|
Numărul 2/2002 al revistei Sud-Est este consacrat civilizaţiei islamice, o temă de maximă actualitate după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. În elaborarea acestui număr special, situat sub genericul "Coordonate ale civilizaţiei islamice", o premieră pentru Republica Moldova, revista a beneficiat de un grant oferit de Institutul pentru o Societate Deschisă de la Budapesta (Programul "Poduri pentru înţelegere"). Multe puncte de interes într-un sumar de revistă de 160 de pagini. Menţionăm întâi de toate cele câteva texte teoretice, traduse din reviste străine, care "introduc" cititorul în universul complex al civilizaţiei islamice. Un comentariu explicativ al cărţii de căpătâi a islamului este făcut de George Grigore, autorul celei mai recente versiuni româneşti a "Coranului", apărute la Editura Kriterion, Bucureşti, 2000. Interesante şi valoroase sunt şi contribuţiile autorilor "locali". Meticulos cum îl ştim, "navigator" infatigabil prin cărţi mai vechi şi mai noi, Eugen Lungu scrie eseul "Islamul la noi acasă", în care inventariază prezenţe şi influenţe islamice în cultura şi literatura română de-a lungul anilor. Un text întru totul remarcabil, scris măiestrit, într-un stil voios-ironic-constatativ, peste care pluteşte o înţeleaptă filozofie a împăcării cu ceea ce ni s-a întâmplat (ni se va mai întâmpla poate) aici, la Porţile Balcanilor. Nicolae Negru abordează tema dintr-o perspectivă postmodernă - "Lumea islamică de la Ştefan cel Mare la Ossama ben Laden" - iar sursele sale de inspiraţie nu mai sunt cărţile vechi şi compunerile artistice ale boierilor-scriitori, ci Internetul. Dorina Bohanţov scrie la rândul ei despre islam şi fenomenul mondializării ca despre două linii ireconciliabile, comentând "acţiunile artistice" ale lui Yerbossin Maldibekov din cadrul taberei internaţionale de Artă Contemporană, desfăşurată în situl arheologic de la Orheiul-Vechi şi intitulată "Invasia". Leo Butnaru traduce din poeziile turcului Fazдl Hьsnь Daglarcia şi publică un excelent grupaj de poeme selectate din cărţile sale de versuri editate până acum, poeme în care se regăsesc motive orientale. Criticul de artă Constantin I. Ciobanu, ca întotdeauna bine documentat, publică articolul "Asediul Constantinopolului" în pictura murală postbizantină din Moldova". În încheierea acestei scurte prezentări, putem afirma că numărul tematic consacrat civilizaţiei islamice este unul cu siguranţă reuşit în biografia editorială a revistei "Sud-Est", iar iniţiativa redactorilor săi de a ataca o problematică inedită în context basarabean merită întreaga apreciere.
Tipărit pe hârtie de bună calitate şi într-o prezentare grafică nouă, cea mai reuşită din câte le-a avut până acum, ne soseşte de la Bălţi revista Semn, nr.1-2/2002. Nicolae Leahu, redactorul-şef al revistei, scrie un "pamfletorial" cu un titlu pe care îl reproducem în întregime: Manifestul CC al PCUS (în(i)legalitate la Ch-ău) cu prilejul aniversării unui an şi jumătate de la restaurarea eclipsei de minte. "Pamfletorialul" conţine 15 propoziţii mai lungi şi mai scurte, grupate în trei capitole distincte: I. Invocări şi incantări; II. Decizii şi ucazuri; III. Lozinci - care vestejesc, pe un ton glumeţ şi jucăuş (bănuim că e vorba de paradigma "haz de necaz"), prostia comunistă şi prostia celor care i-au votat pe comunişti. Nu ştiu dacă tonul acesta glumeţ-abracadabrant este chiar întotdeauna potrivit pentru editorialele unei reviste care apare la mari intervale de timp. Măcar uneori am vrea să citim şi editoriale scrise pe un ton mai serios, poate chiar grav (realitatea de la Bălţi şi din Basarabia nu te îndeamnă întotdeauna la glume), că altfel ajungi să crezi că se poate trece prin viaţă şi aşa, doar glumind. Or echipa de literaţi de la Bălţi (Maria Şleahtiţchi, Nicolae Leahu, Adrian Ciubotaru, Lucia Ţurcanu) nu glumeşte deloc când dezbate "Anul literar 2001 în Basarabia". Acelaşi Nicolae Leahu este destul de categoric şi dur - şi pe bună dreptate - în finalul comentariului său privind producţia poetică basarabeană:"Restul e... statistică, autorii, editorii şi sponsorii disputându-şi înde ei cununa din frunze de salcâm autohton: (urmează o listă lungă de cărţi de poezie, între care acest titlu post-postmodern: Noi nu