Cultura română comunisto-securistă, subcultură de bucărătie? (3)

Gradul de civilizaţie al ţării este peste gradul de civilizaţie al "elitelor" sale, inclusiv cele "culturale". Cel puţin la anumite nivele (ceea ce îi şochează pe străinii care ajung să ne cunoască în familie, în "bucătărie"), deºi, pînã la urmã... Cel mai citit autor român (inclusiv de universitari) este, totuşi, Pavel Coruţ, fostul şef al unui Birou al Direcţiei de contrainformaţii a armatei de pe vremea lui Ceauşescu. El e nu doar autor de literatură de consum, dar şi "guru" spiritual. Că nu-l vedem la televizor? Vedem în schimb tot felul de activişti UTC, propagandişti (ziarişti) de pe vremea lui Ceauşescu, SF-işti reconvertiţi (care, fie vorba între noi, sînt printre cei mai buni).

Subcultură de bucătărie versus cultura "elitelor" securizate. Asta am avut în ultimii 50 de ani. Semidoctism generalizat, schizofrenia ca bază a mentalităţii, una de biet supravieţuitor (profitor) în Gulag. De aici ar trebui începută orice discuţie.

Şi poate, de la vina celor care se pretind astăzi "elita culturală" de a nu fi avut curajul, de a nu fi fost în stare să propună un contramodel, să se instituie ca o reală elită, alternativă la, şi concurentă cu "elita" comunisto-securistă. Singura care a "jucat" a fost aceasta din urmă şi, normal, a cîştigat.

Ce am văzut, a fost bătălia, confuză, dar reală, între securiştii "filoeuropeni", "filoatlantici" şi cei "autohtonişti", de nu de-a dreptul "kaghebişti". Bietul om de pe stradă nu mai înţelege nimic. Nici noi nu vom mai înţelege nimic, dacă nu pornim de la premisa corectă: într-o închisoare "elită" o constituie gardienii şi o parte dintre turnători (cei "de elita", redundant, nu?).

Vreţi dovezi (vorba lui ADI)? Cum vă explicaţi, altfel, marginalizarea, "îmbălsămarea" (în diverse forme), dacă nu ignorarea pur şi simplu, a lui Paul Goma, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Dumitru Ţepeneag, Dorin Tudoran, I.P. Culianu, Doina Cornea, Dan Petrescu, I.D. Sârbu, Luca Piţu? (Lista e voit amestecată, dar, iată, nici unul dintre ei nu e cu "reper" pentru "mase", şi asta cu largul concurs al "elitelor" din cultura de 10 ani.)

Toţi au cîte o "hibă": una e prea naivă, altul e prea radical, unul n-are talent, altul nu s-a "manifestat" la timp, unul e prea savant, altul e prea ironic, unul a emigrat, altul e prea nonconformist... În oglindă, putem reconstitui portretul-robot al "omului de cultură" postbelic: căldicel, "talentat", care nu ratează "ocaziile", nu prea şcolit şi conformist, lipsit de umor şi, mai ales, "unul de-al nostru, din popor": "curat elită", vorba lui Caragiale (adaptată vremurilor comuniste).

Altă dovadă este această indecentă "simbioză" dintre "călăii" şi "victimele" din cultura română postbelică (de fapt, vorba lui Orwell din Ferma animalelor, nici nu mai ştii "care e care"). Ca să nu mai vorbesc de recenta ofensivă a academicienilor-colonei şi a intelectualilor-maiori.

Nici unul dintre cei care, într-o formă sau alta, s-au opus pe faţă (culturii) securiştilor nu a devenit un personaj central în cultura postrevoluţionară şi asta mulţumită "elitelor". Nesfîrşitele bla-bla-uri (academice) despre rezistenţa prin cultură, postmodernismul românesc ş.a.m.d. sînt dovada (vorba lui ADI) că, în ultimă instanţă, dominantă e cultura "elitei" securistoide. Că, încă nu s-a tras linia, nu sîntem în stare - în plan cultural, literar - de o adevărată reformă. De asumarea reconstruirii unei elite culturale adevărate, în locul celei decimate sau prostituate de comunişti în ultimii 50 de ani.

Aşa încît, fără supărare, aş reboteza ancheta: "Cultură şi civilizaţie securisto-comunistă în România, la sfîrşitul secolului XX".

P. S. Nu vă mai tot miraţi de spectacolul grotesc al oamenilor "de cultură" din Basarabia (brava Respublica Moldava), în comparaţie (explicită sau implicită) cu cei din România. Deosebirea nu e atît de esenţă (tot sovietică), cît de grad (inclusiv de disimulare). Nu vă mai miraţi de succesul lui Păunescu - Şerban Cioculescu îl socotea, în anii '70, cel mai mare poet român în viaţă. Iar Nichita Stănescu, în 1980-1981, la televizor, cerea poetului să meargă-n uzină, la strung, să vadă cum ţîşnesc "scînteile" inspiraţiei...

Amintiţi-vă unde ne-am format, de unde venim cu toţii, din stînga şi dreapta Prutului.

P. S.2 Sînt prea pesimist? Nu mai e nici o speranţă? Dimpotrivă, acum avem toate şansele. Dar cu condiţia să facem odată curăţenie, să nu ne mai iluzionăm, să nu ne mai lăsăm "aburiţi". Minciuna, diversiunea erau specialităţi ale comuniştilor, ale securiştilor. Faţă de ei sîntem mici copii. Să ne maturizăm, să scăpăm de sub "tutela" lor (inclusiv simbolică) printr-o minimă luciditate, printr-o minimă sinceritate.

Pagina precedentă

1 2 3