Impresii despre Atelierul de Creative Writing

Daria Vlas: „La Râşca ai tot timpul impresia unei experienţe la limită şi asta te provoacă sau te demoralizează”

După ce m-am întors de la Râşca, nu mai eram sigură că voi putea scrie vreodată. A fost prea puternică zguduitura. Acolo am pus la îndoială tot ce am scris, am şters cu radiera toate experimentele mele poetice şi am început să mă gândesc serios dacă am într-adevăr ceva de spus şi dacă am forţa de a o spune. Dacă nu ai ceva pe dinăuntru care să te roadă şi să nu-ţi dea drumul şi dacă acest „ceva” nu este reprezentativ şi pentru ceilalţi, atunci poţi foarte bine să-ţi vezi de viaţa ta şi să nu te mai chinuieşti degeaba. Asta am înţeles eu de la Râşca. De aceea, acum scriu foarte puţin, dar (culmea!) îmi place şi mie ce scriu. În cadrul programului eşti în permanenţă pus la încercare, ţi se testează răbdarea (atunci când trebuie să stai treaz toată noaptea), rezistenţa psihologică, inteligenţa, ambiţia. Ai tot timpul impresia unei experienţe la limită şi asta te provoacă sau te demoralizează. Ce înveţi la Râşca, nu uiţi pe loc, chiar să vrei, că nu poţi uita. Îţi rămân în creier multe sfaturi de acolo, dar şi mai multe întrebări la care nimeni, în afară de tine, nu-ţi poate răspunde.

__________

Născută în 1985, la Chişinău. Scrie poezie de un an.

A participat la proiectul „Personajele poeziei tinere”, la recitalurile grupului Human Zone. Merge la şedinţele Clubului Literar din Chişinău. Postează texte pe http://www.humanzone.wordpress.com şi pe http://www.poezie.ro.

A mers la Râşca în august 2007.

      Anca Mărginean: „A scrie poezie înseamnă a ne scrie pe noi înşine…”

Ceea ce mi-a oferit mie acest program a fost în primul rând posibilitatea de a experimenta cu propriile texte, de a scăpa de inhibiţii, de a învăţa că textul poate şi trebuie curăţat de ceea ce e în plus, de a înţelege că poezia trebuie să aibă un mesaj clar, nu abstract, să fie mereu limpede.

 În orice text poetic tehnica şi depistarea mecanismului de scriere sunt foarte importante, astfel că fiecare imagine folosită trebuie să corespundă unui mesaj, totul să fie viu. Am observat că se pot scrie o serie de poeme ce se susţin datorită viziunii din spatele lor.

Poezia trebuie să aibă un mesaj care să modifice omul, a scrie poezie înseamnă a ne scrie pe noi înşine, iar ceea ce trebuie valorificat în poezie e diferenţa care există în fiecare dintre noi. Atunci când scriem, trebuie să iasă omul din noi şi nu poetul, el nu apare în poezie, el doar oferă fragmente de viaţă.

_________

Născută pe 20 decembrie 1983, în oraşul Câmpia Turzii. A absolvit, în 2007, Facultatea de Litere, Universitatea ,,Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca,  specializarea Literatură Universală Comparată – Limba şi Literatura Română. A colaborat la revista ,,Steaua” cu recenzii, a participat la Atelierele de Creative Writing, organizate şi conduse de conf.univ.dr. Ruxandra Cesereanu. Între 17-28 august 2007, a fost selectată să participe la Atelierul de Creative Writing de la Râşca, condus de poetul Adrian Urmanov.

      Lavinia Alexa: „Evadarea dintr-o colivie aurită...”

Ce a însemnat programul de Creative Writing de la Râşca pentru mine? Ca şi pentru ceilalţi, a reprezentat o provocare, pur şi simplu altceva, o modalitate de a descoperi un alt fel de a fi, de a scrie.

Au fost multe exerciţii de tehnică a scriiturii, de disciplinare a spiritului. Căutarea profunzimii în simplitate, în cotidian. Realitatea se poate transforma oricând în poezie. Trebuie doar să te expui vieţii.

