Jurnal leşesc 1997...

[...] Este, fără îndoială, un spirit cultivat şi are meşteşugul cuvintelor. Ceea ce a făcut, însă, este operă de cerebralitate, genuinul e absent. Personajul din poezie denotă, am impresia, un imens complex de emulaţie în raport cu modelele optzecismului românesc. S-a observat bine: N.L. este varianta basarabeană a lui Mircea Cărtărescu. Procedeele sunt aceleaşi şi acelaşi e spiritul ludic şi experimentator. Nimic nou ca tehnică şi scriitură în această carte şi, mai ales, nimic personal. Avem o lucrătură de artizan, admirabilă, este drept, dar nu mai mult... [...]

De ce cu stiloul? Pentru că formidabila mea maşină de scris începe să mă enerveze. E din cale afară de sofisticată şi pretenţioasă, ca una dintre acele multe domnişoare dichisite în scurte de piele şi ştrampi scumpi care merg arborând un aer de citadelă inexpugnabilă...

De fapt, sunt puţin enervat, deoarece, deşi am căutat până la exasperare, electrizând întreaga casă, n-am putut găsi volumul Elenei Ştefoi. Îl pusesem încă ieri deoparte cu gândul de a-l citi mai târziu şi azi, de parcă-i un făcut, nu-l mai găsesc. Simt nevoia să mă odihnesc puţin pe rândurile ei crispate... [...]

Greu, foarte greu; încă nu ştiu, propriu-zis, unde mă voi aciua, nu ştiu care va fi destinul meu în continuare; chiar dacă simt, vag, că aici, în acest oraş, nu ne vom mai reţine. [...] Ziua sfârşeşte, din nou, fără lecturile trebuitoare referatului şi, evident, fără nici o preocupare pentru curs. Termin acum de citit ultimul capitol din Arca lui Noe (am nevoie de fler în demonstraţie, de puţină infuzie analitică) şi mă aşez să gândesc bine, definitiv ce am de făcut în condiţiile date. S-ar putea să accept varianta b. [...]

[...] Pauza îmi este absolut necesară pentru a redacta referatul şi - poate - pentru a-l prezenta multiplicat lui L. Oricum, dintre toate, lucrul cel mai important acum e achitarea acestei îndatoriri; după care totul va decurge mai liber şi mai firesc; în orice caz, fără tensiunea acestor zile. [...]

Obosit, în genere. Încă nu mi-am scris pagina promisă; nu ştiu cum să formulez. Boală mai veche. Uneori, stau ore întregi pentru nişte prizărite de câteva rânduri. Mă întreb dacă e atât de gravă calofilia...

[...] Apropo de referat. M-am gândit că poate fi util pentru mine să citesc, mai întâi, Dimineaţa poeţilor. Păstrând proporţiile, şaptezeciştii basarabeni sunt, de pe culmile noii poetici (nouă, totuşi, doar pentru noi), aidoma primilor poeţi; şi un punct de vedere clement, care să dreneze din suprafaţa adesea retorizată a textelor figurile spiritului, o lectură afectuoasă se poate dovedi, pentru mine dar şi pentru cei comentaţi, foarte profitabilă. [...]

"A fi nalt cu desluşire, simplu fără a cădea" (Gr. Alexandrescu). [...] Nalt cu desluşire, simplu fără a cădea nu este numai idealul lui Gr. Alexandrescu; este idealul literaturii şi literaţilor. Un ideal scriptic, trebuie să spun, mereu intangibil. Claritatea este imposibilă prin deficienţele limbajului, convenţional (semiotic) şi fatalmente, deci, imprecis, ambiguu. Pentru a dobândi claritatea, scriitorul trebuie să întreprindă o extrem de complexă (practic irealizabilă) orchestrare a limbajului, o reorganizare a lui în strictă conformitate cu intenţiile sale. Este cu putinţă aşa ceva? Părerea mea este că nu-i cu putinţă.

La naiba! Ni s-a stins iarăşi lumina. Nu mai pot citi, pot numai, deşi tot mai greu, să scriu aici şi, folosind prilejul, vreau să-mi notez o idee în legătură cu Personajul din poezie. Este învederat: N.L. este un cărtărescian prin strucutră. Un ochi atent (şi avizat) ar putea identifica toate procedeele pe care le foloseşte, în cărţile sale, autorul Levantului. Citisem mai deunăzi câteva exemple detaşate de Eugen Simion (în Scriitori români de azi, IV) din M.C. şi asemănările m-au izbit. Ce impresie mi-ar lăsa lectura integrală a Cărtărescului şi, apoi, colaţionarea? Dar voiam să spun altceva. (Iată cum logica internă a frazelor îţi deturnează intenţia; limba este un mediu rebel.) Cu toată fervoarea metaforică, lirismul lui N. lasă o impresie de artificial, de elaboraţie rece. Nu-l cred pe acest poet, îl admir numai: pentru meşteşugul şi cultura sa. Ce valoare însă are poezia ieşită doar din meşteşug şi cultură, altfel spus, din tehnică şi erudiţie? Poetul nu mai e, în acest caz, poet, ci scamator şi dexter. Valoarea acestei poezii rezidă într-o suită de gesticulaţii mecanice: o poezie de procedee goale... [...]

[...] Dar n-am, Doamne, Dumnezeule, aptitudinea să descriu frigul, teribilul frig de azi, orele de aşteptare petrecute într-un local şi efortul de a migăli, pentru Maria, o scrisoare plină de sentimentul culpabilităţii. Sunt sigur că ar putea să iasă o întreagă nuvelă a solitudinii şi penibilului, naraţiune a unui spirit angoasat, încolţit de mizeriile vieţii. [...]