Viitorul literaturii la Marea Neagră

Festivalul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură”, desfăşurat la Neptun şi Mangalia, în intervalul 7-10 iunie, şi-a ales pentru ediţia a VII-a genericul: „Viitorul literaturii, literatura viitorului”. Are viitor literatura? Şi dacă da, cum va arăta acest viitor? Nu va sucomba literatura sub invazia divertismentului, nu se va pierde în spaţiul virtual? Festivalul de la Neptun s-a situat în trena unor nelinişti care au început să-i macine pe scriitori şi pe consumatorii fervenţi de literatură odată cu învolburarea timpurilor moderne, atunci când „alergătorul singuratic” – omul cu pană, cu pix sau cu maşina de scris – s-a trezit depăşit de imaginarul multiplicat prin canale tehnologice din ce în ce mai sofisticate, aservit concurenţei comerciale, obsesiei „topului”, goanei după succesul imediat.

Înfruntând tentaţiile plajei şi chemarea sirenelor mării (vremea în cele 4 zile de Festival a fost superbă!), scriitori din 25 de ţări au încercat să dezlege orizonturile literaturii, schimbând idei, împărtăşind experienţe de viaţă şi de scris, pe alocuri mai şi polemizând între ei, fiind vânaţi în pauzele dintre şedinţe de o armată de reporteri, pentru interviuri sau declaraţii „incendiare”. Iată o listă (incompletă) a scriitorilor participanţi, dispuşi în ordine alfabetică: Samuel Abrahám (Slovacia), Gabriela Adameşteanu, Naim Araidi (Israel), Grigore Arsene (preşedintele Asociaţiei Editorilor din România), Attila Bartis (Ungaria), Florin Bican (Germania), Alexandra Büchler (născută în Cehia, rezidentă în Marea Britanie – director al unui program de schimburi literare europene), Mircea Cărtărescu, Gabriel Chifu, Vitalie Ciobanu, Al. Cistelecan, Andrei Codrescu (poet de origine română, stabilit în SUA), Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu (poposită la Marea Neagră între două turnee teatrale la Paris sau… oriunde pe mapamond), Lidija Dimkovska (Macedonia), Kristiina Ehin (Estonia), Péter Estérhazy (Ungaria), Carmen Firan (stabilită la New York), Constantin Geambaşu, Arnon Grunberg (Olanda), Mircea Ghiţulescu, Stefan Hertmans (Belgia), Bernadette Elizabeth Higgins (Marea Britanie), Ioana Ieronim, Mircea Iorgulescu (rezident la Paris), Jerzy Jarniewicz (Polonia), Andrei Kurkov (Ucraina), Elena Loghinovski, Steinar Lone (traducătorul în norvegiană al romanului Orbitor. Aripa stângă de Mircea Cărtărescu), Riri Syl­via Manor (Israel), Aleš Mustar (Slovenia), Denis O’Driscoll (Irlanda), Ileana Orlich (SUA), Nicolae Prelipceanu, Ion Pop, Anamaria Pop (cunoscută traducătoare din maghiară, tălmăcitoarea romanului Harmonia Caelestis de Péter Estérhazy, apărut la Ed. Curtea Veche şi lansat la ediţia din acest an a Târgului de Carte Bookfest), Gabriel Rosenstock (Irlanda), Nicoleta Sălcudeanu, Adrian Sângeorzan (stabilit în SUA), Piotr Sommer (Polonia), Eugen Suciu, Livia Szasz (director Ed. Curtea Veche), George Szirtes (Marea Britanie), Maria Şleahtiţchi, Grete Tartler, Liliana Ursu, Yasuhiro Yotsumoto (Japonia)…

