Vasile Gârneţ şi Iulian Ciocan într-un dialog, prin e-mail, despre Euro 2008

6 iunie 2008

Vasile Gârneţ - Iulian, a venit căldura dar şi EURO 2008. Am trei supărări/tristeţi: nu vom vedea meciurile la TVR şi, probabil, vom avea nişte comentatori catastrofici de la Chişinău; lipsa berii româneşti la Chişinău, incomparabil mai bună decât cea importată din Rusia şi Ucraina (apa românească de la munte!); neparticiparea Angliei la EURO 2008 (îmi amintesc din nou de acel monument al prostiei care a fost antrenorul McClaren…). Îmi propun să privesc, selectiv, doar meciurile României şi confruntările celor mari, dar voi trage cu ochiul şi spre celelalte partide, pentru a nu rata eventuala surpriză a campionatului. Sunt curios cum va evolua Rusia, calificată norocos la EURO. Favoritele mele: Spania (sunt supărat pe Luis Aragones că nu l-a convocat pe Raul), Italia (deşi, fără Cannavaro, s-ar putea să clacheze), Portugalia şi, evident, România (e ultima şansă pentru Mutu şi Chivu, foarte dăruiţi pentru fotbal, dar care au rămas până acum doar nişte frumoase promisiuni…). Care e preambulul tău pentru EURO 2008?

Iulian Ciocan - Vasile, mărturisesc, că de la 1982 încoace, Campionatele Mondiale şi Europene de fotbal mi-au colorat mereu existenţa. Sunt deci un microbist cu „vechime în muncă” şi aştept cu nerăbdare debutul lui EURO 2008. Cu comentatorii „catastrofici” m-am obişnuit deja. La început mă iritau, acum mă amuză. Am auzit însă că pentru turneul care stă să înceapă aceştia vor fi aleşi pe sprânceană şi chiar secondaţi de nişte experţi „de mâna a doua” din România! Fireşte, neparticiparea Angliei e regretabilă, dar vina le aparţine în totalitate „părinţilor” fotbalului care, în preliminarii, au terminat un meci la egalitate cu modesta Macedonie (!) şi n-au putut obţine niciun punct în confruntările cu Croaţia. Să nu uităm însă că acest „monument al prostiei”, care este McClaren, a antrenat acum doi ani echipa Middlesbrough cu care a eliminat Steaua din semifinalele Cupei UEFA (într-un mod penibil pentru cei din Ghencea). Şi mă tem că ori de câte ori îl voi vedea pe McClaren, îmi voi aminti de ruşinea şi neputinţa românilor care au pierdut cu 3:4, după ce au condus cu 3:0!

Din păcate, Rusia nu va putea suplini absenţa Angliei. E o echipă dezarticulată, cu o tehnică precară, care, în ultimii 20 de ani, nu a mai ieşit din grupe la turneele finale. Noul ei antrenor, olandezul Hiddink, vrea să repete succesul obţinut în 2002 cu Coreea, dar ruşii sunt diferiţi de „roboţeii” asiatici. Totuşi, au şi ruşii un atu – tupeul. Oricât de paradoxal ar părea, cred că mult pătimitoarea Românie poate supravieţui în „grupa morţii”. Şi asta pentru că Franţa şi Italia sunt nişte formaţii bătrânicioase, în reorganizare, cu antrenori fără experienţă. Favoritele mele sunt Portugalia, Croaţia, Germania, Olanda, România şi Spania.

8 iunie

V. G. - Îmi pare rău pentru Elveţia, care merita măcar un punct în partida cu „bătrânii” cehi (antrenorul Karel Brückner, parcă mai bătrân de cum îl văzusem în calificările pentru turneul final, afişează o mină plictisită, sceptică, iar trupa lui e inestetic-pragmatică, greoaie – Koller e ca o statuie care ratează întâlnirea cu mingea…) Reţin lacrimile elveţianului Frei, care s-a accidentat şi va lipsi în următoarele partide, şi figura lui Kobi Kuhn, antrenorul cantonarilor, cu grave probleme în familie – soţia lui e în comă –, care mi s-a părut absent, scindat, implorând o întâmplare fericită… O înfrângere în primul meci va atârna greu, uneori – şi aici le dau dreptate specialiştilor – e demolatoare.

Trupa lui Cristiano Ronaldo şi Felipe Scolari a demarat bine, dar portughezii nu prea ştiu să puncteze victorios în turnee finale. Marea lor şansă a fost EURO 2004, desfăşurat în Portugalia, la ei acasă, când au pierdut, de două ori, în faţa grecilor…

I. C. - Am constatat că experţii invitaţi din România pentru a comenta meciurile au cunoştinţe sumare în materie de istorie a fotbalului. Unul dintre ei, prefaţând meciul Portugalia – Turcia, a spus că turcii nu au avut nicio realizare notabilă în ultimii opt ani. Cum rămâne însă cu medaliile de bronz pe care „otomanii” le-au obţinut la CM din 2002? În ceea ce îi priveşte pe comentatorii basarabeni, mai buni fireşte decât cei de pomină ai TVM-ului, am avut impresia că aceştia confundă, ca şi unele vedete recente, corectitudinea gramaticală cu accentul muntenesc. Degeaba pronunţi frumos cuvintele, dacă spui o minută în loc de un minut sau neregularităţi în loc de nereguli sau i-regularităţi. Dar să nu fiu rău…

