Bucurii care se duc şi speranţe care vin (note despre teatrul găgăuz)

În prezent, în Republica Moldova avem trei teatre naţionale: Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Chişinău, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Bălţi şi Teatrul Naţional Găgăuz "Mihail Ceachir" din Ceadîr-Lunga. Primele două au o istorie bogată, marcate de evenimente teatrale deosebite, pe cînd cel de al treilea se află abia la etapa formării.

Deşi deschise în perioade diferite (Teatrul Naţional din Chişinău – în 1920, Teatrul Naţional din Bălţi – în 1957), despre aceste teatre s-au scris cărţi, monografii, disertaţii, studii, articole, recenzii, interviuri, pe cînd despre Teatrul Naţional Găgăuz se ştie foarte puţin.

Ideea oricărui teatru începe de la o idee. În cazul teatrului găgăuz, ideea i-a aparţinut scriitorului Dionisie Tanasoglu care, la sfîrşitul anilor ’90, pe valul deşteptării noastre naţionale, inclusiv şi a etniei găgăuze din Republica Moldova, a pus în faţa Ministerului Culturii şi al Cultelor problema creării unui teatru naţional, obiectivul principal fiind trezirea interesului găgăuzilor pentru limba maternă, pentru tradiţii, impulsionarea forţelor creative, capabile să asimileze limbajul scenic, noua estetică teatrală, revigorarea energiilor oamenilor de cultură găgăuză, în special, a scriitorilor pentru a-şi direcţiona capacităţile şi spre piesa de teatru.

Ideea a prins rădăcini şi iată că în 1993 a absolvit studiile de actori la Institutul de Arte din Chişinău prima promoţie (conducătorul cursului Valeriu Mogutenco). În perioada studiilor a fost montat şi jucat la Televiziunea Naţională, în cadrul programului Unda Bugeacului, spectacolul "Baiazid" de Jean Racine (traducerea în limba găgăuză îi aparţine lui Todor Zanet). Montarea o semnează Petru Baracci, cunoscut actor, profesor care de mai mulţi ani îşi investeşte energia în tinerele talente. Publicaţia Lanterna Magică nota în cronica "Renaşterea lui Baiazid": "Spectacolul emoţionează în măsura în care tinerii interpreţi au jucat cu sinceritate şi înţelegere rolurile, important devenind mesajul acestei reprezentaţii: neîncrederea naşte tragedii". (Lanterna Magică, nr.14, 1992).

După prima promoţie, a urmat, în 1995, cea de-a doua, avîndu‑l în calitate de conducător al cursului pe Petru Baracci. Oamenii de teatru îşi mai amintesc de spectacolele de diplomă jucate la Chişinău, îndeosebi "Pescăruşul" de A.P. Cehov în montarea lui Petru Baracci şi Vitalie Ţapeş. Criticul Olga Garusov consemna: "Piesa este percepută ca un text cu ajutorul căruia se exprimă viziunea artistului teatral modern. Este creat un model scenic, saturat cu indici şi semne ale timpului nostru". (Lanterna Magică, nr.2–3, 1995).

De remarcat că aceste promoţii de actori şi-au făcut studiile la Chişinău tocmai în perioada cînd viaţa teatrală din capitală trecea prin metamorfoze de neimaginat pentru generaţiile precedente de oameni de teatru. A avut loc o adevărată răsturnare de estetică teatrală, de limbaj scenic, apăruse o diversitate de expresie artistică, generată şi de şcolile de teatru de unde proveneau noile generaţii de actori care-şi făcuseră studiile la Tbilisi, Moscova – Şcoala teatrală "B.Şciukin", "Nemirovici-Dancenko", Chişinău (cursul lui Emil Loteanu), dar şi din sentimentul libertăţii care anima întreaga societate din acea perioadă. Apăruseră teatre noi – Teatrul "Eugene Ionesco", Teatrul "Satiricus", Teatrul "Ginta Latină", Teatrul de Buzunar, regizori-lideri capabili să se confrunte în cadrul festivalurilor internaţionale cu alte stiluri de joc, înscriindu-se în albia teatrului modern.

