Cronica traducerilor

Kurt Vonnegut este poate cel mai nedreptățit autor postmodern american. Cu o armată de fan(atic)i în spate și o alta de critici care l-au lăudat constant, dar nu au avut niciodată curajul de a-i acorda premii cu adevărat „grele”, Kurt Vonnegut a alergat toată viața de unul singur pe un culoar doar al lui. Cărțile sale, imposibil de clasificat, nu seamănă cu aproape nimic altceva – convenția e adeseori cea a literaturii SF, stilul e postmodern până-n măduva literelor, viziunea asupra lumii e condusă de un sarcasm necruțător.

Pe 13 octombrie 2016, cu doar câteva ore înainte să știm că Premiul Nobel pentru Literatură pleacă spre Bob Dylan, Dario Fo trecea la cele veșnice (sau mai corect, trecea în neființă – omul era ateu declarat). O coincidență tristă, dar oarecum simbolică. Dario Fo, laureat cu Nobel în 1997, a fost printre altele cantautor și pictor. Întocmai ca Bob Dylan. Vorba cântecului, The Times They Are a-Changin’.
 

În Vest, literatura de popularizare a celor mai recente descoperiri din ştiinţă reprezintă o nişă bine conturată de zeci de ani. Editorii au înţeles perfect interesul publicului larg de a avea acces la o variantă simplificată a celor mai recente descoperiri ştiinţifice, iar colecţiile şi titlurile nu sunt deloc puţine.

articol: 

Andrei Kurkov, scriitor ucrainean de limbă rusă cunoscut publicului român pentru volumele Moartea pinguinului, Legea melcului și Ultima iubire a președintelui, apărute la Curtea Veche Publishing, este un autor ajuns pe deplin la maturitate, atât din punct de vedere al receptării critice și al recunoașterii internaționale încununate de traducerea cărților sale în peste treizeci de limbi, cât și al rafinării mijloacelor de expresie literară.

articol: 

Din păcate, literatura care se scrie în ţările Europei de Est (poate cu excepţia celei maghiare) este prea puţin cunoscută cititorilor de limbă română. Oricât de interesantă ar fi o punere în paralel a felului în care au evoluat modelele literare în ţări care au o moştenire culturală comună, secole de istorie asemănătoare şi care s-au aflat recent împreună dincolo de Cortina de Fier, editorii români par oarecum reticenţi în a traduce şi publica volume ale vecinilor estici.

articol: 

Din păcate, literatura care se scrie în Polonia în zilele noastre este puţin cunoscută publicului român. Spre deosebire de alte state din Europa Răsăriteană, ai căror reprezentanţi se bucură de o prezenţă constantă pe rafturile librăriilor de la noi (mă gândesc aici mai cu seamă la Ungaria şi Cehia), Polonia este mai degrabă o prezenţă discretă.

articol: 

De ceva vreme încoace prozatorul japonez Haruki Murakami şi-a impus un soi de regulă a scrisului, mai exact a succesiunii textelor: după fiecare carte de mai mică amploare, mai scurtă, în care mizele nu sunt mari, urmează un volum amplu, în stare să aţâţe minţile şi apetitul de lectură al cititorilor de pretutindeni şi să-i facă pe criticii literari să afirme că avem de-a face cu un magnum opus.

articol: 

În toamna anului 2010, nu puţini au fost cei care au tresăltat de bucurie la auzul numelui proaspătului laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, scriitorul peruan Mario Vargas Llosa. Recunosc că printre aceştia m-am numărat şi eu. După ani buni în care ajunsesem aproape la convingerea că nu doar valoarea literară este singurul criteriu decisiv pentru a şti încotro pleacă prestigiosul premiu, în sfârşit a fost recompensat un scriitor pe care puţini l-ar putea contesta.

articol: 

De ceva vreme încoace un important trend social a luat amploare. Poate din pricina aşa-numitei crize economice globale, poate din nevoia omului contemporan strivit de necesităţi consumeriste de a-şi recâştiga o formă de libertate de care genetic nu se poate desprinde complet, tot mai mulţi aleg un soi de retragere socială, caută traiul simplu, doresc să vieţuiască întocmai „ca odinioară”.

articol: 

Cultura şi literatura catalană au rămas necunoscute publicului român multă vreme, poate şi fiin­dcă limba catalană este vorbită doar la nivelul unei regiuni, nu şi al unui stat, fapt care a condus adeseori la asimilarea automată a autorilor catalani cu cei hispanici şi la estomparea diferenţelor (inerente).

articol: 

După o carieră de jurnalist (colaborând cu publicaţii precum El Pais sau La Vanguardia), după ani buni petrecuţi în industria de publicitate şi apoi ca scenarist la Hollywood şi în urma a trei volume de literatură pentru copii, Carlos Ruiz Zafón a debutat în 2001 în roman cu Umbra vântului, o carte devenită în scurt timp un adevărat fenomen literar. Vânzări uriaşe, traduceri în zeci de limbi de circulaţie internaţională şi o carte perfect articulată, fără cusur.

Dacă nu o punem la socoteală pe J. K. Rowling şi fenomenul Harr­y Potter pe care l-a iscat, Dan Brown este probabil cel mai bine vândut autor al ultimilor ani. După câteva romane corecte în genul lor (thriller) dar nimic mai mult decât atât (Conspiraţia, Fortăreaţa digitală), Dan Brown a părut să găsească reţeta magică a succesului prin Îngeri şi demoni şi mai ales Codul lui Da Vinci.