M-a dezamăgit Cehia cu jocul ei oarecum liniar-previzibil, bazat pe numeroase centrări spre un Koller vlăguit, aproape inofensiv în raport cu precedentul Koller, cel incisiv-inspirat de la EURO 2004. Elveţienii meritau cel puţin o egalitate, dar, se ştie, în fotbal nu înving întotdeauna cei care joacă mai bine. E limpede că elveţienii nu mai au şanse şi, cum nici cealaltă ţară-gazdă nu se numără printre favoriţi, mă tem ca nu cumva fazele superioare ale campionatului să provoace dezinteresul suporterilor elveţieni şi austrieci.

9  iunie

V. G. – Şi austriecii, ţară-gazdă, au pierdut. Joc mediocru, cu nişte croaţi care nu m-au impresionat deloc. Deocamdată, nici o vedetă croată n-a ieşit în prim-plan. (…) Am nutrit speranţe pentru un joc bun al polonezilor (pentru care am o veche simpatie), dar Joachim Löw şi echipa sa (mi-a plăcut Michael Ballack – mai clar în construcţie şi credibil în „ozoarele” sale – ca şi „polonezul” Lucas Podolski – norocos-eficient…) par hotărâţi să câştige ceea ce au ratat la mondialul din Germania (2006). Să-i vedem în confruntări cu echipe mai puternice.

Bune comentariile celor de la Prime TV – o echipă moldo-română – , care nu-mi zgârie auzul, aşa cum se întâmpla la comentariul-handicapat al celor de la TVM. Nu le-am reţinut numele (mai avem timp). Uite, fenomenul globalizării şi al relaţiilor de parteneriat bine delimitate: o echipă de buni comentatori români angajaţi să comenteze EURO 2008 pentru basarabeni (n-aş vrea să pun această colaborare exclusiv pe seama „convenţiei de neagresiune”, existentă între diversele clanuri de sorginte sovietică nomenclaturistă, care controlează audiovizualul şi economia basarabeană).

I. C. – Mă întreb dacă ar fi învins croaţii fără acel penalty. E ciudat să nu poţi distinge o echipă cu pretenţii, care a eliminat Anglia, de una modestă, care nu ar fi jucat la acest campionat dacă nu era gazdă. La fel ca croaţii, polonezii au impresionat în preliminarii şi au dezamăgit în primul meci de la EURO 2008. Despre „maşina de fotbal” germană e mai bine, într-adevăr, să discutăm după confruntările cu echipele tari. Nemţii au fost mereu strălucitori pe fundalul celor slabi şi neîncrezători.

10 iunie

V. G. – Românii au cântat cu însufleţire Imnul naţional, dar n-au jucat mai nimic, oferind cel mai urât joc la acest început de campionat (e de reţinut şi contribuţia francezilor…). Am pârjolit grânele, am otrăvit fântânile – în buna tradiţie strămoşească! - şi inamicul n-a avut vigoare. Joc mediocru, însă rezultatul, 0-0, hrăneşte speranţa românilor. După ce s-a terminat chinul, obţinând un punct cu Franţa, ai noştri au înţeles – fotbaliştii şi, slavă domnului, antrenorul Piţurcă – că, de fapt, se putea mai mult, doar să fi încercat, să fi avut curajul. Un refren cunoscut, rostit de atâtea ori, dar fără niciun efect mobilizator…

Nicoliţă a alergat bezmetic, ca Forest Gump, contabilizând vreo 12 km, şi a fost elogiat de presa română. Poate ar fi bine să fie specializat pe cursele de fond, că tot n-avem atleţi de la Floroiu încoace. Fotbalul e altceva. Bine măcar că n-a marcat în propria poartă…

O remarcă tactică: cred că Mutu, bombardat înainte de meci cu veşti triste pentru el – datoria de 12 mln de Euro pe care trebuie s-o plătească lui Chelsea (de unde a fost alungat pentru consum de droguri), decesul bunicii –, trebuia lăsat pe margine, să se refacă psihic, poate chiar să i se fi permis să asiste la înmormântarea bunicii. Ar fi plâns, ar fi fost scuturat metafizic dar, odată revenit în cadrul echipei, ar fi „arat” cu italienii în meciul care urmează. Aşa, situat între „aici şi acolo”, n-a jucat mai nimic. A primit doar de vreo 20 de ori mingea pe durata întregului meci…

Italia m-a dezamăgit, cu o apărare romantică (fără Cannavaro) ce a deschis larg porţile în faţa olandezilor. Dar italienii au pornit mai întotdeauna greu într-un turneu final. Acum începutul e dezastruos. Ce va urma? Vor repara sau vor cădea în genune?…

