Noi teritorii de explorat în poezie

Mediul literar din România şi Republica Moldova a intrat într-un fel de tumult creativ, dar şi extrem de straniu. Lumea care scrie se atomizează tot mai mult, există extrem de mulţi oameni care scriu pe cont propriu, într‑o poetică dominantă pentru un anumit spaţiu, dar şi multe grupuleţe mici şi cumva elitiste, care şi-au formulat nişte principii estetice proprii şi încearcă să se ţină de ele.

În sensul ăsta, al grupuleţelor, este foarte important să existe comunicare/comuniune atât între membrii lor, cât şi cu publicul – să nu te închizi împreună cu ai tăi şi lucrurile pe care le faceţi să vi se pară geniale, dar să nu spună nimic nimănui. Poate pentru a stabili un asemenea contact se publică foarte mult şi în diferite medii – reviste, site-uri, bloguri, cărţi de literatură contemporană – însă lucrurile publicate sunt citite, în fond, de aceleaşi persoane. Sau de acelaşi tip de persoane.

Există, totuşi, mereu lucruri care, cumva, rup sistemul ăsta şi le oferă celor care vor să scrie/citească ceva bun nişte mici portiţe spre o sensibilitate alternativă. Aşa e Atelierul de Creative Writing pe care poetul adi urmanov îl organizează, deja al treilea an, la Mănăstirea Râşca.

adi urmanov şi-a făcut masteratul în Creative Writing la Universitatea Warwick din Marea Britanie şi, după revenirea în România, s-a călugărit la Mănăstirea Râşca. Dar, în acelaşi timp, şi-a pus experienţa la dispoziţia mai multor oameni interesaţi de abordările contemporane ale poeziei. Şi a făcut Atelierul de Creative Writing, unde, în fiecare vară, în baza unui concurs prealabil, sunt admişi câte 9-10 tineri care să stea în mănăstire timp de aproape 2 săptămâni şi, în timpul ăsta, să lucreze intens pe tehnici de compunere poetică şi pe formularea unei viziuni personale referitor la literatură. Cursurile durează câte 6 ore pe zi, seara se organizează lecturi la care sunt invitaţi cei mai buni poeţi contemporani, există şi posibilitatea de a face seminarii individuale cu aceştia.

Adică este un loc unde lumii care scrie poezie i se oferă toate mijloacele necesare pentru a scrie din ce în ce mai bine şi mai personal, pentru o relaţie cât mai directă cu cititorul şi pentru formularea unor texte cât mai „curate”, din care s-a scos tot balastul. Şi adi e extrem de exigent în sensul ăsta – dar exigenţa lui îţi face bine, pentru că observi, după aia, mai acut ca niciodată, orice punct slab în textele proprii şi în textele altora. Şi nu te mai temi să spui că sunt slabe şi poţi argumenta oricând de ce sunt aşa. În cele 2 săptămâni de Atelier ţi-ai formulat şi un limbaj critic extrem de aplicat şi precis, şi mai poţi şi corecta defectele pe care le vezi în textele tale sau ale cuiva care îţi cere părerea.

E un soi de rupere de ritm în mediul literar contemporan, o ieşire din sistemul „scriitorilor profesionişti”, cu toate calităţile şi defectele lor, pentru a găsi un alt teren pe care să se manifeste poezia pe care o scrii. De obicei, lumea care ia lucrurile bune din Atelierul ăsta e, în scris, extrem de personală şi de atentă, atât cu textul, cât şi cu cititorul. În plus, ştie să-şi exprime sensibilitatea într-un limbaj nou, care iese din tiparele poeticilor cu care ne-am deprins şi de care ne-am plictisit cu toţii. Un limbaj în care sensibilitatea contemporană – extrem de diferită de ceea ce se întâmpla cu, hai să zicem, 10 ani în urmă – nu este încorsetată de nimic.

Plus la asta, tinerii care îşi exhibă unul în faţa altuia propriile mecanisme de scriere – acele mecanisme prin care o trăire intimă devine, prin scris, publică – uită ce înseamnă invidia, atât de răspândită în mediile literare de peste tot. Fiecare dintre ei are o încredere maximă în colegii cu care s-a împrietenit în timpul celor 2 săptămâni. Pentru că ştie, deja, ce pot da ceilalţi şi ştie că au, cu toţii, absolut toate instrumentele necesare pentru ca mesajul pe care vor să-l transmită să ajungă la conştiinţa unui om care a luat, întâmplător, în mână o carte de poezie.