Genealogia sentimentelor

***

Un măcel în fiecare zi,

Cuvinte mitraliate:

„bună-ziua-actul-de-identitate-la-control”,

„da-desigur-poftiţi-vă-rog”,

Priviri săgetate,

Abia reuşeşti să te strecori,

Pe după colţuri,

Alte colţuri,

Se mijesc, neîndoielnic,

Alte chipuri, cu armele ascunse,

Gata de atac,

Abia reuşeşti să te întrebi,

În pauza dintre două focuri,

„Cum se face că am ajuns în această staţie?”

***

Îmi păstrez memoria în pungi de plastic,

În dulapul din debara,

Totul este reciclabil,

Pot să fac ce-mi doresc din ea,

Cel puţin aşa mi s-a spus,

Domnul de la radio părea a fi serios,

Cel puţin aşa mi s-a părut,

În fiecare zi, pe acelaşi ton,

„Domnule, puteţi să faceţi tot ce vă doriţi cu ea,

Numai că trebuie să aveţi şi puţină răbdare”.

***

Cînd ai lunecat (cu cîtă simplitate,

Nici nu ţi-ai fi imaginat)

Deci, cînd ai lunecat pe acele scări,

M-am gîndit că voi scrie nişte versuri,

Despre cum s-a petrecut, treaptă cu treaptă,

pas cu pas,

Nu de alta, dar lucrurile astea nu mi se întîmplă

Chiar aşa, toată ziua bună ziua.

***

„Pudoarea ta nu are nici un sens,

Decît sub unghiul obtuz al privirii mele”,

Te citez aproximativ,

Ştii, aş vrea să stăm aşezaţi pe canapeaua verde

De la singurul balcon pe care îl avem

(cine naiba a pus-o acolo?),

Am fi putut fuma în linişte ţigările tale fără filtru,

Şi e loc mult acolo,

Aproape cît o jumătate din cameră,

Rotocoale de fum deasupra firelor de telefon,

Mi-ai fi putut povesti tot ce-ţi trece prin cap şi nu numai,

Oricum nu te-aş fi ascultat pînă la capăt,

Nu de alta, dar nimeni n-a avut răbdare

Să te asculte pînă la capăt.

***

Ţi-am învăţat toate replicile,

Şi toate, ce bizarerie, seamănă între ele,

De parcă ar fi cusute de aceeaşi mînă,

Şi din acelaşi material,

Poate de altă culoare,

Asta n-aş şti să contest.

Trebuie să recunosc că buzele tale ţuguiate,

De un roşu strident, poate prea strident,

Îmi trezesc cele mai nomade sentimente,

Ca mii de aspirine efervescente,

Aruncate în mii de pahare cu apă:

O anarhie a sentimentelor.

***

Frecventez 2-3 baruri pe zi,

Am obiceiul să beau cafea (fără lapte)

Şi să privesc cum ies şi intră oamenii.

Acest lucru se repetă cu atîta consecvenţă,

De parcă ar fi vorba de ceva important

În faptul de a cere un sandwisch cu jambon.

***

Ce exerciţiu demodat

Să cauţi mereu metafore,

În toate şi peste tot,

De exemplu în tramvai,

„ştii, viaţa asta e ca şi biletele,

De unică folosinţă, le-ai compostat şi gata”,

„şi alea cu dublă călătorie?”,

„hai, gata, o faci şi tu pe deşteptu’”,

Frumuseţea metaforei? lipsa necesităţii.

***

Totul ar fi putut fi altfel,

pur şi simplu altfel:

de exemplu să nu fie:

anarhia formelor de viaţă.

***

Îmi place să gîndesc gestul primitiv:

Declinarea fiinţei în orizontul fiinţării,

La naiba, o să crăpăm cu toţii.

La început trebuia să fi fost întrebarea,

Matinală (adică nemachiată),

Timidă şi nedumerită,

(„ei bine, dar eu ce caut aici?”):

Cîtă acrobaţie, cîtă supleţe,

Şi totuşi indiscreţie,

Să surprinzi, pe nepusă masă,

Dogma tăcerii.

1