Dicţionarul moldovenesc-românesc - un avorton între inepţie şi ticăloşie

Volumul intitulat de V. Stati Dicţionar moldovenesc-românesc nu este o eroare ştiinţifică pe care să o combaţi cu argumente din domeniu, ci este o inepţie faţă de care poziţia cea mai normală ar fi ignorarea lui. Volumul este o aberaţie tipărită, în care sînt aduse la un loc, într-o confuzie totală, un pseudo-dicţionar român-român (prin relaţii de sinonimie între termeni din varianta moldovenească a limbii române şi termeni din limba română de cultură, sau numai între termeni din graiul moldovenesc), un pseudo-dicţionar explicativ al termenilor moldoveneşti (Cum se şi intitulează, de altfel, volumul, în Descrierea CIP, pentru care s-a obţinut ISBN-ul - Dicţionar moldovenesc explicativ, ceea ce lasă loc pentru ipoteza unei escrocherii tolerate!), un inventar de termeni vechi româneşti, ruseşti sau invenţii proprii, unele cu totul bizare (ieşiţi din uz de multă vreme sau neintraţi niciodată în circulaţie).

Acest monument de aberaţii este, în mod evident, o inepţie programată a fi încă un instrument în slujba unei politici românofobe care confundă cu bună ştiinţă conceptul de stat cu conceptul de popor. Poporul român este unul singur, cu aceleaşi rădăcini, cu aceeaşi identitate spirituală fixată definitiv în/prin limba şi cultura lui într-o unitate pe care organizarea statală nu a ignorat-o în Evul Mediu şi pe care nu a putut şi nu o poate distruge în timpurile moderne, indiferent de forţa şi ticăloşia agresiunii manipulatorilor istoriei, constructori de state artificiale, îndreptată împotriva românităţii Basarabiei, începînd cu anul 1812 şi intensificîndu-se după 1944. Există astăzi două state româneşti: România şi Republica Moldova, dar există un singur popor român, care vorbeşte una şi aceeaşi limbă, limba română, în care şi-a construit şi şi-a apărat fiinţa naţională.

Dacă intervenim pe marginea acestui monument de prostie şi bizarerie, o facem tocmai pentru a denunţa ticăloşia prin care se manipulează adevărul ştiinţific, în partea introductivă, intitulată, în limbaj administrativ, Expunere de motive, scrisă în limba română, dar într-o combinaţie în care varianta limbii de lemn face casă bună cu un stil grosier, subcultural, de periferie urbană.

Total incompetent în probleme elementare de lingvistică, în general, şi de lexicografie, în special, V. Stati  dovedeşte, în schimb, în cele cîteva pagini introductive, că stăpîneşte foarte bine ştiinţa manipulării cititorului inocent. Cu un dispreţ total faţă de ştiinţă, el trece la mistificarea adevărului istoric pentru exacerbarea unui orgoliu primitiv. Cu aceste două arme, lupta pentru afirmarea unităţii şi identităţii românilor, dusă de cărturarii români din toate cele trei provincii istorice, strînşi în jurul "Daciei literare" de la Iaşi, devine, în interpretarea falsificatorului V. Stati, cu o mişcare proprie lumii circului, expresie a moldovenismului! Autorul mizează pe necunoaşterea Programului acestei foarte importante reviste pentru dezvoltarea culturii româneşti moderne, clar exprimat în Introducţie de M.Kogălniceanu: "O foaie dar, carea părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura naţională, o foaie, carea, făcînd abnegaţie de loc, ar fi numai o foaie românească şi, prin urmare, s-ar îndeletnici cu producţiile româneşti, fie din oricea parte a Daciei, numai să fie bune (...) O asemenea foaie ne vom sili ca să fie "Dacia literară" (...), foaia noastră va fi un repertoriu general a literaturei româneşti, în carele ca într-o oglindă, se vor vede scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănăţeni, bucovineni.." şi trece, în acelaşi mod fraudulos, sub tăcere fraza semnificativă rostită de  întemeietorul revistei la deschiderea Cursului de istorie naţională de la Academia Mihăileană, în 1843: "Eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte limba română şi ca istorie naţională - istoria Moldovei întregi înainte de sfîşierea ei, a României şi a fraţilor din Transilvania."

