă şi de maximalism, dar ele sunt inerente unei anumite vârste şi dispar odată cu trecerea autorilor prin ani. Nu demult am citit în Contrafort  o pagină semnată de un tânăr autor/frondeur ale cărui texte, în opinia mea, puteau fi calificate, în cel mai bun caz, drept nişte exerciţii dintr‑o "metodă de cules texte la calculator", numai nu poezii, cum pretindea rubrica de la pagina respectivă. Iată, deci, şi propunerea unui cârcotaş de a institui o pagină (sau două) cu titlul "Experimente" în care tinerii autori (şi nu numai) "să-şi aducă aminte" cât le pofteşte inima şi cât îi ţine stiloul/calculatorul (de la Platon citire care afirmă că "nu înveţi nimic, ci doar îţi aduci aminte"). În rest, Contrafort-ul a fost şi rămâne o revistă a spiritului novator, dovadă fiind şi unele texte recente, scrise cu talent de către tineri care vin de la publicaţii ale liceenilor (D. Bohanţov, A. Poamă ş.a.). Aceştia vor ajunge, sunt sigur, să ne bucure şi cu al miilea număr al acestei frumoase reviste literare, exponent incontestabil al culturii române contemporane. (Nicolae Rusu)

"revista excelează mai ales în critică literară şi analiză politică"

Sunt o cititoare asiduă a revistei Contrafort.

Constat cu bucurie că revista se prezintă destoinic în spaţiul cultural românesc, câştigându-şi locul ei printre cele mai prestigioase publicaţii din ţară şi de peste hotare.

Toate materialele sunt foarte bune, dar revista excelează mai ales în critică literară şi analiză politică. Şi aici vreau să menţionez articolele semnate de Vitalie Ciobanu, Alexandru-Florin Platon, Em. Galaicu-Păun. De fapt, lista include pe toţi membrii redacţiei fiindcă toţi merită laude.

Printre numerele mai recente mi s-a părut foarte reuşit nr. 9-10 anul 2002. Dar, repet, tot ce publică Contrafort este consistent, echilibrat, bine argumentat şi bine lucrat.

Doresc redacţiei Contrafort să se bucure în continuare de preţuirea cititorilor şi a tuturor oamenilor de cultură,  muncind cu devotament, modestie şi profesionalism. (Alexandra Codiţă, medic, Chişinău)

"nimeni nu-şi mai poate imagina peisajul nostru cultural fără această prestigioasă revistă"

Onoraţi colegi şi prieteni, faceţi o revistă minunată. Din octombrie ’94 şi până astăzi, vă aştept cu drag în fiece lună...

Chiar de la bun început, Contrafort-ul s-a impus ca o publicaţie de caracter, propunându-şi "să identifice nişte criterii ferme în aprecierea operelor literare", "combătând impostura şi mediocritatea", "tinzând spre modernitate, spre o viziune largă, europeană..." Am citat aceste formulări programatice din editorialul "O stare de spirit" semnat de Vitalie Ciobanu şi publicat în numărul de debut al revistei, număr pe care l-am păstrat, alături de multe alte numere, la care, din când în când, revin cu plăcere. Numerele apărute acum câţiva ani nu sunt deloc "vechi" şi se citesc cu acelaşi interes pe care îl ai lecturând o apariţie de ultimă oră. Acest lucru, desigur, nu este întâmplător - revista, graţie înaltului ei nivel  profesional, se bucură de colaborarea şi simpatia binemeritată a unor personalităţi de marcă ale culturii româneşti. Am recitit chiar zilele acestea (rubricile "Interviul revistei" şi "Convorbiri Contrafort") consistentele dialoguri cu Alexandru Paleologu, Eugen Coşeriu, Neagu Djuvara, Mihai Şora şi Monica Lovinescu...

