Secolul 21. Chişinău – dimensiuni cultural

Miercuri, 25 ianuarie 2007, la Biblioteca municipală „Onisifor Ghibu” din Chişinău, a avut loc lansarea numărului special al revistei Secolul 21, intitulat „Chişinău – dimensiuni culturale”. Au participat din partea redacţiei de la Bucureşti dna Alina Ledeanu, director al revistei Secolul 21, dna Irina Mavrodin, cunoscută eseistă şi traducătoare din literatura franceză, autoarea integralei „Proust” în limba română, şi Cosmin Manolache, scriitor şi sociolog, responsabil de număr. În cadrul aceluiaşi eveniment, organizat în colaborare cu revista Contrafort şi Moldova PEN Centru, a avut loc lansarea volumului Pariziana romanescă, semnat de dna prof. Elena Prus.

Au fost prezenţi scriitori basarabeni, incluşi în acest număr special al revistei bucureştene, ziarişti, intelectuali şi un foarte numeros contingent de studenţi şi elevi. Cred că am înregistrat, cu această ocazie, un record de participare la un eveniment organizat sub dubla egidă, a revistei Contrafort şi a PEN Club Moldova, dovadă că lansarea a suscitat un imens interes, precum orice manifestare de „cultură alternativă” din ultimii ani în Basarabia. Mulţumim doamnei Elena Vulpe, directoarea Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, pentru generozitatea cu care a găzduit evenimentul.

Reproducem câteva secvenţe din luările de cuvânt ale oaspeţilor de la Bucureşti, însoţindu-le cu o anchetă pe marginea acestui număr al revistei Secolul 21. Discuţia sperăm să continue.

Vitalie Ciobanu: Lansăm azi un număr special al revistei Secolul 21, consacrat integral culturii tinere din Basarabia: scriitori, artişti plastici, profesori universitari, sociologi, antropo­logi. A fost opţiunea redacţiei să se axeze pe cultura produsă de promoţiile afirmate după 1990, aşadar, în condiţii de libertate. Revista Secolul 21 este bine cunoscută în Basarabia. Am citit-o şi căutat-o în întreaga Uniune Sovietică – pe atunci se numea Secolul 20. Era mai greu să o găsim, însă mitul Secolului 20 făcea parte din scenografia fastuoasă a culturii române după care tânjeam, sperând ca frustrările noastre să se vindece într-o zi.

Trebuie să fac o precizare, înainte de a oferi cuvântul oaspeţilor noştri. Oricine a văzut sumarul acestui număr basarabean al revistei Secolul 21 putea să-şi imagineze o altă selecţie. Eu am fost una dintre persoanele contactate de redacţie pentru a face nişte propuneri de scriitori tineri. Nu toţi autorii pe care i-am recomandat au fost publicaţi. Selecţia definitivă a aparţinut redacţiei de la Bucureşti. Cred însă că nu trebuie să dramatizăm omisiunile, ci să încercăm să evaluăm calitatea a ceea ce a rezultat, imaginea pe care o proiectează asupra literaturii basarabene revista din faţa noastră.

Alina Ledeanu: Mă bucur mult că sunt aici, alături de Dumneavoastră, şi că întâmpinaţi cu interes ceea ce noi ne-am străduit să construim cu acest număr. Mulţumesc dlui Vitalie Ciobanu şi revistei Contrafort pentru implicarea consistentă în realizarea acestui număr şi pentru caldele cuvinte spuse la adresa revistei noastre. Dacă la Chişinău există o revistă, Contrafort, la Bucureşti există o revistă, Secolul 21, pe care noi o concepem ca un „bastion” al culturii în vremuri neliniştite. Revistei nu i-a fost deloc uşor, nici înainte de ’89, nici după, şi cred că alături de echipa actuală – doamna Mavrodin face parte din ea – am reuşit un act eroic şi necesar în România postdecembristă, acela de a face cultură de mare ţinută într-un peisaj agresat de vulgaritate şi mercantilism. Aproape patru ani, această revistă –  care a câştigat şi un premiu internaţional, în ’68, la Paris, pentru cea mai bună revistă de artă şi literatură din lume – şi-a încetat apariţia, mai precis, între 1992 – 1996, din lipsă de fonduri şi ca urmare a falimentului total, în acea vreme, al Uniunii Scriitorilor, care susţinea financiar apariţia ei. A fost vital dialogul revistei cu instituţiile europene, mai precis cu Ministerul Francez al Culturii, care ne-a ajutat să redemarăm nu numai printr-o infuzie de fonduri, ci şi prin recomandarea de a ne crea o personalitate juridică. Aşa că am devenit manageri. Am creat o fundaţie devenită ea însăşi o instituţie foarte importantă, care face proiecte, organizează colocvii, la Bucureşti, în Europa, în anul acesta la Sibiu şi Luxembourg. Am sărbătorit în iunie trecut, la librăria Cărtureşti, revista Secolul 21 pentru cei 10 ani de la reluarea apariţiei. Aniversarea noastră a fost onorată de ambasadorul Uniunii Europene, de ambasadori ai unor state importante din Europa, de lideri politici şi culturali.

