Apărută cu mai puțin de o lună în urmă, cartea lui Adam Burakowski, pe care o comentez astăzi, a avut parte de o publicitate mai puțin obișnuită, chiar și pentru un volum cu un asemenea subiect. Lansată cu mare zgomot la Tîrgul anual de carte de la București (la finele lunii mai), re-lansată, apoi, la Iași, recenzată, rapid, în cîteva publicații culturale importante, comentată de autorul însuși în două sau trei interviuri, cartea a avut parte de – cum se spune acum – toată mediatizarea necesară pentru a se impune atenției marelui public și specialiștilor.