Nopţile de lectură intensă m-au impregnat cu visări puternice. Am stat şi am lucrat mult cu mine însămi... Am petrecut 2 nopţi albe, scriind despre tot ceea ce mă preocupa, până la epuizare. Am încercat să dau totul din mine, aşa cum mi s-a cerut. Au fost reuşite, eşecuri, toate la fel de importante, umane, credibile.

Am cunoscut oameni, alte poezii în mişcare. Şi am mai recunoscut şi câte ceva din mine. Evadarea dintr-o colivie aurită...

Am rămas cu vaga impresie că, deşi venisem să aflu răspunsuri, de fapt, am găsit şi alte noi întrebări.

Am făcut parte din Râşca 2007.

_________

A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea „Ovidius”, Constanţa, şi un masterat de „Traducere specializată şi tehnica documentării terminologice” (limba franceză), la Universitatea “Spiru Haret”, Bucureşti. A publicat texte în revista Tomis (Constanţa) şi în revista Asociaţiei Rencontres Européennes-Europoésie (Franţa), precum şi în antologia Perles de poésie (Bordeaux). Este câştigătoarea unor premii literare în România (Concursul Naţional de Poezie „Tradem”, Craiova)  şi în Franţa (Concursul Internaţional „10 mots de la Francophonie”, Paris). A participat la atelierul de creaţie „Poezie în viaţă”, coordonat de poeta Nina Vasile (Bucureşti) şi la Programul de Creative Writing de la Râşca.

Corina Ajder: „Această şcoală de poezie (care sună cumva „fiţos”, dar nu e cazul) a reuşit să-mi stârnească un oarecare entuziasm”

Programul s-a sfârşit de ceva timp, aşa că orice „impresie” aş împărtăşi în acest moment nu e nicidecum o senzaţie actuală. Nu ştiu dacă e vorba de Râşca / sau poate problema sunt eu – însă această şcoală de poezie (care sună cumva „fiţos”, dar nu e cazul) a reuşit să-mi stârnească un oarecare entuziasm; m-am trezit cu o mulţime de idei şi iniţiative. Problema este că, dacă nu sunt fortificate exact atunci când trebuie, te lasă cu ochii în soare. Dispar, pur şi simplu.

Într-un fel, şcoala de la Râşca porneşte motorul, însă de tine depinde ce faci mai departe: continui sau o laşi baltă.

__________

Născută în 1989. Este studentă în anul 2 la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Chişinău.

      Alexandra Lăţescu: „Cred că cel mai important lucru pe care mi l-a dăruit a fost, până la urmă, un soi de validare a propriei mele persoane”

Ceea ce s-a întâmplat la Râşca a fost fundamental pentru mine, dincolo de hotarele poeziei. Arareori se întâmplă ca cel care-ţi aşază mai bine stiloul între degete ori încearcă să‑ţi limpezească scriitura să pornească de acolo de unde e, în genere, haos: din miezul trăirilor tale, din individualitatea ta. Pentru că nimeni nu se preocupă de măsura în care versurile tale exprimă tot ceea ce poţi exprima; pentru că nimănui nu-i pasă să te facă pe tine să vezi mai mult şi mai departe, poate pentru că majoritatea oamenilor împărtăşesc aceeaşi viziune limitată. Atâta timp cât ceea ce scrii sună destul de plăcut şi are, pe alocuri, sclipiri de originalitate, încadrându-se în parametrii aşteptărilor publicului-cititor ori critic, problema e rezolvată în toate aspectele ei.

Pe de altă parte, atelierul de la Râşca a însemnat 12 zile în care 10 tineri proaspăt aterizaţi în poezie trec împreună prin confruntarea cu tot felul de exerciţii şi experienţe noi, şi aflau stupefiaţi că de! poezia nu înseamnă un lung şir de metafore care exprimă criptat diferite idei ori că spaţiul aparent restrâns al poeziei e, de fapt, rezultanta unui orizont restrâns. 12 zile în care activitatea principală a fost scrierea/lectura, 12 zile în care am descoperit că dezgolindu-ne de orice fel de aparenţă, arătându-ne aşa cum suntem, în talentul şi slăbiciunea noastră, ţinându-ne de mână, putem întotdeauna să trecem către un alt nivel: mai departe pe scara experimentului, mai aproape de noi înşine.

