Mircea Cărtărescu, Frumoasele străine

Mircea Cărtărescu,  Frumoasele străine, Humanitas, 2010.

Umorul, satiricul şi grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în Levantul şi-n Orbitor, în Enciclopedia zmeilor şi-n De ce iubim femeile, a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică şi vizionară. În Frumoasele străine ele sunt coarda dintâi. Puţine cărţi din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturaleţe a povestirii şi ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi.

Cele trei povestiri unite de aceeaşi voce narativă, destinsă şi firească, sunt filme cu camera în mână, fără nici o emfază, mizând pe sinceritate şi simplitate. Sunt road movies, mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artişti vizuali, poliţişti şi criminali, studente şi responsabili culturali, fantome şi cineaşti, risipiţi într-o lume mereu surprinzătoare.

Allen Ginsberg, Howl şi alte poeme. Antologie 1947-1997.  Traducere din limba engleză de Domnica Drumea şi Petru Ilieşu. Polirom, 2010

 Prima antologie în limba română Allen Ginsberg, unul din „patriarhii” generaţiei beat şi cel mai elocvent purtător de cuvânt al acesteia.

 Volumul de faţă este o selecţie din poemele celebre ale lui Ginsberg, printre care se numără Howl (1956), America (1956) şi Kaddish (1961), alături de câteva creaţii de dată mai recentă, din volume precum White Shroud (1986) sau Cosmopolitan Greetings (1994).

„O selecţie extraordinară, care demonstrează că Ginsberg nu este doar legendarul scriitor răzvrătit, ci şi un poet liric pe care puţini îl cunoşteau.” (New York Times)

 „Acest volum de poeme constituie o veritabilă radiografie a societăţii americane a ultimelor patru decenii.” (Los Angeles Times)

 „Mai devreme sau mai târziu, oricine este interesat de istoria poeziei americane va trebui să citească această carte din scoarţă-n scoarţă.” (Houston Chronicle)

 „Poezia nu poate fi expresia liniei de partid. Poezia înseamnă să zaci noaptea cu lumina stinsă, să gândeşti ceea ce gândeşti cu adevărat, să dezvălui lumea ta interioară lumii din afară, asta face poetul.” (Allen Ginsberg)

Ion Vianu, Amor intellectualis. Romanul unei educaţii. Polirom, 2010.

„Romanul unei educaţii”, cum îl subintitulează autorul, Amor intellectualis relatează povestea unei maturizări intelectuale şi sentimentale pe fundalul unei epoci tulburi, cea a instaurării şi consolidării regimului comunist. Adolescenţa eroului îndeosebi, cu iniţierile ei – primele experienţe erotice, căutările intelectuale, tensiunea dintre spiritual şi trupesc –, prilejuieşte pagini pe cât de savuroase prin pitorescul lor, pe atât de convingătoare prin francheţe. La fel şi galeria portretelor zugrăvite: ale prietenilor dar şi ale discipolilor şi apropiaţilor marelui T. (Tudor Vianu), legaţi de acesta prin amor intellectualis magistri. Treptat, istoria personală se estompează, pentru ca în prim-plan să treacă o altă poveste, dramatică, despre dispariţia unei lumi şi a unei generaţii...

1