Constituţia Republicii Moldova - o broşură de şase lei şi cincizeci de bani?

Respingerea iniţiativei creştin-democraţilor privind organizarea unui referendum consultativ pe tema aderării R. Moldova la NATO şi UE a oferit fiecărui om cu discernământ încă o ocazie de a se convinge cât de repugnabilă poate fi aşa-zisa judecată a "împuterniciţilor norodului moldovenesc". Conceptul comunist de exercitare a puterii face ca veleitarul stat moldovenesc să distoneze execrabil în concertul european. Suntem asemenea unei corăbii aflate într-o lungă derivă şi care riscă să ajungă epava Europei. Aşa stând lucrurile, când e vorba de a băga cu forţa R. Moldova în uniunea Rusia-Belarus’, Constituţia noastră e o simplă broşură de şase lei şi cincizeci de bani pe care îşi permite s-o terfelească chiar şi cel care tocmai ar trebui să fie garantul suveranităţii şi independenţei naţionale. Acum însă când a fost pusă la ordinea zilei o chestiune vitală - aderarea la NATO şi UE - pentru Moldova guvernanţilor s-a produs brusc o metamorfoză ce-i face să invoce Legea supremă, să fluture cu ea, de parcă ar flutura cu un steguleţ roşu cu secera şi ciocanul la o paradă de pe timpuri. Mai mult, ei încearcă să ne convingă de faptul că "nucleul dur" al Constituţiei acestui stat rezidă în art.11 şi că mai bine e să ne resemnăm cu gândul că poporului nu-i va fi permis să-şi exprime o altă opţiune.

Dar să fluturi-ameninţi cu Constituţia nu e acelaşi lucru cu a o cunoaşte şi mai ales cu a o înţelege şi interpreta corect. Să ne oprim la art.11, care se intitulează "R. Moldova, stat neutru", în al cărui alineat 1 se afirmă că R. Moldova îşi proclamă neutralitatea. După mine, e o problemă sau cu formularea acestuia, sau cu interpretarea lui de către comunişti. În Oxford Dicţionar de politică (Univers Enciclopedic, Buc. 2001) stă scris: "Neutralitatea este o atitudine juridică prin care un stat fie nu ia parte la un anumit război, fie adoptă politica de a nu lua parte la nici un război". Adică, neutralitatea este un termen referitor doar la perioadele de război. Mai mult, acelaşi Dicţionar ne atenţionează să nu confundăm neutralitatea cu neutralismul: "Termenul neutralism descrie politica de nealiniere din anii războiului rece, adoptată de un mare grup de state afro-asiatice care respingeau războiul rece ca principiu de organizare a relaţiilor internaţionale". Iar în Larousse Dicţionar de filosofie, termenul neutralism este definit şi mai simplu: "Refuz de a adera la vreo alianţă militară". Şi încă ceva. Cuvântul "neutru" - când e vorba de state, popoare – înseamnă "care este în stare de neutralitate, care nu face parte dintre beligeranţi" (DEX). Altfel spus, neutralitatea presupune doar refuzul statului, poporului de a participa la război, nu şi refuzul de a face parte dintr-o alianţă defensivă în timp de pace. Această idee este întărită inclusiv de mai multe dicţionare ale limbii engleze editate în Marea Britanie şi SUA.