I. C. – Vasile, ai dreptate, meciul România-Franţa a fost deocamdată cel mai mediocru de la acest Campionat. Două echipe hipervigilente, speriate, care, am convingerea, se gândeau de la bun început la o egalitate izbăvitoare. Frica românilor e oarecum explicabilă: nu s-au calificat mult timp, Franţa a exercitat mereu o stranie fascinaţie asupra lor, unde mai pui că selecţionata cocoşului galic e vicecampioană mondială şi pe deasupra bine garnisită cu jucători de origine arabo-africană. Nu pot să înţeleg însă teama francezilor. Se pare că românii au avut de-a face cu nişte coloşi de mucava şi mă tem să nu regrete mai târziu lipsa curajului. De remarcat că, după meci, antrenorul Domenech părea satisfăcut. Şi dacă ziariştii englezi au fost plictisiţi de moarte de acest meci (mai bine ar fi preocupaţi de echipa lor necalificată!), mie mi s-a strecurat în suflet o amărăciune adâncă: nu poţi să te califici cu un asemenea anti-joc, fără să şutezi măcar o dată pe cadrul porţii!

 Apărarea italienilor e romantică, cum zici, dar asta s-ar putea să nu conteze prea mult în meciul cu o Românie speriată şi defensivă. În schimb, atacul lor e la fel de periculos şi asta s-a văzut şi în meciul pierdut lamentabil cu 0:3. De aceea, dacă România va juca şi cu Italia aşa cum a jucat cu Franţa, „buldozerul” Luca Toni va avea parte de nenumărate centrări. Italia e o echipă şmecheră, care a izbutit nu o dată să iasă din situaţii critice. Acum „fiara rănită”, din peninsulă, aşteaptă să profite de naivitatea „mioriţei carpatine”.

11 iunie

V. G. - Spaniolii au zburdat pe „câmpia rusă”, iar „bratuştele”, cum le spui tu ruşilor, au avut o apărare visătoare. 4-1 e un scor care te scuteşte de prea multe comentarii. Presa rusă l-a tocat şi nu prea pe Guus Hiddink, mai sperând că olandezul ambulant le poate aduce un succes. David Villa a reuşit primul hattrick al acestui campionat, dar eu cred că Fernando Torres rămâne principala armă a spaniolilor. Te las pe tine să spui mai mult despre acest meci.

Grecii încearcă să practice acelaşi joc care le-a adus victoria la EURO 2004, însă vikingii suedezi nu s-au lăsat deloc impresionaţi.

I. C. – „Bratuştele” au fost pulverizate de spanioli, dar mai speră. Nu sunt convins că românii ar mai spera după un 1:4. Presa rusă şi-a amintit imediat de o situaţie asemănătoare: în 2006, Ucraina s-a calificat, după ce a fost zdrobită cu 4:0 de aceeaşi Spanie, doar pentru că în grupă mai erau două echipe arabe molcăluţe. Similitudinea mi se pare însă forţată din simplul motiv că în meciul cu Suedia ruşii se vor întâlni cu o „clonă” incomodă: aceeaşi ţinută atletică şi aceeaşi incisivitate. În fapt, şi ruşii sunt nişte nordici. Oricum, starea de spirit a ruşilor rămâne Vperiod, Rossia! M-a amuzat un fan care pe site-ul ziarului Sovetski sport a lansat îndemnul mobilizator porvite greceskuiu grelku (ceva în genul: „rupeţi pisica elină”)! Spaniolii, pe de altă parte, au fost buni, dar uneori ruşii au semănat panică în careul lor. De aceea, nu e exclus ca entuziasmul ibericilor să se dezumfle în sferturi, când vor întâlni o echipă mai puternică din „grupa morţii”. Se ştie doar că echipa Spaniei e mereu un proiect frumos, care se întrerupe pe neaşteptate. Despre greci nu prea am ce să spun. O echipă mediocră, obosită. Miracolul din 2004 nu se va mai repeta.

12  iunie

V. G. – Portugalia zburdă în grupa A, învingând categoric Cehia cu 3-1. Tot mai strălucitor Ronaldo, care n-ar trebui să rateze Balonul de Aur în acest an. Aflu că Scolari a fost ademenit de banii lui Abramovici, va antrena Chelsea după EURO, aşa că va face totul să cucerească titlul continental, după ce a învins, ca antrenor, cu Brazilia la CM din Coreea.

Elveţia, ţară-gazdă, e prima echipă eliminată din competiţie. S-a întâmplat în meciul cu Turcia. Otomanii au un joc dârz, bătăios, dar deloc pe gustul meu. Le lipsesc şi vedetele, ori poate nu le mai ştiu eu, aşa cum le ştiam pe vremea când Lucescu, seniorul, antrena prin Turcia, iar jurnalele sportive de la televiziunile româneşti ne bombardau cu nume de staruri turceşti… Îmi pare rău pentru elveţieni. Mă gândesc ce tristeţe i-o fi cuprins pe prietenii mei, pasionaţi microbişti. Nici nu îndrăznesc să-i scriu în aceste zile lui Corinne şi Peter Desarzens de la Geneva.

