|
1. Ce trăsătură de caracter vă definește cel mai bine și care a fost cea mai nepotrivită calitate pe care v‑au atribuit-o alții?
2. Credeți că e posibil să trăim numai în adevăr, să excludem minciuna?
3. Ați fost vreodată cu adevărat fericit în meseria scrisului?
4. Ce prețuiți mai mult: libertatea umană sau datoria față de patrie?
5. Ce ați dori să discutați cu un scriitor celebru, dacă v-ați întâlni cu el la o casă de creație?
6. Ați încheia un „pact faustic” pentru a crea o operă monumentală?
7. Credeți în Geneză sau în Teoria evoluționistă?
8. Vă deranjează faptul că religiile monoteiste nedreptățesc femeia?
9. Ați accepta să plecați într-o călătorie în spațiu pentru a cunoaște tainele Universului, știind însă că nu vă veți mai revedea părinții, rudele și prietenii?
10. Dacă nu v-ați fi născut în România/Moldova, în ce țară din lume ați fi dorit să trăiți?
11. Dacă ați avea posibilitatea să alegeți, în ce epocă din trecut aţi dori să trăiți?
12. În ce tablou al unui pictor celebru v-ar plăcea să intrați?
13. Preferați un guvern național sau un guvern european?
14. Care este, după părerea Dvs., cea mai mare impostură a lumii?
15. Dacă vi s-ar oferi ocazia, în ce moment al istoriei ați interveni pentru a da un alt curs evenimentelor?
16. Aveți un model pentru femeia perfectă?
17. Ce calități apreciați la un bărbat?
18. Vi s-a întâmplat să jucați în viață „roluri” care nu vi se potrivesc?
19. Ați simțit vreodată nevoia să vă răzbunați pe cineva, să faceți rău cu intenție?
20. Vă place să dați sau să primiți?
21. Care „nebun al lumii” – ne gândim la iconoclaști și reformiști, cei care contribuie la emanciparea spiritului uman - vă este cel mai simpatic?
22. Ce compozitor vă place cel mai mult?
23. De ce își spune omul povești?
24. Vă e frică de singurătate?
25. Ce fel de poezie vă place, sunteţi deschis către mai multe formule poetice?
26. Dacă ați scrie un scenariu de film, cu ce regizor - clasic sau contemporan - ați dori să colaborați?
27. Ați simțit vreodată tentația puterii?
28. Ce personaj nedreptățit, subevaluat din istoria omenirii, ați dori să-l reabilitați?
29. Ce calitate proprie unui alt popor ați dori să o aibă și poporul român?
30. Când scrieți (dimineața sau seara) și ce stimulente folosiți pentru scris?
31. Cu ce vă „hrăniți” îngerul de pe umăr?
32. Ce așteptați, știind că nu va veni niciodată?
33. De ce își pune omul întrebări?
Aureliu Busuioc
1. În anii de la urmă, de când doctorul Alzheimer îmi tot suflă în ceafă, încerc şi eu să-mi caut trăsătura de caracter ce m-ar defini sută la sută, dar de fiece dată văd în faţă cutia unui puzzle, plină cu piesuţe, din care ar trebui să recompun tabloul sau portretul model, care însă… lipseşte pe capacul cutiei... Micile şi foarte numeroasele cartonaşe tăiate ad libitum destinate recompunerii sunt albe şi negre în părţi egale, dar toate cu tendinţa de a deveni gri, şi dacă nu eşti maestrul Mihai Grecu, cel ce ştia să picteze cu albul pe alb, încearcă să scoţi numai din sur ceva cât de cât inteligibil. Aşa că, vorba lui Murphy: „Inteligenţa mă urmăreşte, dar eu sunt mai rapid!” – voi apela la mânuitorul de cuvinte Minulescu şi răspund: „Nu sunt ce par a fi!”
Primul meu produs din anii cincizeci, o plachetă cu ceva umor tâmpo-cazon, i-a obligat pe mulţi să mă considere poet satirico-humorist şi astfel am purtat firma aceasta o bună bucată din viaţă, deşi sunt mai degrabă un sentimental ca orice om rău.
2. Ce facem cu literatura dacă excludem minciuna? Şi nu doar cu memuaristica...
3. În meseria scrisului sunt fericit întotdeauna când scriu. Dar nu-mi recitesc niciodată măcar corectura celor scrise, din care cauză se crede că aş avea ceva nerv ironic.