Dezbaterile de idei, polemicile civilizate "promise" la început de cale, au devenit o permanenţă, în special prin "Anchetele Contrafort ("Literatura din Basarabia - sub semnul balanţei", 1994; "Patriotism şi naţionalism la români", 1995; "Crezul intelectualului, azi", 1996; "Scriitorul român în tranziţie", 1997 ş. a.) "Meridian"-ul ne-a propus fascinante întâlniri cu Jorge Luis Borges, Julio Cortбzar, Mario Vargas Llosa, Umberto Eco, Miguel Delibes şi alte nume ilustre, susţinând şi încurajând prin aceasta efortul unor traducători talentaţi (editorialul lui Vasile Gârneţ "Unde ne-au dispărut traducătorii?" îşi păstrează, în continuare, actualitatea).

Din Contrafort-ul ultimilor doi-trei ani, am reţinut ancheta "Basarabeanul studios între Orient şi Occident" (o problemă, cred, de importanţă naţională, care nu a mai fost abordată atât de serios până acum), interviul cu acad. Mihai Cimpoi, "Cronica unui periplu literar" - un excelent "jurnal pe două voci" de Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu, "cosmogramele" lui Leo Butnaru şi, în ianuarie curent, "Povara verbului mioritic sau balada personajului clonat" de Anatol Moraru...

În cei aproape zece ani de existenţă, Contrafort-ul  a devenit o punte culturală durabilă între cele două maluri de Prut. Prin Contrafort, scriitorii români din Basarabia şi cei din Ţară au şansa de a se cunoaşte mai bine.

Astăzi, nimeni nu-şi mai poate imagina peisajul nostru cultural fără această prestigioasă revistă. Contrafort-ul este, în mod cert, un important certificat de calitate al scrisului românesc din Basarabia. Eugen Coşeriu susţinea că "inimoasa şi admirabila revistă românească Contrafort... ne dovedeşte încă o dată că nasc şi la Moldova oameni (şi oameni de cultură...)". Mircea Cărtărescu: "Cred că sunt patru reviste literare la echipele cărora ţin foarte mult... Orizont, Observatorul cultural, Contrafort şi România literară". Libuљe Valentovб: "...Contrafort, revistă pe care o admir foarte mult, considerând-o un fel de miracol în spaţiul est-european". Poetul Vasile Leviţchi, care a fost un bun prieten al revistei, spunea deseori că publică cu plăcere în Contrafort pentru că o revistă a tinerilor scriitori are întotdeauna "un ce anume care te ajută să-ţi menţii spiritul în formă".

Urez din toată inima echipei Contrafort succes în continuare şi, desigur, viaţă lungă şi rodnică: de la 100 de numere la 100 de ani! (Cu prietenie şi preţuire, Vasile Romanciuc)

"doi oameni pot face mai mult decât uniuni şi partide"

Este omeneşte să aştepţi elogii. Asta înseamnă Contrafort 100. Este firesc să le primiţi. Este bine să treceţi de ele. Şi să munciţi perseverent de banal pentru cele 12 numere per an. Doi oameni (Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu) pot face mai mult decât uniuni şi partide. Poate într-o altă ţară, în alt an vă ceream mai multă literatură în paginile revistei. În 2003, în această ţară vă accept aşa cum sunteţi şi vă cer mai multă politică. Sper să ajungeţi la numărul 200. Cu o singură coloană de ziar de activitate politică. Şi atunci să-mi pot permite să vă învinuiesc de un spaţiu prea mare acordat politicii. (Gheorghe Erizanu, directorul Editurii "Cartier")

"această revistă a inaugurat şi o şcoală literară"

Urmăresc Contrafort-ul cu deosebită atenţie de la apariţie şi până astăzi. Îi felicit pe editori cu prilejul acestui eveniment important în biografia lor, le urez să ajungă şi la numărul 1000, rămânând la fel de tineri spiritual.

