|
La sfârşit de an evenimentele în lume şi în Moldova par să se aglomereze, obligându-ne la o serie de comparaţii revelatoare pentru gradul nostru de adecvare la "suflul" epocii pe care o trăim. De la 1 ianuarie 2002, pe cea mai mare parte a teritoriului Uniunii Europene intră în circulaţie noua valută, euro, care va disloca vechile monede naţionale. Marca germană, francul francez, lira italiană, peseta spaniolă ş.a. vor intra la propriu şi la figurat în muzeu, pentru că astfel se va închide un lung capitol de istorie europeană, guvernată de interesele egoiste ale diverselor principate, state şi imperii antagoniste. O istorie în care oamenii erau separaţi de frontiere politice, fanatisme religioase şi ideologii exclusiviste, nişte bariere mai greu de escaladat decât zidurile forturilor de la frontieră. Europa nu a mai îmbrăţişat un asemenea principiu unificator din vremurile Imperiului Roman, poate nu întâmplător pe unele monede euro au fost gravate viaductele strămoşilor noştri antici. De acum încolo, rapiditatea integrării politice şi economice în cadrul Uniunii va determina un fascinant metabolism al tradiţiilor naţionale, prefigurând viitoarea identitate europeană. După bancheri şi militari, va veni rândul poeţilor şi filozofilor să inventeze simbolurile culturale ale acestei nemaivăzute până azi entităţi administrative. Va fi o republică - alta decât cea imaginată de Platon - care nu se va putea dispensa de lucrarea modelatoare a artiştilor, un "şantier" pentru marile spirite ale trecutului şi străluciţii intelectuali ai prezentului: de la Erasmus şi Montaigne, până la Havel şi Edgar Morin. Aşa se va clădi fundamentul viitoarei Comunităţi. Europa se edifică pe verticală, ca o catedrală gotică, şi se extinde pe orizontală, aidoma provinciilor latine. Tot în decembrie, summit-ul de la Laeken a decis ireversibilitatea procesului de lărgire a Uniunii, mai întâi cu zece şi apoi cu două ţări - România şi Bulgaria, care vor beneficia în perioada imediat următoare de o susţinere sporită din partea Bruxelles-ului, pentru depăşirea decalajelor faţă de ceilalţi candidaţi est-europeni. În plus, România beneficiază şi de o primă, importantă, recunoaştere a eforturilor sale de apropiere de exigenţele Europei: de la 1 ianuarie 2002 conaţionalii noştri de peste Prut vor putea circula fără vize în spaţiul Schengen. Tot la acest sfârşit de an s-au înmulţit semnele încurajatoare în ce priveşte admiterea României în NATO cu prilejul reuniunii din octombrie viitor de la Praga.
Nici la Chişinău lucrurile nu stau pe loc. Dacă lumea mai de la vest de Moldova îşi construieşte în ritm accelerat viitorul, noi mergem în marş forţat spre trecut. Basarabenii sunt, după 10 luni de guvernare comunistă, în cea mai proastă stare de la declararea independenţei în 1991. Deceniul care s-a scurs de la acel moment inaugural poate fi definit printr-o importantă rotaţie semantică a relaţiei noastre cu această noţiune: de la independenţa văzută ca pervertire a unei normalităţi ce trebuia să ne ducă la reunirea cu România, ajungând la accepţiunea de acum - în faţa pericolului de a pierde şi ceea ce s-a realizat în acest interval - a independenţei ca promisiune pentru libertatea şi dezvoltarea Basarabiei, ca şansă, din ce în ce mai fragilă, de atragere a provinciei noastre în circuitul lumii civilizate. Azi ne temem pentru independenţă, deoarece în scurta ei istorie ne-a lipsit un proiect coerent pentru Moldova. Am avut doar izbânzi parţiale, "secvenţe" mai luminoase, dar insuficiente pentru a turna un film de lung-metraj al existenţei noastre democratice. Mult mai consecvenţi se arată noii guvernanţi, care îşi îndeplinesc punct cu punct programul electoral: blocarea privatizării, expulzarea Istoriei Românilor, lichidarea judeţelor şi revenirea la vechile raioane, o dată cu recentralizarea puterii locale, introducerea predării obligatorii a limbii ruse în şcolile româneşti şi semnarea tratatului cu Rusia - un acord de vasalitate prin care una dintre părţi impune celeilalte politica lingvistică internă. De menţionat că aceeaşi chestiune, a tratatului cu Rusia, trimite România şi Republica Moldova în direcţii geopolitice diferite. În timp ce, negociindu-şi propriul acord cu Rusia, România scapă de clauza conţinută în vechiul proiect de tratat, care condiţiona intrarea Bucureştiului într-un sistem de securitate colectivă, în speţă NATO, de asentimentul Moscovei, pentru Republica Moldova acelaşi tip de document proclamă înfeudarea sa cu acte în regulă spaţiului răsăritean. Comuniştii nu se mai joacă cu vorbele şi chiar dacă pe plan material nu au de oferit nimic populaţiei, împănează de zor administraţia publică şi principalele regii din economie cu persoane fidele lor, acordă drept de monopol firmelor ruseşti şi, în contrapartidă, şicanează compania Union Fenosa - singurul investitor occidental de anvergură pe piaţa autohtonă.