4. Bineînţeles aş fi preţuit mai mult datoria faţă de patrie... dacă aş fi avut-o. Dar, fără să fiu întrebat, patria mi-a fost schimbată de cinci ori! De şapte ani aştept zadarnic să se dea curs cererii de a fi repus în drepturile iniţiale, dar Regatul România nu mai există...
5. Cu Păstorel cred că aş discuta despre grasa de Cotnari. Cu numeroase exemplificări în text. Cu Tolstoi – despre confecţionarea cizmelor.
6. Am scris în Pactizând cu diavolul că încheind un asemenea pact nu poţi deveni sau rămâne înger. Iar mama în copilărie îmi spunea „Îngeraşul meu.” Să-mi trădez părinţii?...
7. După moartea soţiei, cu care am clădit o lume a noastră timp de 60 de ani şi fără de care (soţie) azi aş fi fost un nimic, am revenit la Geneză. E ultima speranţă de a ne regăsi chiar dacă nu vom putea împărtăşi cu nimeni această imensă bucurie.
În ce-l priveşte pe Darwin – am mai slăbit-o cu stima ce i-o purtam când am luat seamă că savantul refuzase să cerceteze şi reversul teoriei sale: a observat el câte milioane de maimuţe coborau din om în timp ce el număra ouăle iguanelor?...
8. Dacă mă deranjează ceva în viaţă fac tot ce pot ca să înlătur cauza deranjului. Dar adepţi ai monoteismului sunt milioane şi milioane, dacă nu miliarde. Aş fi caraghios s-o încalec pe Pisicuţa şi să-mi asmut baltagul asupra celor ce nu vor cu nici un chip să arate lumii că au soţii şi surori frumoase. Sau urâte. Cine-i ştie, or fi având şi ei motivele lor. Oricum, pentru mine e prea târziu să mă bag în studiul credinţei lor....
9. Accept sau nu, dar voi pleca mai devreme sau mai târziu într-o asemenea călătorie fără întoarcere. Şi restul omenirii îşi face în acest scop bagajele încă de la naştere. Mai puţin sigur e şpilul cu descoperirea tainelor Universului, ca să nu mai vorbim de posibilitatea de a le comunica celor rămaşi să facă coadă la iminenta plecare...
10. Doresc să trăiesc într-o Românie normală. Ca în copilărie şi în ceva tinereţe.
11. Aş fi dorit să fiu spectator la descălecatul Moldovei. Aş putea da o mână de ajutor istoricilor noştri, şi aş şti cu siguranţă dacă Druţă a luat pe bune ordinul „Bogdan descălecătorul”.
12. M-aş simţi confortabil în locul unuia din plăvanii lui Grigorescu, între care Arghezi a văzut plecată printre boi umbra lui Dumnezeu.
13. Prefer un guvern cinstit. În nici un caz unul european, alcătuit din rataţii şi ramoliţii guvernelor naţionale din Europa.
14. Cea mai mare impostură de pe pământ s-a lăfăit ani mulţi pe a şasea parte din uscat. Mai pierzând câte ceva din suprafaţă continuă s-o facă pe ingenua....
15. În 1812 l-aş fi spânzurat pe Manuc Bey.
16. Da: mama şi răposata soţie care m-a răbdat şaizeci de ani...
17. Bărbăţia şi inteligenţa. Şi, fireşte, simţul umorului!
18. Şi de multe ori. Inclusiv pe cel de poet şi de comunist...
19. Da, dar întotdeauna mai mult cu gândul.
20. Dacă aş practica boxul – aş răspunde: să dau! Dar cum sportul acesta îmi este străin, sunt nevoit să mai şi primesc.
21. Ţuţea, bineînţeles.
22. Nu sunt original: Enescu!
23. Cred că poveştile (basmele!) sunt o dovadă că omul a existat şi pe vremea apusului dinozaurilor. Sunt sigur că omul primar era un realist. Se temea, şi pe bună dreptate, numai de întuneric şi de duhuri nevăzute. Cu balaurii lupta!
24. Acum da. Chiar şi la masa de scris.
25. Sunt deschis către orice aduce a poezie. Dar aştept mereu poezia aceea totală, către care face impresia că se apropie un Cărtărescu, un Foarţă, un Ion Mureşan. (Nu zâmbiţi! Să râdem la urmă!)