Teatrul găgăuz nu a fost deschis la acea perioadă. Două promoţii de actori profesionişti care, negreşit, ar fi intrat, într-un fel sau altul, în circuitul comun de mişcare teatrală din Republica Moldova s-au pierdut. Căci, deşi aveau tot viitorul în faţă, revenind la Comrat şi negăsind susţinerea necesară din partea autorităţilor locale, mulţi din ei au fost nevoiţi să-şi găsească alt rost în viaţă, abandonînd scena. Ceea ce nu înseamnă că n-au existat încercări de a rămîne "pe albia de plutire" a mişcării teatrale din Moldova.

Astfel, pe lîngă Teatrul "B.P. Hasdeu" din Cahul a fost creată filiala găgăuză care, în 1996, a participat la ediţia I a Festivalului de Teatru "Vasile Alecsandri" cu spectacolul "Arvinte şi Pepelea" de V. Alecsandri (regia Victor Ignat), spectacolul fiind elogiat de actriţa Tamara Buciuceanu, preşedinta juriului, care s-a exprimat în felul următor: "Eu nu cunosc limba găgăuză, dar cunosc foarte bine dramaturgia lui Vasile Alecsandri şi trebuie să spun că interpreţii sînt formidabili!"

Activitatea acestei filiale a fost de scurtă durată. Comratul nu era pregătit pentru a pune temelia unui teatru, menţionăm, a primului teatru profesionist de limbă găgăuză. Unde mai pui că nu exista un edificiu care să corespundă cerinţelor unei instituţii teatrale. Iar Chişinăul, în special, Ministerul Culturii, nu a influenţat nici într-un fel constituirea lui, deşi era normal să se intereseze de soarta actorilor care şi-au făcut studiile în capitală.

Şi totuşi, după lungi aşteptări şi întortocheate procese de discuţii purtate de animatorii teatrului găgăuz, comitetul executiv al UTA Găgăuză, la 17 aprilie 1997, a decis de a deschide la Ceadîr-Lunga Teatrul Naţional "Mihail Ceachir". În calitate de director artistic al teatrului a fost numită Valentina Uzun, actriţă, absolventă a Institutului de Arte, care se află în fruntea teatrului pînă în prezent. Din 2001, director artistic al teatrului este Ilia Hagi, absolvent al aceluiaşi Institut. Între timp, Universitatea de stat din Comrat a început pregătirea cadrelor de actori la facultatea cultură naţională. În trupa noului teatru au intrat actori de diferite şcoli şi formaţii: din Chişinău, Comrat, Tiraspol, unde, la fel a fost deschisă, în cadrul universităţii din localitate, o facultate de actori de teatru.

De ce totuşi orăşelul Ceadîr-Lunga a devenit leagănul teatrului găgăuz? Din două motive: administraţia locală a oferit în Casa de Cultură spaţiu de joc şi de instalare a ceea ce-i necesar pentru funcţionarea unui teatru. Mihail Ceachir este originar din Ceadîr-Lunga. Născut în 1861, preot şi iluminist, în prima jumătate a secolului trecut a depus mari eforturi pentru culturalizarea găgăuzilor, editînd un ziar, traducînd cărţi, inclusiv Biblia (Evanghelia).

Spectacolul de debut al teatrului  s-a numit "Oglan şi Leanca" de Dionisie Tanasoglu (regia, Valeriu Mogutenco). După care au urmat şi alte spectacole montate după dramaturgia găgăuză, română, cît şi cea universală. Astfel, repertoriul teatrului a fost completat cu spectacolele: "Piatra din casă" de V. Alecsandri (regizor I.Hagi), "Izvorul" de A.Burac (regizor V. Mogutenco), "Jertfele foametei" de T. Zanet (regizor M. Constantinov), "Coma" de M.Varfolomeev (regizor I.Hagi), "George Dandin" de Molière (regizor I.Hagi) ş.a. Desigur, nu sînt uitaţi nici copiii pentru care au fost montate spectacolele "Motanul încălţat" de Pierro (regizor I.Hagi), "Vinni Puh şi prietenii săi", unde au fost utilizate păpuşile, o experienţă nouă pentru teatru, (regizor T.Macovenco), "Fiul padişahului" de S.Bulgar (regizor I.Hagi). Recent, a fost lansată premiera "Doi purceluşi", adaptare după povestea "Cei trei purceluşi", realizată de regizorul Ion Popescu din Chişinău.