I. C. – Portugalia zburdă printre miei. Să vedem cum va zburda în sferturi şi semifinale. Elveţia nu mai avea nici o şansă după primul meci. Nici mie nu-mi place cum joacă turcii, dar încăpăţânarea lor e lăudabilă. Mi-e milă de prietenii tăi elveţieni, dar şi mai mult mi-e milă de mine acum, după meciul România – Franţa.

13 iunie

V. G. – Croaţia îşi aminteşte că a câştigat bronzul la un campionat mondial (excelent acest Luka Modric, care nu e chiar Cruyff, aşa cum scrie presa, dar m-a impresionat mult…), iar germanii au alergat după egalare până au văzut roşu (cartonaşul roşu al lui Bastian Schweinsteinger e mai mult decât simbolic). Croaţia merge în sferturi, iar „băieţii lui Joachim Löw”, cum spun comentatorii de la Prime TV, vor trebui să învingă Austria, care a scos, cu noroc (penalty acordat uşor în minutul 92), un punct în meciul cu polonezii. Mi-e greu să cred că nemţii nu vor ieşi măcar de pe locul doi din grupă (grupa B), doar că vor întâlni în sferturi Portugalia, care va câştiga grupa A.

(…) Mă gândesc la meciul România – Italia. Oare va marca România primul gol la acest campionat? Se va dezlănţui Adrian Mutu? Nu va da din nou ordin Piţi să se pârjolească grânele şi să se otrăvească fântânile?... Pronosticul meu, care, de fapt, e mai mult o dorinţă, neglijând palmaresul, pedigriul şi… mentalitatea naţională,  e că România va învinge. Scor: 2-1.

I. C. – Croaţia a demonstrat că merita să devanseze Anglia. Surprize nu vor fi. Nemţii îşi vor învinge „fraţii mai mici” şi vom vedea un curios sfert de finală, Portugalia – Germania. Bineînţeles că şi eu mă gândesc la meciul România – Italia. România trebuie să schimbe tactica, să încerce să profite de breşele apărute în apărarea italiană după accidentarea lui Cannavaro. Cred că România nu va pierde pentru că, din declaraţiile jucătorilor, am înţeles că se va juca altfel. Abia aştept ca invizibilul Daniel Niculae să se facă remarcat, aştept şi ca „briliantul” să iasă din hibernare. E o ocazie rarisimă să apari în lumina reflectoarelor…

14  iunie

V. G. – Mamma Mia! Italia e pe buza dezastrului, după egalul, 1-1, cu România. Unul dintre cele mai frumoase meciuri de până acum. „Buffon i-a salvat pe bufoni”, cum mi-a scris cineva într-un e-mail imediat după meci, referindu-se la penalty-ul apărat de portarul squadrei azzura. Sau, poate, ratat de Mutu? Ady Mutu pare încă blocat, are reverii metafizice… Ştie că poate plăti cea mai mare sumă imaginabilă - 12 mln de Euro - pentru o porţie de cocaină (vezi testul antidoping pozitiv pe când se afla la Chelsea), şi n-are putere să înţeleagă că, jucând strălucitor, la maximă capacitate, adică respectându-şi talentul uriaş, acest campionat poate fi salvarea sa. Rămâne meciul greu cu Olanda, în care o victorie – o primă victorie a tricolorilor la acest EURO – îi poate califica în sferturi. Dar, în primul rând, aştept un joc frumos, memorabil, făcut de români…

Olanda a jumulit cocoşul galic. Jocul „portocalei”, care l-a entuziasmat până şi pe foarte exigentul Cruyff (cel mai mare fotbalist european din toate timpurile, după părerea mea), nu le dă prea multe speranţe „băieţilor lui Piţurcă” – sintagmă-parazit a comentatorilor de la Prime TV -, mai ales dacă Marco van Basten va trimite în teren primul 11, cu excepţionalii Wesley Sneijder şi Arien Robben. Sper, îmi doresc mult, ca românii să învingă. Pronosticul meu (din nou): 2-1 pentru România. E meciul generaţiei lui Chivu şi Mutu. Cred că şi ei ştiu acest lucru…

I. C. – Meciul România – Italia a fost într-adevăr frumos şi plin de dramatism. După partida anostă cu francezii, românii au ieşit din tranşee şi au demonstrat că pot şi ei ataca. Însă concentrarea insuficientă în momentele cruciale le-a jucat festa. Italienii au marcat imediat după reuşita românilor, profitând de euforia „mioriticilor”. Mutu m-a decepţionat, dar şi mai mult m-a uimit antrenorul Piţurcă. Cum poţi să-i încredinţezi transformarea celui mai important penalty unui om care, deşi talentat, pare abia trezit din somn? Ca să învingă Olanda, românii vor trebui să joace mult mai bine decât au făcut-o cu italienii. Numai victoria îi poate propulsa în sferturi pentru că, în celălalt meci, şmecherii italieni vor învinge Franţa bătrânicioasă şi flască. Văd că mulţi comentatori şi antrenori români visează la finală, îşi imaginează cum România repetă performanţa Greciei din 2004. Vrabia mălai visează. Lăsaţi-i mai întâi pe „băieţii lui Piţurcă” să iasă – dacă pot! – din grupă, apoi visaţi frumos. Nu puneţi carul înaintea boilor!