26. Am scris în viaţa mea vreo patru scenarii atât de nătângi, încât şi azi mi-i ruşine să-mi amintesc de ele. Azi e mai simplu: vreo douăzeci de pagini de împuşcături şi explozii, vreo zece de pumni şi urlete, un viol-două, şi orice sergent major, instructor de sambo, mi-l rupe din mâini în calitate de regizor. Trebuia să evolueze şi cinematografia, ce naiba!
27. Am simţit, adică am cunoscut chiar tentaţia puterii de a-mi închide gura. De cele mai multe ori – cu succes.
28. Mai întâi aş dori să se retragă unele Nobeluri pentru literatură. Apoi aş insista să se confere în mod excepţional, „post mortem”, acest premiu (pentru medicină) doctorului român care a descoperit insulina. Trebuie să fie o dreptate pe pământ!
29. Demnitatea şi dragostea de muncă.
30. Scriu când îmi abate. Unicul stimulent – inspiraţia (dacă se numeşte astfel dorinţa de a spune ceva). De altfel, într-una din plachetele din anii şaptezeci am introdus un catren (care a fost eliminat de către redactor fără scandal!) Puteţi să nu-l tipăriţi:
Eu scriu numai atunci când îmi abate,
Nu recunosc comanda socială.
Şi-n dragoste-i asemeni din păcate:
Te culci numai atuncea când se scoală...
31. Cu indiferenţă.
32. Nu-l pot înjura: îngerii n-au mamă.
33. Cred că formula perfectă a întrebării ar fi fost: „De ce îşi/nu-şi pun oamenii întrebări?” Cel puţin cu referire la plaiul nostru ovin cea de a doua parte a frazei ar fi pus berbecii pe gânduri...
Liliana Corobca
1. Cred că mi-ar plăcea să mă definească în primul rând sinceritatea. Alţii mă consideră mult mai flexibilă decât pot să fiu şi asta mă pune în dificultate de multe ori.
2. Cred că mai degrabă e posibil să trăim numai în minciună, dacă e vorba de stat, de comunitate, de societate. Ca persoană particulară, cu întrebarea formulată la singular şi nu la plural, eu cred că pot să trăiesc numai în adevăr. Sună cam pompos şi simt nevoia să adaug: „pe o perioadă determinată de timp”.
3. Da, de foarte multe ori, cu adevărat.
4. Ambele sunt clişee. Preţuiesc desigur libertatea, patetică, poetică, pragmatică.
5. Dacă este doar un scriitor celebru, l-aş întreba ce crede despre alimentaţia „bio” . Dacă e un scriitor celebru care îmi place, pe care îl apreciez mult, l-aş întreba despre cărţile pe care le-a scris, despre copilărie, despre iubire.
6. Nu. Dar lupta cu Faust mi se pare fascinantă. Şi la sfârşit, cenuşa lui Faust să se prelingă neputincios, artistic, de-a lungul camerei de luat vederi, de-a lungul textului, de-a lungul rochiei strălucitoare şi impenetrabile.
7. Un picuşor. Cred şi în povestea celor trei purceluşi, cum să nu cred în Geneză? Cred în minuni, în poveşti, în puterea binelui etc.
8. Mă deranjează e prea mult spus. Dar răspunsul e mai degrabă da.
9. Tocmai m-am întors dintr-o călătorie, cu multe bagaje, cu stat la cozi lungi, cu oboseală şi nesomn. Pentru tainele Universului nu am, pentru moment, vreo curiozitate specială, iar să călătoresc nu-mi doresc 20 de ani înainte. Şi există oameni dragi mie de care nu vreau să mă despart. Tainele să mai aştepte.
10. Republica Moldova este exact ţara în care trebuia să mă nasc. Aş vrea să trăiesc în ţara unde aş putea să trăiesc din meseria mea, scriind în limba mea. Nu ştiu unde, adică.
11. În epoca lui Pericle.
12. În „Al nouălea val” de Ivan Aivazovski, în barca ceea pe marea învolburată. A fost primul tablou care a lăsat asupra mea o impresie de neuitat; din tot „Ermitajul”, a rămas cel mai clar în memoria mea. Mare, ameninţător, puternic. Eu (eram) copil mic, slăbuţ, asupra căruia se îndreaptă atâtea valuri prea mari. Şi acel soare orbitor care, aşa cum ne repeta ghidul, sugerează supravieţuirea, victoria.
