Întreb şi eu într-o doară, chiar dacă sunt sigur că nu ai un răspuns tu, cel care nu eşti decât eu însumi...
Ce te vei face, dacă nu vei avea un loc de muncă şi, bineînţeles (a ceva ce e foarte grav!), drept strâmbă consecinţă – nu vei avea bani?

Închideau spaţiul în valize, în dulapuri şi în pivniţe. Îşi făceau rezervă de spaţiu, de dimensiuni vitale, gândindu-se că nestăvilitul Golem ar putea nimici atât o parte din omenire, cât şi una din spaţiul cosmic.

Staţia de tramvai. Minus trei sau patru grade. Şi oarecum umed, pentru că aşa e în oraşul de pe Neva, la staţia de lângă canalul... – care? Anicikin?... Nu-s singur... Ştiu doar că nu e canalul Griboedov... Dar, de fapt, nu contează decât esenţialul: la staţia de tramvai de lângă podul de peste unul dintre canalele ce străbat, pe dedesubt, bulevardul Nevski... Lume – multă sau multişoară?... Oameni mulţi, totuşi. Şi toţi se gândesc, râvnesc să ajungă călători – norocoşi! – în tramvaiul ce are să vină.
Întârzie, dar o să vină...