Vineri, 13 noiembrie, în una dintre ultimele emisiuni televizate de campanie electorală, un deputat, care abia nimerea cuvintele, înghițind sunete sau desenându-le în aer haotic, cu mâini de ținut în buzunare sau în șolduri, reprezenta sârguincios „stânga progresistă” din RM.

Scrum este titlul romanului lui Augustin Nacu, publicat la editura Tracus Arte în 2014. Autorul este un optzecist basarabean care s-a alăturat plutonului cu întârziere, dar nu este singurul care prinde pasul generației de prozatori din mers. Am putea să-i amintim în context și pe Constantin Cheianu, Val Butnaru, Anatol Moraru.

Mi s-a întâmplat, acum vreo patru ani, să aflu cum acționează cenzura în democrație.

Când deschizi ușa depozitului în care se păstrează Colecția de manuscrise a Muzeului Național al Literaturii Române de la Chișinău, înțelegi că, dincolo de responsabilitatea care îți revine prin funcția deținută, ai în față șansa de a descoperi texte despre existența cărora nu se cunoaște nimic sau aproape nimic.

Scrieți despre muzeu!”, îmi spune cineva care vrea cu toată bunăvoința să ne ajute în demersurile noastre de a obține un sediu adecvat unui muzeu național al literaturii, să le spun factorilor de decizie ce este muzeul, ce fonduri are, ce istorie a parcurs, pentru că aceștia se tot întreabă „Da’ ce fel de muzeu este acesta? De ce trebuie neapărat să i se elibereze un sediu?”.

În decembrie ’89 am privit revoluția română în direct. Am stat în acele zile și nopți lipiți de ecranul televizorului în casa lui Petrică și Lilia Plugaru. Așa am devenit prieteni. Ei, spre deosebire de noi, care de nici doi ani aveam o locuință la bloc, stăteau la curte. Orășeni get-beget, aveau o gospodărie bine pusă la punct într-o zonă frumoasă a Bălțiului interbelic. Aveam pe atunci douăzeci și nouă de ani. Totul abia începea.

Scriu aceste rânduri în ultima zi a campaniei electorale, de rezultatele ei mă despart două zile. Eseul va ajunge așadar către cititor post-factum, interogându-mi intuiția și exersându-și modesta funcție de însemnare cronicărească. E mult, e puțin? Dar cine va sta vreodată să citească, să cântărească ce se scria în preajma scrutinelor electorale în epoca Internetului?

Diplomatul. Supranumit „pana de aur” a diplomației moldovenești, Valeriu Turea este un adevărat artist, un om de cultură autentic. Fire generoasă și deschisă, el i-a susținut cu implicare și dăruire pe conaționalii săi de pe oriunde l-au purtat drumurile carierei diplomatice. Este un caz nu tocmai frecvent în rândurile corpului diplomatic al Republicii Moldova ca un ambasador să fie și scriitor.

Războiul mocnit al legilor. De câțiva ani, în august, scriu despre modul cum înțeleg oamenii politici, mai cu seamă cei din conducerea de azi a statului, să organizeze sărbătorile naționale care, așa cum a orânduit istoria, s-au întâmplat să fie în august, cam una lângă alta.

Textul de față este pentru ultimele numere din anul 2018, moment potrivit reflecției și unui fel de bilanț asupra evenimentului central, sărbătorirea celor 100 de ani de la Unirea tuturor provinciilor românești.

Scrisă admirabil, într-o română expresivă, cu ironie și o tonică, molipsitoare bună dispoziție de la prima la ultima pagină, cartea Angelei Brașoveanu – Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin (Cartier, 2018) – se citește ca un antrenant și pasionant roman ethno-gastronomic. Așa am găsit-o eu.

S-au întâmplat, în ultima vreme, mai multe evenimente, unele mai cu înțelesuri decât altele, dar nu voi invoca în acest eseu decât publicarea unei cărți, pentru că ne face mândri de locul în care ne-am născut.
 

Nunta. Rusia pare să fi spart cercul blocajului politic și economic impus în 2014 de UE și SUA. Deși întâlnirile recente cu președintele american și cancelarul german nu le-au acoperit așteptările, lucrurile pare să se fi mișcat din loc într-un mod cu totul neașteptat. Participarea lui Vladimir Putin, în 18 august c., la nunta ministrului Afacerilor Externe al Austriei, dna Karin Kneissl, nu poate fi tratată ca un simplu eveniment monden.

Reacții fierbinți. Evenimentul șoc al dimineții de 20 iunie este nevalidarea, în prima instanță, a mandatului de primar general al Chișinăului câștigat de Andrei Năstase. Nu intru în cazuistica jurisprudenței, nici nu am pregătirea necesară pentru așa ceva, dar, luând în considerare toată atmosfera politică și geopolitică, decizia mi se pare absurdă.

Post-referendum. Strategii de pe Bâc au intrat în criză de idei. Referendumul din 19 noiembrie curent, în care li se cerea locuitorilor Chișinăului să răspundă dacă sunt pentru sau contra revocării primarului general, a developat minciuna manipulatoare a diverșilor actori politici. Stânga filorusă, deși deține funcția de președinte al Republicii Moldova, a suferit o înfrângere categorică.

Laudă limbii române. A devenit o obișnuință să auzim, la sfârșit de august, că deși tânărul stat Republica Moldova înaintează în ani, are 26 deja, lucrurile nu merg bine, iar așteptările cetățenilor rămân în suspans. Și în cazul sărbătorii Ziua Limbii Române am auzit voci care spuneau că nu se vorbește, nu se scrie românește așa cum ar trebui, că minoritățile naționale nu ne cunosc limba etc.

Neșansa migrației. Emigrarea basarabenilor, clandestină sau cu acte în regulă, din consecință a surpării sistemului economic și a neputinței instalării altuia funcțional într-un termen rezonabil (zece ani ar fi un termen rezonabil oare?) s-a transformat în cauză. Depopularea asumat/forțată a teritoriului dintre Prut și Nistru a pricinuit grave probleme politice, economice, demografice, morale. La capitolul demografie, ne aflăm azi în epicentrul catastrofei.

Romanul scriitorului George Orwell Ferma animalelor (Animal Farm, Anglia, 1945) se încheie cu o năucitoare imagine a amestecului

Imposibilitatea. Nu vreau să scriu despre disperarea și neliniștea care atârnă ca un vârf de sabie peste visele noastre de a ne considera o parte modernă și democratică a Europei. Nu vreau să accept că așteptările ni s-au spart ca un bibelou de porțelan, deși realitățile anume asta vor să însemne.