Interpretarea braudeliană a capitalismului

Figură emblematică a "noii istorii" franceze şi unul dintre cei mai importanţi istorici contemporani, Fernand Braudel (1902-1985) a avut parte de o popularitate invers proporţională cu întinderea operei sale. Statistic vorbind, Braudel nu a fost un autor prolific. A scris doar trei cărţi (ultima neterminată) şi cîteva zeci de articole, majoritatea publicate în "Annales. Economies, Societes, Civilisations", binecunoscuta revistă pe care a condus-o din 1956 pînă în 19691 . Dar, deşi au fost "numai" trei2  de-a lungul unei cariere de peste o jumătate de secol, valoarea lor este excepţională: ele au impus o nouă viziune asupra trecutului, care rămîne una dintre referinţele teoretice majore ale scrisului istoric din secolul XX. Potrivit acestei viziuni (definită prin celebra sintagmă a "pluralităţii duratei"), părţile interdependente ale oricărui ansamblu social nu evoluează "la unison", ci în ritmuri diferite, în funcţie nu numai de nivelul la care se situează fiecare (de adîncime sau de suprafaţă), ci şi de specificul, respectiv, de vechimea lor.

Această interpretare este, desigur, mai complexă decît o pot discuta eu aici, dar, simplificînd, aş spune că noutatea ei absolută constă în aceea că a subminat definitiv tradiţionala perspectivă stadială a evoluţiei societăţilor. Binecunoscutei paradigme a succesiunii etapelor istorice, Braudel i-a substituit modelul nou al simultaneităţii lor, în cadrul de referinţă al unui sistem social-economic unic, ale cărui structuri erau imaginate a se "mişca" diferit.

Cartea de care mă ocup astăzi sintetizează această concepţie, dezvoltată în trilogia consacrată "Civilizaţiei materiale, economiei şi capitalismului" (secolele XV-XVIII). Ea reuneşte trei conferinţe susţinute de Braudel la John Hopkins University din Baltimore, în 1976, al căror rost era de a-i familiariza pe auditorii săi americani cu teoria expusă în amintita trilogie (la acea dată nepublicată integral), testîndu-i în acest fel validitatea.

Potrivit istoricului francez, orice sistem economic de piaţă, deşi unitar prin logica funcţionării sale, este structurat în trei nivele distincte, fiecare cu o dinamică diferită. Cel dintîi este nivelul civilizaţiei materiale, al îndeletnicirilor tradiţionale, al practicilor repetitive şi al tehnicilor moştenite, conţinînd, cu alte cuvinte, tot "ceea ce ne conduce vieţile fără ca noi măcar s-o ştim: obişnuinţa - mai mult, rutina - miile de gesturi care apar şi dispar singure şi în privinţa cărora nimeni nu are nici o putere de decizie, care de fapt există dincolo de deplina noastră percepţie" (p. 19-20). Al doilea nivel, unde ritmul prefacerilor este mult mai rapid, este cel al economiei de piaţă. El este dominat de schimb şi de regulile proprii acestuia, care stabilesc şi menţin o anumită echivalenţă între partenerii angajaţi în acest proces, dar o fac cu greu, deoarece această echivalenţă este permanent ameninţată de tendinţa capitalismului de a o înlocui cu o situaţie de monopol, altfel spus, cu inegalitatea dintre poziţiile economice şi - consecutiv - dintre beneficii. Or, tocmai acesta este, după Braudel, cel de-al treilea palier, cel mai dinamic, al oricărui sistem de acest tip. Interpretat astfel, capitalismul încetează de a mai fi un stadiu al evoluţiei, o etapă obligatorie în mersul ascendent al societăţii, împrumutînd, în schimb, aspectul confuz şi nedefinit al unui ansamblu compozit de atitudini şi practici, care apar oarecum "spontan" în sectoarele potenţial cele mai profitabile ale economiei de piaţă, fără vreo amprentă istorică şi socială precisă (deşi, respectivele atitudini şi practici se leagă mai uşor de anumite îndeletniciri - comerţ, finanţe etc. - decît de altele şi sînt specifice mai curînd anumitor categorii de oameni - negustori, bancheri, armatori ş.a.m.d. - decît altora). Acesta este nivelul unde apar întotdeauna inovaţiile, iar ritmul vieţii este trepidant.

Într-o perspectivă spaţială, această tripartiţie se organizează în ceea ce Fernand Braudel a numit sistemul "economiei-lumi" sau "economia-univers". Nu este vorba de economia întregii lumi, ci doar a unei părţi a acesteia, dar organizată unitar (chiar dacă ierarhic) şi funcţionînd după aceleaşi reguli. Orice "economie-univers" se compune din trei cercuri concentrice: o periferie tradiţională, cu structuri şi obiceiuri arhaice, un centru modern şi dinamic, unde capitalismul se află - spune Braudel - "la el acasă", o zonă intermediară, în sfîrşit, care combină aspecte din celelalte două. Devenit astăzi planetar, acest sistem nu include, după cum s-ar putea crede, zone (ţări) aflate în stadii diferite de evoluţie. Amintitele particularităţi regionale sînt expresia unor funcţii specifice în cadrul ansamblului de a cărui logică ascultă. Nici o similitudine nu există între centru şi periferie. Dimpotrivă: deosebirile dintre ele sînt covîrşitoare. Cu toate acestea, amîndouă fac parte din acelaşi sistem, sudat prin legături de schimb şi prin transferuri culturale. Acest sistem există încă din Antichitate, dar de atunci şi pînă astăzi, teritoriile care au întruchipat fiecare din cele trei regiuni au fost mereu altele.

Cum am spus, teoria braudeliană a "pluralităţii duratei" este mai complexă decît pot da eu seama aici. Voi mai adăuga doar că, deşi enunţată cu mai bine de jumătate de secol în urmă, ea nu şi-a pierdut nimic nici din validitate, nici din actualitate, indiferent dacă avem în vedere consideraţiile autorului referitoare la rolul important al factorului politic (al statului) în "jocul" capitalist, la specificul integrat al oricărui ansamblu social (în sensul că toate domeniile acestuia - economic, politic şi cultural - trebuie tratate împreună) sau, în fine, la globalizarea contemporană, pe care Braudel o anticipează surprinzător de exact în paginile acestei cărţi.

Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care volumul despre care vorbesc (bine prefaţat de Bogdan Murgescu) nu ne îmbogăţeşte doar cultura istorică. În aceeaşi măsură, el serveşte şi la înţelegerea epocii în care trăim, ceea ce îl face deosebit de util.

1 Aceste texte au fost reunite de curînd în trei volume: Fernand Braudel, Autour de la Mediterranee, Paris, Editions de Fallois, 1996; idem, Les ambitions de l'histoire, Paris, Editions de Fallois, 1997; Les Ecrits de Fernand Braudel, T. III, L'histoire au quotidien, Paris, Editions de Fallois, 2001. Toate trei au fost întocmite de Roselyne de Ayala şi Paule Braudel, fiind prefaţate de Maurice Aymard.