De ce un număr despre Chişinău? Pentru că ne place să ne asumăm o serie de provocări pe care realitatea din jurul nostru ni le aşază în faţă. Revista a devenit una nu atât estetizantă, cum era înainte de ’90, în bunul sens al cuvântului, ci una profund implicată în socio-politic, orientată spre ştiinţele omului. Revista continuă să fie una de dialog cultural. Numerele sunt tematice. Am deschis o nouă serie, „Metropola contemporană” – New Yorkul, Madridul, Viena au fost deja investigate în asemenea numere. În cazul prezentului număr de revistă, ne-au preocupat două lucruri în egală măsură. 1. Ni s-a părut că în Basarabia există un fel de tristeţe pentru faptul că oamenii de cultură români nu se apleacă cu suficientă atenţie asupra realităţilor de aici. Că scriitorii, creatorii basarabeni se simt oarecum neglijaţi. 2. În România, aşa credem, există un orizont de aşteptare în sensul unei cunoaşteri profunde, reale, a ceea ce se întâmplă la Chişinău – şi când spun Chişinău avem în vedere întregul spaţiu basarabean. Mi s-a părut că este necesar să facem acest gest de cunoaştere profundă a actului cultural extins inevitabil asupra infuziei socio-politice din acest spaţiu. Am încredinţat unui tânăr scriitor, Cosmin Manolache, sarcina de a construi acest număr şi pentru că este un prozator deja cunoscut, şi pentru că este sociolog-antropolog. A făcut un lucru extraordinar. Nu ne-am propus niciodată ca vreunul din numerele noastre să epuizeze o temă. Aşadar, ceea ce nu veţi regăsi în sumarul revistei nu înseamnă că a fost dat deoparte cu bună ştiinţă. Suntem decişi să revenim asupra acestui spaţiu şi asupra întregii problematici pe care o provoacă.

Şi vă mai spun ceva. În perioada adolescenţei mele, cuvinte precum „Basarabia”, „refugiat din Basarabia”, „Chişinău” erau cuvinte interzise. Pronunţându-le, riscai ani grei de închisoare. În biblioteca familiei mele exista în ediţie princeps cartea lui Constantin Stere În preajma revoluţiei, pe care apucasem să o citesc, era o carte interzisă. La un moment dat, părinţii mei au trebuit să ardă cele 10 volume ale romanului lui Stere, pentru că ne temeam de o descindere a Securităţii. Aceasta era percepţia noastră asupra Basarabiei.

Cosmin Manolache: N-aş vrea să spun foarte multe lucruri, pentru că până la urmă această construcţie a fost făcută un pic în fugă, neavând răgazul necesar pentru ceva foarte elaborat. Cred şi eu că acest număr al revistei Secolul 21 nu epuizează o temă, ci creează o deschidere pentru a completa ceea ce s-a început. Eu am pornit în acest proiect ca un antropolog. Un antropolog, de regulă, merge pe teren şi încearcă să obţină date empirice, din care să creeze un tablou, eventual să sintetizeze o problemă. Eu nu ştiam foarte multe lucruri despre Basarabia, întrucât istoria a fost, cum bine ştim, una re-scrisă, ascunsă. Pentru mine Basarabia a fost un teritoriu exotic şi am decis să intru în acest proiect, în ideea de a cunoaşte specificul cultural al zonei şi de a-i cunoaşte pe scriitorii cu care aveam să intru în contact. Am decis să facem un capitol pe care l-am numit „Priviri încrucişate”, în care să existe câte puţin şi din artă, şi din opinia celui care nu ştie absolut nimic despre Basarabia, amănunte semnificative ce pot deschide uşa spre o lume necunoscută. Există şi articolul unui coleg antropolog, Răzvan Dumitru, care şi-a început terenul aici, la Chişinău, discutând despre Ştefan cel Mare ca simbol politic. Am încercat să intru fără prea multe comentarii, interpretări, introduceri ale unor critici literari, am decis să dăm cuvântul autorilor, respectiv, tinerilor dramaturgi care sunt foarte cunoscuţi şi la noi, în România. Am investigat din afară „Trei valuri ale poeziei”, aşa cum le-am detectat eu, făcând o selecţie a ceea ce am primit în cele două rânduri când am venit la Chişinău, şi am încheiat cu secţiunea destinată prozei, romanului, care mi se pare că are multă vigoare. O parte dintre scriitorii prezentaţi în această secţiune au apărut şi în diverse publicaţii în România. Mi se pare că au foarte multe de spus. Ceea ce am regăsit în această proză este atenţia dată realităţii. Este o încercare de a lăsa în urmă obsesii, stereotipuri şi de a revizita trecutul recent într-un mod recuperator.

Am inclus şi alte două capitole în număr: o secţiune „eseistică” la sfârşit, unde sunt prezenţi dl Sorin Alexandrescu, dna Irina Mavrodin, şi de partea cealaltă a Prutului, Nicolae Leahu şi Vitalie Ciobanu, şi mai este o secţiune de învăţământ universitar (era important să avem şi această privire). Este vorba de cele trei articole ale dnei Elena Prus, Ana Guţu şi dl Eric-Normand Thibeault, toţi trei vorbind despre Moldova ca spaţiu francofon.