13. Cred că un stat mare şi puternic şi-ar întări puterea într-un guvern european, un stat mic ar fi mai independent într-un guvern naţional. Depinde de ţară. Prefer pădurile virgine.
14. Veşnicul sclavagism la care cei puţini privilegiaţi îi supun pe ceilalţi, în numele unor idei corecte şi frumoase.
15. N-aş lăsa bolşevicii să ajungă la putere.
16. Sunt împotriva modelelor de orice fel.
17. Inteligenţa, clarviziunea, tandreţea, fidelitatea, voinţa, simţul umorului şi altele pe care le întâlneşti mai ales în unele romane, unde apar bărbaţi.
18. Aproape de fiecare dată când a trebuit să „joc”. Dar altfel nu mi-aş fi dat seama că nu mi se potrivesc. În general, îmi place să mă joc fără ghilimele şi fără roluri.
19. Am simţit. Iar atunci când, în ultima clipă, am renunţat să mă răzbun, m-am simţit puternică şi învingătoare.
20. Îmi place să dau.
21. Diogene.
22. Mozart, are o „Fantezie” pe care o pot asculta la nesfârşit. Altfel, prefer varietatea, combinaţiile muzicale inedite, noutatea.
23. Pentru că este slab şi gingaş.
24. Nu.
25. Cred că sunt deschisă, uneori. Îmi place poezia care mă surprinde şi care vorbeşte despre mine (în locul meu), îmi place să mă identific, să mă topesc într-un vers. Îmi place şi poezia privirilor, a gesturilor, a limbilor complicate pe care le ascult şi nu le înţeleg, poezia hainelor, a anotimpurilor. Chiar şi politica are, câteodată, ceva din poezia contemporană.
26. Cu Lars von Trier.
27. Da, când am fost preşedintele unităţii de pionieri şi trebuia să pedepsesc pionierii care îşi uitau cravata acasă.
28. Giordano Bruno.
29. Poate mai multă mândrie „naţională”, specifică statelor puternice.
30. Seara scriu, de obicei. Nu am nevoie de stimulente, de obicei.
31. Cu pace.
32. Aştept marea iubire, pe un cal alb. Şi niciodată nu spun „niciodată”.
33. Pentru că nu-i ajunge acest paradis, vrea altul, mai sofisticat, mai fericit, mai liber.
Vlad Grecu
1. Ambiţia (sau prostia) de a avea propria părere. Nu-mi place, bunăoară, îmbinarea inutilă şi aproape slugarnică de „moldoveni-români”. Lasă o portiţă speculativă precum că există moldoveni care nu-s tocmai români. Doar nu spunem ardeleni-români.
Calitatea atribuită de alţii – sindromul transnistrean (sunt născut la Dubăsari), modelat după felul de a fi al lui Voronin. Păcat că la ticluirea acestei trăsături nu s-a luat drept model vreun personaj nu numai relevant, ci şi valoros, ca Eugen Doga, Nichita Smochină, Vlad Ioviţă, Anatol Codru, Vladimir Beşleagă etc.
2. Există, cel puţin, două feluri de adevăr şi mai multe soiuri de minciună. Există adevăr care te întristează şi te demoralizează şi există minciună care te bucură şi îţi dă aripi. Atâta cerneală s-a consumat pe subiectul provenirii noastre de la Decebal şi Traian. Dar cine ne este mama? – a observat cu ironie ingenioasă cineva de la un post român de televiziune. E dificil să-ţi imaginezi cu câtă dragoste femeile dacice s-au dat cuceritorilor romani, zămislindu-ne pe noi. În schimb, sunt cunoscute apucăturile sexuale ale lui Petru I şi cruzimea nejustificată a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Dar cine are nevoie de acest adevăr? Mai credibilă, aici, pare mioara năzdrăvană care vorbeşte româneşte.
