Folclorul este sistemul de sisteme al vieţuirii noastre (4)

Ş. P.: - Şi, dacă-mi permiteţi, cred că tocmai acesta este temeiul cel mai bun pentru revalorizarea atât de blamatului termen de balcanism.

S. I.: - Da, sigur că da. Eu sunt nedumerită şi uşor îndurerată că oamenii folosesc termenul de balcanism întotdeauna într-un sens peiorativ.

ª. P.: - Pentru a-l opune celui de occidentalism...

S. I.: - Ceea ce este necunoaşterea de fapt a Balcanilor, a culturii, a contribuţiei acestei zone la cultura europeană, la cea universală. Iată de ce vreau eu să revin la importanţa componentei creştine: suntem aproape de zona care a generat un text care preţ de 2000 de ani funcţionează foarte egal cu sine, mă refer la textul biblic, la Vechiul şi la Noul Testament. Acest text este cel care a fost prezent în cultura zonei de 2000 de ani, iar eu pretind că se pot aduce argumente, dacă analizăm riguros informaţia paleocreştină (cum s-au dezvoltat şi cum funcţionează, cum s-au adaptat aceste repere care ţin, în primul rând, de componenta religioasă). Citez foarte des un adevăr pe care mulţi dintre antropologi îl consideră de necontestat, şi anume că una dintre componentele de bază ale speciei umane este cea religioasă şi că rar întâlneşti - de fapt nu prea sunt atestate, ca să fim obiectivi - societăţi în care să nu existe componenta religioasă. Or, aşa cum probează cel puţin documentul istoric şi monumentele, până la urmă, la noi este o vechime remarcabilă a creştinismului răsăritean foarte unitar. Mă refer efectiv la documentul istoric, la cronici, la cărţile de legi, la numeroasele manuscrise în slavonă şi română care conţin aşa-numitele cuvinte de învăţătură, la hagiografiile, la gromovnicele, la trepednicele şi la numeroasele manuscrise care au circulat, la cărţile populare. Literatura de colportaj a avut un rol uriaş. E o întreagă "bibliotecă" pe care au studiat-o filologii secolului trecut. Asupra acestei literaturi s-au aplecat cu multă, multă rigoare savanţii din perioada interbelică şi a fost marginalizată sau parţial cercetată în ultimii 50 de ani. Trebuie să recunosc cu regret că puţini folclorişti cunosc astăzi cu adevărat această componentă foarte importantă care se numeşte carte populară şi care a vehiculat un model de esenţă creştină răsăriteană. Ei bine, aceasta este iar o componentă importantă care ar trebui regândită şi restudiată. Aş spune că este vorba despre acea structură care ţine de arheologia folclorică şi care trebuie să pornească de la ce-mi spune textul sacru pe care îl am, oricum, continuu atestat de aproape 2000 de ani. Ar trebui să valorificăm această componentă de arheologie folclorică pe linie iudeocreştină şi paleocreştină. De asemenea, ar trebui să vedem ce ne oferă perioada medievală cu toată încărcătura aceasta a disputelor teologice în care ierarhii români şi nu numai ei au fost adânc implicaţi (boierii se ştie că erau, unii, recunoscuţi teologi). Cumva, aş vrea să privim cultura română obiectiv, dar nu ignorându-i valenţele, reperele după care s-a condus. Trebuie să facem cumva să renunţăm la acea viziune comunistă, până la urmă, prin care folclorul - eu când vorbesc de folclor mă refer la absolut tot ce ţine de cultura orală - este exclusiv produsul unei ţărănimi sărace, a unei mase analfabete, obidite, exploatate, trăind în condiţii mizere. Asta este o viziune larg propagată în ultimii 50 de ani.

Ş. P.: - Este viziunea sociologistă vulgarizatoare clasică pe care comunismul dorea să o impună în orice domeniu. Ea cred că ne-a marcat gândirea mai mult chiar decât s-ar fi aşteptat cei care au luptat pentru îndoctrinarea actului de cultură.

S. I.: - Da, vulgarizatoare şi neadevărată. Trebuie repusă în drepturi pentru a înţelege cu adevărat valorile culturii orale româneşti, trebuie restituită valoarea medievalităţii româneşti, pentru că foarte multe dintre speciile de bază ale folclorului îşi au puncte de referinţă la curtea medievală. Din punct de vedere ideologic, cultural şi artistic, curtea medievală românească a fost unul dintre pilonii de bază ai creării identităţii naţionale, etnice şi de grup. Or, nu vom putea, după părerea mea, înţelege cu adevărat valorile folclorului dacă nu vom restitui valoarea medievalităţii româneşti şi aici un loc foarte important îl are creştinismul răsăritean. Aş spune eu că fără să luăm în considerare aceste etape nu reuşim să facem un act de cercetare riguroasă. Dacă abordăm numai viziunea aceea mitologică, foarte interesantă, e adevărat, pentru speculaţii eseistice, şi sărim în secolul al XIX-lea sau al XX-lea, nu facem propriu-zis cercetare. Cercetarea trebuie să urmărească toate etapele şi trebuie să utilizeze unele demonstraţii pentru a putea vorbi de românul secolului al XX-lea şi despre cel al mileniului trei. Trebuie să ştiu cine era românul anului 1600, al anului 1300, să am românul anului 900, să văd ce s-a întâmplat cu acel "torna, torna, fratre" şi trebuie să ştiu neapărat ce s-a întâmplat atunci când s-a produs saltul uriaş de la politeism la monoteism, pentru că, după părerea mea, acela a fost un moment de răscruce, a însemnat o revoluţie informaţională prin conştientizarea creştinismului. Trebuie să ştim şi să înţelegem acest proces şi atunci o să vedem că în cultura română tradiţională există mai puţine divinităţi pe metru pătrat decât am crezut până acum, trebuie să înţelegem exact ce însemnau martirii şi poate că în felul acesta nu-i vom mai confunda pe sfinţi cu divinităţile precreştine. Sunt multe alte asemenea repere ce trebuie regândite. Eu spun că folcloriştilor le lipseşte informaţia teologică autohtonă - să mă ierte; avem foartă multă informaţie teologică despre societăţile politeiste, despre comunităţile exotice cercetate de către marii antropologi şi etnologi ai lumii, dar nu avem aproape deloc informaţie despre ce însemna creştinismul răsăriteam şi cum se practica el aici, despre ce însemna viaţa la curtea unui boier moldovean, muntean, cum era viaţa clăcaşului, a răzeşului. Lucrurile astea nouă în general ne scapă sau ni s-au părut nişte banalităţi. De multe ori ne-am orientat spre exotismul fenomenului nostru fără să fim siguri dacă acest exotism este o realitate tipică. Am luat accidentul şi l-am generalizat, ceea ce este neştiinţific, pentru că pot să spun că un lucru este caracteristic grupului românilor, culturii noastre dacă se dovedeşte a fi atestat în mai multe pãrþi, în mai multe momente din istorie, fiind acceptat ca adevãrat ºi valoros de cãtre membrii cei mai numeroºi ai comunitãþii. În concluzie, nu un simplu accident consemnat undeva care se generalizeazã pentru toatã cultura... Sunt foarte multe componente în analiza acestui fenomen de care trebuie să ţinem cont.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7

Următoarea pagină