15 iunie

V. G. – Formidabil jocul de pase al spaniolilor (cea mai bună posesie a balonului la acest campionat), care i-a năucit pe suedezi. De mult n-au mai avut spaniolii un debut atât de promiţător la un turneu final, încât mă tem că vor claca în sferturi. De fapt, acolo îi va aştepta, sper, România. Deocamdată spun: David Villa, Fernando Torres, David Silva… - adică, jocul frumos…

Maica Rusia a învins Grecia. N-a urlat nimeni de bucurie în casa mea, aşa cum se întâmpla altădată. Au plecat ruşii la câştig ori s-au îmbătat?… Grecii – mediocri spre penibil. Portarul Nicopolidis va trebui să se numească un timp Gafopolidis (dacă va încerca să uite cum a jucat, presa îi va reaminti numaidecât). EURO 2004 e răzbunat încă o dată. Ştiam: există şi campioni impostori…

Ca să mă spăl de-atâta fotbal, am privit pe TCM (Turner Classic Movies), cred că a zecea oară, Blow-up-ul lui Antonioni…

I. C. – Mă uitam cât de prost jucau grecii şi mă gândeam că, în fapt, ei au fost la fel de mediocri şi în 2004. Numai că ceilalţi atunci n-au reuşit să le disece apărarea betonată. Atacau ca proştii şi le permiteau elenilor să înscrie, pe contraatac, câte un singur gol în fiecare meci. Dacă francezii, cehii şi portughezii (în finală) nu ar fi atacat ca apucaţii, grecii nu ar fi marcat niciodată. Şi nu cred că ar fi fost într-atât de norocoşi, încât să învingă la penalty-uri şi în sferturi, şi în semifinale, şi în finală.

Meciul Rusia – Suedia va fi un război de uzură, va învinge cel care va avea nervii mai tari, care e mai răbdător. Am impresia că ruşii sunt cam nerăbdători. Îi înţeleg, ultima oară au ieşit din grupe în îndepărtatul an 1988, când mai erau (mai eram) sovietici…

16  iunie

V. G. – Visul de milenii al turcilor de a „ajunge în Europa” s-a împlinit. Conduşi la un moment dat cu 2:0, au învins Cehia cu 3:2. Nu ştiu ce vor face turcii în sferturi, dar merită pentru ce au realizat până acum un trofeu pentru luptă, dăruire şi încredere în victorie. La fel ca în cazul nemţilor, poţi să spui că i-ai învins pe turci doar după ce i-ai urcat în autobuz...

N-am privit întreg meciul Elveţia-Portugalia, care nu avea nicio miză, mai ales că aflasem scorul de pe Internet. Chiar dacă Ronaldo şi Deco n-au jucat, înfrângerea în faţa elveţienilor e un semnal de alarmă pentru trupa lui Scolari. Mă tem că (aşa îşi începea premoniţiile sumbre regretatul Octavian Paler) portughezii intră, din nou, într-o pasă proastă. Şi chiar nu le-a mai mers jocul de pase în meciul cu elveţienii...

I. C. – Mă nedumeresc lamentările şi suspiciunile campionilor şi vicecampionilor mondiali. De mult timp nu i-am văzut atât de disperaţi şi neîncrezători. Ba antrenorul francez Domenech zice că Olanda nu va juca împotriva românilor cu dăruire, fiindcă e calificată, ba antrenorul italian Donadoni îl sună pe van Basten pentru a se convinge că olandezul vrea pe bune să învingă România. E de necrezut că aceşti mari campioni, altădată încrezuţi şi blazaţi, acum nu-şi mai găsesc locul, că cer ajutorul altora, că au ajuns să sufere ca şi cei mici. Chiar dacă nu va putea să iasă din grupă, România a reuşit cel puţin să-i ridiculizeze pe aceşti favoriţi care, iată, nu pot răbda fără să scâncească. Eu îmi imaginam că marii campioni au mai multă demnitate şi nu cerşesc sprijinul nimănui, dar se vede că am greşit…

17  iunie

V. G. – O noutate pentru acest campionat: trimiterea în tribune a celor doi antrenori, german şi austriac – elegant-solemnul Joachim Löw şi tătucul-în-expectativă Josef Hickersberger. Bine că nu şi-au tras pumni. Dacă era Scolari, poate că asistam la un fight în toată regula. E de tot interesul să priveşti şi spre galeria antrenorilor, mai ales când jocul pe teren e neputincios. Aflu că Raymond Domenech, de pildă, e pasionat de astrologie şi, ca un iniţiat – care „a aflat”, vorba lui Ionesco -, nu va convoca în lot niciun jucător născut în zodia Scorpionului. Un argument aproape mistic. Marco van Basten a fost învinuit în Olanda de rasism – vocile cele mai puternice au fost ale afro-olandezilor Zeedorf şi Davids, rămaşi în afara lotului. Cruyff i‑a luat apărarea lui van Basten, presa olandeză a publicat pe prima pagină fotografiile jucătorilor de culoare din naţională, aşa că foştii internaţionali s-au umplut de ridicol. Şi cum olandezii merg spre titlu, van Basten, ca orice învingător, va lua totul.