3. Excluzând cuvântul „meserie”, de multe ori. Dar până a ajunge pe mâna editorului…
4. Datorie faţă de care patrie? – Imperiul Roman? Imperiul Otoman? Imperiul Rus? URSS? Sau Uniunea Europeană? Prea fraged este acest stat şi fragil pentru ca să se coaguleze un ataşament şi o mândrie faţă de patrie
5. Nu sunt sigur că o să-i prezint vreun interes celebrului beletrist. Poate doar în calitate de specimen de studiu cu ambiţii de scriitor.
6. Ar fi o soluţie. Mai ales că până astăzi n-am obţinut Premiul Nobel pentru Literatură. De vreme ce nu eşti convins că ai scris o capodoperă, un best-seller demn de Premiul Nobel – i-am replicat odată unui scriitor prezumţios –, la ce bun e să mai lansezi capodopera? Pentru a impresiona colegii de breaslă şi a fi admirată de criticii loiali? Scriitorul respectiv m-a privit cu o semeţie atât de şifonată, de parcă musca de pe căciulă îi aparţinea numai lui: „Ce ambiţii!” – a exclamat el.
Poate că acolo sus, în cercul ocult al scriitorilor mai iniţiaţi, se vede mai bine ce trebuie să scrii şi pentru cine. Mie nu-mi rămâne decât să ţin cont de lungimea propriului nas, făcând trimitere la maxima lui Albert Einstein: „Nu am nici un talent anume. Sunt doar extraordinar de curios.”
7. Sunt adeptul ştiinţei dovedite pe descoperiri şi formule exacte şi nu al stagnării procesului de dezvoltare ştiinţifică, cum s-a întâmplat pe vremea când a fost pârjolit Giordano Bruno şi cum era cât pe ce s-o păţească şi Galileo Galilei. Cam acelaşi obscurantism observăm astăzi şi la fundamentaliştii islamici.
N-aş crede educative pentru copii istorisirile mitologice despre felul cum Cain l-a omorât pe Abel (orişice psiholog va spune că această crimă de fratricid, indiferent de ideile metafizice abisale pe care le conţine, are un impact negativ asupra formării psihologiei copiilor, înfricoşându-i şi complexându-i), cum omenirea a provenit în urma incestului dintre copiii lui Adam şi Eva, mai târziu şi după incestul dintre copiii lui Noe, şi cum, la porunca lui Dumnezeu, Avram era pe cale să-i taie beregata unicului său copil, Isac etc. Pornind de la construcţia noastră anatomică, la fel îmi păstrez imense rezerve vizavi de crearea omului după chipul şi înfăţişarea Divinului. În acest context şi Michelangelo L-a pictat pe pereţii Capelei Sixtine cu fesele goale, făcând aluzii la afirmaţiile groteşti despre felul cum arată Creatorul. Bulgakov, fiu de profesor de teologie, îndeobşte, a înmormântat corpul pământesc al lui Ieşua, numit mai târziu Iisus. Dar cel mai sincer, consider, ar fi să-i întrebăm pe înşişi slujitorii Domnului cum trebuie să înţelegem sintagma: „nu fă ce face popa, ci fă ce spune popa”. Şi implicarea recentă a Mitropolitului Moldovei în politică numai intensifică îndoiala mea faţă de sinceritatea unor oameni în sutane vizavi de pretinsa educaţie spirituală.
8. Ar trebui să deranjeze, în primul rând, femeia. Prea s-a acomodat la coasta bărbatului. În acelaşi timp, nu înţeleg în ce constă păcatul dacă o fetiţă de câteva zile – un prunc inocent, o „minune divină” abia apărută pe lume – va fi trecută prin altar?
9. Mai devreme sau mai târziu, cu toţii vom pleca. Poate cândva ne vom învăţa şi să revenim. Cine ştie până unde va evolua creierul uman peste vreo două-trei milenii? Deşi, dacă e să clonezi acum eventual un pitecantrop, nu se ştie cât de fericit se va simţi primatul printre noi.
10. Mi-aş fi dorit să mă nasc pe o insulă asemănătoare cu cea a lui Robinson. Sper că localnicii măslinii, cu oase albe înfipte în nări, au progresat nu numai punându-şi motor la pirogile lor cioplite din buşteni, dar că şi-au modificat şi meniul… Deşi nu-i exclus ca peste o perioadă de timp să încep să fredonez cântecelul Păsării Colibri pe versurile lui G. Topîrceanu, „Vara la ţară”.
