Pagini despre mine

Poem fără cuvinte

Ca în ziua când se declanşează potopul

nimeni nu ascultă pe nimeni

un vânt de nord

striveşte cuvintele

şi ele nu mai pot fi

sărut, surâs, fericire, fruct, copil,

în ţinutul lor suferă

un soi de angoasă

şi de oboseală cronică.

Să fie semnul unei decizii eterne

sau al unui timp

fără cuvinte.

Ţi-am trimis

O narcisă scăldată în soare

ţi-am trimis în lumea de-apoi

şi-un trifoi cu patru foi.

Îngropat fără cruce şi lumânare

te-au găsit? Nu erau ofilite?

ca să dureze – ţine-le în formol.

Pe cei care vorbesc limba tăcerii

cu sufletul la gură-i ascult

dar asta-i prea mult.

Hai, n-o face pe mortul

c-ai să sperii viermii de moarte

şi-i vei avea pe conştiinţă, frate!

***

Dintre toţi morţii

cei care scapă

ne-acostează extatici în vis

făcând ce trebuiau să facă

ne lasă grele

cu copii care

niciodată nu se vor naşte

dar toate prognozele sunt optimiste.

***

Oftaturi, râsete şi vise,

sunt carnea voastră de frupt

înfigeţi-vă dinţii în mine adânc.

pericolul fericirii apropiate

devine artă pe-nesimţite

am căzut în cuvântul foc

simţi în nări, cititorule,

miros de aripi pârlite?

***

Stând locului am parcurs

cea mai lungă din viaţa mea cale

când s-a arătat Capul Bunei Speranţe

eram nici pe drum, nici pe cărare.

Fără să mişc un deget

am îndepărtat lucrurile de consecinţele lor

în clipa de faţă sub ochii voştri

preschimb o cădere în zbor.

Vieţi scurte ca fulgerul

aici se-opresc în aşteptarea

ochilor tăi, cititorule,

care le redau suflarea.

***

Moartea avea raţiunile sale

când a venit noaptea pe la mine-n pat

de teamă c-aş putea  s-o sperii

nici n-am ţipat.

În acel răstimp de memorie

n-aveam la-ndemână altă consolare

şi luna a plecat cu una din noi două

nici azi nu ştiu cu care.

***

Norii galbeni au luat liber

plecând într-o direcţie necunoscută

dar pericolul credincios a rămas cu noi.

Mulţumiţii, disperaţii, fericiţii

îndepărtându-se simt în spate

acelaşi foc care-i arde.

Îşi pierde timpul ochiul boului

râvnind a ne lua în coarne

ne incendiază iremediabil memoria.

Inspiră adânc

Nimic nu este ce pare

oricând e niciodată

Da şi Nu se pupă dulce

fără supărare pe gură.

Cu lacrimi şi regrete

legată la ochi

privirea se strecoară

unde telescopul e orb.

Liniştea îi incriminează

tăcerii – prefăcătorie

răsuflarea condamnaţilor

este poezie.

Ce ţi-a căzut în sân

umple inima nu şi braţele

inspiră adânc şi bea

ca un beţiv dintr-o răsuflare viaţa.

Viermii aşteaptă ceva picant

Să primesc, să refuz

acest soare orbitor în toamnă

să-nfloreşti pudrată de brumă

ce glumă proastă

(îmi şopteşte experienţa).

S-alergi cu paşi iuţi

doar în închipuire

să zbori pe-aripi de păpădie.

Soarele se reneagă

pentru-a se regăsi

apanajul tău e înflorirea –

acceptă!

Cu flori de-o zi

se-nfruptă iubirea eternă

gura lumii ecoul şi pământul

o multiplică

adu-ţi aminte viermii aşteaptă

ceva picant.

Tandreţe

Dinţii şi-nfigea în felii

lacom

de neant onctuos

ne purtam cu moartea

din ce în ce mai tandru.

Cu gustoşenii şi tuberoze

nu se lăsa linguşită

privea grav prin perete

cu răsuflarea oprită.

Acum putem discerne

ce a privit

e privilegiul singular

al ultimului icnet.

Manual de învăţătură

Dacă nu eşti pe mal

şi-auzi/asculţi clipocit de ape

te trece râul frisonul.

Când glisezi bătută de gând

sparge bezna

cu piatra unui cuvânt.

Dacă te duci la fund

apuc-o pe umbra pod-

ului în gând.

***

Există ţipete care te bat în cuie

şi ţipete care te târăsc

de coada lor de cal nărăvaş

până-n lumea de-apoi.

De nimic nu mi-e teamă azi

ca de suspinul acumulat

traducerea acestui poem

mi l-am asumat

programatic.

Cuvintele

Lampa în formă de pagodă

te-a surprins aplecându-te peste pagină mult

n-ai aşteptat şi alte semne

şi te-ai scufundat cu steagul sus.

În templu, pe stradă, în vise

răsunetul lor l-ascultăm mereu

securi care ne executa

fără buştean şi călău.

1