În Moldova am intrat într-un fel de exil interior. Funcţionari, ajungând până la miniştri şi reprezentanţi oficiali ai Chişinăului în organisme internaţionale, părăsesc structurile de stat, îşi caută un rost aiurea, se feresc ca din faţa unui pluton de ciumaţi, completând lungul şir de refugiaţi basarabeni cu o categorie inedită. Sentimentul tot mai răspândit este că ne aflăm sub ocupaţie străină. Pentru că străine sunt "valorile" ce ni se bagă pe gât: sărbătorirea puciului bolşevic de la 7 noiembrie (decretat "zi naţională"), pionierii, istoria comunistă a Moldovei, raioanele, limba rusă. Anularea autonomiei locale şi impunerea limbii minorităţii ruse în învăţământul autohton sunt marile "realizări" ale lunii curente. În acelaşi timp, un sondaj al Institutului de Politici Publice, dezvăluit la 4 decembrie, indică asupra unui important sprijin de care se mai bucură partidul de guvernământ - sprijin explicabil deopotrivă prin aşteptările imense ale populaţiei pe plan social şi prin lipsa unei alternative credibile la actuala guvernare. Opoziţia parlamentară e slabă şi decorativă. Aşa-zisul Forum Democrat s-a dovedit şi el lipsit de vigoare şi de idei noi, incapabil să organizeze măcar un miting de protest la Chişinău. Iniţiativa Partidului Social-Liberal, care dorise să conecteze simbolic o asemenea acţiune la a zecea aniversare a destrămării URSS, nu a fost susţinută de "baronii" democraţiei moldoveneşti - acest rol, de Opoziţie, li se potriveşte ca nuca de perete. Înlăturaţi de la guvernare, ei nu par interesaţi să construiască un proiect alternativ pentru Moldova, de care aminteam mai devreme, nu se gândesc măcar la o campanie de spălare a imaginii în faţa alegătorilor, ci se preocupă doar de salvarea propriilor profituri mai mult sau mai puţin ilicite. Infirmitatea intelectuală, lipsa de scrupule şi aviditatea zoologică sunt semnele distinctive ale speciei din care fac parte. Cum le-ar sta deci acestor îmbogăţiţi ai tranziţiei, cu sfidătoarele lor mercedesuri şi căciuli de samur, de pildă, în fruntea unei manifestaþii a pedagogilor ºi medicilor, pe care statul uitã sã-i plãteascã azi, ca ºi ieri? Cum le-ar veni sã susþinã sindicatele înºelate de oamenii lui Voronin, dupã ce le trataserã ei înºiºi cu dispreþ din posturã de guvernanþi?... Mă întreb uneori dacă mai merită daţi jos comuniştii ca să-i vedem readuşi la putere pe autorii morali ai dezastrului din 25 februarie. Ar însemna să nu fi învăţat nimic din ultimii zece ani.
|
Vitalie Ciobanu
Inapoi la cuprinsul numarului