Germania s-a calificat graţie golului superb marcat de Ballack, dar jocul nemţilor nu mă impresionează.

I. C. – Tot răul spre bine: în tribune Joachim Löw a avut fericita ocazie să discute cu cancelarul federal Angela Merkel venită să susţină echipa Germaniei. În toate partidele disputate la EURO 2008, Austria a alergat „ca maşina”, a atacat, a încercat din răsputeri să marcheze. Lăudabilă incisivitate, dar, din păcate, ea a fost ineficientă. Pe cât de sterili au fost grecii în apărare, pe atât de anoşti s-au dovedit austriecii în ofensivă. Atacurile austriecilor au fost lipsite de rafinament şi de imprevizibilitate. E prea puţin să alergi mult şi să înaintezi. Un alergător demn de echipa Austriei are şi România. Mă refer la „furnicuţa” Bănel Nicoliţă. Să nu uităm că în preliminariile Campionatului Mondial din 2010, România va juca cu Austria… Nemţii, pe de altă parte, vor avea un meci foarte greu în compania portughezilor, a căror creativitate e deja proverbială.

18  iunie

V. G. – Sunt foarte dezamăgit după meciul România-Olanda. Nu atât înfrângerea mă doare, cât felul în care am jucat. Înţeleg că poţi juca mediocru un meci-două, dar meriţi tot dispreţul dacă ai întotdeauna aspiraţii mediocre şi schimonoseşti fotbalul, făcând antijoc – pândind, trişând, milogindu-te, aşteptând pomeni, rugându-te să greşească adversarul (rugăciunea lui Codrea pe teren e emblematică)...

Selecţionata României, în formula Piţurcă, are (a avut) aspiraţii mediocre.

În mod normal, după acest eşec şi după această prestaţie ruşinoasă, Victor Piţurcă trebuie trimis la plimbare. Un nou antrenor, de preferat unul străin, va trebui să construiască o nouă echipă şi să redescopere bucuria şi frumuseţea fotbalului pentru români… Din păcate, Piţurcă va rămâne ca antrenor la naţională. Va fi demis, bănuiesc, doar când va atinge nivelul de penibil al gloriosului general, pupător de icoane, Anghel Iordănescu…

I. C. – Mare decepţie! Românii au jucat ca nişte somnambuli, de parcă meciul cu Olanda nu ar fi fost crucial, ci unul fără miză! Cum oare se face că anume în meciurile cele mai importante românii sunt ba obosiţi, ba somnoroşi, ba fricoşi din cale-afară? Cum să nu-i dai dreptate „antropologului” Cornel Dinu care mereu interpretează fotbalul prin prisma mentalului colectiv? Probabil, asta e soarta noastră – să ne înecăm ca ţiganul la mal. Acelaşi Cornel Dinu remarca pe bună dreptate că generaţia lui Chivu şi Mutu nu e capabilă să învingă în meciurile în care e condusă. În loc să lupte măcar ca austriecii, să se mobilizeze, să încerce să infirme „blestemul sorţii”, românii s‑au certat (!) în pauza meciului hotărâtor, apoi au jucat timoraţi o repriză penibilă. Adio, EURO 2008! Poate peste vreo 10 ani reuşim să ne metamorfozăm… Italia, care, în mod normal, trebuia să fie eliminată, s-a calificat şi savurează succesul nesperat. Ce noroc e să fii într-o grupă cu un „verişor docil”… Sper şi eu ca Piţurcă să plece. Trebuie să schimbăm ceva…

19  iunie

V. G. – Rusia e surpriza plăcută a primei faze a campionatului, după ce am crezut-o „ciuca bătăilor” (vezi acel demolator 1-4 cu spaniolii din meciul de debut). Guus Hiddink – „olandezul zburător” sau „antrenorul-globetrotter”, ambele i se potrivesc… - n-a învăţat încă ruseşte, ştie doar câteva înjurături mobilizatoare, dar i-a învăţat pe ruşi fotbalul frumos, ofensiv, în viteză... Ruşii au prins mai multă încredere după aceste meciuri, tupeu au avut întotdeauna, aşa că pot „deranja” şi valori fotbalistice mai mari decât Grecia şi Suedia…

I. C. – Rusia şi Suedia sunt două echipe care se remarcă prin latura fizică. Numai că bogatîrii ruşi au fost mult mai puternici decât vikingii. Iar atacanţii şi mijlocaşii Rusiei au avut mai multă fantezie şi au fost mai incisivi. La suedezi doar Ibrahimovici e mai imprevizibil. În consecinţă, nordicii pleacă acasă şi nu sunt convins că cineva îşi va mai aminti de prestaţia lor la acest campionat.