11. Nu ştiu în ce măsură mă mai tentează trecutul incult şi sălbatic. Poate în calitate de turist, ţinând orânduirea lor socială într-o cuşcă enormă. Mai curând mă intrigă viitorul, dar în acest caz urmează ca turistul să fie băgat în cuşcă. Fiecare generaţie se naşte pentru prezent şi afirmaţia pretenţioasă cu genii care şi-au depăşit timpul nu-i decât o metaforă frumoasă.
12. Cândva eram dominat de tabloul „Primăvara”, al lui A. Plastov – nu cunosc pe cât de celebru. Acum nu m-aş încumeta să stric echilibrul picturilor.
13. (Această întrebare e plasată, presupun, în mod premeditat, sub semnul duzinii Diavolului.) Dispunem de un guvern naţional căftănit europeneşte. Un guvern european „dichisit naţional” ar arăta cam penibil. Mai curând ar trebui să investim în civilizarea populaţiei pentru a culege pe viitor un guvern reformator şi progresist.
14. Pe timpuri exista o lozincă: Scopul statului este bunăstarea populaţiei!, pe care o comentase excelent scriitorul rus M. Veller: „Şi asta o spun statele care, în secolul XX, au dezlănţuit două războaie mondiale!”
15. M-aş întoarce în anul 1989, înainte de momentul când deputaţii transnistreni au părăsit Parlamentul Republicii Moldova. Le-aş fi oferit statut special, a doua limbă de stat în stânga Nistrului şi poate cedam această regiune Ucrainei, în schimbul Basarabiei de Sud, ajungând astăzi, dacă nu parte componentă a României, cel puţin, mult mai aproape de aderarea la Uniunea Europeană. Spre regret, politicienii noştri fac politică la fel cum Ostap Bender juca şah. Fac prima mişcare, e2-e4, după care orbecăiesc, pierzând partidă după partidă.
16. S-ar cuveni să ne întrebăm cum va accepta femeia perfectă bărbatul care a modelat-o. Cândva am scris o integramă, Pygmalion şi Galateia. /Abia se prinse aluatul,/ Cum a-nviat, ea îi vorbise:/ „Eu m-am îndrăgostit de altul!”/ Când, naiba, tocmai reuşise?
17. Înţelepciunea. Să fie într-atât de inteligent, încât, chiar fiind vedetă, să nu cadă în spectacol, apucându-se să înveţe grădinarul a cultiva castraveţi.
18. În cercul scriitorilor joc rolul de inginer, în anturajul inginerilor îl fac pe scriitorul. Dar, cu trecerea anilor, prestaţia mea devine tot mai proastă. Sau am devenit mai exigent?
19. Să mă răzbun – da. Nu mai mult. N-am fost niciodată un „pionier cuminte” şi un material de modelat roboţi supuşi şi fideli stăpânului. Poate de aceea la conflictul din 1992 am plecat voluntar şi toată luna aprilie am stat pe poziţii cu o singură grenadă antitanc românească. (Numai în luna mai m-am bucurat şi de armă.)
20. Să dau. Primind, rămân îndatorat. Mă simt umil, ca un pomanagiu, devin slab şi vulnerabil.
21. Nu ştiu care „nebun al lumii” a contribuit la emanciparea spiritului uman. Poate Kant, chiar dacă, spre deosebire de matematicianul John Forbes Nash, filozoful nu suferea de schizofrenie. La fel „răspunde criteriilor” de „nebun al lumii” şi controversatul Van Gogh. Deşi plasticianul a pictat păstos şi încărcat, lucrările lui pot să le privesc la infinit, ca pe-o apă curgătoare sau un foc mocnind.
22. Admir unele compoziţii ale maeştrilor Vivaldi, Mozart, Beethoven, Ceaikovski, Bach etc. La fel îmi place muzica bună de estradă care a devenit aproape clasică, indiferent de ţara de origine. Cât despre compoziţiile moderniştilor autohtoni, riscând să fiu considerat un tip cu viziuni retrogradate, voi răspunde cu un citat din articolul „Texte şi texte”, semnat de Grigore Chiper, Contrafort (nr. 183-184): „Proletcultismul a dispărut, dar spiritul lui supravieţuieşte.” Din punctul meu de vedere, această sugestie se referă şi la actuala creaţie de muzică uşoară de la noi.
