Oleg Serebrian, Pe contrasens (roman). Editura Cartier, 2021
Romanul este partea a treia a unei trilogii începute cu volumele Cântecul mării și Woldemar. Labirintul unor drame umane, reflectat pe ecranul istoriei celui de-al doilea război mondial.
„Nu mai aveam nicio cale de retragere. De fapt, ca să fie clar: nu am luat decizia de a muri pentru că mi s-a urât viața și nici din pricina groazei devastatoare de repetarea experiențelor prin care trecusem la Sachsenhausen, ci pentru că am înțeles cum am trăit și că nu mai puteam trăi nici astfel, nici altfel. Ne luăm zilele atunci când nu mai avem pentru cine sau pentru ce exista. În viață ne ține fie dragostea și grija pentru cineva, fie sentimentul unei datorii, certitudinea unei meniri. În momentul când constați că nu ai nici una, nici cealaltă, ajungi la punctul zero, descoperind abia atunci că moartea e o fatalitate, iar viața o șansă unică. Cât suntem tineri, nu pricepem în ce măsură nașterea noastră a fost un accident improbabil și nici măcar faptul că odată născuți, moartea ne așteaptă neîndoielnic. Ne trăim anii cei mai buni ca și cum am scrie viața pe ciornă, îmbătându-ne cu iluzia că va veni odată un moment, marele moment al vieții noastre, când o vom așterne pe curat, și numai când începem coborârea realizăm că viața se trăiește într-o singură redacție – de la început până la sfârșit. Nu razi nimic din ea.” (Oleg Serebian)
Sergiu VLAS
***
Andrei Cornea, Excepția. O încercare de antropologie filozofică. Editura Humanitas, 2021
„Ne‑am ivit pe Pământ, pare‑se, din întâmplare, printr‑un concurs cu totul improbabil de împrejurări; suntem o micuță crevasă de antientropie, născută abia ieri, fără scop și rost și care urmează să fie deja colmatată mâine. Suntem un dezastru ecologic, o mână de scandalagii care‑și hărțuiesc generosul proprietar – Natura – și murdăresc zilnic imobilul pe care‑l ocupă forțat, unde nu sunt decât vremelnici chiriași și defel proprietari, așa cum ei se imaginează cu un neîngrădit orgoliu. Suntem aberația ucigașă, eroarea impardonabilă a unui Demiurg ignorant. Pe de altă parte însă, prin exercitarea puterii noastre de cunoaștere, și infinitul, și neantul își regăsesc centrul (Pico della Mirandola), măsura universală (Protagoras), deci întruparea regulii lor, oricât de minoritară cantitativ ar fi aceasta.” (Andrei Cornea)
Vitalie STELEA
***
Iuri Andruhovîci, Recreații (roman). Traducere din ucraineană de Maria Hoșciuc. 128 pag. Editura Cartier, 2021
„Recreații întrunește cele mai spectaculoase elemente ale postmodernismului: burlescul, balaganul, bufoneria, absurdul, ironia, carnavalescul și kitsch-ul, aluzii la Tîcina, Skovoroda, Antonici, dar și la propria operă.” (Oksana Danilina)
„În cartea lui Iuri Andruhovîci /…/ este pusă la lucru fantezia, are loc teatralizarea realității, proza înălțându-se deasupra detaliilor și oferind spațiu poeziei și filosofiei. Mai mult, cred că succesul romanului constă în dualitatea abordării auctoriale. Pe de o parte, intimitate, sinceritate, trecând uneori în dezvăluiri neîndurărătoare (semne ale „non-ficțiunii”), pe de altă parte, scene și simboluri tipice pentru ceea ce am putea numi estetica „realismului fantastic”. Balansând cu iscusință pe această lama de cuțit, Andruhovîci a reușit să creeze o adevărată lucrare contemporană.” (Vladimir Șpakov, Znamea)
***
Paula Erizanu, Ard pădurile (roman), Editura Cartier, 2021
Un roman-surpriză al tinerei scriitoare Paula Erizanu, în plină ascensiune.