20  iunie

V. G. – Portugalia-Germania: 3-2 - meci frumos, cu accente dramatice, între două echipe de clasă, dar cu stiluri diferite. Portughezii au o tehnică superioară şi improvizează până îşi ameţesc adversarul (vezi Cristiano Ronaldo, Deco, Nani); nemţii – sunt puternici şi rezistenţi (Metzelder, Mertesacker şi acest Ballack, în mare formă, care, uneori, pare că dansează pe teren…). Lusitanii au jucat mai frumos, iar nemţii au marcat goluri şi se califică în semifinală. Încă o dată portughezii demonstrează că nu au suficientă forţă pentru un turneu final.

I. C. – Tehnica portughezilor e într-adevăr de invidiat. La fel de adevărat e însă şi faptul că aceşti magicieni irosesc o sumedenie de ocazii favorabile pe durata unui meci. Sunt prea risipitori. Ştiu să pună în pericol de nenumărate ori poarta adversarilor, au convingerea că vor avea multe oportunităţi de a înscrie şi, probabil, din această cauză îşi permit atâta neglijenţă. Nemţii, dimpotrivă, sunt învăţaţi să valorifice la maximum orice ocazie, sunt mai riguroşi şi mai bine organizaţi. Portugalia e de la o vreme o eternă semi sau sfert-finalistă.

21 iunie

V. G. – Un meci plicticos între croaţi şi turci, dar cu un final halucinant. O nouă – a treia!, după meciurile cu Elveţia şi Cehia – minune a turcilor la acest turneu, care sunt nişte adevăraţi luptători (cei care au ieşit pe teren timoraţi şi dinainte învinşi – mă gândesc la românaşii noştri - , ar trebui să înveţe din „thrillerul turcesc”).

I. C. – Mi-e milă de sărmanii croaţi. Erau cu un picior în semifinală. Turcia nu joacă spectaculos, cred chiar că e o echipă slabă, dar se vede că şi cu încăpăţânarea poţi ajunge departe. E cumva aceeaşi Turcie pe care „mioriticii” au spulberat-o anul trecut într-un meci amical? Cum oare se face că românii joacă atât de bine împotriva turcilor şi ruşilor, pe când în faţa vesticilor le cam tremură genunchii? Şi de ce oare cei pe care îi batem ajung apoi în semifinale, iar noi plecăm acasă cu coada între picioare?

22 iunie

V. G. – Grefa olandeză face din Rusia, iată, o putere fotbalistică de temut. Europenii sunt obligaţi să înveţe să rostească corect nume ca Arshavin, Pavlyuchenko, Kolodin…, care, probabil, vor fi cumpăraţi pe sume mari de cele mai importante cluburi europene…

Începe să fie extrem de interesant. Sunt curios să văd dacă ruşii îl vor contrazice şi pe Pele, care a spus că Rusia, ţară nordică, va câştiga campionatul mondial de fotbal atunci când şi Brazilia va câştiga campionatul mondial de hochei pe gheaţă. Memorabilă expresia lui Pele, dar ea este ameninţată de globalizare (antrenori-globetrotteri şi fotbalişti naturalizaţi), de… încălzirea globală şi de miliardele lui Abramovici.

I. C. – Nu am crezut că vor învinge ruşii. A fost un meci uluitor. Nu i-am văzut niciodată atât de timoraţi pe olandezi. Tăvălugul estic a strivit „portocala mecanică”. Neputinţa olandezilor mi-a amintit de neputinţa „bacilor” noştri în meciul cu… Olanda! Şi doar nu a fost nimic ieşit din comun în jocul ruşilor. Ei, pur şi simplu, au fost mai bine pregătiţi din punct de vedere fizic, au atacat mereu, or de câte ori au avut ocazia s-o facă, s-au apărat bine şi au crezut în victorie. Un fotbal total care nu ar fi trebuit să-i surprindă pe cei care l-au inventat… Iarăşi mă întreb: e cumva aceeaşi Rusie pe care românii au distrus-o (3:0!!!) în martie la Bucureşti? Da, e aceeaşi şi, totodată, nu prea.

23 iunie

V. G. – Şi Italia a fot pedepsită pentru antijoc. Pirlo, cel care a adus în 2006, alături de Cannavaro şi Buffon, titlul mondial în peninsulă, a fost suspendat pentru meciul cu Spania, iar Luca Toni, atacantul caricatură, mi se pare o imagine emblematică a neputinţei italienilor. Am vrut să câştige spaniolii, pentru a-şi demonstra încă o dată valoarea şi clasa într-un nou meci cu ruşii lui Hiddink, aceştia din urmă devenind, după ce au eliminat Olanda, favoriţii campionatului…

Altfel, am reţinut o frază din comentariul basarabeanului Mihai Sandu: „Dublajul îşi face datoria…”. Interesant personaj acest „dublaj”, va trebui urmărit cu atenţie în meciurile care urmează…

I. C. – „Pertinente” consideraţiile comentatorului român Dragoş Borchină. Omul ştie că cei mai mulţi dintre microbiştii moldoveni sunt bucuroşi de victoria Rusiei. De ce neapărat „bucuroşi”? Nu există microbişti moldoveni pe care i-ar fi mulţumit victoria olandezilor? De unde această convingere?... S-a terminat şi povestea „buldozerului” Luca Toni. Palmaresul superatacantului la acest campionat mi se pare cam modest: 0 goluri în 4 meciuri. Mă bucur că a învins Spania – o echipă care a atacat mai mult, care joacă fotbal şi îi permite şi adversarului să joace.