În această toamnă Teatrul Naţional Găgăuz "Mihail Ceachir" şi-a deschis cea de-a opta stagiune. Cu un spectacol în premieră, şi anume, "Beciul vrăjit" de Todor Zanet, în montarea regizorului Mihail Constantinov.

"Beciul vrăjit" este o comedie socială de actualitate: problemele familiei în perioada de tranziţie. Acţiunea are loc într-un sat găgăuz, deşi, cu acelaşi succes, ar putea avea loc în oricare sat din Moldova. Bărbaţii nu prea au ce face, femeile, şi ele, tot pe lîngă casă. Bărbaţii folosesc orice prilej, inclusiv sacrificarea unui porc, pentru a chefui, beciul devenind o zonă magică pentru ei, iar vinul - un fel de "colac de salvare" care, de fapt, îi duce în prăpastie. Căci, tot bînd la nesfîrşit, încep să aiureze. Femeile se gîndesc serios cum să-şi salveze bărbaţii de la această decădere morală şi, la una din  şezători, au decis să se mascheze în diferite personaje hidoase (Moartea, tot felul de cornoraţi) şi să le tragă o sperietură de moarte soţilor ca ei să promită acestor arătări că se lasă de viciu. Farsa le-a reuşit de minune!

Mascarada a devenit element teatral, realizat cu măiestrie şi inspiraţie, creînd o atmosferă între vis şi realitate, hipnotizantă pentru personajele-bărbaţi.

Trezindu-se din mahmureală, s-au trezit în memoria lor şi nişte amintiri. Foarte vechi şi foarte frumoase care ţin de esenţa tradiţiilor naţionale – dans, cîntec. O sărbătoare a familiei, altădată prilej de beţie, acum s-a transformat într-un fel de pocăinţă şi dorinţă de a schimba ceva spre bine. Cu mişcări nesigure, bărbaţii şi femeile au făcut primele mişcări de dans, au intonat melodii de altădată, formînd apoi un cerc în care se îmbinau liniile, culorile şi poezia. Cu această frumoasă metaforă se încheie spectacolul. Astfel, cuplurile pe cale să se destrame au realizat că ideea animată de credinţa pentru tot ce este frumos şi trainic devine o forţă generatoare de dragoste şi unire între oameni.

Spectacolul se joacă pe o notă vioaie, este dinamic, actorii au găsit modalităţi de expresie caracteristice genului de comedie, fără să devină triviali. Autorul piesei îşi numeşte personajele cu nume rar întîlnite azi la găgăuzi: Milana (Lidia Ormangi), Mialuş (Ilia Hagi), Petrana (Valentina Giumiuşliu), Petruş (Mihail Gagauz), Chereana (Evdochia Jelezoglo), Cheruş (Ivan Stamov). Este şi acesta un îndemn de a reveni la tradiţii, una din funcţiile teatrului naţional fiind valorificarea moştenirii culturale.

Teatrul "Mihail Ceachir", în primii ani de dezvoltare, a căutat căi de comunicare cu alte teatre. Prin limbă, fiind aproape de teatrele de origine turcicolingve, au participat la diverse manifestaţii teatrale, cum sînt: Festivalul de teatru din Turcia, or. Denuzli, 1999, cu spectacolul "Oglan şi Leanca" de D.Tanasoglu, Festivalul Internaţional "Tuganlîk" din Başkortostan, Ufa, ed.III, 2000, cu spectacolul "Izvorul" de A. Burac ş.a. La fel, participă sistematic la competiţie din cadrul Galei Premiilor UNITEM. În decembrie, teatrul din Ceadîr-Lunga a evoluat în cadrul Festivalului de Dramaturgie Naţională clasică şi contemporană, ediţia a II-a cu spectacolul "Beciul vrăjit", trupa fiind distinsă de către juriu cu un premiu special pentru actualitatea temei.

