Nr. 1-2 (181-182), ianuarie-februarie 2010

aştept să mori
Aştept să mori, scumpo.
Aştept să mori cât mai frumos cu
                                    putinţă
în sufletul meu.
 
Lumea asta în galben,
de mai multă vreme, lumea asta

marină
păsările încep să mănânce
apa
şi asta se aude se vede
 
tare sunt departe
 
cu valuri pe umeri
cu mama
 
ţărmul se dă la o parte
 
ţipătul nu
 
dacă din nisip ies corzile
toate păsări de apă de uscat
 
să meargă pe valuri
 
pământ până seara
se roagă noaptea să fie lungă
 
odată ajunsă
odată rămâne afară
 

Cine te pândeşte din lacrimă?
Ce taină fără cheie... Şi nu pot,
Oricât aş vrea, să-i aflu dezlegare...
E lacrima mai mare ca o mare –
Nu-şi trece nimeni lacrima înot...
 
Din lacrima pe care-o plângi chiar tu –
Te-ntrebi cu grijă – cine te pândeşte?
Temutul Moby Dick? Un elf? Un peşte?
Ce de enigme între da şi nu!
 
Încerci să-i schimbi esenţa supărată?
Zadarnic pui în lacrimă sirop...
Se-ntâmplă, azi, minuni, Sfinte Sisoe?
 

Reflectând asupra literaturii române din Basarabia, Ion Simuţ susţine că literatura basarabeană este „oglinda unei drame a conştiinţei naţionale. Dar este şi o dramă a neputinţei estetice, a carenţei de expresivitate şi de universalitate. Din nefericire, literatura basarabeană nu e mai mult decât o literatură regională, cantonată într-un orizont tematic, problematic şi stilistic foarte limitat, fără nicio şansă de a intra într-un dialog european peste capul literaturii din România”.

Cei 20 de ani scurşi de la prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa de Răsărit au fost un bun prilej de reflecţie asupra acestui interval. Mai multe colocvii, mese rotunde şi – desigur – studii şi cărţi depun mărturie în acest sens, printre care şi volumul de faţă. Totuşi, în ciuda intensităţii cu care a fost rememorată căderea Zidului Berlinului, va mai fi nevoie de un timp pentru ca perspectiva asupra acestei perioade – şi a celei care a precedat-o: lungul interstiţiu comunist – să iasă de sub imperiul afectivităţii şi să se fixeze în contururi impersonale (şi stabile).

Cele mai incitante (dar, poate, şi mai importante) apariţii editoriale semnate în ultimii ani de scriitorii (originari) din Republica Moldova ilustrează ascensiunea scriiturii autobiografice în literatura română postsovietică din acest spaţiu. De altfel, fenomenul resurecţiei autobiograficului caracterizează întreaga literatură posttotalitară din Europa de Est.

La parastasul prilejuit de aniversarea Căderii Zidului Berlinului au lipsit... bocitoarele. La fel ca şi în îndepărtatul an 1989, când înmormântarea comunismului se făcea cu lăutari. Silvio Berlusconi, aţipit cinic în plină procesiune, a reuşit să sugereze doar plictisul „regulamentar” cu care beaumonde-ul politic european abordează celebrările protocolare.

Cartea Ultimii eretici ai Imperiului conține un schimb de scrisori dintre un octogenar, A.I., și un personaj cu vreo 50 de ani mai tânăr, Vasiliy Andreevici. Genul epistolar promite delicii deconstructive, căci permite prezentarea a două perspective asupra aceleiași chestiuni. Ultimii eretici nu sunt însă implicați în vreo polemică, dimpotrivă, ambii afirmă lucruri similare, își adresează reciproc cuvinte măgulitoare: „acest lucru m-a atras la tine. Eretic…” (p.

După Născut în URSS, o nouă carte de Vasile Ernu avea să trezească justificate aşteptări şi curiozităţi. Volumul de debut, multiplu comentat şi premiat de Uniunea Scriitorilor din România (spre surprinderea, post festum, chiar a unora din membrii juriului), cocheta cu amintirile sale zglobii despre comunism, lipsite de patimă resentimentară, dorind să se plaseze polemic faţă de trendul oficial al condamnării regimurilor de tip sovietic.

Sunt câteva decenii de când criticul şi istoricul literar Eugen Lungu îşi publică, cu o regularitate de metronom, eseurile  şi articolele de carte. Interesele acestui specialist, dificil de încadrat şi de calificat în peisajul literar de azi, nu se limitează la literatura română şi nici măcar la literatură.

- Petru Negură, ai scris o carte, publicată în Franţa, despre activitatea pro-comunistă a scriitorilor din RSS Moldovenească. Vei aprofunda această cercetare în cadrul Comisiei Cojocaru? Pentru că ar fi interesant să vedem şi alte chipuri ale colaboraţionismului, „soldaţi ai partidului” au existat în diferite medii, nu numai în cele cultural-artistice. Vei încerca să extinzi definiţia colaboraţionistului şi la alte grupuri sociale importante?

- Andrei Cuşco, te-ai aşteptat să fii invitat să participi în Comisia de cercetare şi apreciere a regimului comunist din Moldova? Ce şanse oferă o asemenea muncă unui istoric tânăr? Crezi că vei reuşi să îţi susţii punctul de vedere într-o structură ce cuprinde atâtea personalităţi cu merite şi biografii bogate (poate prea bogate, prea „încărcate”, adesea)?

- Igor Caşu, ai avut experienţa redactării capitolului despre Basarabia din Raportul Comisiei Tismăneanu. Cum vei proceda, vei folosi materialul acumulat prima dată, vei păstra şi vei transfera „spiritul” acelui capitol basarabean în Raportul pe care îl va redacta Comisia Cojocaru?

În ianuarie 2010, printr-un decret al preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, a fost înfiinţată Comisia de studiere şi apreciere a regimului comunist totalitar din Republica Moldova, care are misiunea să elaboreze, până în luna iunie a. c., un studiu, o culegere de documente şi un raport analitic de evaluare istorică şi politico-juridică a totalitarismului roşu pe meleagurile noastre. Preşedinte al Comisiei a fost desemnat istoricul Gheorghe Cojocaru. 

Chiar îmi pare rău de cât efort creativ se pierde în jurul noului „star” de la Ungheni, apărut subit în mediul muzical autohton. Mai ales că din echipa care-l susţine cu atâta avânt şi convingere „hermeneutică” fac parte şi câţiva ziarişti, oameni de artă, dornici să-şi încerce abilităţile şi în ale scrisului, şi poate ar merita să-şi promoveze mai cu insistenţă propriile creaţii, de vreme ce cunosc tehnici moderne de captare a publicului larg. Pe unii îi urmăresc pe blogurile lor personale şi pe diverse site-uri specializate, citindu-i cu interes şi admiraţie.

Revista „Viaţa Românească” a acordat Premiul „Constantin Stere” pentru Publicistică, revistei Contrafort, la 15 ani de la fondare – Vasile Gârneţ, director; Vitalie Ciobanu, redactor şef
 
O revistă europeană
 

De câteva luni de zile, Republica Moldova respiră mai liber. Nu ne mai temem că vom fi „umflaţi” direct din stradă pentru că vorbim româneşte fără accent rusesc – cum ai păţit-o tinerii şi tinerele din 7 aprilie, umiliţi, snopiţi în bătăi în comisariatele de poliţie.