Adrian Urmanov are dragoste de oameni şi viaţă, de aici vine creativitatea lui, iar tenacitatea, maturitatea şi responsabilitatea fac ca această creativitate să se transforme în poezii ori volume inedite şi, în cele din urmă, în programul Creative Writing. Cred că cel mai important lucru pe care mi l-a dăruit a fost, până la urmă, un soi de validare a propriei mele persoane; cu siguranţă, colegii mei de la Râşca îşi amintesc de replica „Fiţi cât de nebuni puteţi voi să fiţi. Un călugăr de la Râşca vă sprijină.”

­­_________

Are 18 ani. Este elevă în clasa a XII-a Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Suceava, profil Ştiinţe Sociale. Scrie proză de aproximativ doi ani şi poezie din vara lui 2007.

       Mihaela Suleap: „A fost experienţa pe care, dacă aş avea oportunitatea, aş repeta-o fără nici o ezitare”

Linişte aparentă şi flori. Multe, multe flori, mănăstirea. Holuri şi scări întunecate, camere mici – camere super. Masa la care i-am văzut pe toţi – masa la care mai târziu aveam să scriem o noapte întreagă. Râşca în prima seară. Urmarea: zile „hiperactive” şi nopţi la fel.

O aranjare cronologică a evenimentelor mi-ar fi imposibilă acum. Au fost două săptămâni atât de intense, la sfârşitul cărora cu toţii am fi vrut să rămânem împreună cel puţin încă o zi. În ceea ce priveşte programul, ne-a ocupat destul de mult timp. Au fost ateliere dimineaţa, uneori, ateliere după-masă şi lecturi. Au fost teme dintre cele mai diverse care mie, cel puţin, mi-au permis o oarecare detaşare de ceea ce scriam înainte şi, deci, ocazia de a experimenta. Au fost cărţi puse la comun şi invitaţi dispuşi să explice orice nelămurire sau să accepte orice părere, bună/rea (a.k.a. domnul Dumitru Crudu şi cei tinerei – Gabi Eftimie, Valentina Chiriţă, Hose Pablo şi Andrei Gamarţ). Şi, bineînţeles, au fost şi cele două nopţi albe dedicate în totalitate scrisului.

Dar mai presus de acestea, au fost oamenii pe care i-am întâlnit. Timpul petrecut împreună a produs o schimbare în fiecare din noi (at least that’s what some of them said). Lucruri mărunte precum cumpăratul ciocolatei sau vorbitul pe canapeaua din hol noaptea târziu (Miruna ştie) au devenit esenţiale. Iar mesele aproape un ritual (întotdeauna aşteptat). A fost experienţa pe care, dacă aş avea oportunitatea, aş repeta-o fără nici o ezitare.

      Lavinia Rogijină: „Am fost nevoiţi să scriem zilnic şi să încercăm, în cele din urmă, să scriem o poezie a anului 2007”

Ce a însemnat Atelierul de Creative Writing de la Râşca pentru mine?

A însemnat o supradoză de poezie, douămiistă în mod special, pe care am citit-o, analizat-o, înţelegând anumite tehnici poetice şi lucruri legate de structură. Am fost nevoiţi să scriem zilnic şi să încercăm, în cele din urmă, să scriem o poezie a anului 2007. Mi-am dat seama de stângăciile pe care le făceam în poeziile pe care încercam să le scriu & am început să văd şi eu balastul pe care îl foloseam atunci când scriam (şi care probabil încă mai este prezent dar, aş vrea să cred, în procente mai mici). Tot la Râşca am întâlnit nişte oameni minunaţi, grupul râşchienilor 2007, „terorizat” poetic de un alt om minunat (cu identităţi multiple) cunoscut, cel mai bine, sub numele de Adrian Urmanov.

Râşca: 10 zile pline (ultima tristă), 10 participanţi care s-au împrietenit măcar puţin, cel puţin 2 nopţi albe, multe foi scrise şi câteva pixuri goale, o familiarizare treptată cu liliecii şi multe alte lucruri mărunte despre care, oricât aş vorbi, probabil nu aş reuşi să spun cât de extraordinare au fost.

______