Robert Muchembled în Moldova

Robert Muchembled este un cunoscut istoric francez, profesor la Paris-XIII, autor a 16 cărţi traduse în limbi de mare circulaţie, laureat al premiului Descartes-Huygens (1997). Tot el conduce un program internaţional de cercetări cu privire la transferurile culturale în Europa de la 1400 şi până la 1700, precum şi Şcoala Doctorală Literară de la Paris-XIII. Un specialist în mituri dar, mai ales, în... demoni. Întâlnirea pe care a avut-o acest explorator al mentalităţilor în 14 decembrie 2004, la Biblioteca "Onisifor Ghibu" din Chişinău, cu reprezentanţi ai intelectualităţii "alternative" basarabene, a fost animată de scrutarea maleficului în diferitele lui ipostaze. Discuţia a pornit de la unul din cele trei volume scoase de Editura Cartier, şi anume O istorie a diavolului, tradusă în română de Emilian Galaicu-Păun, celelalte două fiind Societatea rafinată. Politică şi politeţe în Franţa şi, respectiv, Pătimiri ale femeilor în vremea Reginei Margot 1553-1615. Un alt volum al oaspetelui francez, consacrat istoriei plăcerilor sexuale, se află pe masa sa de lucru.

Ce este diavolul, există el cu adevărat? – a fost întrebarea-generic a întâlnirii. Muchembled nu agreează istoria împieliţatului cu copite şi coarne, ci îl vede ca produs al imaginarului şi un contruct cultural, care a însoţit civilizaţia Occidentului în evoluţia sa din ultimul mileniu. "Necuratul" reprezintă partea nocturnă a culturii noastre, antiteza marilor idei pe care aceasta le-a produs şi le-a exportat în lumea întreagă, de la Cruciade la cucerirea spaţiului interplanetar, pentru că nu există medalie fără revers, nici progres fără un preţ pe măsură, susţine istoricul francez. Demonul occidental nu poate fi redus la un simplu mit, laicizat precum în imaginarul romantic francez al secolului al XIX-lea. În cunoscutul film american, Avocatul Diavolului, cu Al Pacino şi Keanu Reves, demonicul transpare în vanitatea şi orgoliul celui ce face din reuşită un scop în sine, sfidând orice principii morale. Diavolul trebuie căutat, de asemenea, în fobii şi resentimente şi, desigur, în utopiile politice care au însângerat lumea în atâtea rânduri, dar ne întrebăm: au aceste reprezentări multiple ale reversului malefic al lucrurilor vreo legătură cu viziunea religioasă asupra răului? "Diavolul azi este mai degrabă o afacere personală a fiecăruia decât o instanţă exterioară care intervine în bunul mers al lucrurilor cu singurul scop de a-l perturba", afirmă Muchembled. "În pofida teologilor, a căror meserie este să pledeze în favoarea existenţei lui (a diavolului), istoricul, care-şi propune drept scop de a înţelege ceea ce adună-mpreună şi ţine strâns unite societăţile, nu are nevoie de acest postulat pentru a aprecia la justa valoare efectele credinţei. Chiar dacă este convins, în forul său interior, că diavolul nu există, istoricul trebuie să caute a explica de ce oamenii care cred în puterea sa au ars pe rug vrăjitoare în secolul al XVII-lea, sau din ce motive se practică astăzi ritualuri luciferice pentru a i se aduce omagii." Ipostaza autorului francez este, aşadar, una a omului de ştiinţă care se scoate pe sine din ecuaţie, deoarece refuză credinţa ca mijloc de investigaţie şi mizează exclusiv pe armele raţiunii.

Diavolul-vecin şi diavolul-femeie, diavolul-trufie sau pur şi simplu diavolul-cel-ce-este-diferit-de-noi. De-creştinizarea Europei Occidentale - spre deosebire de Statele Unite, unde valorile tradiţionale sunt încă foarte puternice - şi hedonismul tinerilor din societăţile de consum, care vor aici şi acum să-şi satisfacă plăcerile şi repudiază abstinenţa, rigorile vieţii în numele unei improbabile redempţiuni viitoare, ridică întrebarea spre ce lume ne îndreptăm? Ce temeiuri morale îi vor asigura funcţionarea? Faţă cu laicizarea avansată a lumii de azi, religia se vede intrată într-o gravă criză de autoritate, în special religia instituţionalizată - Biserica -, nu şi diversele secte şi congregaţii care traduc, în variante "in-formale" şi agresive, până la urmă aceeaşi nevoie a omului de absolut, de raportare la un principiu care îl transcende, în care se poate verifica.

Problema e grea, subiectul trezeşte mari pasiuni, căci inamicul e difuz, ambiguu, greu de localizat, şi de aceea imposibil de anihilat o dată pentru totdeauna. Diavolul e absenţă, el trebuie căutat în golul cuvintelor lipsite de noimă şi în gesturile fără finalitate, pe care le urmărim, de pildă, pe scena politică românească, unde parada oportunismelor şi a trădărilor e în stare să deturneze sensul unui vot popular.