Ostracizaţii Europei

Întotdeauna am privit cu o mare doză de scepticism lungile istorii potrivit cărora Basarabia ar fi jertfa unor conspiraţii universale, un teritoriu al experimentelor, unde răuvoitori cu o imaginaţie debordant-criminală aplică diverse scenarii, hotărând în locul nostru destinul acestui pământ. Cu alte cuvinte şi folosind decorul poveştii, stăm noi aşa, un popor blajin, mândru şi foarte deştept, care nu vrem rău nimănui şi, mai ales, ştim foarte bine ce avem de făcut, şi vin deodată peste noi nişte nechemaţi care ne răstoarnă viaţa, ne înfundă într-o mizerie cruntă, transformându-ne cât ai clipi din ochi în cei mai săraci şi neajutoraţi oameni din Europa... Ceea ce mă deranjează mai mult în aceste istorii este că "victima" este absolvită de orice culpă, că din ecuaţie lipseşte, nu este contabilizat răul pe care ea şi-l face singură. Lucrul acesta pare să-l neglijeze nu numai oamenii simpli - mulţi dintre ei nu pot stabili o relaţie dintre cauză şi efect, nu se pricep la geopolitică, la fraude electorale şi la cenzură - , ci chiar o seamă de intelectuali cu audienţă la mase, aşa-zişii "formatori de opinie". Epuizaţi probabil de efortul zadarnic de a comunica poporului adâncimea gropii în care acesta se află, unii dintre ei cedează nervos şi ajung să multiplice scenariile conspiraţiei mondiale împotriva basarabenilor. Ultima creaţie de acest gen, spusă pe un ton de împăcare resemnată - "de, nu se mai poate face nimic" -, poartă un mesaj devastator: "Europa nu ne vrea!" Urmează imediat şi explicaţiile acestei ultime "revelaţii": "Occidentul neglijează efortul nostru de a ne integra în Europa, nu vrea să ne primească la masa bogaţilor, nu vrea să împartă cu noi nimic, nu se implică pentru a schimba mersul lucrurilor... Occidentul nu este interesat de unirea Basarabiei cu România, pentru că nimeni nu doreşte o Românie puternică în această zonă a Europei... E o copilărie să credem că Occidentul se va implica în Basarabia împotriva intereselor Rusiei. Europa n-are nevoie de noi, aşa că tot cu Rusia rămânem... Să avem înţelepciunea să înţelegem acest lucru şi să nu mai agităm steagurile unionismului. Nu vedeţi ce sistem vamal performant se construieşte în dreapta Prutului? Foarte curând vom avea nevoie de vize ca să intrăm şi în România. Nici fraţii noştri nu ne mai vor...". Deşi nu este formulată, concluzia se impune de la sine: "Va trebui să trăim sub conducerea înţeleaptă a tandemului Ostapciuc-Voronin şi, de aici încolo, cum va fi voia dumnezeului bolşevic".

Ce se poate replica unei asemenea descrieri resemnate care, confruntată cu realitatea de pe teren, pare să închidă orice perspectivă? Mai întâi de toate că ea ascunde un mare neadevăr, o minciună ce trebuie divulgată pentru a-i refuza eternizarea. Statul Republica Moldova, apărut pe ruinele fetide ale imperiului sovietic, n-a vrut niciodată - în anii de când şi-a declarat independenţa - să se integreze cu adevărat în Europa şi să se despartă de Rusia. Nu a existat o voinţă politică în acest sens, nu s-a elaborat un plan strategic de integrare europeană, care să fie urmat consecvent, fără abateri. Am avut doar declaraţii de circumstanţă, deşarte, pe care ne-am grăbit să le contrazicem printr-o integrare în tot felul de structuri ruso-asiatice. Şi comuniştii nereformaţi de astăzi declară că vor "să intre" în Europa, însă ar dori să fie primiţi acolo pe tanchetă, nerespectând nici o normă şi nici o lege a lumii civilizate. Oricum, în cazul lor lucrurile par mai limpezi: ştii pe cine ai în faţă şi îţi poţi formula o atitudine fermă, poţi adopta un comportament corespunzător. Mai greu a fost cu garniturile conduse de Snegur şi Lucinschi, garnituri laşe, trădătoare, puse pe căpătuit, camuflate în mod cinic şi fraudulos sub titulaturi democratice...