Nu altfel scriau cronicarii moldoveni, pe care îi invocă V. Stati, mistificîndu-le gîndirea : "Românii cîţi se află lăcuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu de la un locu sîntu cu moldovenii şi toţi de la Râm să trag." (Gr. Ureche), "Că acestu nume moldovan ieste de pre apa Moldovei (...) iară acela carele este vechiu nume stă întemeiat şi înrădăcinat: rumân. Cum vedem că răspundem acuma moldoveni, iară nu întrebăm: "Ştii moldoveneşte?", ce "Ştii româneşte, adecă râmleneşte?"  (M.Costin)

Tot aşa au gîndit scriitorii şi traducătorii de cărţi bisericeşti: îi numim tot numai pe cei din Moldova. Varlaam publică la Iaşi "Carte românească de învăţătură", Dosoftei tipăreşte la Iaşi Psăltire, tradusă de el "pre limbă românească".

Cînd întemeiază primul ziar, la Iaşi, în 1829, cu aceeaşi conştiinţă a unităţii tuturor românilor, Gh. Asachi îl numeşte "Albina românească".  Îi adaugă un supliment literar, pe care îl numeşte "Alăuta românească".

Scriitorii pe care îi cheamă V.Stati, în "Expunere de motive", ca avocaţi ai moldovenismului, şi din care citează în pseudo-dicţionarul său: C. Negruzzi, V. Alecsandri, I. Ghica, M. Eminescu, I. Creangă, sînt în realitate întemeietorii literaturii române clasice. Îi continuă îmbogăţind literatura în limba română Hogaş, Sadoveanu, Labiş, Mateevici, Druţă şi mulţi alţii. Am numit tot numai scriitori din Moldova, invocaţi şi citaţi de V. Stati. Toţi aceşti scriitori sînt intraţi în conştiinţa poporului român şi reprezintă, în/prin întregul literaturii române, parte fundamentală a identităţii spirituale româneşti în orizontul culturii universale. Ei au fost aduşi de V. Stati să justifice teza aberantă a moldovenismului, cu aceeaşi parşivă călcare în picioare a realităţii operei lor  şi a gîndirii lor.

 "Ceea ce voiesc românii să aibă – scria Eminescu în 1876 - e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în adevăratul înţeles al cuvîntului. Şi fiindcă spirit şi limbă sînt aproape identice iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea dar aceasta o vrea pe deplin (...) Simplul fapt că noi românii cîţi ne aflăm pe pămînt vorbim o singură limbă, "una singură", ca nealte popoare, şi aceasta în oceane de popoare străine, ce ne încongiură e dovadă destulă că aşa voim să fim noi, nu altfel."

Peste doi ani Eminescu avea să denunţe în paginile ziarului "Timpul", în articole de sigură documentare şi cu o exemplară forţă stilistică, încălcarea grosolană a dreptului istoric al românilor asupra Basarabiei.

În preajma împlinirii procesului de (re)unire într-un singur stat a românilor din cele trei provincii istorice, un alt mare poet român, Alexe Mateevici, şi el adus în apărare, tot în mod fraudulos, de V. Stati, avea să se pronunţe răspicat, la Conferinţa învăţătorilor de la Chişinău: "Da, sîntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, aşezat în România, Transilvania, Bucovina... N-avem două limbi şi două popoare, ci numai una, aceeaşi ca peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba." Cu aceeaşi ocazie poetul preot avea să citească frumosul poem Limba noastră, închinat limbii române, astăzi imnul de stat al Republicii Moldova. Să nu ştie oare toate acestea Vasile Stati? Dacă nu le ştie e grav: este imoral să vorbeşti despre ceea ce nu cunoşti. Dacă le ştie e şi mai grav: e crimă împotriva adevărului.

Nici lingviştii nu au scăpat mistificărilor, referinţele sînt însă puţine şi nesemnificative. Semnificativ este, în schimb, faptul că a fost evitat savantul Eugeniu Coşeriu, unul din cei mai mari lingvişti ai sec. XX, născut în Basarabia, student la Iaşi.  Nu-i cunoaşte V. Stati opera? Nici nu i-a ascultat conferinţele rostite la Chişinău în aceşti din urmă ani? Vom reproduce aici numai poziţia sa în falsa problemă a limbii moldoveneşti: "A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic e o absurditate şi o utopie, din punct de vedere politic e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural."  Din această perspectivă, unde îşi înscrie avortonul său domnul Vasile Stati?

1