25 iunie

V. G. – Am aflat! Turcii pot face doar trei minuni la rând. A patra oară n-a mai mers… O victorie a nemţilor pe care am anticipat-o, însă surpriza acestei semifinale a fost jucătorul din defensiva Germaniei, Philipp Lahm. Un fundaş care se apără cum poate, adică slab (pe flancul său turcii au venit şi au marcat două goluri), dar are un apetit ofensiv ucigător pentru adversari. Lahm a centrat ideal pentru golul lui Klose, iar după ce turcii au egalat, 2:2, în minutul 86,  Lahm s-a avântat din nou în atac şi a marcat golul victoriei nemţilor. Germania se califică pe merit în finală.

I. C. – Mă uitam la semifinala Germania - Turcia şi mă întrebam: cum oare se face că frumoasele echipe ale Portugaliei şi Croaţiei s-au lăsat eliminate de nişte formaţii care mizează doar pe forţă şi încăpăţânare? Cum oare se întâmplă că nemţii se strecoară până în fazele superioare ale competiţiilor importante chiar şi atunci când joacă anost? Culmea ar fi fost să ajungă Turcia în finală. Sunt convins că echipa României, aşa pleoştită cum o ştim, i-ar învinge acum pe turci. Noi îi cunoaştem mai bine ca elveţienii, cehii şi croaţii…

26 iunie

V. G. – Koneţ filima! „S-a terminat gazul!” – cum a spus Hagi într-o discuţie la TVR, în care fostul căpitan al tricolorilor mi s-a părut destul de exact în formulări şi cu un mare apetit pentru teorie… Poate mai învaţă ceva până revine la antrenorat. Rusia şi-a încheiat periplul la EURO cu o înfrângere ruşinoasă, 0:3, în faţa Spaniei, care o mai umilise şi în meciul din grupă. S-a văzut destul de clar că spaniolii sunt cu o clasă peste ruşi, iar „bratuştele” n-au mai avut, în mod surprinzător, vigoarea din meciul cu Olanda. M-a amuzat isteria aproape generală din Rusia: preşedintele, patriarhul, deputaţii, suporterii… – toţi aşteptau victoria la acest EURO. Poate că presiunea aceasta, care, evident, a ajuns şi la jucători, să-i fi istovit complet înainte de meci…

I. C. – „Bratuştele” au pierdut fără drept de apel. Dar asta pentru ei nici nu mai contează după victoria în meciul cu Olanda. Ei sărbătoresc, se umflă în pene… Vorbesc mult despre victoria istorică asupra Olandei şi foarte puţin despre înfrângerea cu Spania. Accentuează pe mică de ceas că au cucerit medaliile de bronz, dar uită să spună că şi turcii au aceleaşi medalii de bronz… Spania a jucat spectaculos, a dominat la mijlocul terenului, a avut un joc excelent de pase şi s-a apărat ca grecii în 2004. Spania merită să fie campioană!

29 iunie

V. G. – Torres, pe care am mizat la începutul lui EURO, a executat o „scăriţă” şi a adus titlul ibericilor. Spania a câştigat meritat acest campionat. A practicat un joc combinativ, plăcut vederii, un joc seducător. Bucuroşi să joace frumos, pasele spaniolilor i-au hipnotizat pe adversari, inclusiv pe riguroşii şi pragmaticii nemţi. Mi-aş dori mult ca această „boală” a jocului frumos să se răspândească şi la alte echipe. Ar fi marele câştig al acestui campionat european…

Altfel, dragă Iulian, fotbalul e un joc serios al acestei lumi. Am văzut în tribune o familie regală scuturată de emoţii: Regele Juan Carlos şi Regina Sofia; dar şi şefi de stat şi premieri microbişti, care reacţionau pătimaş la joc: preşedintele Germaniei Horst Kohler şi cancelarul Angela Merkel, premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero… Iubitori ai fotbalului în toată gratuitatea lui.

I. C. – Spania e cea mai frumoasă echipă a acestui campionat şi ruşii ştiu de ce… Eu însă mă gândesc tot la oile noastre, tot la fotbaliştii noştri mioritici… Ce vor face ei în continuare? Cum vor juca sub bagheta aceluiaşi Piţurcă în preliminariile Campionatului Mondial? Vor fi mai ofensivi sau tot cu „autobaza” vor ieşi pe teren? De mult aştept să ajungă şi România în semifinale aşa cum au reuşit s-o facă turcii, croaţii, coreenii, care nu sunt în mod axiomatic mai valoroşi… Se vede, Vasile, că va trebui să aştept o viaţă de om…

În loc de epilog