23. E un mod de a visa. Numai în poveşti oamenii simpli se căsătoresc cu prinţi şi prinţese. Doar în poveşti binele învinge răul şi se instaurează echitatea socială. Nu ştiu dacă există vreo poveste autohtonă sau tradusă pe care n-am citit-o. Iar „Comunismul ştiinţific” l-am studiat şi la facultate.
24. Singurătatea e unica mea prietenă în care am toată încrederea că nu mă va trăda niciodată.
25. Prima poezie am scris-o la 10 ani. La 16, într-o redacţie de ziar din Chişinău, mi s-a recomandat să-i citesc „şi pe alţi poeţi”... Atunci m-am ciocnit de ermetismul postmodernist, încât, descifrându-l prin parcuri, m-am ales cu nişte corigenţe peste vară la Şcoala de Arte Plastice. Când, după mari eforturi, am creionat nişte versuri pe care mai mult le intuiam decât le înţelegeam sensul, tot în acea redacţie mi s-a spus: „E cu totul altceva! Ţi-ai ales vreo facultate?” „Vreau să devin autor-scenarist…” „Păi trebuie să pleci tocmai la Moscova! Intră, mai bine, la filologie aici, la Chişinău, şi de la al doilea an te luăm la noi la redacţie.”
La filologie n-am intrat şi nici autor-scenarist n-am ajuns. Am depus actele la o facultate de la Universitatea Tehnică, fără să mă intereseze cum se descifrează denumirea abreviată a specialităţii. Dar de atunci nu mai scriu poezie. Şi doar de curând am aflat surprins (de la criticii literari) precum că „pisica neagră” (dacă să-l parafrazez pe Confucius) din „odaia întunecată” a poeziei, pe care eu o caut de atâţia ani, poate că nici nu există.
26. Am scrise câteva scenarii de scurt metraj şi unul de lungă durată. Urmăresc cu entuziasm evoluţia lui Cristian Puiu şi mă bucur de succesele lui, însă temele alese de acest relevant regizor român diferă mult de cele pe care mi-aş propune să le ecranizez. Aş colabora cu Ridley Scott, regizorul filmului „Gladiatorul”. Cred că am face un film valoros şi mult mai util decât toate declaraţiile spumoase despre spaţiul carpatic care este, chipurile, buricul civilizaţiei, iar Orfeu – trac, dac şi cât pe ce român – întemeietorul creştinismului.
27. La 30 de ani aveam în subordine peste 60 de oameni. Trebuia să le planific munca şi să-i asigur cu materiale, ca să câştige un salariu decent. Pot spune că am simţit nu numai puterea, ci şi o mare responsabilitate – spre deosebire de guvernanţii noştri, pe care i-am urmărit toţi aceşti ani.
28. Zmeul. Nu-i vina solzosului că noi l-am proiectat în formă de reptilă şi cu identitate… triplă (după numărul de capete). Şi intenţia lui de-a peţi o fiinţă mai armonios alcătuită e una firească, care urmăreşte scopul de a-şi perfecţiona specia. Dar de fiecare dată apare frumuşelul cela înţepat şi-l scurtează de scăfârlii.
29. Ne-am dori spiritul inventiv al germanilor, englezilor, japonezilor, americanilor şi chiar al ruşilor.
30. Scriu când simt că sunt gata să scriu. Nu la comandă. Cel mai eficient stimulent îmi este liniştea, să aud paşii pisicii dacă, din întâmplare, s-ar rătăci vreo felină prin casă.
31. Cu stropi de cafea tare, să nu adoarmă.
32. În tabloul lui Edgar Degas, „Cada”, o femeie nudă spală vasul rotund, stând aplecată din faţă în aşa mod, încât îi vezi numai spatele şi ceafa. În tinereţe, tentat de ispita perversă a ideii din compoziţie, parcă aşteptam ca spălătoreasa goală să se întoarcă la mine cu fundul. Astăzi m-aş mulţumi doar să se ridice, să-i văd faţa – poate-i una urâtă…
33. De ce chestionarul se sfârşeşte la numărul 33? Are aici vreo semnificaţie vârsta lui Iisus Hristos sau cea a lui Alexandru Macedon? De fapt, nu omul îşi pune întrebări. I le pune îngerul de pe umăr. Omul doar caută răspunsuri…
|
Inapoi la cuprinsul numarului