Foamea şi pofta sau proteza alimentară

"Foamea aparţine animalului,
pofta este o emanaţie a spiritului"
(Gough, "Cugetări şi impresii" vol. 2, p. 66)

Lui Poolo îi era foame şi simţea o poftă nebună de mâncare caldă. Parcă ar fi fost o femeie însărcinată. "Numai morţilor nu le este nici foame şi nici poftă", a spus înţeleptul.

Poolo avea foarte mult de lucru, abia dacă apuca să soarbă, din când în când, din ceaşca de cafea aflată tot timpul pe biroul său. Treburi presante îl ţineau, de săptămâni întregi, toată ziua în faţa computerului şi noaptea, când se culca, adormea imediat buştean. Seara era prea obosit să mai poată mânca, iar, atunci când îl apuca foamea, n-avea timp să înfulece mai mult de un sandvici, dar şi asta în mod cu totul mecanic, în timp ce privirea îi rămânea - şi pe mai departe - agăţată de ecranul calculatorului. De o mâncare caldă, de o supă, de pildă, nu mai avusese parte de nici nu-şi mai amintea când. Doar de acele sandviciuri anoste - umplutură inodoră pentru stomac - şi de sticlele de lichide cu chimicale se mai atinsese în tot acest răstimp. Colegii pretindeau că a mai băut şi câteva beri pe zi, dar el nu ar fi putut spune când sorbea din conserva de pepsi şi când din cealaltă, cea de care aminteau tovarăşii săi de muncă.

- O să te umfli de atâta bere, îl luau colegii peste picior.

- O să mă umflu pe dracu! răspundea el ursuz. Mi-e o foame de crăp, mi-e dor de o ciorbă, de o garnitură de cartofi cu mazăre, de ceva cald în stomac...

Într-adevăr, de câteva zile simţea o foame tot mai necruţătoare, o foame dureroasă, o foame ce nu-l mai lăsa să se concentreze, o foame ce nu se mai mulţumea cu veşnicele pâini cu salam sau cu brânză. Amintirile aromelor îl torturau conştient şi inconştient. Îşi aminti de o carte pe care o cumpărase cândva în studenţie şi care conţinea sfaturi despre modul cum poţi să nu mănânci decât o dată pe zi. Era o lucrare mai mult pentru fete doritoare să-şi menţină silueta, dar şi pentru toţi cei ce nu prea dispun de bani pentru hrană. Mort de oboseală, căută volumul acela vechi şi-l găsi într-o debara cu boarfe vechi, boarfele pe care tot spui că o să le arunci şi niciodată nu ai inima s-o faci. Citi până ce adormi, iar a doua zi constată că a uitat ceea ce a vrut să-şi reamintească din lectura ratată.

A doua seară, netrebuind să mai caute după carte, o luă de pe noptieră şi reuşi să parcurgă două capitole: introducerea şi cuvântul traducătorului. Nici asta nu-l ajută prea mult, însă în a treia noapte reluă primele trei capitole. La slujbă, în faţa calculatorului, deşi trebuia să se concentreze intens doar la muncă, reuşi să-şi amintească de sfaturile din carte şi să-şi amăgească foamea cu ele.

În ultima lună, au lucrat fără pauză de sfârşit de săptămână. Comanda era într-adevăr prea importantă pentru a o rata, mai ales că s-a stipulat prin contract ca trei institute să se ocupe de acelaşi subiect şi cel ce va da soluţia cea mai bună şi în timpul cel mai scurt va beneficia de toate avantajele proiectului. Nu numai Poolo lucra atât de mult, tot etajul era într-o febră fără precedent, dar Poolo era creierul, el era cel ce trebuia să se afle în fiecare clipă cu un pas înainte, astfel încât colegii să-i poată prelucra ideile. Adevărul era că lui îi şi plăcea ceea ce făcea, iar ceilalţi aveau tot interesul să-i stimuleze elanul, altfel rolul lor ar fi luat sfârşit. Da, dar ei puteau să mai coboare la cantină, puteau să mai stea pe coridor la o ţigară, puteau să mai dea un telefon soţiei sau prietenei. În vreme ce mintea lui Poolo era mai activă, ei se bucurau de scurte pauze şi îşi mai reveneau.

Poolo nu era atât de obosit, pe cât îi era poftă de mâncare caldă. Câteodată avea iluzia unei anumite arome de friptură, altădată îl chinuia mirosul de ardei umpluţi. Singura oară când a coborât şi el cele cinci etaje la cantină, a înghiţit două linguri, apoi i-a venit o idee - pe care o căuta de mult - şi s-a întors în faţa computerului. Ca să nu mai vorbim de senzaţia de moleşeală care te apucă după un prânz adevărat. Nu, o mâncare caldă nu era pentru el!

Cartea cu sfaturi pentru postit nu l-a ajutat nici ea în mod deosebit. Îi lua pofta de mâncare, îl făcea să fumeze mai mult ca de obicei (Poolo era singurul angajat din institut care avea voie să fumeze şi în sala de lucru), întrecea măsura, senzaţia de foame se transforma într-una de greaţă. Se ştie: nici greaţa şi nici foamea nu sunt propice randamentului. "De fapt, îşi spuse Poolo, nici măcar nu mi-a fost atât de foame, cât mai ales poftă... Imaginaţia era cea care mă chinuia. Acum mi-e silă doar la gândul de a mânca ceva." Hotărât lucru, cursul pentru slăbit nu era o soluţie.

Eforturile echipei lui Poolo n-au fost zadarnice: ea a fost cea care a câştigat proiectul, ea a fost cea care s-a bucurat de întreaga recompensă şi de un contract ce îi scutea pe membrii grupului de studiu, pentru multă vreme, de grija zilei de mâine. La cheful organizat la aflarea veştii, lui Poolo i-a fost rău. Cumplit de rău.

1 2 3

Următoarea pagină