Deşi au statut de teatru naţional, conform criteriilor Ministerului Culturii al Republicii Moldova, această instituţie nu corespunde standardelor acceptate pentru celelalte teatre naţionale, ci se înscrie la capitolul teatru municipal. Din aceste motive, pînă în prezent nu a beneficiat de finanţare din bugetul republican.

Dotarea teatrului cu tehnică modernă lasă de dorit, nemaivorbind de elementarele calculatoare, telefoane/fax, poştă electronică sau vreun mijloc de transport. Toate acestea, ani de-a rîndul, lipseau cu desăvîrşire. Ultima informaţie care ne-a parvenit este îmbucurătoare: teatrul a achiziţionat utilaj modern de sonorizare, li s-au promis calculatoare, ba chiar şi un microbuz. Iar dacă se va ajunge la schimbarea statutului, teatrul ar putea beneficia, alături de alte teatre, şi de finanţarea Chişinăului. Important este ca acest lucru să se dorească, mai ales din partea autorităţilor locale.

Ideea de teatru naţional este discutabilă, mai ales în prezent cînd nu sînt clare criteriile. Pentru găgăuzi important pare a fi faptul că pentru prima oară a fost înfiinţat un teatru profesionist. Care poate fi şi de dramă, şi de comedie, şi poetic, şi muzical, şi mic etc., ceea ce nu exclude elementul naţional în sine.   

În cadrul unui sondaj efectuat la teatrul din Ceadîr-Lunga "Despre specificul teatrului naţional", 90% din respondenţi au răspuns că teatrul naţional începe de la dramaturgia naţională, 50% sînt de părerea că important este liderul în persoana regizorului, 20% consideră că şcoala teatrală creează condiţiile dezvoltării unui teatru naţional, 10% din respondenţi cred că dragostea pentru popor îi animă pe oamenii de teatru şi-i ajută să creeze în spiritul naţional. 100% din respondenţi consideră că starea financiară a teatrului este determinantă pentru buna lui funcţionalitate, 80% cred că echipa de creaţie ocupă un loc de frunte în structura teatrului, iar pregătirea cadrelor profesionale – 90%. Un teatru naţional trebuie să fie susţinut de stat (100%), de structurile administraţiei locale (50%) şi, evident, trebuie să se bucure de susţinerea mediului teatral şi a criticii de teatru (90%). La întrebarea despre criteriile dezvoltării de mai departe a unui teatru, respondenţii au răspuns: mai multe premiere (50%), un repertoriu stabil (70%), participarea la festivaluri (90%), turnee (100%) şi doar 40 % consideră că organizarea propriului festival este important pentru creşterea nivelului profesional al trupei.

Discuţiile purtate la teatru, spectacolele vizionate în stagiunea curentă şi în alţi ani, rezultatele sondajului ne conving că la Ceadîr-Lunga, în pofida tuturor greutăţilor (financiare, exodul de actori etc.), există un nucleu generator de forţe creative, exista o credinţă că teatrul găgăuz e necesar pentru culturalizarea spectatorilor, pentru educaţia lor în spiritul dragostei faţă de limbă şi a interesului faţă de tradiţii, obiceiuri. Teatrul "Mihail Ceachir", aflîndu-se într-un spaţiu cultural european, are perspectiva unei integrări în acest spaţiu. Colaborînd cu dramaturgi, regizori de la Chişinău, Bălţi sau din alte oraşe, din alte ţări, teatrul, căutînd modalităţi de expresie a specificului naţional, îşi va găsi propria identitate.

Chişinău – Comrat – Ceadîr-Lunga

1