avem pământ de dat, autor Ştefan Sofronovici, prefaţă Nicolae Dabija. Şi sentinţa: "Un premiu de doi bani - pentru cea mai proastă carte a anului! - ar ondula cel puţin într-un loc această "ierarhie" de o orizontalitate fără cusur." Ceilalţi comentatori ai Anului literar propun studii echilibrate, pozitive, în care sentinţele critice sunt puţine, abia sugerate, ori chiar lipsesc cu desăvârşire. La proză, Maria Şleahtiţchi "îi preferă" pe Nicolae Popa - "Păsări mergând pe jos", şi pe Nicolae Leahu - "Erotokritikon". La dramaturgie, Adrian Ciubotaru îl punctează maxim pe Dumitru Crudu - volumul de piese "Salvaţi Bostonul" (rămân la ideea că "Salvaţi Philadelphia" ar fi sunat mai bine, mai ales că "subiectul" piesei e aplicabil unei geografii foarte largi). Iată ce fraze memorabile îi "aplică" Andrian Ciubotaru teatrului lui D. Crudu: "Fracturist sau nefracturist, definiţia îmi scapă, teatrul visat de Dumitru Crudu reprezintă o altă realitate poetică şi un alt model estetic, perfect distinct în contextul preocupărilor de ultimă oră ale întregii noastre dramaturgii. Realul crud, digerat la modul parabolic, intră indirect pe scenă, camuflându-se în situaţii şi acţiuni elementare şi evitând drogul naturalist pe care îl preferă, în general, adepţii teatrului reprezentativ, angajat "în realitate". Cred că este vorba, în cazul lui Dumitru Crudu, de un teatru neorealist, neorealismul fiind o reacţie normală a artistului dezamăgit de percepţiile estetizante ale lumii, dar care acceptă limbajul uşor alegoric şi grotescul formal al acestora din urmă, fără a se implica totuşi în dezbateri şi fără a-şi transforma personajele în purtători ai unor ideologii (politice sau artistice). E atât de bine spus, încât cred că Dumitru Crudu va trebui să depună eforturi pentru a corespunde întotdeauna acestei "recomandări" critice. Lucia Ţurcanu - echilibrată şi lucidă, economicoasă în aprecieri, cu o timiditate care o prinde deocamdată, dar de care ar trebui să scape cât mai curând - situează în topul comentariului său două titluri: "Valsul pe Eşafod" de Vitalie Ciobanu şi "Lampa şi oglinda" de Leo Butnaru, având aprecieri pozitive şi la volumele de critică şi istoriografie literară semnate de Mihai Cimpoi şi de Alina Ciobanu-Tofan.
Excelent dialogul Mariei Şleahtiţchi cu Simona Popescu - o scriitoare care te cucereşte prin inteligenţă şi prin limpezimea şi precizia formulărilor sale. Alţi semnatari în acest număr de revistă: Margareta Curtescu, Cristian George Brebenel, Daniel Vighi, Gheorghe Popa, Mihaela Mudure. Ion Severin ilustrează numărul cu grafica sa inconfundabilă.
Numărul 127 al revistei Observator cultural ne propune, ca de obicei, un sumar bogat şi consistent. Comentarii la cărţi de Tony Judt, Saul Bellow, Carmen Francesca Banciu, Mihai Zamfir. Studiul lui Andrei Oişteanu: "Mircea Eliade, între ortodoxism şi zamolxism", articolul lui Gabriel Andreescu, intitulat "Cum se autodiscreditează Paul Goma" - un comentariu extrem de critic la serialul lui Paul Goma, Şocul de la 11 septembrie 2001, publicat vara aceasta în "Cotidianul". Românul-basarabean de la Paris este acuzat că vine "pe piaţa "internă" de idei cu o diatribă antiamericană aflată la nivelul întâi de elementaritate.(...) Problema lui Goma nu mai este una de personalitate, ci una de inteligenţă. Una privind capacitatea sa de discriminare, el care îşi asumă apăsat un statut de intelectual. Prin asta, Goma nu se trădează doar pe sine. El se asociază categoriei foştilor dizidenţi (Soljeniţîn, Zinoviev - n. n.) pe care căderea comunismului i-a debusolat, i-a scos din istorie."
Tot în acest număr pot fi citite câteva pagini pe teme basarabene. Denisa Toma, o autoare care a contactat epistolar şi "Contrafortul", publică un lung eseu-evocare "Râurile vieţii..." (Mureşul este râul copilăriei autoarei, iar Nistrul, râul copilăriei tatălui, basarabean de origine). Ion Bogdan Lefter prezintă în termeni pozitivi cartea lui Oleg Serebrian, "Politosfera", o carte care "îl înfăţişează pe autorul ei ca pe un politolog de bună condiţie. (...) Serebrian nu scrie doar bine..., ci şi echilibrat, cu un aer de obiectivitate ieşit din comun în context basarabean" - conchide directorul "Observatorului cultural".
Vasgar
|
Inapoi la cuprinsul numarului