|
Ziceam, în eseul despre creaţia poetică a lui Ioan Moldovan, publicat în "Apostrof"(nr. 2, 2001), că, după ultima sa carte publicată, Tratat de oboseală (1999), şi antologia de autor, O uitare de texte (2000), de la Ioan Moldovan ne putem aştepta la orice, sugerînd că, în fapt, cu acele două cărţi, Ioan Moldovan închide, hotărît şi cu zgomot, o uşă din (bio)bibliografia sa. N-a trebuit să aşteptăm chiar mult, poetul arătîndu-se din nou pe piaţa literară, acum cu o antologie de autor şi nu tocmai: Interioarele nebune (2002). Acest volum, Interioarele nebune, publicat la Editura Dacia, în colecţia "Poeţii urbei", este o carte prin care Ioan Moldovan, într-adevăr, îşi deschide altă uşă, alt drum, cartea fiind compusă din selecţii din toate cărţile lui Ioan Moldovan - Viaţa fără nume (1980), Exerciţii de transparenţă (1983), Insomnii lîngă munţi (1989), Tratat de oboseală (1999), plus un ciclu, destul de mare, de texte noi, care au împrumutat numele său şi cărţii: Interioarele nebune. Mă voi opri anume la acest ultim grupaj de poezie, care ar fi putut fi publicat şi într-o carte aparte. În Interioarele nebune se vede clar că Ioan Moldovan a trecut peste starea, nu numai poetică, din Tratat de oboseală, carte care cerea o schimbare şi care iată că s-a întîmplat. În Interioarele nebune se vede anume această schimbare, o schimbare interioară, a stării, nu a poeticii, a fondului, nu a formei, ceea ce e important nu numai pentru cititori, ci şi pentru scriitor(i). Stilul & starea din Interioarele nebune e mult mai vioi-vioaie, mai iute-intensă ("Trăiesc de la o propoziţie la alta / rareori o duc pînă la capăt pe vreuna" - "Cu degetul la buze"), mai vivace decît în "Tratat de oboseală", oboseală de care poetul s-a tratat cu siguranţă, acum viaţa cîştigînd clar toate pariurile ("sîngele stă în mine cu gura căscată" - "într-un tricou galben..."). Viaţa e trăită intens în Interioarele nebune, naturalul şi firescul ieşind la suprafaţă, întoarcerea la izvoarele acoperite graţios cu tandreţe de trupuri de femei adevărate, de care promitem să nu uităm, grăbesc şi intensifică pofta de viaţă: "cu mîini murdare mi-am mîncat pîinea, cu ochi vechi / am privit / acoperişurile fără grijă" - "Paper dragon". "Dar cînd vine verticala oră şase / un trup alb de femeie pufoasă acoperă izvoarele / şi nu mai putem răbda artele" - viaţa acum (şi aici) e mult peste ficţiune, ficţiunea-culturalul-literarul-literatura fiind şi ele, la Ioan Moldovan, existenţiale. Un exemplu, în acest sens, e poemul "S-ar zice cã...", construit doar pe bază "literară" - personaje-scriitori uşor de identificat, evenimente cunoscute şi mediatizate, lejer verificabile, livresc & intertextualitate folosite în cu totul alte scopuri decît la poeţii textualişti şi asta nu e deloc întîmplător. "De ce se interesează poetul Livius la telefon de felul cum s-au scurs / zilele familiei noastre, cum s-au dat premiile, cine a participat / Credeţi că întîmplător? / De ce poeta Carolina a scris mai la tinereţe următorul haiku / "Credeţi că întîmplător au declanşat americanii războiul din Golf / de ziua poetului nostru naţional?" // De ce unul dintre poeţii Mureşan vorbeşte la televizor / despre sinistra sistare a finanţării tribunelor şi de ce / criticul nostru e furios din alte pricini"... - întîmplări, interioare poetice, care au avut loc într-o singură, simplă, zi (nu chiar de ziua "poetului naţional"), concluzia fiind, după cum am mai zis, existenţială: "Mîine alte analize, alte expedieri, alte expieri". Viaţa, cu sau fără nume, merge, cu sau fără mine-tine, mai departe, oriunde, în Bucureşti, Cluj, Oradea, Chişinău, Roma, sau în cătunul Limax "şi ca dînsa sîntem noi". Titlurile poemelor lui Ioan Moldovan sînt simple: "Acasă", "Cu degetul la buze", "Un balon de fum", "Cina a început", "Ştirile", "Transcriere", "Duminică de toamnă, luminoasă", sau pur şi simplu lipsesc, n-au nume, sînt transparente, în aer liber ("am atîtea anunţuri de făcut, nu fac nici unul" - "Tristeţe şi cărţi"). "În neamul nostru orice mişcare de timp este o bucurie", zice Ioan Moldovan, viaţa din textele sale fiind importantă şi adevărată tocmai fiindcă e soră bună cu moartea, întîmplare deloc întîmplătoare, transmisă şi cititorului său care ştie că "Ştirile se dau de două ori doar moartea nu are nevoie de / repetiţii / ea cînd lucrează lucrează cînd stă" ("Ştirile"). Aceste rînduri sînt ca o ştire, care poate fi dată de mai multe ori: Ioan Moldovan se întoarce! Se întoarce şi, prin această ultimă carte publicată, Interioarele nebune, îşi incită şi mai tare cititorul, care e în continuare în aşteptarea următoarelor sale cărţi.
|
Mihai Vakulovski
Inapoi la cuprinsul numarului