„Se spune că în 1899 a fost o cotitură a vremurilor, că în bezna ca melasa au început să apară fulgere întretăiate, fără legătură și fără continuitate, intermitențe interioare ale unor noi impulsuri și vechi utopii. Socialiști utopici, bolșevici, narodnici, menșevici, acești purtători de noi-vechi impulsuri spre egalitate, fraternitate, libertate aveau să înainteze în anii premergători revoluției din 1917 printr-o lume care se schimba radical și definitiv. Cum răzbăteau aceste frânturi de trecut digerat și de viitor nesigur în conștiințele unor tinere femei de atunci, precum Aleksandra Kollontai, prima femeie ministru (dar și comisar) în guvernul lui Lenin, sau feminista Inessa Armand, iubita aceluiași Lenin? Cum se despărțeau acestea de reflexele mic-burgheze ale unei discipole liberale, de vechile obișnuințe sentimentale ale iubirii conjugale, de deprinderile vieții domestice ale unei mame și soții? Cum vedeau viața frustă a muncitorimii (inclusiv a muncitoarelor sexuale) pe care n-o știau și câtă cunoaștere a naturii omenești, în genere, puteau avea ca tinere de familie bună, ținute sub obroc? lată câteva întrebări complicate la care Paula Erizanu încearcă să răspundă, cu talent și curaj, în acest prim volum al docudramei Ard pădurile.” (Simona Sora)
Ana DRUȚĂ
***
Editura clujeană Limes este o instituție dinamică, imaginativă, preocupată să promoveze mai ales autori din spațiul transilvan, dar nu numai – un exemplu: volumul „Deșertul în literatură” al tânărului autor basarabean Constantin Tonu. Denumirea „Limes” definește o identitate culturală și un program editorial, demn de atenția publicului din stânga Prutului.
* * *
Mircea Petean, Balade. Editura Limes, 2021
„Produs de referință al literaturii echinoxiste, Mircea Petean este asemenea soldatului japonez: la treizeci de ani după căderea comunismului și schimbarea mai tuturor regulilor jocului (inclusiv în literatură), continuă să apere, cu armele sale puțin demodate, pozițiile strategice cucerite cu atâtea sacrificii de poeții și prozatorii de la mijlocul deceniului nouă al secolului XX. Dincolo de mode literare și poietici novatoare, ceea ce contează este talentul poetic. Iar Mircea Petean are talent poetic din abundență.
Poezia lui Mircea Petean este creația unui autor lucid, cerebral, cultivat, cu umor și spirit ironic. Aproape o chintesență a spiritului echinoxist.
Nimic din poezia lui Mircea Petean nu este ceea ce pare la prima vedere. De cele mai multe ori, lucrurile sunt mult mai complicate. Există în scrisul lui Mircea Petean o mare capacitate de a se reinventa ca poet, de a se produce surprize chiar și acolo unde totul pare clar și predictibil. De cele mai multe ori, autorul trece prin lume cu ochii larg deschiși și cu toate simțurile în stare de alertă pentru a vâna elementele susceptibile să devină hrana poemului.” (Tudorel Urian)
***
Mircea Zaciu, Jurnal 5 (1990-1992). Prefață și note: Ion Pop. Editura Limes, 2020
Mircea Zaciu, Jurnal 6 (1993-1994). Editura Limes, 2020
„Jurnalul lui Mircea Zaciu este cronica de moravuri a unui intelectual de rasă pentru care fericirea era mereu în altă parte: a trăit într-un oraș pe care nu l-a iubit; s-a resemnat să lucreze o viață într-o universitate pe care ar fi dorit-o schimbată din temelii; s-a afirmat într-o literatură condamnată la o condiție marginală; a continuat să scrie însemnări zilnice cu o tenacitate crâncenă, deși ar fi dorit să dea mai degrabă un roman frescă în stil balzacian; și-a cheltuit energiile în coordonarea, alături de Marian Papahagi și Aurel Sasu, a monumentalului Dicționar al Scriitorilor Români, amânând mereu desăvârșirea unei proiectate Istorii a Literaturii Române sau măcar a unei Istorii a Literaturii Transilvane; s-a simțit exilat în propria țară prinsă în chingile unui regim concentraționar, iar în Occidentul supertehnologizat, aseptic și mercantil, a visat la o insulă unde să se retragă în deplin anonimat ca să-și scrie testamentul literar:
Jurnalul lui Mircea Zaciu este mărturia patetică a unui om care nu și-a găsit locul într-o lume nu doar rău așezată, ci și fără șanse reale de a se statornici într-o matcă firească.
Jurnalul lui Mircea Zaciu este capodopera sa.” (Mircea Petean)