|
Celebrele emisiuni „Apostrophes” ale lui Bernard Pivot au fost puse pe site-ul INA(Institutul Naţional Francez pentru Audiovizual). Un deliciu. Să-i vezi şi să-i asculţi pe Jorge Luis Borges, Marguerite Duras, Georges Simenon, Vladimir Nabokov, Alexandr Soljeniţîn, Marguerite Yourcenar, Charles Bukowski, Jean-Marie Gustave Le Clézio, Salman Rushdie ş.a., mulţi, mulţi, câţi i-a numărat cele 724 de emisiuni „Apostrophes”…
Primele 10 minute ale fiecărei emisiuni pot fi vizionate gratis, pentru întreaga emisiune e nevoie să plăteşti 5 Euro. Face, vă spun eu. Iată începutul seratei cu boierul Vladimir Nabokov (rară ocazie să-l asculţi pe acesta vorbind în franceză), din mai 1975:
Bernard Pivot: Bună seara, Vladimir Nabokov. Sunt bucuros să vă salut în cadrul emisiunii „Apostrophes”. Ne faceţi o mare onoare că aţi acceptat invitaţia noastră. Vă pun prima întrebare. Ceasul din studio arată ora douăzeci şi unu, patruzeci şi şapte de minute şi patruzeci şi şapte secunde. Ce faceţi, de obicei, la această oră?
Vladimir Nabokov: De obicei, la această oră, domnule, stau culcat pe o sofa moale în dormitorul meu modest, care-mi este totodată şi cabinet de lucru. Am sub cap trei perne, îmbrăcate pentru dormit, iar alături o veioză – lumina veghetoare a insomniilor mele, care va fi stinsă curând. Am în gură o acadea de coacăză şi răsfoiesc un săptămânal newyorkez sau londonez. Las revista şi sting lumina. Dar o aprind din nou, înjur pe înfundate şi bag mai apăsat batista în buzunarul cămăşii de noapte. Din acest moment începe o intensă dispută interioară: să iau ori să nu iau somnifere? (…)
Tarkovski şi muzica
Pe 4 aprilie, Andrei Tarkovski ar fi împlinit 75 de ani. Am revăzut în aceste zile patru dintre filmele sale: Oglinda, Solaris, Nostalgia, Sacrificiul. Am savurat – a câta oară – picturalitatea şi muzicalitatea filmelor lui Tarkovski. Aproape în fiecare film Tarkovski prezintă, în detaliu, o pictură, un tablou: Bruegel în Solaris şi Oglinda, Rubliov în Andrei Rubliov… Cu ajutorul picturii el reuşeşte să confere imaginilor din film o patină monumentală, reuşeşte să le smulgă din contingent… La fel şi cu muzica. Tarkovski a fost unul dintre puţinii regizori care trăia muzica şi se exprima prin intermediul ei. Cei care l-au cunoscut spun că uneori muzica însemna pentru el chiar mai mult decât subiectul literar de la care pornea. Percepţia, interpretarea pe care o făcea el muzicii era transferată asupra personajelor din filme, asupra filmelor în general, imprimându-le un anume ritm şi muzicalitate… Pentru Tarkovski, cel mai preţuit compozitor a fost Bach, iar cea mai invocată operă bachoviană – „Patimile după Ioan”. Pe patul de moarte, într-o clinică la Paris, când plutea în vise şi halucinaţii narcotice (i se administra morfină, pentru a-i uşura durerile groaznice), Tarkovski asculta – despărţindu-se de viaţă – „Patimile după Ioan”…
|
Inapoi la cuprinsul numarului