Decupez câteva idei din cele două şedinţe de Colocviu la care am asistat. George Szirtes: „Sunt convins că poezia este pe mâini bune. Ea nu reprezintă o morgă a celor ce o scriu, ci un aspect esenţial al existenţei umane. Internetul contribuie la creşterea interesului pentru poezie. Informaţia circulă foarte repede. Autorii îşi trimit link-uri, precum înainte schimbau cărţi între ei. Azi, în Marea Britanie, sunt la modă doctoratele de creative writing, trecând înaintea disciplinelor tradiţionale de studiu ale literaturii.” Irina Denejkina: „În Rusia, avem ficţiune, dar nu avem literatură. Cărţi pe care le citeşti şi le arunci a doua zi. Serghei Minaiev este unul din aceşti autori total inconsistenţi, dar vânduţi foarte bine: e cool, te ajută în conversaţie. Azi, oricine îşi poate face un blog, pe care postează tot felul de nimicuri. O societate avansată îşi dă o stare de confort, dar nu favorizează întrebările asupra sensului vieţii.” Mihai Zamfir: „Azi, ar trebui să vorbim despre ultimii scriitori. Adică despre ultimii profesionişti ai condeiului, pentru că toată lumea foloseşte tastele de computer. Perfecţiunea poeziei, ca formă, dispare. Stilul suferă, se depersonalizează. Cultul ortografiei şi caligrafiei este depăşit. Nu ai nevoie de prea multă carte ca să te apuci de scris. Greşelile gramaticale ţi le corectează calculatorul.” Naim Araidi: „Ne îndreptăm către catastrofă. Lumea va fi condusă de corporaţii. Postmodernismul înseamnă globalizarea lumii, adică americanizarea lumii. Iar pentru că americanizarea vrea să uniformizeze lumea, poezia luptă împotriva americanizării. Dacă ne-am americaniza, popoarele arabe şi evreii şi-ar pierde originalitatea.” Andrei Codrescu: „Încerci, ca autor, să extragi poezia din lucrurile ce ne înconjoară. Poezia e ca o parte a sistemului nervos. Versurile curg ca sângele în vene. Universul se scrie în timp ce se de-scrie. Oamenii cumpără obiecte virtuale cu bani reali. Astfel, un australian a dat câteva sute de mii de dolari pentru o insulă virtuală în cadrul unei licitaţii on-line. Pe măsură ce suprafeţele de teritoriu real se împuţinează, preţurile vor creşte, iar cyberii vor intra tot mai mult în viaţa noastră.” Andrei Kurkov: „Vrând să impulsioneze renaşterea Rusiei, Putin i-a convocat pe tinerii scriitori din Siberia într-o şedinţă ad-hoc şi i-a îndemnat să scrie o literatură a mândriei naţionale, o literatură patriotică, să nu se ia după scriitorii din Moscova – nişte decadenţi vânduţi Occidentului – precum Sorokin, Erofeev ş.a.” Nicolae Manolescu: „Spre deosebire de ce crede colegul meu, Gabriel Dimisianu, mie mi-e teamă de epocile neinteresante, pentru că azi pe nimeni nu interesează literatura. Când mesajul literaturii în comunism era impregnat de politic, de subversiv, atunci literatura însemna mult mai mult decât azi.”

Comunicarea mea, intitulată „La ce serveşte o cămaşă pătată de sânge”, a ilustrat, în baza unor exemple extrase din creaţia a doi autori – Constantin Cheianu, din Basarabia, şi tânăra prozatoare din Polonia, Dorota Masłowska – modul în care explozia mediatică actuală reuşeşte să scufunde realitatea într-un labirint de imagini prefabricate, accentuând un gen de alienare umană, care inspiră studii de filozofie şi ficţiuni artistice pe bandă rulantă.

Vedeta centrală a ediţiei din acest an a Festivalului „Zile şi Nopţi de Literatură” a fost Orhan Pamuk, laureatul turc al Premiului Nobel, căruia Nicolae Manolescu i-a înmânat Marele Premiu „Ovidius” (10 000 de Euro), în cadrul unei ceremonii, desfăşurate sub patronajul primarului Zanfir Iorguş şi al ministrului Culturii, Adrian Iorgulescu. Aflat pentru a doua oară, în acest an, în România, după ce pe 23 aprilie fusese distins cu titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti, Orhan Pamuk şi-a lansat la Bookfest un nou roman tradus în limba română, Zăpada, apărut la Curtea Veche, şi a poposit la Neptun.

Orhan Pamuk (alocuţiunea de mulţumire): „Este o mare onoare şi o mare plăcere să mă aflu aici. Sunt flatat. Simt că România e un fel de a doua casă pentru mine. Enciclopediile, cărţile, introducerile spun că poetul Ovidiu a fost exilat la Marea Neagră. Dar noi îi onorăm opera aici. Pentru mine literatura înseamnă a face pe cei care trăiesc pretutindeni în această lume să se simtă acasă, literatura este un fel de a construi un „acasă”. Noi, scriitorii, tocmai de aceea aşternem cuvinte pe hârtie pentru că ceva ne tulbură, ne nelinişteşte şi scriem pentru că vrem să ne simţim acasă pretutindeni în lume. Nu există cuvântul „exil” pentru un scriitor care se bucură de munca pe care o face, căruia îi face plăcere să scrie. Lucrările mele sunt traduse în 56 de limbi şi eu mă simt acasă în toate aceste 56 de ţări. Şi bineînţeles că mă simt foarte acasă şi la Istanbul. Vă mulţumesc pentru acest premiu care este o dovadă a felului în care noi reuşim să construim „acasă” peste tot în lume.”

Cealaltă distincţie, Premiul Festivalului (5 000 de Euro), a fost înmânat tinerei scriitoare din Rusia, Irina Denejkina, autoarea volumului Votca-Cola, apărut în traducere la Editura Curtea Veche (instituţie care manifestă un interes special pentru literatura rusă de după 1989). Tânăra din Ekaterinburg, care scrie despre adolescenţii ruşi dezabuzaţi, şi-a pus povestirile pe Internet şi a obţinut un succes neaşteptat, inclusiv contracte de traducere în străinătate. Premiul de la Neptun, a mărturisit Irina, a fost primul pe care l-a ridicat în viaţa ei.