În contextul nostru cultural revista Contrafort şi-a câştigat, şi pe bună dreptate, o poziţie de prim-plan, detaşându-se net de periodicele din spaţiul nostru. Se poate spune, fără menajamente, că este azi una din cele mai bune publicaţii culturale româneşti, care ne-a absolvit de provincialism. Revista ne-a descătuşat spiritual, ne-a "dezlegat" limba, a deschis o perspectivă mai largă, de foarte bună calitate, în dezbaterea fenomenului literar contemporan, ne-a stimulat să scriem. Mă bucură interesul constant pentru valorile româneşti dar şi europene, grija pentru promovarea tinerilor creatori. Contrafortul a grupat în jurul său forţe scriitoriceşti incontestabile din diferite generaţii, a găzduit şi găzduieşte în paginile sale scriitori români de pretutindeni, ţine în atenţia cititorului de literatură şi cultură autori excelenţi, operele cărora dau expresie şi lucrează pentru unitatea naţională. Am convingerea că numai printr-o astfel de abordare a problemelor ne putem situa cât mai aproape de adevăr, atunci când punem în discuţie teme fierbinţi ca:  Patriotism şi naţionalism la români; Crezul intelectualului, azi; Scriitorul român în tranziţie; Aderarea la Uniunea Europeană şi NATO cât şi alte întrebări fără răspuns.

Această revistă a inaugurat şi o şcoală literară. Fiecare număr al Contrafort-ului este o delectare intelectuală oferită de autori afirmaţi, cu o pană sigură şi o gândire critică remarcabilă.

Îi admir pe editori pentru vocaţia lor de ctitori şi le urez curaj şi rezistenţă, la fel şi pe cei care publică şi susţin prin scrisul lor Contrafortul. Pe cei la început de cale îi sfătui să se folosească de această "busolă pentru a-şi găsi propria identitate".

Sunt sigură că acţiunile comuniştilor de asasinare lentă a culturii române în RM nu vor avea izbândă dacă am avea mai multe Contraforturi. (Călina Trifan, Chişinău)

"locul şi misiunea revistei "Contrafort" e unul distinct în peisajul nostru cultural"

Stimată redacţie Contrafort,

chiar vă mulţumesc pentru invitaţia pe care ne-aţi adresat-o nouă, cititorilor, de a ne expune opinia despre revistă. Vă veţi bucura, probabil, aflând că nu scrieţi "în deşert", la fel cum ne bucurăm şi noi, cititorii, sperând că nici spusa noastră nu va fi "în deşert".

- Pentru mine, iniţial, revista Contrafort a însemnat o elementară curiozitate. Treptat, însă, am ajuns la cu totul alt grad /dacă o fi existând şi o gradaţie a cititului.../ de interpretare a ei - cel de respect şi interes profesional. Aici găsesc idei, viziuni originale, limbaj şi limbă cizelate.

- Locul şi misiunea revistei Contrafort e unul distinct, în peisajul nostru cultural. Mai întâi, graţie tematicii variate - teatru, literatură, cinema, istorie, arte plastice... Vă străduiţi/ şi reuşiţi, în mare parte/ să ne prezentaţi o Panoramă a vieţii noastre culturale, şi acest fapt e îmbucurător.

- Programul vostru literar e cel mai amplu, până la această oră, comparativ cu celelalte. Ne informaţi, prin cronicile ample uneori, alteori doar prin a semnala noile apariţii editoriale, despre procesul literar actual. Contribuie la aceasta şi rubricile "Interviuri pariziene" susţinute de către Lucreţia Bârlădeanu, "Revista revistelor" (pe care consider că ar fi bine s-o extindeţi, întrucât cititorii noştri nu au acces la multe publicaţii din Ţară, şi s-ar alege cel puţin cu o informare mai amplă despre alte reviste).

- Programul ideologic e atractiv şi el pentru cititori, întrucât nu vă ţineţi de o doctrină "ţeapănă", ci vă străduiţi să mergeţi în pas cu viaţa. Iar viaţa la noi fiind într-o perpetuă schimbare... Nu aş considera oportun să vi se pună note. Dacă revista e căutată şi citită - e semn că susţineţi cu succes examenul de maturitate/ şi ideologică, şi profesională/.

