Teatru

În luna septembrie, la Teatrul Național „Eugene Ionesco”, a avut loc premiera spectacolului „Regele Lear”, de William Shakespeare, regia și scenografia Mihai Țărnă.

Pe 30 noiembrie 2016, Centrul Național de Educație prin Artă (CNEA) a prezentat, în premieră absolută în Republica Moldova, spectacolul „Martiri” de Marius von Mayenburg, în regia lui Vlad Ciobanu. Scenografia este semnată de Ştefan Bâlba, iar designul/costumele de Ioana Ciobanu.

Interviu cu Vlad Ciobanu, director general al Centrului Național de Educație prin Artă (CNEA), Chișinău
 
- Domnule Vlad Ciobanu, care este misiunea Centrului Național de Educație prin Artă și prin ce se deosebește de alte instituții de cultură?

Povestea tragică a lui Melchior, Moritz şi Wendla

O bună prietenă a mea a plecat exact în perioada când la Chișinău avea loc Bienala Teatrului Eugen Ionesco la un alt festival de teatru (unul de anvergură!) în Montreal, Canada*. Aflate la mii de kilometri distanță, mă gândeam cu inofensivă invidie și ușoară gelozie că diferența dintre aceste două evenimente era să fie nu doar una spațială, ci și neapărat una calitativă ca ofertă de spectacol în program. Festivalul la care mergea ea trebuia să fie unul cosmopolit, iar al meu unul… provincial. Gândesc oare în termenii unui complex de inferioritate?!... Nu cred.

Ivona, principesa Burgundiei este unul dintre spectacolele de licență ale studenților de la Facultatea de Arte Dramatice și Management Artistic, specialitatea ATC, clasa lui Vlad Ciobanu. Spectacolul e montat după piesa omonimă de Witold

articol: 

Într-o societate de consum de... sărăcie, cum e a noastră, preocupată de valori trecătoare și perisabile, ar merita să ne întrebăm câţi dintre noi avem nevoie de teatru?, atunci când asimilăm cu ușurință orice „ofertă” de pe piață şi, cu o şi mai mare inconştienţă, ne lipsim de orice ar merită o adeziune mai reflectată. Suntem tentați adesea să renunțăm tocmai la ceea ce ne-ar susţine existenţa şi esenţa umană. Din fericire, avem nevoie de teatru în aceeaşi măsură în care avem nevoie de oamenii care simt necesitatea de a face teatru.

articol: 

- Domnule Constantin Cheianu, textul de teatru din Republica Moldova s-a impus în ultimii ani nu doar în spaţiul românesc, ci şi în Europa (mă refer, de pildă, la piesele Nicoletei Esinencu), un lucru care nu se întâmpla nici în epoca sovietică, nici în anii ‘90. Cum s-a ajuns la această performanţă, ce ne puteţi spune despre evoluţia dramaturgiei basarabene de după Declaraţia de Independenţă din 1991?
- Pentru început, aş diviza acest interval în două segmente oarecum delimitate.

Ediţie de ediţie, recunosc, încerc o oarecare nostalgie a precedentelor întâlniri ale artelor scenice de la Chişinău şi întrezăresc o anumită stare de anticipare, dar şi de speranţă a evenimentelor ce urmează să aibă loc. Însă anul acesta criza se pare că nu a afectat festivalul numai din punct de vedere economic, dar şi la nivel conceptual.

Viaţa culturală a Chişinăului murise. Sau intrase într-un soi de hibernare letargică. Nu se mai întâmpla nimic, când..., brusc ne-au copleşit, au dat buzna peste noi, şi unul peste altul, evenimentele: Festivalul de film documentar „Cronograf”, Zilele Literaturii Române la Chişinău, Zilele Filmului American, Festivalul Filmului German şi, în sfârşit, Bienala Teatrului Eugen Ionesco (BITEI), altfel spus – zece zile de teatru bun!
 

Un pictor îşi instalează şevaletul într-o alee, îşi înşiră pensulele şi vopselele. „Tablouri!”, „Peisaje!”, „Nature mort!” – strigă el. „Vindem artă!” „Ne grăbim, nu ne-îmbulzim!”. Nimeni însă nu-l bagă în seamă. Dezamăgit, se aşază pe un scăunel rabatabil şi răsfoieşte un ziar boţit. Deodată, un anunţ îi atrage atenţia: „Se însoară prinţul. Nunta prinţului cu prinţesa Rusiei se va celebra astăzi la palatul regal. Toţi supuşii sunt obligaţi să se bucure”.