În vizitele pe care le-am făcut în ultimii ani prin câteva capitale occidentale, am avut prilejul să adresez această întrebare unor interlocutori bine informaţi, funcţionari de stat şi jurnalişti de la importante structuri media: de ce nu a fost atrasă Republica Moldova în procesul de integrare europeană? De ce este tratată cu o măsură diferită faţă de alte ţări est-europene foste comuniste? Răspunsul a sunat de fiecare dată descumpănitor, sub forma unei întrebări retorice: "Dar nu sunteţi voi ţară CSI? Pe toate hărţile noastre Moldova e colorată în aceeaşi nuanţă cu restul spaţiului ex-sovietic, cu excepţia ţărilor baltice. Nu vă supăraţi, dar ţara dv. nu a dat până acum semne că vrea să intre în Uniunea Europeană. S-o aducem aici cu forţa?..." Alţii, ceva mai edificaţi asupra istoriei recente a Basarabiei şi a "specificului" nostru naţional, au avut o atitudine mai prudentă şi aparent mai înţelegătoare, dar compasiunea lor reţinută mi-a sunat mai usturător decât replica indiferentă a celor dintâi: "E foarte greu să ai de a face cu nişte oameni care nu ştiu ce vor, care una spun şi alta fac. Ar trebui să vă hotărâţi o dată. Aţi pierdut până acum câteva şanse bune să veniţi pe un loc mai avantajos. Uitaţi-vă la Estonia. Nu a fost şi ea sub ocupaţie rusească? Acum va intra în Uniunea Europeană înaintea României!"

Cred că întotdeauna e util să încerci să cunoşti viziunea altora despre tine, pentru a şti cum stai. Chiar dacă părerea lor nu-ţi convine, chiar dacă ţi se pare nedreaptă, parţială, insuficient atentă la condiţiile noastre particulare. Izolaţi în această provincie a Europei, străini de dinamica vieţii occidentale, e foarte uşor să-ţi formezi o viziune exclusivistă, în bine sau în rău, despre tine însuţi. Să te consideri, de pildă, irepetabil ca victimă a istoriei, un receptacul al suferinţei fără egal, sau, dimpotrivă, cu acelaşi succes, să ţi se pară că eşti "buricul pământului", purtătorul unor virtuţi creştine superioare "relativismului" şi raţionalismului apusean (aici mă gândesc, fireşte, la basarabenii cu oarecari pretenţii de cultură, atunci când se mai încumetă să participe la nişte discuţii de "idei"). Aceste iluzii nu rezistă în faţa adevărului crud al cifrelor: diferenţa în ce priveşte speranţa de viaţă în Moldova şi ţările dezvoltate ale lumii capitaliste este de 10-15 ani (64 faţă de 75-80). Nu are rost să comparăm venitul pe cap de locuitor, pentru a evita ridicolul. El derivă din indicele longevităţii. Această prăpastie ar fi putut fi mai mică, dacă am fi fost lucizi, dacă ne-am fi asumat realmente opţiunea europeană după 1991 şi nu am fi jucat "la două capete", după obiceiul pământului. Dar o mentalitate nu se poate schimba în câţiva ani. E nevoie de multă răbdare, de onestitate politică şi de acţiune consecventă. Or, ce-au făcut politicienii moldoveni în toată această perioadă, decât că şi-au bătut joc de destinul comunităţii, care i-a învestit cu încredere? Cum au răspuns intelectualii noştri urgenţelor zilei? Ar fi fost de-ajuns să urmăm exemplul altor popoare din blocul sovietic, să împrumutăm masiv, fără jenă, din experienţa lor, să trimitem oameni care să înveţe de la ei cum să faci decomunizare, reformă şi economie de piaţă. Nu-i nici o ruşine să-ţi recunoşti ignoranţa, e lăudabil să lupţi cu ea. La început, făgaşul Moldovei părea promiţător. A fost o perioadă, ne amintim foarte bine, între 1991-1992, şi până spre 1994, când presa occidentală consemna cu satisfacţie ritmul alert al prefacerilor din Basarabia - "demontarea vechilor structuri" era expresia cea mai des folosită în legătură cu Moldova. Schimbările de la noi se reliefau izbitor pe fundalul "îngheţului" politic din Transnistria, unde fusese conservat, la propriu şi la figurat, un colţ din vechea Uniune Sovietică. Acum între Chişinău şi Tiraspol afinităţile sunt mult mai numeroase decât deosebirile: regimuri pro-ruseşti de o parte şi alta a Nistrului, românofobia înveninează discursurile ambelor tabere, libertatea de expresie şi siguranţa cetăţeanului, pe malul stâng şi pe malul drept, tind să atingă "standardele" anilor '50, aşa încât nu vedem nici un obstacol major în calea unei "reconcilieri" istorice cu separatiştii şi a refacerii "integrităţii teritoriale" a statului, proces care se va solda cu periclitarea gravă a identităţii româneşti şi ieşirea Moldovei de pe orbita Europei pentru mulţi ani de-acum înainte. Azi, nici măcar în teritoriul controlat de Chişinău nu există un consens asupra unor valori şi obiective comune între diferite segmente sociale şi naţionale de la noi, ne putem aşadar imagina ce babilonie multilaterală se va declanşa în Republica Moldova o dată cu "recuperarea" Transnistriei...