Speculaţii Fictive

Există o prejudecată înrădăcinată în conştiinţa multor literaţi valoroşi de la noi şi de aiurea, şi anume aceea că literatura science-fiction ar fi o paraliteratură deoarece e alcătuită în întregime din fantasme şi frivolităţi. Este curios că şi unii reprezentanţi ai postmodernismului, cu care SF-ul are multe similitudini, sunt de aceeaşi părere. Cum poate fi explicată această preconcepţie? În opinia mea, mulţi dintre cei care nu agreează SF-ul sau nu s-au obosit să citească autorii cu adevărat importanţi ai literaturii science-fiction, sau pur şi simplu vor să marginalizeze SF-ul din considerente conjuncturiste. Acuzaţia cum că SF-ul este literatura fantasmelor şi frivolităţilor este ridicolă, de vreme ce literatura prin definiţie este domeniul ficţiunii. Unii literaţi mai condescendenţi "observă" că SF-ul este o literatură care scrutează viitorul, interesвndu-se de posibilităţile gвndirii ştiinţifice şi tehnice. Or, aşa stвnd lucrurile, SF-ul nu este "rupt" de realitate, mai ales dacă ne gвndim că unele "fantasmagorii" ale lui Jules Verne - televiziunea, aeronavele pentru zborurile extraterestre şi submarinele - au devenit palpabile. În cel mai bun caz, cei care tratează cu suspiciune SF-ul spun că acesta e utopia timpurilor noastre. Ei se fac a uita, însă, că homo utopicus apare acolo unde homo sociologicus eşuează ca model şi că, prin urmare, SF-ul este preocupat şi de sociopolitic. Romanul SF al lui Isaac Asimov Caverne de oţel, la fel ca şi romanele realiste din sec. XIX, este centrat pe ideea că acţiunile individului sunt determinate de mediul social în care acesta trăieşte. Dar se poate spune oare că celebrul roman SF al lui George Orwell 1984 nu are nimic de-a face cu realitatea sociopolitică? Este relevantă în acest sens următoarea mărturisire a prozatorului Kurt Vonnegut: "primul meu roman - Utopia -14 - a fost clasat la genul SF, deşi eu scrisesem doar despre lucrurile pe care le-am văzut în orăşelul meu". Evident, ca şi orice alt gen literar, are şi SF-ul scriitori de certă valoare şi scriitori de duzină. Este o aberaţie însă să susţii că tot SF-ul este subliteratură. Sunt semne că în Romвnia literatura SF începe să fie luată în seamă.

Recent, editura Paralela 45 a scos un dicţionar al scriitorilor romвni din anii '80-'90 în care au nimerit, în sfвrşit, şi cвţiva scriitori de science-fiction.

Volumul Omohom al lui Cristian Tudor Popescu aparţine neîndoios literaturii SF de valoare. Prozele lui C.T.Popescu nu numai descriu o lume a viitorului, dar şi te provoacă să meditezi asupra prezentului, asupra lucrurilor care ţi se întвmplă în viaţa de zi cu zi. Miza autorului este dublă: pe de o parte, el creează nişte universuri imaginare fascinante, "de neînţeles din perspectiva omenescului", iar pe de altă parte, "deformările, alterările, răsturnările impuse umanului de către SF nu au alt scop decвt reîmprospătarea sensibilităţii noastre faţă de valorile fundamentale". De fapt, prin temele, motivele şi ideile pe care le conţin, prozele lui C.T.Popescu se referă la lumea noastră, la condiţia umană. Dovadă este şi titlul mai mult decвt sugestiv al volumului. Iată un fragment elocvent în acest sens: "Viaţa oamenilor se scurge pe lвngă ei ani în şir, de la sine; vine însă uneori - ce-i drept rareori - cвte un moment în existenţa noastră - ce-i drept nu a tuturor - cвnd ne poticnim de ceva şi totul se prăbuşeşte brusc asupra noastră; povara anilor duşi, amintirea prietenilor morţi, umbra tinereţii stinse şi haita necruţătoare a întrebărilor fundamentale ºi perfide: cine sunt ? de ce exist ? de ce am sã mor ? unde începe Timpul ? ce sunt, la urma urmei, toate Astea? care e sensul lor, Marele Sens ?... Din fericire, avem o serie de preocupări care estompează pвnă la anihilare aceste întrebări patogene. Ritualul ingurgitării alimentelor, satisfacerea hipertrofiatului instinct sexual uman, nevoia de comunicare, somnul sunt tot atвtea mecanisme de protecţie în faţa presiunii Absolutului ".

Valoarea prozelor lui C.T. Popescu rezidă şi în pronunţatul substrat filozofic, autorul divulgвndu-şi predilecţia pentru lumea ideilor în postfaţa volumului: " literatura generală pune în evidenţă idei despre lume, SF-ul construieşte lumi pentru idei". Literatura SF oferă, aşadar, "un spaţiu de manevră" mai vast celor înclinaţi să filozofeze deoarece extinde cadrul terestru preferat de literatura generală. Proza SF a lui C.T.Popescu este una filozofică şi psihologică, scriitorul situвndu-se în descendenţa unor autori de referinţă ca, de pildă, Stanislaw Lem şi Frank Herbert. Iar pentru că autorul este un om pe care îl interesează totul, şi în prozele sale deseori se contopesc indiscernabil filozofia, ştiinţele, mitologia, viitorologia, tehnica, istoria şi socialul. O proză excelentă, care poate fi citită ca o re-scriere a basmului Tinereţe fără bătrвneţe şi care confirmă ideea că SF-ul e mitologia timpurilor noastre, este Balada cavalerului programator.

Transpare în prozele lui C.T.Popescu şi un avertisment referitor la degradarea, dezumanizarea omului. Comportamentul personajelor este marcat de gesturi stereotipe inconştiente, indiferenţă şi utilitarism. Lumea pe care ne-o descrie autorul este una în care oamenii împărtăşesc aceleaşi (pseudo)valori, fiind manipulaţi prin intermediul tehnologiilor sofisticate de indivizi cinici care au ajuns la putere. Drama unor asemenea oameni este, pe de o parte, că ei se simt ameninţaţi de roboţii pe care i-au creat, iar pe de altă parte, că s-au transformat ei înşişi în nişte roboţi din cauza gвndirii clişeizate. În lumea creată de C.T.Popescu viaţa omului nu mai costă nimic, iar manipularea frizează coşmarul, de vreme ce un actor, care conform scenariului trebuie să moară, este ucis pe bune fără a şti că îşi joacă rolul pentru ultima oară. Avem toate motivele să ne întrebăm dacă nu cumva lumea imaginară pe care o construieşte prozatorul este chiar lumea în care trăim. Este clar că C.T.Popescu ia în derвdere două mituri ale secolului XX - cel al libertăţii omului şi cel al avantajelor oferite de progresul tehnico-ştiinţific. De remarcat şi ironia subtilă şi rafinamentul stilistic ale autorului. C.T. Popescu este un explorator al imaginarului, un prozator cu multiple virtuţi creatoare, iar volumul său Omohom este, fără îndoială, unul de referinţă în literatura SF romвnească. Mai mult chiar, unele proze ale lui C.T. Popescu sunt comparabile cu cele mai reuşite povestiri şi nuvele ale autorilor occidentali în vogă.

1