- Personal, îmi atrag atenţia toate materialele ce le inseraţi. Altceva e cu ce mă aleg din acele lecturi... Cele mai interesante mi se par dezbaterile ce le găzduiţi, şi la care participă, de obicei, literaţi, reprezentanţi  ai diverselor generaţii. Am reţinut, în acest sens, dezbaterile despre Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova, Limba română atacată în Basarabia, ancheta de dinainte de anul nou ş. a. Am reţinut multe articole semnate de Vitalie Ciobanu - scrise totdeauna limpede, convingător, competent. Interviurile lui Vasile Gârneţ constituie şi ele veritabile bijuterii de rafinament şi tact profesional, el reuşind prin întrebările pline de tâlc, să dezvăluie de  fapt personalitatea şi viziunea celor cu care se întreţine. Am revenit de mai multe ori la articolul semnat de Grigore Canţâru intitulat "Despre responsabilitatea civică a literaturii" (nr. 1-3 din 2001) şi alte scrieri semnate de acest înzestrat publicist.

Din numărul aprilie-mai al Contrafort-ului cel mai citit articol a  fost, probabil, cel semnat de Emilian Galaicu-Păun "Dar mai întâi... reparaţi ghilotina!" / spun acest lucru în cunoştinţă de cauză, deoarece am făcut schimb de opinii cu mai mulţi cititori ai revistei voastre, şi afirmaţia are "suport" faptic/.

- M-au şi contrariat unele lucrări. Bunăoară, aşa-zisa conferinţă susţinută de Tamara Cărăuş la Bucureşti "Republica Moldova: identităţi false, adevărate sau naţionale?". Dacă dădeaţi o succintă informaţie despre acest "eveniment", ar fi fost destul. Ar mai fi multe de spus despre ceea ce contrariază în paginile voastre, însă pricep că o anchetă-bliţ nu se cuvine să fie umplută cu considerente de acest soi, fie ele şi foarte argumentate.

- Reacţiile cititorilor, din câte pot eu concluziona în urma schimbului de păreri ce-l fac cu mai mulţi cititori de-ai Dvs., e totdeauna de neindiferenţă. Cred că e tocmai ceea ce e bine.

- Aş dori să citesc mai multă... literatură. Chiar, să zicem, atunci când puneţi la dispoziţie tinerilor autori, cu generozitate, spaţiu pentru ample interviuri, spaţiu pe care ei uneori îl umplu cu elementare nimicuri insignifiante, cred că ar fi cu cale să fie însoţite acele interviuri şi de vreo câteva poezii, poeme etc. semnate de aceiaşi autori. Că, aşa e cititorul: voi ce ziceţi despre protagoniştii voştri e una la mână, iar cititorul vrea să se "documenteze" şi el... Aş dori, deci, diversitate, informare, argumente.

- Evoluţia de mai departe a revistei Contrafort o văd prin a-şi extinde arealul de cuprindere a cititorilor. În această ordine de idei mi-aş permite să vă sugerez să vă interesaţi câte biblioteci publice din capitală /dar şi din republică.../ vă abonează. Poate că şi ştiţi, dar vă spun şi eu - puţine. Mult prea puţine pentru excelenta voastră revistă - veritabilă sursă de culturalizare a maselor /"masele" pot fi trezite, şi trebuie trezite!/. M-aş încumeta, din nou, să afirm că n-ar fi rău să lansaţi fiecare nou număr cumva mai îndrăzneţ - prin organizarea unor mese rotunde, să zicem, sau prin dialog cu cititorii, colocvii sau mai ştiu eu cum. Dar lumea, cât mai multă lume! - trebuie cel puţin informată că voi existaţi. Fiţi siguri, veţi cuceri, treptat, interesul unui număr tot mai mare de cititori.

Deci, vă doresc ca evoluţia voastră de mai departe să fie una... tot mai departe, hăt peste alte sute de numere de revistă, dar şi mereu aproape de cititori.