„Cartea cu bunici”

Criticul literar şi poetul Marius Chivu  a avut ideea şi a coordonat – cu răbdare şi optimism (completarea sumarului a durat vreo 3 ani de zile) – un proiect editorial inedit, remarcabil pentru spaţiul nostru cultural. Cartea cu bunici (Humanitas, 2007) este o antologie solidă (552 de pagini, format mare), care cuprinde texte, proze mici, a câte 2-3 pagini fiecare, despre părinţii părinţilor noştri - bunicii, semnate de 92 de autori – scriitori, jurnalişti, artişti şi oameni de cultură. Printre cei care povestesc – cu tandreţe şi, uneori, umor respectuos - amintiri, descriu întâmplări şi fac portrete ale bunicilor se numără Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici, Gabriela Adameşteanu, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Matei Călinescu, Mircea Mihăieş, Andrei Codrescu, Radu Cosaşu, Dan C. Mihăilescu, Adriana Babeţi, Şerban Foarţă, Livius Ciocârlie, Nora Iuga, Doina Jela, Angela Marinescu, Mircea Horia Simionescu, Adriana Bittel, Denisa Comănescu, Virgil Mihaiu, Alex. Leo Şerban, Tania Radu, Ioan T. Morar, Traian Ungureanu, Marta Petreu, Simona Popescu, Ioan Es. Pop, Dan Lungu, Filip Florian, Ioana Nicolaie, Radu Pavel Gheo, Sorin Stoica (a încetat din viaţă în ianuarie 2006 şi cartea îi este închinată), Lucian Dan Teodorovici, Marius Chivu, Florin Lăzărescu… Doi scriitori din Basarabia semnează câte o amintire cu bunicile lor: Emilian Galaicu-Păun („Bunica şi rublele cu Lenin”) şi Vasile Gârneţ („Stanca”).

Interesante sunt în Cartea cu bunici şi scurtele prezentări ale autorilor care au scris în volum. Fiecare şi-a scris propria prezentare. Andrei Pleşu: „Ascult cu plăcere muzică, toate tipurile de muzică, după împrejurare. De curând, am găsit într-un magazin de muzică din Berlin un cântăreţ care îmi plăcuse foarte mult cu patruzeci de ani în urmă şi de care uitasem. Avea o orchestră plină de haz la Napoli, îl chema Renato Carosone. Mi-a făcut mare plăcere să-l ascult o după-amiază întreagă fără să am impresia că am pierdut timpul. Îmi place să stau. Nu-mi iese chiar statul de tip zen, dar îmi iese zăcutul: să mă destind complet, să nu mi se ceară nimic, să las corpul şi toate anexele lui în orizontul unei bucurii fără iluzii. Şi îmi place să stau de vorbă. Taclaua este o bucurie privată care mă face să mă simt foarte bine”  (v.g.)

1