Irina Mavrodin: Eu găsesc că ideea de a-l ruga pe Cosmin Manolache să facă revista a fost o idee fericită. Pentru că am schimbat puţin şi metoda, şi perspectiva. El a plecat de la fapte, a dat la o parte toate acele speculaţii, uneori extrem de plăcute şi interesante, dar supersofisticate, care abundă în revistele noastre literare, şi a înţeles să construiască revista într-un mod care pe unii îi poate chiar frapa. Observaţi că acest număr are foarte puţin metatext. Câteva eseuri la sfârşit şi materialele despre universitate, în rest, avem mult, mult text literar: proză, poezie, teatru. Este pentru prima oară când eu însămi, care totuşi sunt a patra oară în Basarabia, înţeleg mai bine dimensiunea literaturii tinere de aici. Şi ar trebui să fac o precizare importantă: în România, această literatură tânără de aici, din Basarabia, este totuşi prea puţin cunoscută. Avem o imagine a unei litera­turi anterioare, cu Vieru şi ceilalţi. Dar iată că avem şi o nouă literatură tânără, care tinde extraordinar spre ceea ce este astăzi literatura în România, în Europa, în lume... Vorbeam cu Alina Ledeanu şi-i spuneam că simt un mare potenţial şi în muzica dumneavoastră, în teatru, scenografie, în regia de film şi de teatru, şi chiar există deja realizări importante ale acestui potenţial. Eu sunt convinsă că acest număr, „Chişinău - dimensiuni culturale”, va avea un răsunet şi aici, şi în România. Va lansa, va re-lansa scriitori tineri care, chiar dacă au fost publicaţi în parte de edituri prestigioase din România, nu au fost suficient de mediatizaţi şi deci încă nu au pătruns, aşa cum ar merita, în mentalul nostru, al celor de acolo.

Aş mai spune un lucru. Pe lângă tot ce reprezintă această revistă, ca act de cultură, vă rog să vedeţi în ea un act de iubire, de solidaritate, de apropiere. Ne-am spus în redacţie să mergem unii către alţii, să ne cunoaştem din ce în ce mai bine, şi cred că acest mod de a ne cunoaşte prin cultură este unul care ne permite să intrăm şi într-un fel de cunoaştere prin iubire. De asemenea, tot ce spunem aici nu este decât începutul unei suite de asemenea gesturi, fiindcă sunt multe zone neexplorate în cultura Dv., din punctul nostru de vedere. Eu am în acest volum un text pe care n-o să-l citesc aici şi acum, deşi tare aş fi tentată să o fac (textul Irinei Mavrodin a fost citit în public, la lansare – n. red.), un text care vorbeşte despre ceea ce înseamnă pentru un român din generaţia mea Chişinău, Basarabia, fraţii, surorile noastre de aici. E un loc unde am vrea să fiu cu voi împreună, un loc care ne aduce amintiri despre un anume fel de a fi, profund afectiv, al oamenilor de aici şi care nu poate să moară.

Vitalie Ciobanu: Acest număr al revistei Secolul 21 pune un balans între identitate şi alteritate – e una dintre faţetele posibile ale culturii şi lumii basarabene, iar alăturarea unor nume de autori, pe care altfel nu le prea găseşti puse alături într-o revistă basarabeană, creează un fel de şoc, scurtcircuitează sensibilitatea receptorilor. Prima surpriză de acest fel o furnizează chiar coperta revistei. Doamna Ledeanu, de ce acest desen ciudat, care pe mine mă duce cu gândul la Apocalypto, filmul lui Mel Gibson?

Alina Ledeanu: Meritul selecţiei iconografice în volumele noastre îi revine doamnei Geta Brătescu. Ea construieşte Secolul 20 şi Secolul 21 încă de prin 1965. Şi împreună cu doamna Alexandra Titu, care cunoaşte bine din punct de vedere plas­tic spaţiul basarabean, au făcut o selecţie de imagini, care sunt independente de conţinut, nu sunt nişte ilustraţii ale textelor. Am încercat prin aceste imagini să aducem nişte argumente care, adăugate celor strict literare, să contureze într-un mod cât se poate de complex spaţiul creator basarabean în momentul de faţă. Imaginea pe care am aşezat-o pe copertă ni s-a părut multiplu conotativă artistic, istoric, social şi politic. Ea trimite şi la „podul de flori”, trimite şi la un trecut istoric călcat în picioare al Basarabiei. Imaginea se cheamă „Bocet”. Textul ce o însoţeşte este următorul: „Să trecem direct la esenţă. În sunetele unei tobe şi ale radioului, acompaniat de plângerile bocitoarelor, mă împodobesc cu flori şi mă colorez cu vopsele pe faţă, ca în riturile de înmormântare ale geţilor care au locuit pe aceste pământuri în sec. 4-3, înainte de Christos.”