Deci, cu privire la acest articol din Constituţie remarcăm următoarele. În primul rând, R. Moldova este stat neutru, proclamându-şi neutralitatea (refuzul de a participa la vreun război), nu neutralismul (refuzul de a adera la vreo alianţă militară). În al doilea rând, exprimându-ne aserţiunea de aderare la NATO, deloc nu înseamnă că dorim să fim şi că ne vom pomeni, implicit, în stare de război cu statele ce nu fac parte din acest bloc. Astfel interpretau lucrurile cei din "lagărul socialist" în timpul războiului rece. Or, de la înfiinţare, NATO este o alianţă de apărare. Esenţialmente defensiv, pactul are obiectivul de a asigura în mod colectiv securitatea statelor semnatare, iar referirea la charta ONU este constantă. Securitatea colectivă a statelor membre este asigurată în timp de pace prin asistenţa mutuală şi cooperarea economică (art.2). În timp de război este prevăzută o acţiune concertată a statelor membre ale Alianţei. Dispoziţia fundamentală înscrisă în art.5 prevede, în cazul unui atac împotriva uneia din părţi, pentru fiecare din acestea "o astfel de acţiune pe care o va considera necesară". Fiecare stat membru îşi păstrează deci suveranitatea, aderând la tratat, ca şi o suficient de mare marjă de libertate legată de participarea sa la un eventual conflict. În al treilea rând, chiar dacă "neutralitatea" ar fi fost sinonim cu "neutralismul", oricum nu ne-ar fi fost de nici un folos, având în vedere interesele geopolitice ale Rusiei în această zonă şi ingerinţele sale debordante în treburile interne ale Basarabiei. În al patrulea rând - lucru indubitabil - dacă n-a fost să fie reunificarea cu România, suveranitatea reală ne-o putem asigura doar prin aderarea la NATO, cel puţin. Vom rata şi această şansă? Vom rămâne iremediabil o ţară neputincioasă de a face o politică internaţională? Vom tolera, în continuare, ca unica valoare a Constituţiei noastre să fie cea exprimată în cei 6 lei 50 de bani?

Considerându-ne incompetenţi, comuniştii ne tot dau peste nas cu Legea fundamentală când interesele de partid le-o cer, iar ei îşi văd de promisiunile electorale printre care şi revenirea R. Moldova la leagănul neoimperialismului – Rusia. Şi pentru ca să fim mai bineveniţi în "necuprinsa ţară natală", ei insistă să ne facem bine cele două teme: să repunem limba rusă într-un rol absolut dominant şi să credem, atunci când studiem "istoria neamului", că Traian a fost rus de origine. Ai impresia că până în prezent, comuniştii habar nu au de existenţa şi esenţa articolului 68 din Constituţia R. Moldova: "1) În exercitarea mandatului, deputaţii sunt în serviciul poporului; 2) Orice mandat imperativ este nul." Din primul alineat reiese clar că guvernanţii comunişti sunt obligaţi să fie în serviciul întregului popor, nu doar al celor care i-au votat în scrutinul din 2001. Chiar dacă puterea actuală nu este de acord cu aderarea la NATO şi UE, ea este obligată să ofere poporului posibilitatea de a-şi exprima aserţiunea pro-occidentală. Din al doilea alineat, guvernanţii comunişti ar trebui să înţeleagă că dacă în timpul campaniei electorale şi-au permis să inducă în eroare lumea neiniţiată, acum, pur şi simplu, nu au dreptul să-şi îndeplinească nocivele lor promisiuni. În caz contrar, se fac vinovaţi de încălcarea Constituţiei. Sunt sigur că ei nu realizează acest lucru, la fel cum am certitudinea că Mişin, vicepreşedintele parlamentului, nu a fost admonestat după declaraţia făcută în cadrul vizitei la Chişinău a delegaţiei din Belarus în ianuarie curent. Dânsul i-a asigurat pe trimişii lui Lukaşenko de faptul că  promisiunea de aderare la uniunea R-B  va deveni un fapt real. Şi, probabil, pentru ca delegaţia "frăţească" să meargă acasă cu inima împăcată, înaltul mesager al poporului moldav a mai promis că limba rusă va deveni a doua limbă de stat, până la expirarea mandatului actualei puteri. Mandat care de altfel nu este unul imperativ, conform căruia deputatul ar fi trebuit (având şi dreptul) să îndeplinească toate cele promise. Absolut toţi deputaţii deţin un mandat reprezentativ prin al cărui caracter universal ei sunt obligaţi să reprezinte interesele întregului popor, neavând dreptul să iniţieze, elaboreze şi să aprobe legi care sunt în detrimentul naţiunii titulare a Basarabiei. Desigur, pentru a înţelege mai bine art. 68 trebuie să cunoşti istoricul lui, adică cum, când şi de ce s-a produs în democraţiile avansate evoluţia de la mandatul imperativ la cel reprezentativ. Din lipsă de spaţiu, răspund doar la întrebarea de ce? Răspunsul este: pentru a evita efectele păguboase ale mandatului imperativ ce puteau provoca chiar şi războaie civile.