Nr. 6 (298), noiembrie-decembrie 2020

Grigore Chiper, Semințe de betel, poeme. Editura Cartea Românească, București 2020
 

QUADRAT nr. 3/2020
 

Anul ce stă să se-ncheie așa cum a și stat, sub semnul pandemiei, a pricinuit nenumărate drame pretutindeni. În lumea literară s-a adăugat încă una la jumătatea lunii iunie, când s-a stins din viață, la numai 55 de ani și-n plin elan creator, cel mai tradus și citit autor spaniol contemporan. Carlos Ruiz Zafón, despre el este vorba, s-a născut la Barcelona în 1964 și a murit la Los Angeles.

Până în sumbrul novembrie 2020, niciunul dintre apropiații mei nu decedase din cauza blestematului virus Covid 19. Poate asta a accentuat efectul de șoc al mesajului recepționat, în seara de 14 nov. 2020, de la amicul Victor Buruiană, muzician și realizator de emisiuni la Radio Chișinău: „Am primit o știre tristă de la un prieten comun, medic. De covid a murit Natalia Stefăneț...”

Prefer istoria văzută din perspectivă individuală, istoria cu „i” mic și fără sforăituri – cea la care bunicii și străbunicii noștri au contribuit direct prin viața lor de zi cu zi. Această pagină nu este și nu se dorește a fi un demers științific, ci mai degrabă un mic efort de a pune stavilă uitării, o încercare de recuperare a memoriei noastre comune” – spune Sorin Nica într-un comentariu ce însoțește pagina sa Photo Historia de pe Facebook.

Dintre multele statui ce înfrumuseţează capitala Portugaliei, una se bucură de maximă frecventare. Îl înfăţişează pe literatorul-prin-excelenţă Fernando Pessoa în mărime naturală, aşezat picior peste picior, lângă o masă de pe esplanada cafenelei A Brasileira.

De mic copil, știam că Prutul desparte două țări: România și Uniunea Sovietică. Nu înțelegeam rostul frontierei pentru că bunicul Vasile zicea că suntem rude. Se mai auzea câte unul strigând când vedea pe celălalt mal un om iar grănicerii nu erau în apropiere:

Abia dacă-i
spune, încă
străinei: „Fii

Printre nesfârșitele plăceri livrești pe care mi le rezervă biblioteca domestică, se numără și cartea Iulius Caesar, scrisă în anii ’50 de istoricul englez Rex Warner și apărută în traducere românească în 1972, la Editura Enciclopedică Română.

De la Leipzig până la Berlin e o cale de numai două ore cu trenul... De când locuiesc în Germania, nu am prea auzit de la băștinași parafraza: „La Berlin, la Berlin, la Berlin!” În cazul meu, ea conține încă acel subtext cehovian, căci chiar dacă am mai vizitat Berlinul, el rămâne pentru mine asemeni unui Ianus cu mai multe fețe. Care dintre ele mi se va deschide de această dată?...

Vi s-a întâmplat măcar o dată ca, navigând pe internet, să vă treziți „plutind în derivă”?

La finele celui de-al doilea Război Mondial, Papa Pius al XII-lea a cerut includerea sa în calitate de participant la Conferința de Pace de la Paris, în tabăra aliaților învingători. La auzul acestei solicitări, conducătorul sovietic I. Stalin a reacționat nervos, pe un ton disprețuitor: „Câte divizii are Papa de la Roma...?!”
 

Deși avea doar 28 de ani, jurnalista Aliona Carp era deseori cuprinsă de o adâncă tristețe și încremenea minute bune, cu privirea pierdută în gol, chiar în toiul unor petreceri.

Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor (ARCCA) a acordat, în premieră, Premiul „Cartea de Poezie a Anului” (2019) scriitoarelor Mariana Codruț (pentru volumul pulsul nu poate fi minimalist, apărut la Editura Paralela 45) și Anastasia Gavrilovici (pentru volumul 

înger etern, chiar ai văzut steaua?
eu, nu –
n-am, vai, atîţia ochi
cîţi ai tu.
 
şi, spune-mi, ningea în Betleem
peste peştera din piatră şi lemn?
 

Pasărea înțelepciunii, aflată între animalitatea pedestră și supremul spirit ceresc, sau doar socratic, având aripi în a nu obosi în negăsirea adevărului ultim, cu zborul ei dezorientat tulbură geometria spațială a imaginației noastre, ce creează cea mai inutilă hologramă a grandorilor. Un dadaism senzorial din așchii de imagini – doar atât rămâne în urma bătăilor de aripi ale păsării filosofiei.

în toamna lui 2019
am mers
cu un grup de scriitori

o după amiază-n aerogara otopeni – prea mică
pentru numele ei henri coandă – cu sentimentele

După un timp
de nemișcare,
mi s-a făcut dor de oameni.